Sesizarea judecatorului sindic pentru antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere.

Aplicarea art.137 din legea nr.64/1995 nu se poate dispune din oficiu, in lipsa unei cereri de chemare in judecata, formulate potrivit cerintelor art.112 C.p.civ, ce poate fi promovata de oricare creditor.

     Prin sentinta nr. 635 din 31 octombrie 2005 pronuntata de  Tribunalul Olt in dosarul nr. 51/F/1/2004, s-a admis sesizarea din oficiu a judecatorului-sindic si au fost obligati in solidar administratorii sociali DCF si DMS la plata pasivului debitoarei in suma de 418.496.415 lei.
     Impotriva sentintei au declarat recurs administratorii sociali care au solicitat casarea sentintei si respingerea cererii de antrenare a raspunderii si de  instituire a masurilor asiguratorii pentru plata pasivului debitoarei.
     Cu ocazia dezbaterilor pe fond, recurentii au invocat nelegalitatea sesizarii judecatorului/sindic, aratand ca acesta nu se putea sesiza din  oficiu.
     Examinand sentinta recurata, prin prisma motivului de recurs de  ordine  publica, invocat de recurenti, respectiv incalcarea normelor imperative referitoare  la sesizarea instantei, Curtea constata ca recursul este fondat.
     Ca o expresie a principiului disponibilitatii, judecatorul este chemat sa se pronunte numai asupra actiunilor si cererilor cu care este sesizat.
     Pentru ratiuni bine determinate, prin derogare de la principiul enuntat, legiuitorul a prevazut ca instanta se poate sesiza din oficiu  in anumite materii.
     Din cuprinsul dispozitiilor art.137 din Legea 64/1995, rezulta ca pentru a lua masura ca o parte din pasivul societatii debitoare sa fie suportata de catre administratorii sociali, este necesar ca judecatorul-sindic sa fie sesizat cu o astfel de cerere de persoana ce justifica un interes. Judecatorul nu se poate pronunta asupra unei cereri- sesizari, formulata chiar de  acesta. Cererea de antrenare a raspunderii administratorului social are caracter contencios si nu poate fi formulata de cel ce este chemat sa o dezlege.
     Atunci cand legiuitorul a  inteles ca judecatorul-sindic se  poate sesiza din oficiu, a prevazut aceasta in mod expres si anume in ceea ce priveste luarea masurilor asiguratorii, potrivit art.139 din lege.
     Prin urmare, judecatorul-sindic s-a pronuntat fara sa fi fost investit, incalcandu-se normele imperative, referitoare la sesizarea instantei, ceea ce afecteaza legalitatea hotararii pronuntate.
     In raport de aceasta situatie, Curtea considera de prisos analizarea criticilor ce vizeaza nelegalitatea sentintei pe fond.
     In temeiul art.312 alin.1 si 3 C.pr.civ., se va admite recursul, se va modifica sentinta in sensul ca se va respinge cererea de sesizare din  oficiu.