InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Inchiderea procedurii falimentului potrivit art.130 din Legea nr.64/1995R. Conditii.

(Decizie nr. 298 din data de 28.02.2005 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Faliment | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova


Neexaminarea activitatii debitoarei in raport de dispozitiile art. 29 lit. a din Legea nr. 64/1995 R, pe baza inscrisurilor existente si a raportului de expertiza intocmit, a impiedicat cunoasterea de catre creditori a cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, precum si a persoanelor carora le-ar fi imputabila, punandu-i astfel in imposibilitate de a uza de dispozitiile art. 137 din Legea 64/1995 R.
Pe de alta parte, inchiderea procedurii potrivit art.130 din Legea nr.64/1995R, se realizeaza doar in conditiile in care se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare. Cum inscrisurile depuse si raportul de expertiza fac dovada existentei unor creante in averea debitoarei si a unor bunuri mobile a caror valorificare face posibila acoperirea cheltuielilor de procedura, se apreciaza ca nu sunt indeplinite dispozitiile art. 130 din Legea 64/1995 R2,  pentru inchiderea  procedurii.
   
      Prin sentinta nr.378 din 19 martie 2003, Tribunalul Olt a dispus trecerea debitoarei SC R  SA in procedura  lichidarii judiciare, in conformitate cu dispozitiile Legii nr.64/1995.
      Lichidatorul judiciar desemnat, SC BNP C SA, a intocmit periodic rapoarte privind stadiul procedurii, a notificat creditorii societatii falite, a intocmit tabelul preliminar si tabelul definitiv al creantelor acestora.
      La data de 22 septembrie 2004, lichidatorul judiciar a depus un raport final prin care  a invederat creditorilor faptul ca in patrimoniul debitoarei falite nu exista bunuri  care ar putea fi valorificate in vederea indestularii creditorilor, atasand adresa nr.1019/1.07.2004 din care a reiesit ca singurele bunuri identificate in patrimoniul debitoarei, si anume produse de mercerie si confectii textile, se afla intr-un stadiu avansat de degradare, dispunandu-se casarea acestora.
      Prin sentinta nr.814 din 24 noiembrie 2004, judecatorul-sindic desemnat in cauza a dispus inchiderea procedurii falimentului si radierea societatii din registrul comertului.
Impotriva acestei sentinte, au formulat recurs creditorii DGFP, AVAS, DRV si SC E OLTENIA SA.
Procedand la examinarea actelor si lucrarilor dosarului, in raport de motivele de recurs formulate si dispozitiile legale invocate, Curtea retine ca recursurile sunt fondate pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 29 lit. a din Legea nr.64/1995R, lichidatorul judiciar are obligatia de a examina activitatea debitorului in raport de situatia de fapt si de a intocmi un raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila si de a supune raportul intocmit aprobarii judecatorului-sindic. In vederea indeplinirii acestei atributii, lichidatorul judiciar a solicitat aprobarea judecatorului-sindic de a se efectua o expertiza contabila in cauza, cerere aprobata la termenul din 10.09.2003.
Din raportul de expertiza contabila intocmit de expertul SG rezulta ca documentele contabile ale societatii debitoare au fost depozitate in conditii improprii, fapt ce a condus la deteriorarea acestora si prin aceasta, la imposibilitatea studierii lor,  astfel incat concluziile expertului s-au bazat doar pe ultimul bilant contabil intocmit si depus la Circumscriptia Fiscala. Prin studierea acestui bilant contabil, expertul a retinut ca la data de 31.12.2000 exista un sold al clientilor neincasati de 1.806.321.000 lei, existand resurse pentru achitarea datoriilor, astfel incat sa nu se ajunga la incetarea de plati. S-a mai retinut ca starea de insolventa a fost determinata de managementul defectuos si de lipsa de preocupare a administratorilor pentru efectuarea tuturor demersurilor in vederea incasarii creantelor.  In privinta averii debitorului, expertul a aratat ca in bilantul contabil incheiat la data de 31.12.2000 valoarea imobilizarilor corporale (mijloace fixe, constructii), a fost de 685.373.000 lei, iar stocurile, ca element patrimonial, figurau cu o valoare de 221.723.000 lei.
Observand dosarul de faliment se constata ca lichidatorul judiciar nu a valorificat in nici un fel concluziile expertului contabil, neindeplinindu-si atributia prevazute de art. 29 lit. a din Legea nr.64/1995 R, constand in mentionarea in cadrul unui raport a persoanelor carora le-ar fi imputabila starea de insolventa a debitoarei.
Nu s-a avut in vedere la inchiderea procedurii nici procesul verbal nr. 6224/04.08.2004 din care rezulta ca s-a procedat la distrugerea a 35 kg. snur mansete pantaloni, 645 kg. fermoare; 185 kg. papiote si 442,5 kg. confectii textile, in sensul de a se identifica persoanele vinovate de deprecierea acestei cantitati importante de bunuri neperisabile, a caror valorificare ar fi asigurat cel putin acoperirea cheltuielilor de procedura.
Totodata, desi din adresa nr. 4390/03.06.2003, emisa de Primaria Orasului S, rezulta ca debitoarea  figureaza in evidentele fiscale cu urmatoarele bunuri mobile: autoturism Dacia 1310; Dacia 1307, autoturism Saviem 7850 c.c. si autocamion Saviem 7850 c.c. se constata ca nu s-au facut demersuri in vederea identificarii acestor bunuri si valorificarii lor.
In raport de starea de fapt mentionata mai sus, se retine ca neexaminarea activitatii debitoarei in raport de dispozitiile art. 29 lit. a din Legea nr.64/1995R, a impiedicat cunoasterea de catre creditori a cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, precum si a persoanelor carora le-ar fi imputabila, punandu-i astfel in imposibilitate de a uza de dispozitiile art. 137 din Legea 64/1995 R.
Pe de alta parte, inchiderea procedurii potrivit art. 117 (actualmente art. 130 din Legea nr. 64/1995 R) se realizeaza doar in conditiile in care se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare. Cum inscrisurile mentionate mai sus fac dovada existentei unor creante in averea debitoarei si a unor bunuri mobile a caror valorificare face posibila acoperirea cel putin a cheltuielilor de procedura, se apreciaza ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de  art. 130 din Legea nr. 64/1995 R,  pentru inchiderea  procedurii.
In raport de aceste considerente se retine ca recursurile sunt fondate, astfel incat urmeaza a fi admise si a se modifica sentinta, in sensul respingerii cererii de inchidere a procedurii. Se va trimite cauza judecatorului-sindic pentru continuarea procedurii.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006