InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Act de vanzare - cumparare. Pret achitat in rate. Momentul transmiterii dreptului de proprietate.

(Decizie nr. 1090 din data de 25.08.2004 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Contracte | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova

Vanzarea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator de indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si a pretului, desi lucrul nu s-a predat si pretul nu s-a platit.

Reclamanta S.E a chemat in judecata Primaria Slatina solicitand instantei sa constate ca intre parti a intervenit vanzarea cumpararea apartamentului locuit de reclamanta.
Motivand cererea reclamanta a sustinut ca a incheiat contractul de vanzare - cumparare a apartamentului in anul 1996 achitand un avans de 70.903 lei, in conditiile stipulate in contract. In februarie 2002 a consemnat la C.E.C., prin executorul judecatoresc, diferenta de pret, la dispozitia paratei.
Ulterior reclamanta a solicitat citarea in cauza, in calitate de parat, a Consiliului local Slatina solicitand sa se constate, in contradictoriu cu acesta, calitatea reclamantei de proprietar cu privire la imobilul in litigiu.
Prin sentinta civila nr.3102/ 25 aprilie 2002 Judecatoria Slatina a admis actiunea reclamantei. A constatat ca aceasta este proprietara apartamentului. Impotriva sentintei a declarat apel Consiliul local Slatina si primarul municipiului, invocand aspecte de nelegalitate si netemeinicie.
Apelul a fost admis de Tribunalul Olt prin decizia civila nr.1115/ 13 noiembrie 2003. A fost schimbata sentinta in sensul respingerii actiunii.
Tribunalul a avut in vedere dispozitiile art. 586- 590 Cod procedura civila referitoare la oferta de plata si consemnatiuni, precum si clauzele contractului de vanzare-cumparare. S-a retinut, ca stare de fapt, ca in perioada 1996 - 2002 reclamanta nu a platit nici o suma de bani, desi in contract se stipula ,, plata in rate". Suma de 750.734 lei achitata prin consemnare la C.E.C. in anul 2002 este nesemnificativa in raport cu valoarea unei locuinte cu doua camere la nivelul acelui an.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocand gresita aplicare a dispozitiilor art.1294-1295 Cod civil si buna - credinta in executarea obligatiilor contractuale.
Recursul este fondat.
Vanzarea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator de indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si a pretului, desi lucrul nu s-a predat si pretul nu s-a platit.
Consensualismul, ca modalitate de transmitere a dreptului de proprietate este consacrat in art.1294, 1295 Cod civil si reprezinta regula in materia actelor de vanzare - cumparare.
Prevederile legale mentionate sunt incidente si in cauza. Dreptul de proprietate a fost transmis de la vanzator la cumparator la data realizarii acordului de vointa, respectiv data incheierii contractului de vanzare - cumparare cata vreme in contract partile nu au inclus o clauza privind transmiterea dreptului de proprietate la o data ulterioara.
Modalitatea in care partile s-au inteles sa-si execute obligatiile de predare a bunului, si respectiv, de plata a pretului nu influenteaza momentul transmiterii dreptului de proprietate.
In consecinta, constatandu-se intemeiate criticile formulate de recurenta - reclamanta, in baza art.312 raportat la art.304 pct. 9 Cod procedura civila va fi admis recursul.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte

Nulitate act - Hotarare nr. 735 din data de 10.10.2017
Dobanzi comerciale. Titlu executoriu. Inadmisibilitate. - Decizie nr. 17/R/2010 din data de 04.01.2010
Prestari servicii apa. Necontorizat. - Decizie nr. 111/R/2010 din data de 01.02.2010
Recurs prest tab - Sentinta civila nr. 05695 din data de 25.01.2010
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Cerere cu valoare redusa. Cerere de restituire a unui imprumut, formulata inainte de termenul scadent. - Sentinta civila nr. 429 din data de 09.10.2014
Instrainarea si dobandirea terenurilor prin acte juridice intre vii, doar prin incheierea ad validitatem a actului in forma autentica - Decizie nr. 156 din data de 28.02.2013
Constatare a nulitatii absolute a clauzei privind onorariul de succes din contractul de asistenta juridica - Decizie nr. 755 din data de 27.09.2012
Obligare incheiere contract in forma autentica - Decizie nr. 367 din data de 18.10.2010
Despagubiri contractuale - Sentinta comerciala nr. 791/C din data de 20.04.2010
Contract de vanzare-cumparare - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
Contract de leasing - Sentinta comerciala nr. 221/C din data de 16.02.2010
EFECTELE TERMENULUI DE 45 DE ZILE PREVAZUT LA ART.31 ALIN. 3 DIN LEGEA NR. 47/1992 - Decizie nr. 103 din data de 15.02.2010
Perfectare act - Sentinta civila nr. 683 din data de 12.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 688 din data de 13.09.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 622 din data de 05.07.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 235 din data de 07.03.2012
Revendicare - Sentinta civila nr. 54 din data de 25.01.2012
Ordonanta de plata - Sentinta civila nr. 76 din data de 26.01.2012
Hotarare care sa tina loc de act autentic - Sentinta civila nr. 1576 din data de 21.12.2011