InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Legea nr. 18/1991, modificata. Constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate. Interes judiciar.

(Decizie nr. 11 din data de 12.01.2004 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova

Instanta trebuie sa porneasca in solutionarea actiunii de la examinarea indeplinirii conditiilor de exercitiu ale actiunii civile, respectiv de la intrunirea cerintelor de a fi parte in proces.
In acest context trebuie examinat in primul rand interesul legitim al reclamantului de a cere anularea titlului de proprietate emis paratei, interes justificat numai daca are la randul sau reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiasi teren, altfel, nu are nici un folos practic in urma anularii titlului paratilor pentru ca nu se poate emite un titlu in favoarea sa atat timp cat nu are la randul sau un drept asupra terenului.

La data de 19 noiembrie 2002, reclamantul G.N. a chemat in judecata pe paratele P.C., Comisia Locala de Fond Funciar Ponoarele si Comisia Judeteana de Fond Funciar Mehedinti, solicitand pronuntarea unei hotarari judecatoresti in contradictoriu cu paratele, prin care sa se constate nulitatea absoluta a titlului de proprietate emis pe numele paratei P.C., pentru suprafata de 1,50 ha padure, situata in comuna Ponoarele, cat si a actelor premergatoare emiterii titlului de proprietate.
S-a motivat ca parata nu are drept asupra terenului forestier deoarece terenul provine de la autorii reclamantului, deci el este indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren.
Prin sentinta civila nr. 577 din 11 decembrie 2002, Judecatoria Baia de Arama a respins actiunea civila pentru constatarea nulitatii actului, retinandu-se ca reclamantul nu a justificat un interes legitim pentru promovarea actiunii.
Reclamantul a declarat apel impotriva hotararii, considerand-o nelegala si netemeinica deoarece gresit s-a retinut ca nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate, intrucat cererea se referea atat la tatal sau cat si la unchiul sau G.N., de la care provine terenul forestier, iar numele unchiului a fost omis de secretarul primariei cand a completat cererea. Parata nu este indreptatita la reconstituire deoarece este beneficiarul unui legat cu titlu particular.
Tribunalul Mehedinti, prin decizia civila nr. 515/A din 23 mai 2003, a admis apelul, a schimbat sentinta in sensul ca a admis in parte actiunea si a constatat nulitatea absoluta a titlului de proprietate. Nr. 702 din 23 iulie 2002.
S-a motivat ca reclamantul justifica un interes in promovarea actiunii deoarece la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate de pe urma tatalui sau a atasat actul de partaj voluntar intervenit intre bunica paterna si unchiul sau G.N., iar pe de alta parte parata nu este indreptatita la reconstituirea a dreptului de proprietate deoarece este beneficiara unui legat cu titlu particular asupra unor constructii si terenuri.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs parata P.C., invocand art. 304 pct. 9 si 10 Cp.c. deoarece  gresit s-a constatat ca reclamantul justifica un interes legitim in promovarea actiunii atat timp cat nu este nepot de frate al autorului G.N., ci este ruda de gradul VI, autorul avand descendenti de la care provine legatul, care gresti  a fost interpretat au titlu particular, in realitate fiind un legat universal.
Recursul este fondat.
Instanta trebuie sa porneasca in solutionarea actiunii de la examinarea indeplinirii conditiilor de exercitiu ale actiunii civile, respectiv de la intrunirea cerintelor de a fi parte in proces.
In acest context trebuie examinat in primul rand interesul legitim al reclamantului de a cere anularea titlului de proprietate emis paratei, interes justificat numai daca are la randul sau reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiasi teren, altfel, nu are nici un folos practic in urma anularii titlului paratilor pentru ca nu se poate emite un titlu in favoarea sa atat timp cat nu are la randul sau un drept asupra terenului.
Neprocedand in modul aratat, instanta de apel si-a intemeiat hotararea pe un rationament inexact, deoarece nu a pornit de la  analiza conditiilor precizate mai sus, cum corect a procedat prima instanta, ci de la indreptatirea paratei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, inversand ordinea fireasca a rationamentului jurisdictional si ignorand art. 1169 C.civ.
Or, reclamantul nu are reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului inscris in titlu a carui nulitate o invoca si nici nu a facut dovada ca are vocatie succesorala fata de fostul proprietar al terenului si in consecinta vocatie la reconstituirea  dreptului de proprietate.
Reclamantul nu a facut dovada certa ca a solicitat reconstituirea  dreptului de proprietate, in calitate de mostenitor al defunctului G.N., in toate cererile precizand ca nu este trecut acest autor in cererea de reconstituire, dar a depus un partaj voluntar intre bunica sa paterna si respectivul autor.
Pe de alta parte, cu inscrisurile noi depuse in recurs, parata a facut dovada ca fostul proprietar a avut un descendent, deci au existat mostenitori cuprinsi in prima clasa de mostenitoricare vine la mostenire cu excluderea totala a celorlalte clase (art. 669 - 676 C.civ.), pe cand reclamantul nu a depus inscrisuri care sa-i sustina afirmatiile referitoare la calitatea sa de mostenitor al acestui autor. Mai mult, legatul provine de la mostenitorii descendentului, fiind un legat universal.
Prin urmare, reclamantul nu a justificat un interes legitim in cauza, astfel incat sentinta civila este temeinica si legala, situatie in care fata de art. 312 Cp.c. raportat la art. 304 pct. 9 si 10 C.p.c. urmeaza a se admite recursul, a se modifica decizia civila in sensul respingerii apelului si mentinerii sentintei civile.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010