InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Craiova

Fond funciar. Contract de vanzare cumparare incheiat sub imperiul Legii nr. 58/1974. Consecinte privind aplicarea art. 23 din Legea nr. 18/1991.

(Decizie nr. 1523 din data de 16.11.2004 pronuntata de Curtea de Apel Craiova)

Domeniu Fondul funciar | Dosare Curtea de Apel Craiova | Jurisprudenta Curtea de Apel Craiova

Dispozitiile art. 23 din Legea 18/1991 sunt aplicabaile numai pentru terenurile cu destinatie curti constructii avute in proprietate de fostii cooperatori sau alte persoane anterior cooperativizarii. Cumparatorul unei constructii sub imperiul Legii 58/1974 nu este indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul detinut de fostul vanzator ca lot in folosinta, in conditiile in care vanzatorul nu se inscrisese cu teren in CAP ci dobandise, la randul sau. terenul, de la fostul CAP in vederea construirii unei locuinte. In acest caz cumparatoul constructiei nu poate beneficia de dispoz. art 36 din Legea 18/1991, terenul revenind fostilor proprietari de la care s-a facut preluarea, conform art 24 din legea fondului funciar.

  Prin s.c. 991/2003 a Judecatoriei Bals s-a admis actiunea formulata de reclamanta TF impotriva Comsiei Judetene Olt  si Comsiei Locale Baldovinesti de aplicare a legii 18/1991, paratele fiind obligate sa emita si sa elibereze reclamantei titlu de proprietate pentru suprafata de 0,35 ha teren intravilan, pe care reclamanta a  edificat constructii gospodaresti in continuarea imobilului casa de locuit dobandit prin contract de vanzare cumparare incheiat de reclamanta cu mama sa,  apreciindu-se ca sunt aplicabile prev. art 23 din legea 18/1991.
Prin dec. civ. 1199/2003 a Tribunalului Olt s-a respins apelul declarat de Comisia Locala  iar impotriva acestei decizii apelanta parata a declarat recurs.
In motivarea recursului s-a sustinut ca pentru acelasi teren s-a reconstituit drept de proprietate  altei persoane, iar mamei reclamantei i s-a eliberat titlu de proprietate pentru suprafata de 1000 m.p. cat era indreptatita.
La interpelarea instantei de recurs reclamanta a aratat ca nici ea si nici autoarea sa nu au formulat cereri de reconstituire.
Recursul este fondat pentru urmatoarele considerente.
Potrivit art 8-12 din Legea 18/1991 dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate de CAP se reconstituie numai la cererea persoanei indreptatite sau a mostenitorilor acesteia, pentru suprafata de teren avuta in proprietate anterior cooperativizarii, suprafata care trebuie dovedita cu  acte, copii ale registrului agricol sau orice alt mijloc de proba.
Dispozitiile art. 23 invocate de reclamanta si avute in vedere de instanta de fond sunt aplicabile numai pentru terenurile cu destinatie curti- constructii, avute in proprietate de fostii cooperatori sau alte persoane anterior cooperativizarii, dispozitiile  legale nefiind aplicabile in situatia in care terenurile au fost dobandite in perioada existentei CAP fie prin vanzare- cumparare de la persoane fizice, fie prin atribuire de catre CAP in vederea construirii de locuinte.
Reclamanta a cumparat de la mama sa o casa de locuit, iar prin contractul autentic s-a facut aplicarea dispoz. art 30 din Legea 58/1974, in vigoare la data cumpararii, in sensul ca terenul aferent constructiei a trecut in patrimoniul de stat.
Art. 36 din Legea 18/1991 cuprinde dispozitii exprese privind situatia cumpararilor incheiate sub incidenta dispoz. art. 30 din legea 58/1974, aratand ca dreptul de proprietate asupra terenului folosit in perioada cooperativizarii se atribuie cumparatorilor la cererea acestora, prin ordin al prefectului, iar nu prin titlu de proprietate eliberat de comisia judeteana.
In speta, se constata ca reclamanta nu a urmat procedura prevazuta de art. 36 din Legea 18/1991 iar aceste dispozitii nu sunt aplicabile, terenul fiind atribuit de CAP mamei sale pentru constructia de locuinte si nefacand obiectul dreptului de proprietate al autoarei anterior cooperativizarii.
Suprafata de 2500 m.p. pentru care s-au eliberat acte de reconstituire a fost teren atribuit in folosinta de catre CAP, caz in care sunt incidente prev. art. 24 din legea fondului funciar, in sensul ca revine in proprietate fostilor detinatori iar nu celor care l-au folosit in perioada cooperativiarii.
Concluzia este aceea ca dobanditorul unei constructíi sub imperiul Legii 58/1974 nu este indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul detinut de fostul vanzator ca lot in folosinta, in conditiile in care vanzatorul nu se inscrisese cu teren in CAP ci dobandise, la randul sau, terenul de la fostul CAP in vederea construirii unei locuinte.In acest caz cumparatorul constructiei nu poate beneficia de dispoz. art. 36 din Legea 18/1991, terenul revenind fostilor proprietari de la care s-a facut preluarea, conform art. 24 din  legea fondului funciar.
Fata de aceste considerente, se apreciaza ca instantele de fond si apel au facut o gresita aplicare a dispoz. art 23 din Legea 18/1991, carora le-au dat o interpretare neaplicabila spetei, astfel ca in temeiul art 312 c.p.c se va admite recursul, se vor modifica ambele hotarari in sensul respingerii actiunii ca neantemeiate.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Fondul funciar

Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017
Contestatie in anulare speciala intemeiata pe motivul erorii materiale - Decizie nr. 452 din data de 10.05.2012
Constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate - Decizie nr. 18 din data de 13.01.2011
Atribuirea unui teren revolutionarilor - Decizie nr. 45 din data de 19.02.2010
Actiune in revendicare - Decizie nr. 289 din data de 22.04.2010
Fond funciar - Decizie nr. 835 din data de 17.12.2009
Fond funciar - Sentinta civila nr. 680 din data de 12.09.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 629 din data de 19.07.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 376 din data de 18.04.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 333 din data de 04.04.2012
Modificare titlu - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2012
Fond funciar - Sentinta civila nr. 561 din data de 16.02.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 1387 din data de 16.12.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 992 din data de 27.10.2010
Revendicare - Sentinta civila nr. 842 din data de 06.10.2010
Modificare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 620 din data de 14.07.2010
Proprietate privata - Sentinta civila nr. 549 din data de 16.06.2010
Anulare titlu proprietate - Sentinta civila nr. 22 din data de 29.04.2010
Fond funciar - Sentinta civila nr. 116 din data de 17.02.2010