Procedura insolventei. Cerere de antrenarea a raspunderii personale a organelor de conducere. Conditii.

Procedura insolventei. Cerere de antrenarea a raspunderii personale a organelor de conducere. Conditii.

Art. 138 alin.1 lit.a), c), d) si e) din Legea nr.85/2006

In lipsa unei justificari rezonabile din partea recurentului cu privire la modul de utilizare al acestor disponibilitati banesti si la situatia faptica a stocurilor, in mod corect judecatorul sindic a apreciat, pe baza unui rationament deductiv, avand drept fundament o prezumtie simpla, faptul ca aceste bunuri, respectiv disponibilitati banesti, au fost folosite de catre paratul administrator in interesul sau sau al altor persoane.
Desi a sustinut ca raspunderea ar fi revenit unei persoane desemnata drept contabil, recurentul nu a facut dovada angajarii acestuia, cu contract de prestare servicii sau de munca, astfel incat acesta nu se poate prevala de dispozitiile alin.4 din art.10 din Legea nr.82/1991.
(Decizia nr. 1302/R-COM /21 Mai 2012)

Prin actiunea formulata si inregistrata la data de 2.06.2011, reclamantul - Cabinetele Asociate de Practicieni in Insolventa "M. & I., lichidator judiciar al debitoarei S.C. A. M. S.R.L., a chemat in judecata pe paratul I. E., administrator al debitoarei falite, pentru a fi obligat, in temeiul art.138 alin.1 lit.a), c), d) si e) din Legea nr.85/2006 sa suporte masa pasiva a debitorului in suma de 916.262,66 lei, stabilita prin tabelul de creante.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat, in esenta ca, prin incheierea de sedinta din data de 30.09.2010, pronuntata in dosarul nr.1441/1259/2010 al Tribunalului Arges, s-a dispus deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata, la cererea debitorului S.C. A. M. S.R.L.
Conform raportului intocmit in temeiul art.59 din Legea nr.85/2006, paratul, in calitate de administrator al debitorului, se face vinovat de intrarea in insolventa a debitoarei, intrucat a folosit bunurile societatii in folosul propriu sau in cel al altei persoane si nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
Raportul evidentiaza faptul ca societatea debitoare nu a mai depus situatii financiare la Administratia financiara incepand cu anul 2008.
Din ultima raportare inregistrata la D.G.F.P. Arges, a rezultat ca la finele anului 2007, in patrimoniul societatii existau active circulante in valoare de 929.027 lei, constand in creante neincasate, stocuri de marfa si disponibilitati banesti, bunurile nu au putut fi identificate de lichidatorul judiciar, iar in lipsa documentelor contabile, lichidatorul judiciar nu a putut identifica partenerii asupra carora se inregistreaza creantele neincasate, in suma de 335.259 lei , in vederea recuperarii lor.
Paratul, I. E. nu a depus intampinare, iar la data de 10.11.2011 a raspuns la interogatoriu.
Paratul a depus la dosar dovada formularii unei plangeri penale formulate impotriva numitului N. S., pentru savarsirea faptelor de abuz de incredere.
Tribunalul Comercial Arges, prin sentinta nr.1891/F/8 decembrie 2011 a admis actiunea formulata de reclamant si a obligat pe parat sa aduca la masa credala a debitoarei S.C. A. M. S.R.L suma de 916.262,66 lei.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Impotriva debitoarei S.C. A. M. S.R.L, a fost deschisa procedurii insolventei in forma simplificata prin incheierea de sedinta din data de 30.09.2010, pronuntata in dosarul nr.1441/1259/2010 al Tribunalului Arges ramasa irevocabila.
Conform tabelului definitiv de creante impotriva debitorului, masa pasiva a acestuia se compune din creante in suma de 916.262,66 lei, iar potrivit raportului cuprinzand cauzele si imprejurarile ce au dus la aparitia insolventei, intocmit in conditiile art.59 din lege, paratul, in calitate de administrator al debitorului, se face vinovat de intrarea in insolventa a debitorului, intrucat nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, iar pe de alta parte si-a insusit in interes personal bunurile societatii.
In drept, instanta a retinut ca, natura juridica a raspunderii administratorului este cea a unei raspunderi speciale, care imprumuta caracteristicile raspunderii delictuale.
Activitatea de administrare, apreciata daunatoare, este pentru creditori, un fapt juridic "stricto sensu", pretins prejudiciabil, in raport de care raspunderea patrimoniala presupune identificarea tuturor elementelor raspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art.998-999 Cod civil.
Astfel, antrenarea raspunderii administratorilor presupune indeplinirea urmatoarelor conditii: prejudiciul creditorilor, fapta sa se incadreze in cazurile prevazute de lege, raportul de cauzalitate dintre fapta si incetarea platilor, culpa persoanei a carei raspundere se antreneaza sub forma intentiei sau a culpei.
Tribunalul a retinut ca, fapta prevazuta de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 se poate savarsi prin tinerea unei contabilitati fictive, constand in inregistrarea in contabilitate a unor date false, de natura sa denatureze situatia financiara a debitorului, prin netinerea contabilitatii in conformitate cu legea contabilitatii si cu alte legi speciale sau prin dosirea unor documente contabile, in scopul denaturarii situatiei financiare.
Din probele administrate instanta a retinut ca rezulta savarsirea faptei in forma netinerea contabilitatii in conformitate cu legea contabilitatii si cu alte legi speciale, paratul invocand cupla unei terte persoane, care in fapt s-a ocupat de contabilitatea firmei, fara a fi angajata cu contract de munca.
In lipsa unui raport juridic cu terta persoana, instanta a retinut ca nu sunt aplicabile prevederile art.10 alin.4 din Legea nr.82/1991, urmand a se da eficienta juridica prevederilor art.1442 alin.2 din Legea nr.31/1990, in baza carora, administratorii raspund fata de societate pentru prejudiciile cauzate, daca dauna nu s-ar fi produs si ei ar fi exercitat supravegherea impusa de indatoririle functiei lor, indatoriri care, presupun inclusiv tinerea contabilitatii in conditiile legale.
In ceea ce priveste prejudiciul, prin raport s-a retinut o masa pasiva, fara posibilitatea acoperirii din activele agentului economic, astfel ca se apreciaza ca si acest element trebuie retinut.
In ceea ce priveste legatura de cauzalitate aceasta s-a apreciat ca este dovedita, cata vreme, prin dispozitii legale imperative (Legea nr.82/1991), se stabileste obligatia reprezentantilor agentului economic de a tine evidenta contabila, de a intocmi anumite documente contabile a caror importanta rezulta nu numai din posibilitatea fiscalizarii activitatii desfasurate si de a permite cunoasterea situatiei economico-financiare.
In cauza, nedepunerea evidentei contabile si necomunicarea informatiilor de aceasta natura constituie din partea paratului o nesocotire a normelor imperative ale legii, fiind dovedita savarsirea faptei prevazute de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006.
In privinta faptelor prevazute de art.138 alin.1 lit.a) din lege, s-a apreciat ca si acestea au fost dovedite, intrucat, pe de o parte - nerecuperarea datoriilor inregistrate in situatiile financiare depuse la Administratia financiara la data 31.12.2007, de la partenerii de afaceri, organele de conducere ramanand in pasivitate, bunurile persoanei juridice au fost folosite in interesul persoanelor in favoarea carora a fost lasat sa curga termenul de prescriptie - iar pe de alta parte, imposibilitatea paratului administrator de a justifica cu documente, utilizarea bunurilor si a sumelor mentionate in raport in interesul societatii, in lipsa identificarii acestora in cadrul procedurii, creeaza prezumtia folosirii lor in folosul propriu.
Tribunalul a retinut ca, prin neintocmirea documentelor de catre reprezentantul debitoarei, lichidatorul judiciar a fost pus in imposibilitatea de a analiza si a lua masuri de recuperare a creantelor mentionate in contabilitate.
Retinand ca paratul a invocat existenta unor raporturi comerciale de instrainare a bunurilor, cu terte societati, respectiv existenta unor compensari, fara intocmirea unor inscrisuri, Tribunalul a retinut ca proba raporturilor contractuale incheiate in conditiile art.36 din Codul comercial se poate face, potrivit art.46 din Codul comercial, cu facturi acceptate la plata, iar paratul nu a facut dovada contractelor si nici a existentei conditiilor pentru operarea unor compensari legale sau judecatoresti, potrivit art. 169 raportat la art.1444 -1445 Cod civil
Cum aceasta obligatie nu a fost indeplinita, iar paratul administrator al societatii debitoare aflata in insolventa nu a facut dovada existentei uneia dintre cauzele de neraspundere - forta majora, cazul fortuit, fapta celui prejudiciat, fapta tertului pentru care nu este tinut a raspunde, instanta a apreciat ca in cauza sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii acestuia.
Imprejurarea ca s-a formulat impotriva unei terte persoane plangere penala pentru inselaciune nu constituie un motiv de neraspundere, intrucat raspunderea delictuala, in cauza, se raporteaza exclusiv la parat, tertul, chiar in situatia condamnarii pentru o fapta penala, neputand fi obligat la aducerea la masa credala a sumelor in scopul acoperirii creantelor catre creditorii inscrisi in tabelul definitiv .
Tribunalul a retinut ca fapta prevazuta de art.138 lit.c) din lege nu s-a dovedit in cauza in conditiile art.1169 Cod civil, intrucat incadrarea unei fapte in aceasta ipoteza juridica presupune stabilirea unei situatii in care debitorul, cu toate ca avea dificultati financiare, a continuat activitatea - administratorul avand un interes personal - ceea ce a determinat incetarea platilor si starea de insolventa. Nu trebuie confundata aceasta fapta cu dispozitia de continuare a activitatii in situatia in care insolventa este prezumata, deoarece, potrivit art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006, numai debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor acestei legi, in termen de 30 zile de la aparitia insolventei. Or, in cauza, nu s-a dovedit ca activitatea a continuat in interesul personal al paratului si nici ca debitorul s-a aflat in stare de insolventa anterior anului 2007.
Cu privire la fapta prevazuta de art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006, Tribunalul a retinut ca aceasta se poate savarsi prin deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice ori prin marirea, in mod fictiv a pasivului acesteia.
Tribunalul a apreciat ca reclamantul nu a facut dovada ca debitorul, prin reprezentant, a schimbat destinatia unor bunuri ce apartineau societatii sau a dosit bunuri sau drepturi patrimoniale, a consemnat in evidentele fiscale a unor sume fara cauza legitima, a unor imprumuturi nereale, sau altele asemenea. Aceasta deoarece s-a dovedit ca debitorul nu a tinut contabilitatea, ca o conditie prioritara pentru analiza savarsirii faptelor prevazute de art.138 alin.1 lit.e) din Legea insolventei.
Impotriva sentintei comerciale nr.1891/F/8.12.2011, pronuntata de Tribunalul Comercial Arges a formulat recurs paratul Iancu Eugen, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie prin prisma urmatoarelor motive de recurs:
1. Imprejurarea ca debitorul avea de recuperat o creanta de la partenerii de afaceri, pe care nu a recuperat-o nu poate fi asimilata cu folosirea bunurilor persoanei juridice in folosul propriu sau in interesul altei persoane, intrucat intre cele doua fapte nu exista similitudine. Legiuitorul, prin art.138 lit.a din lege, se refera la bunurile sau creditele persoanei juridice, or, in speta, lichidatorul sustine starea de pasivitate a sa in recuperarea unor debite.
Mai mult, lichidatorul judiciar nu a facut dovada faptului ca nerecuperarea acestor sume a cauzat starea de insolventa, sustinand doar faptul ca recuperarea acestui debit ar fi dat posibilitatea stingerii partiale a debitului, astfel ca antrenarea raspunderii administratorului nu este posibila, intrucat dispozitiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 impun dovedirea de catre titularul cererii de angajare a raspunderii a intrunirii cerintelor prevazute de lege pentru angajarea raspunderii si obligatia de a face dovada raportului de cauzalitate dintre fapta pretinsa si starea de insolvabilitate a debitoarei.
2. Paratul nu a tinut o contabilitate fictiva, ci in conformitate cu legea si  nu a facut sa dispara documente contabile. Neexistand dovezi in sensul acesta, reclamantul se rezuma doar la a prezuma ca societatea nu a intocmit registre contabile, sustinand ca a notificat pe parat in sensul de a prezenta aceste registre.
Recurentul precizeaza ca nu a fost notificat in acest sens si nu exista nicio dovada de comunicare a unei astfel de notificari. Lichidatorul judiciar nu a retinut in raportul cauzal intocmit existenta vreunor eventuale operatii economice efectuate de debitoare in aceasta perioada si care sa nu fi fost evidentiate in registrele contabile, astfel ca simpla nedepunere a unor deconturi de TVA ori de impozite nu poate fi asimilata netinerii conforme a contabilitatii, intre acestea neexistand o relatie de cauzalitate cu ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
In sustinerea celor aratate mai sus, paratul-recurent face referire la adresa depusa de lichidatorul judiciar la organul fiscal teritorial prin care si-a asumat sub semnatura ca a depus acestei institutii toate declaratiile financiar contabile ale firmei, declaratii intocmite in baza evidentei financiar-contabile clare si complete tinute de firma sa.
In concluzie, arata recurentul, lichidatorul judiciar a avut cunostinta de documentele financiar contabile si nu poate sustine ca nu i-au fost prezentate sau ca nu ar avea cunostinta de existenta acestora.
                    Prin decizia nr.1302/R-COM/21.06.2012, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de paratul I. E.
Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut urmatoarele:
1. Este nefondata critica recurentului referitoare la neindeplinirea conditiilor pentru antrenarea raspunderii pentru fapta prevazuta de art.138 lit.a) din Legea nr.85/2006.
Astfel, in mod nefondat se sustine de catre recurent ca raspunderea sa pentru aceasta fapta a fost antrenata doar in considerarea pasivitatii sale in nerecuperarea datoriilor inregistrate. Or, din raportul depus de lichidator, intocmit in baza art.59 din Legea nr.85/2006, rezulta ca activele circulante, inregistrate la valoarea de 929.027 lei, in anul 2007, au constat in creante neincasate de 335.259 lei, stocuri in suma de 580.709 lei si disponibilitati banesti in suma de 13.059 lei, insa nici creantele si nici stocurile si disponibilitatile banesti nu au fost identificate in patrimoniul societatii.
In lipsa unei justificari rezonabile din partea recurentului cu privire la modul de utilizare al acestor disponibilitati banesti si la situatia faptica a stocurilor, in mod corect judecatorul sindic a apreciat, pe baza unui rationament deductiv, avand drept fundament o prezumtie simpla, faptul ca aceste bunuri, respectiv disponibilitati banesti, au fost folosite de catre paratul administrator in interesul sau sau al altor persoane.
Raspunsurile la interogatoriu formulate de catre recurent nu sunt de natura sa conduca la o alta concluzie.
Astfel, recurentul a sustinut ca activele circulante in valoare de 929.027 lei "constau in stocuri de marfa. O parte s-au comercializat, in concret s-au predat la schimb prin compensare, cu alte firme". Recurentul a aratat insa nu poate preciza denumirea firmelor respective.
In mod similar, recurentul a pretins ca nu a incasat creantele ce insumau 335.259 lei si nu a formulat actiuni pentru recuperarea acestora, insa a operat compensari prin predare de marfuri, fara a indica insa documente contabile din care sa reiasa existenta unor astfel de compensari. Aceeasi explicatie a fost oferita si cu privire la sumele din casa si conturile din banci, respectiv 13.059 lei, cu privire la care recurentul a aratat ca a achitat debitele existente, insa nu retine catre cine s-au achitat.
In sfarsit, in ceea ce priveste stocurile care la data ultimei raportari contabile insumau 580.709 lei, recurentul a aratat ca le-a schimbat cu alte societati.
Or, prin aceste sustineri ambigue, fara niciun fel de acoperire in documente contabile, Curtea nu poate retine o alta concluzie decat aceea la care a ajuns judecatorul sindic, printr-o analiza detaliata a materialului probator administrat in cauza.
In ceea ce priveste sustinerea de la interogatoriu ca nu avea situatia contabila clara si nu stia exact sumele de incasat, aceasta nu este de natura sa exonereze de raspundere pe administratorul societatii, dat fiind ca printr-o astfel de sustinere recurentul isi invoca propria culpa, intrucat obligatia de a tine aceasta evidenta contabila ii revenea, in conditiile art.10 din Legea contabilitatii nr.82/1991 si a art.73 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990.
In ceea ce priveste legatura de cauzalitate intre fapta si cauzarea starii de insolventa, aceasta rezulta din cuantumul foarte ridicat al activelor circulante pentru a caror lipsa din patrimoniu recurentul nu a oferit o explicatie plauzibila, inregistrate la valoarea de 929.027 lei, in anul 2007, constand in creante neincasate de 335.259 lei, stocuri in suma de 580.709 lei si disponibilitati banesti in suma de 13.059 lei, precum si din momentul la care insolventa societatii a aparut (2008), care este concomitent cu momentul intocmirii ultimelor evidente contabile in care apar evidentiate aceste bunuri.
2. Nefondata este si critica referitoare la gresita retinere de catre judecatorul sindic a faptei prevazuta la art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006.
Astfel, asa cum rezulta din raportul depus de lichidator, recurentul fost administrator al debitoarei nu a depus documentele si registrele contabile ale societatii, iar prin raspunsul la interogatoriu, recurentul a aratat ca vina pentru nedepunerea bilanturilor si balantei la organele fiscale la termenele legale apartine contabilului firmei, S.A., persoana cu care insa nu exista contract de munca.
In acelasi raspuns la interogatoriu, recurentul a aratat ca nu are o evidenta clara a activitatii desfasurata in cadrul societatii, dar a "crezut in cuvantul contabilului".
A mai aratat recurentul in raspunsul la interogatoriu ca actele contabile nu au putut fi puse la dispozitia lichidatorului, intrucat sunt in prezent la Politia Costesti, unde exista o plangere penala in derulare.
Prin urmare, prin raspunsurile la interogatoriu recurentul nu a negat netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, ci doar a contestat raspunderea sa pentru lipsa evidentei contabile.
Or, potrivit art.10 alin.1, respectiv alin.4 din Legea nr.82/1991: "Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art.1 alin.(1)-(4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective. (...)
(4) Raspunderea pentru aplicarea necorespunzatoare a reglementarilor contabile revine directorului economic, contabilului-sef sau altei persoane imputernicite sa indeplineasca aceasta functie, impreuna cu personalul din subordine. In cazul in care contabilitatea este condusa pe baza de contract de prestari de servicii, incheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania, raspunderea pentru conducerea contabilitatii revine acestora, potrivit legii si prevederilor contractuale".
Desi a sustinut ca raspunderea ar fi revenit unei persoane desemnata drept contabil, recurentul nu a facut dovada angajarii acestuia, cu contract de prestare servicii sau de munca, astfel incat acesta nu se poate prevala de dispozitiile alin.4 din art.10 din Legea nr.82/1991.
Potrivit art.73 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990, administratorul este raspunzator pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.
Prin urmare, lipsa evidentelor contabile, pe care recurentul nu a negat-o la interogatoriu, ii este pe deplin imputabila, in virtutea calitatii sale de administrator.
Pentru aceste motive, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, recursul a fost respins ca nefondat.