Decizia de angajare a raspunderii solidare a administratorilor si asociatilor unei societati debitoare emisa de D.G.F.P.. Lipsa relei-credinte. Nelegalitate

Decizia de angajare a raspunderii solidare a administratorilor si asociatilor unei societati debitoare emisa de D.G.F.P.. Lipsa relei-credinte. Nelegalitate

Art. 27 alin. 2 lit. c si d) C.proc.fiscala

Codul de procedura fiscala nu impune de plano emiterea deciziei de impunere pe numele tuturor administratorilor si asociatilor unei societati debitoare, ci doar pe numele acelor administratori ori asociati care sunt vizati de art. 27 alin. 1 si 2, deci pentru care organul fiscal trebuie sa detina dovezi si argumente ca le sunt incidente dispozitiile legale respective.
In speta, organele fiscale trebuie sa detina dovezi si argumente ca recurentul a actionat cu rea credinta in sensul dispus de lege. (Decizia nr. 1081/R-CONT din 02 Mai 2012)

Prin actiunea inregistrata la data de 4.08.2011, reclamantul T.N.C. a chemat in judecata pe paratele Directia Generala a Finantelor Publice Arges si Administratia Finantelor Publice Pitesti, solicitand anularea deciziei nr.63936/6.04.2011, prin care a fost obligat in solidar cu S.C. A. I. S.R.L. la plata sumei de 118.592 lei reprezentand debite, dobanzi si penalitati ale societatii.
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca in mod nelegal s-a emis decizia de angajare a raspunderii solidare, deoarece administratorul societatii a trimis cerere pentru deschiderea procedurii insolventei catre Tribunalul Arges, iar neachitarea obligatiilor fiscale la scadenta nu a fost interpretata corect de organul fiscal.
Tribunalul Arges, Sectia civila, prin sentinta civila nr.1267/2 decembrie 2011 a respins actiunea formulata de reclamant, retinand ca prin decizia contestata s-a dispus angajarea raspunderii solidare a reclamantului cu S.C. A. I. S.R.L. pentru suma totala de 118.592 lei reprezentand 47.110 lei debite, 70.747 lei dobanzi si 735 lei penalitati.
Cu privire la sustinerea reclamantului in sensul ca paratele nu au luat in seama faptul ca reclamantul impreuna cu asociatul sau au creditat societatea in luna ianuarie 2008 cu suma de 10.000 lei si in luna martie 2008 cu suma de 10.000 lei, pentru plata debitelor restante la bugetul general consolidat al statului, aceasta nu se poate retine, deoarece datoriile societatii se acumuleaza incepand cu anul 2005. Pe de alta parte, in cauza nu exista dovada creditarii societatii cu sumele respective.
In balanta incheiata la data de 31.12.2007, societatea a evidentiat in rulajul total debitor al contului 5311 "casa in lei" suma de 219.468,81 lei, neefectuand plati la bugetul consolidat al statului si dovedind rea credinta.
Cu privire la sustinerea reclamantului in sensul ca organul fiscal a emis decizia de angajare a raspunderii solidare potrivit art.27 alin.2 lit.c si d Cod procedura fiscala, iar societatea a deschis procedura insolventei, aceasta nu poate fi retinuta deoarece decizia de angajare a raspunderii solidare a fost intocmita la data de 06.04.2011, transmisa si confirmata de primire la data de 18.05.2011. Societatea a deschis procedura de insolventa ulterior, respectiv la data de 26.05.2011.
Conform art.194 din Legea nr.31/1990, Adunarea Generala a Asociatilor - din care face parte si reclamantul cu un procent de 50 % - avand cunostinta de situatiile financiare anuale ale societatii si pentru neindeplinirea indatoririlor ce-i revin administratorului, avea obligatia sa-l demita si sa decida urmarirea acestuia pentru daunele produse societatii. Adunarea Generala a Asociatilor nu a luat nicio masura in acest sens.
Cu adresa nr.16448/27.01.2011, comunicata la data de 25.03.2011 reclamantul a fost invitat la sediul Administratiei Finantelor Publice Pitesti pentru consultarea documentatiei aflate la dosar, precum si pentru a prezenta documente pe care le considera utile in apararea sa, insa acesta nu s-a prezentat dovedind rea credinta.
Desi s-au emis somatii si adrese de poprire, societatea a continuat sa-si desfasoare activitatea, desi starea de insolventa era vadita.
Odata deschisa procedura de insolventa societatea va putea sa solicite printr-un plan de reorganizare, relansarea activitatii.
Fata de aceste considerente si in temeiul dispozitiilor legale susmentionate, actiunea formulata de reclamant a fost respinsa.
Impotriva sentintei a formulat recurs reclamantul T.N.C., invocand dispoz. art. 3041 C.proc.civ. si criticand-o pentru nelegalitate, pentru urmatoarele motive:
  1. Instanta de fond nu a avut in vedere faptul ca parata, in emiterea actului administrativ contestat, a incalcat dispozitiile art.9 alin.1 din Codul de procedura fiscala. Reclamantul a aratat ca adresa prin care a fost invitat la sediul A.F.P. i-a fost comunicata in data de 25.03.2011, desi invitatia era pentru data de 10.02.2011. Acest aspect a fost recunoscut si de parata prin decizia nr.120808/03.06.2011 privind solutionarea contestatiei formulata, fiind mentionate atat data comunicarii, cat si data pentru care a fost emisa invitatia. Parata a sustinut faptul ca, prin nereprezentarea la sediul A.F.P., reclamantul a dovedit rea-credinta. Acelasi aspect este retinut, in mod gresit, de catre instanta de fond, nefiind vorba de rea-credinta, ci de faptul ca reclamantul nu avea cum sa ajunga la sediul paratei anterior primirii invitatiei, astfel ca decizia contestata  este lovita de nulitate absoluta.
   2. Avand in vedere calitatea reclamantului de administrator in cadrul SC A.I. SRL, nu poate fi angajata raspunderea sa solidara, iar textele de lege invocate de parata, respectiv art.27 alin.2 lit. c si d, se refera doar la raspunderea persoanei care "cu rea-credinta a determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale" sau "cu rea-credinta nu si-au indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate".
Pentru situatia in care s-ar trece peste apararea anterioara, reclamantul a aratat ca parata nu a facut dovada ca "cu rea-credinta a determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale" astfel cum prevede art.27 alin.2 lit.d. Astfel, nu s-a demonstrat in ce consta reaua-credinta, insa s-a invocat acest lucru si dezinteresul reclamantului. Parata a sustinut ca, "dl.R. C. a fost invitat la sediul Administratiei Finantelor in data de 10.02.2011 pentru consultarea documentelor aflate la dosar, precum si pentru a prezenta documente pe care le considera utile in apararea sa, insa acesta nu s-a prezenta, dovedind rea-credinta". Recurentul a sustinut ca nu se putea prezenta in data de 10.02.1011, atata timp cat a primit convocarea la data de 25.03.2011, acesta fiind singurul motiv pentru care parata a considerat ca este de rea-credinta.
3. Instanta de fond nu a avut in vedere la pronuntarea sentintei faptul ca reclamantul a depus toate eforturile pentru ca societatea la care era asociat sa-si desfasoare activitatea si sa-si achite datoriile catre stat. Astfel, din actele contabile depuse la dosar a rezultat faptul ca, in toata perioada respectiva, singurele sume de bani ce au intrat in societate au fost cele prin care reclamantul, ca si asociat, impreuna cu asociatul Rizea Costin au creditat societatea.
De asemenea, in momentul in care a constata ca situatia societatii nu poate fi redresata, a formulat cerere pentru deschiderea insolventei la Tribunalul Comercial Arges.
4. Instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca din Raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa a debitoarei intocmit de lichidatorul judiciar rezulta ca, din cauza obiectului de activitate, societatea nu a mai avut comenzi si acest lucru a contribuit in mare masura la intrarea in insolventa. Lichidatorul a mentionat ca inca din anul 2007 activitatea societatii s-a desfasurat la un nivel foarte scazut, iar din lipsa comenzilor, incepand din anul 2008, societatea nu a desfasurat niciun fel de activitate cu caracter specific. Pe acest fond s-au inregistrat restante la plata furnizorilor, dar si fata de bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, unde neplata la timp a taxelor si impozitelor a generat penalitati si majorari de intarziere foarte mari.
Concluzia raportului in ceea ce priveste raspunderea membrilor organelor de conducere este "in urma analizarii documentelor mentionate in raport, nu au fost evidentiate elemente de vinovatie". Avand in vedere concluziile raportului intocmit de catre lichidatorul judiciar desemnat in cadrul dosarului de insolventa, nu pot raspunde pentru obligatiile fiscale datorate de societate catre stat. Este inadmisibil ca parata sa angajeze raspunderea personala a reclamantului, considerandu-l responsabil pentru obligatiile fiscale neachitate de catre societate si, in acelasi timp, in cadrul dosarului de insolventa, lichidatorul judiciar sa stabileasca ca altele sunt motivele pentru care societatea a ajuns intr-o asemenea situatie si anume, motive de ordin economic datorata crizei la nivel global.
Prin decizia nr. 1081/R-CONT din  2 mai 2012 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti - Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a fost admis recursul reclamantul T.N.C. si a fost modificata sentinta in sensul ca a admis actiunea, a anulat decizia nr.120808/3.06.2011 si decizia nr.63936/6.04.2011.
Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 27 alin. 2 lit. c) si d) Cod procedura fiscala, care reprezinta temeiul pentru care intimatele au angajat raspunderea solidara a recurentului cu SC Atlanta Imperx SRL, "(2) Pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, in conditiile prezentului cod, raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane:
  c) administratorii care, in perioada exercitarii mandatului, cu rea-credinta, nu si-au indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei, pentru obligatiile fiscale aferente perioadei respective si ramase neachitate la data declararii starii de insolvabilitate;
  d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinta, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale".
In ceea ce priveste dispozitiile lit. c), desi recurentul a fost administrator al societatii, astfel incat dispozitiile acestui text ii sunt aplicabile, Curtea constata ca intimata nu a facut in nici un fel dovada relei-credinte.
Astfel, dupa cum rezulta din incheierea din 26 mai 2011 a Tribunalului Comercial Arges, recurentul este cel care a solicitat deschiderea procedurii de insolventa, iar imprejurarea ca nu a facut acest lucru anterior nu este reaua-credinta, ci doar incercarea acestuia de a redresa societatea, inclusiv prin creditarea acesteia.
Cat priveste dispozitiile lit. d), Curtea constata ca acestea nu exclud din sfera lor de cuprindere pe asociati, chiar daca in alte dispozitii legale acestia sunt indicati ca atare in mod distinct.
Conditia esentiala pentru angajarea raspunderii solidare a asociatilor este ca acestia sa fi determinat cu rea credinta nedeclararea si/sau neplata la scadenta a obligatiilor fiscale.
Reaua credinta trebuie dovedita, iar nu doar afirmata, si trebuie sa existe la momentul la care obligatiile trebuia/puteau fi declarate si platite.
In speta, decizia de antrenare a raspunderii solidare nu este motivata in acord cu dispozitiile legale sus citate, in sensul ca nu arata argumentele pentru care s-a apreciat ca recurentul a actionat cu rea credinta in scopul determinat de lege.
Decizia respectiva specifica doar faptul ca societatea comerciala are datorii fata de bugetul consolidat al statului, ca legea prezuma insolventa acesteia pentru neplata dupa 90 de zile de la scadenta a datoriilor de peste 45.000 lei si ca, desi convocati la sediul organului fiscal pentru a fi ascultati inainte de emiterea deciziei de angajare a raspunderii solidare, "reprezentantii" societatii nu s-au prezentat.
Este evident, astfel, ca decizia de angajare a raspunderii solidare a fost emisa cu nerespectarea legii, organul fiscal nestabilind motivele de fapt care ar justifica pertinent aplicarea art. 27 Cod procedura fiscala.
La randul ei, decizia administrativa emisa de DGFP Arges contine propriile argumente referitoare la reaua credinta a recurentului, exprimate cu ocazia combaterii celor prezentate de recurent in contestatia administrativa, argumente nelegale si netemeinice.
Astfel,  Codul de procedura fiscala nu impune de plano emiterea decizie de impunere pe numele tuturor administratorilor si asociatilor unei societati debitoare, ci doar pe numele acelor administratori ori asociati care sunt vizati de art. 27 alin. 1 si 2, deci pentru care organul fiscal trebuie sa detina dovezi si argumente ca le sunt incidente dispozitiile legale respective.
In speta, organele fiscale trebuie sa detina dovezi si argumente ca recurentul a actionat cu rea credinta in sensul dispus de lege.
Sub aspectul relei credinte, DGFP Arges a aratat ca documentele anexate de recurent la contestatia administrativa atesta faptul ca acesta a creditat lunar societatea doar in anul 2008, dupa care nu s-au mai facut plati la bugetul statului pentru datoriile care au inceput sa se acumuleze din anul 2005.
Prin urmare, organul fiscal a apreciat ca recurentul este de rea credinta pentru ca nu a pus tot timpul la dispozitia societatii fondurile necesare pentru plata integrala a restantelor fiscale.
Un astfel de argument, insa, este contrar legii, care nu impune unui asociat sa crediteze societatea cu bani proprii pentru plata datoriilor fiscale.
Codul de procedura fiscala trage la raspundere doar pe asociatul care a determinat cu rea credinta neachitarea respectivelor datorii la scadenta, deci care, prin actiune sau prin omisiune voita, nu si-a indeplinit corespunzator obligatiile specifice statului sau cu scopul de a opri plata datoriilor fiscale.
Cat priveste dovada faptului ca recurentul a creditat societatea cu diverse sume de bani, Curtea constata ca insasi DGFP Arges a recunoscut acest fapt in cuprinsul deciziei administrative nr. 121476/6.06.201 si ca tribunalul a administrat proba cu inscrisuri tocmai in acest sens, insa in mod nelegal nu a studiat inscrisurile depuse la dosar si a afirmat ca reclamantul nu a dovedit sustinerea respectiva.
DGFP Arges, suplinind motivele deciziei de angajare a raspunderii solidare, a imputat recurentului faptul ca adunarea generala a creditorilor (din care facea parte si acesta cu un procent de 50%) nu a procedat la demiterea si urmarirea administratorului social pentru daunele pricinuite societatii, cunoscand situatiile financiare ale societatii, pe care AGA le-a aprobat.
In speta, insa, administratorul este chiar recurentul, care nu poate vota propria demitere, astfel incat acest aspect nu ii poate fi imputat.
Prezumtiile folosite de intimate pentru angajarea raspunderii solidare a recurentului nu sunt pertinente pentru aplicarea dispozitiilor art. 27 alin. 2 lit. d) C.proc.fiscala.
De altfel, aceste prezumtii sunt rasturnate de concluziile lichidatorului desemnat in procedura de insolventa, care nu a identificat elemente de atragere a raspunderii personale a administratorului debitoarei, procedura fiind inchisa fara antrenarea raspunderii vreunuia dintre asociatii debitoarei (fisa ECRIS, filele 13,14 din dosar)
Pentru cele expuse, concluzionand in sensul ca intimatele parate nu au dovedit ca recurentul reclamant a actionat cu rea credinta in sensul prevazut de art. 27 alin. 2 lit. c si d) C.proc.fiscala, in baza art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. Curtea a admis recursul si a modificat sentinta in sensul admiterii cererii reclamantului si anularii deciziei nr.63936/06.04.2011 si a deciziei nr.121476/06.06.2011.