Solutionarea pe cale amiabila a laturii civile a cauzei. Cerinte.

Solutionarea pe cale amiabila a laturii civile a cauzei. Cerinte.

Art. 161 din Codul de procedura penala

Potrivit art. 161 din Codul de procedura penala, in cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot incheia o tranzactie sau un acord de mediere, potrivit legii.
Inculpatul, cu acordul partii responsabile civilmente, poate recunoaste, in tot sau in parte, pretentiile partii civile.
Acordul la care se refera textul legal sus-citat presupune indeplinirea simultana a doua conditii:
a) recunoasterea (totala sau partiala) de catre inculpat a pretentiilor civile, acesta exprimandu-si, astfel, acordul de a fi obligat la plata de despagubiri, in masura recunoasterii (conform art.  art. 161 alin. 3 din Codul de procedura penala);
b) acordul exprimat de partea responsabila civilmente privind suportarea platii despagubirilor la care va fi obligat inculpatul, in solidar cu acesta;
Instanta de fond a apreciat, ca nu se poate considera, ca partea responsabila civilmente este de acord cu plata despagubirilor daca nu se obliga ea insasi sa plateasca, in solidar, sumele solicitate cu acest titlu, astfel nu se poate interpreta in sensul de acord privind recunoasterea de catre inculpat a pretentiilor civile o astfel de manifestare de vointa care vizeaza pozitia procesuala a unei alte parti din proces, si anume asiguratorul de raspundere civila auto, fata de care pozitia exprimata este inopozabila.
Astfel fiind, instanta a retinut ca pozitia procesuala exprimata nu poate fi considerat ca satisface cerintele unui acord in sensul prevazut de art. 161 Cod procedura penala.
Decizia penala nr.74/R din 27 ianuarie 2012

Prin sentinta penala nr.607 din 19 octombrie 2011, pronuntata de Judecatoria Ramnicu Valcea, s-au admis, in parte, actiunile civile intentate de partile civile M si C, Spitalul UUMC "Dr.CD" Bucuresti, Serviciul AJ Valcea si a fost obligat inculpatul, in solidar cu partea responsabila civilmente Garda Financiara si cu asiguratorul de raspundere civila auto A la plata de despagubiri civile si cheltuieli de spitalizare/transport si acordare de asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca, astfel:
In baza art. 191 alin. (1) si (3) Cod procedura penala, a fost obligat inculpatul, in solidar cu partea responsabila civilmente Garda Financiara la cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut, ca, prin sentinta penala nr. 208 din 23 martie 2011, in baza art. 178 alin. (2) Cod penal, cu aplicarea in cauza a prevederilor art. 3201 alin. 7 Cod procedura penala, instanta a dispus condamnarea inculpatului, pentru infractiunea de ucidere din culpa in forma agravata.
S-a retinut, in esenta, ca la data de 29.03.2010, pe D.N. 67 , inculpatul, care conducea autoturismul V a provocat din culpa un accident rutier in urma caruia a rezultat decesul victimei MA, director coordonator al Garzii Financiare, SJ Valcea, ocupant al locului din dreapta fata al acestui autoturism.
Potrivit prevederilor art. 320/1 alin. 5 Cod procedura penala, s-a disjuns latura civila a cauzei, s-a dispus formarea unui nou dosar, stabilind termen de judecata la data de 06 aprilie 2011.
Hotararea pronuntata pe latura penala a cauzei a ramas definitiva prin respingerea recursului declarat de inculpat.
Revenind la sentinta penala nr.607 din 19 octombrie 2011, pronuntata de Judecatoria Ramnicu Valcea, in ceea ce priveste latura civila a cauzei, instanta a constatat urmatoarele:
                    Ca situatie premisa, prima instanta a retinut ca, prin cererea depusa la dosar la data de 15.02.2011, M, sotia supravietuitoare a victimei decedate, s-a constituit parte civila, solicitand obligarea asiguratorului de raspundere civila auto A la plata de despagubiri materiale si morale.
De asemenea, prin cererea depusa la dosar la date de 22.02.2011, C, fiica victimei decedate, s-a constituit parte civila, solicitand obligarea in solidar a inculpatului, partii responsabile civilmente Garda Financiara si a asiguratorului de raspundere civila auto A la plata de despagubiri materiale  si morale.
De asemenea, in cauza s-au constituit parti civile si Serviciul AJ Valcea, pentru cheltuieli ocazionate cu transportul si acordarea asistentei medicale de urgenta prespitaliceasca victimei precum si Spitalul UUMC "Dr.CD" Bucuresti, pentru cheltuieli ocazionate de internarea victimei in perioada anterioara decesului.
In declaratia data in sedinta publica din 16 martie 2011, inculpatul a invederat ca este de acord cu plata cheltuielilor de transport si spitalizare a victimei, precizand ca recunoaste in totalitate pretentiile tuturor partilor civile.
La data de 11.05.2011, parte civila C si-a majorat pretentiile civile solicitand obligarea in solidar a inculpatului, partii responsabile civilmente Garda Financiara si a asiguratorului de raspundere civila auto A, la plata despagubirilor materiale si morale intr-un cuantum mai mare.
Inculpatul si asiguratorul de raspundere civila auto nu au fost de acord cu aceasta cerere, pe motiv ca a fost depasit momentul procesual pana la care putea fi formulata, respectiv momentul audierii inculpatului.
Prin adresa nr.../2011, partea responsabila civilmente Garda Financiara a invederat ca, potrivit art. 161 din Codul de procedura penala, este de acord cu declaratia inculpatului din data de 16 martie 2011, sub aspectul recunoasterii in  totalitate a pretentiilor civile in cauza, in sensul ca nu are obiectiuni cu privire la acordarea despagubirilor de catre asiguratorul A.
La termenul de judecata din 22 iunie 2011, aceasta situatie a fost pusa in discutia partilor si, duba dezbateri, deliberand, instanta a constatat ca partea responsabila civilmente a exprimat o pozitie nesusceptibila de a produce efecte juridice, aratand ca este de acord cu declaratia inculpatului sub aspectul recunoasterii pretentiilor civile in sensul ca nu are obiectiuni cu privire la acordarea despagubirilor civile de catre asigurator si nu in sensul ca ar fi de acord chiar partea responsabila civilmente cu plata acestora.
Prin urmare, a conchis ca nu poate fi considerat ca partea responsabila civilmente este de acord cu plata despagubirilor daca nu se obliga ea insasi sa plateasca prejudiciul, astfel nu se poate interpreta in sensul de acord privind recunoasterea de catre inculpat a pretentiilor civile o astfel de manifestare de vointa care vizeaza pozitia procesuala a unei alte parti din proces, si anume asiguratorul de raspundere civila auto, fata de care pozitia exprimata este inopozabila.
Astfel fiind, a retinut ca pozitia procesuala exprimata nu poate fi considerata ca satisface cerintele unui acord in sensul prevazut de art. 161 Cod procedura penala.
In aceste conditii, judecata a continuat, fiind administrate probele incuviintate partilor civile, respectiv proba testimoniala, constand in audierea martorilor MA si OV - pentru partea civila M si a martorilor GLI si IM - pentru partea civila C precum si proba cu inscrisuri.
In continuare, examinand dosarul cauzei, instanta de fond a retinut urmatoarele:
1. In ceea ce priveste admisibilitatea cererii partii civile C de majorare a pretentiilor civile - mai exact a sumelor solicitate cu titlu de despagubiri morale - instanta a apreciat, ca potrivit art. 15 alin.2 din Codul de procedura penala, constituirea ca parte civila se poate face in cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei de judecata pana la citirea actului de sesizare.
Acest text de lege trebuie interpretat in concordanta cu art. 14 alin.1 din Codul de procedura penala care prevede ca actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului, precum si a partii responsabile civilmente.
Avand in vedere ca unul din elementele indispensabile ale raspunderii civile (delictuale) este prejudiciul, suma de bani sau pretentia de alta natura vizata de partea pagubita care constituie expresia valorica, cuantificabila, a prejudiciului trebuie mentionata expres in cuprinsul cererii prin care instanta penala este investita, in conditiile art. 14 alin.1 din Codul de procedura penala, cu solutionarea actiunii civile, ca urmare a alaturarii acesteia actiunii penale in cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vatamate ca parte civila.
  In conditiile in care textul art. 15 alin.2 din Codul de procedura penala prevede un moment procesual maxim pana la care persoana vatamata se poate constitui parte civila - si anume pana la citirea actului de sesizare - este de la sine inteles ca doar pana la acest moment pot fi majorate pretentiile civile mentionate in cererea (initiala) de constituire ca parte civila.
In cauza, a retinut instanta de fond, este de observat ca momentul procesual aratat - citirea actului de sesizare, care, potrivit  art. 322 din Codul de procedura penala constituie primul act efectuat in cursul cercetarii judecatoresti  - nu a fost atins pana in prezent, intrucat solutionarea laturii penale a cauzei s-a facut prin parcurgerea procedurii simplificare a recunoasterii vinovatiei, care, prin exceptie, este lipsita de aceasta etapa a unei judecati tipice.
In acest sens, este util de evocat textul art. 3201 alin.1 din Codul de procedura penala: "Pana la inceperea cercetarii judecatoresti, inculpatul poate declara personal sau prin inscris autentic ca recunoaste savarsirea faptelor retinute in actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala".
In concluzie, instanta de fond a apreciat ca cererea de majorare este admisibila.
2.In cauza, intr-adevar, doar Garda Financiara are calitate de parte responsabila civilmente - derivand din calitatea sa de comitent fata de prepusul sau, inculpatul, care a comis fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in timpul exercitarii atributiilor de serviciu decurgand din  functia de conducator auto indeplinita in interesul angajatorului (art. 1000 alin. 3 Cod civil).
Potrivit art. 24 alin.3 din Codul de procedura penala si art. 1003 Cod Civil, in procesul penal comitentul parte responsabila civilmente raspunde civil in solidar cu prepusul inculpat pentru pagubele cauzate tertilor in timpul exercitarii functiei detinute.
Pe de alta parte, A- societate cu care partea responsabila civilmente a incheiat contractul de asigurare de raspundere civila auto obligatorie (RCA), polita fiind valabila la data producerii accidentului rutier, are in cauza pozitia distincta a unui asigurator de raspundere civila (astfel cum a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii).
Potrivit art. 161 din Codul de procedura penala, in cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot incheia o tranzactie sau un acord de mediere, potrivit legii.
Inculpatul, cu acordul partii responsabile civilmente, poate recunoaste, in tot sau in parte, pretentiile partii civile.
Acordul la care se refera textul legal sus-citat presupune indeplinirea simultana a doua conditii:
a) recunoasterea (totala sau partiala) de catre inculpat a pretentiilor civile, acesta exprimandu-si, astfel, acordul de a fi obligat la plata de despagubiri, in masura recunoasterii (conform art.  art. 161 alin. 3 din Codul de procedura penala);
b) acordul exprimat de partea responsabila civilmente privind suportarea platii despagubirilor la care va fi obligat inculpatul, in solidar cu acesta;
Instanta de fond a apreciat, ca nu se poate considera, ca partea responsabila civilmente este de acord cu plata despagubirilor daca nu se obliga ea insasi sa plateasca, in solidar, sumele solicitate cu acest titlu, astfel nu se poate interpreta in sensul de acord privind recunoasterea de catre inculpat a pretentiilor civile o astfel de manifestare de vointa care vizeaza pozitia procesuala a unei alte parti din proces, si anume asiguratorul de raspundere civila auto, fata de care pozitia exprimata este inopozabila.
Astfel fiind, instanta a retinut ca pozitia procesuala exprimata nu poate fi considerat ca satisface cerintele unui acord in sensul prevazut de art. 161 Cod procedura penala.
Rezolvarea acestei chestiuni pe cale de incheiere premergatoare fondului s-a impus din considerente lesne de inteles: in functie de modul de rezolvare a problemei, solutionarea laturii civile a cauzei ar fi parcurs un traseu diferit, mai exact fara administrarea de alte probe in cazul in care instanta ar fi constatat ca pozitia partii responsabile civilmente reprezinta un acord in sensul art. 161 Cod procedura penala si, dimpotriva, dupa procedura de drept comun, care presupune administrarea de probe in dovedirea pretentiilor civile, in cazul in care ar fi considerat ca acest acord nu este valabil.
3. Neindeplinirea conditiilor aratate la subpunctul precedent se rasfrange si asupra recunoasterii in totalitate a pretentiilor civile de catre inculpat (conform declaratiei din data de 16 martie 2011).
Astfel, din economia textului art.161 din Codul de procedura penala se desprinde ideea ca in toate cazurile in care se pune problema solutionarii pe cale amiabila a pretentiilor civile, atunci cand in cauza exista si parte responsabila civilmente este necesara pe de o parte participarea sa la incheierea tranzactiei sau a acordului de mediere iar pe de alta parte exprimarea acordului privind recunoasterea de catre inculpat a pretentiilor civile.
Concluzia se desprinde in urma interpretarii gramaticale a textului citat, in care este folosita conjunctia copulativa "si" din enuntul "inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot incheia o tranzactie sau un acord de mediere, potrivit legii", precum si din prevederea posibilitatii de recunoastere de catre inculpat a pretentiilor, conditionata insa de acordul partii responsabile civilmente.
In acest ultim sens, instanta de fond a reamintit ca, spre deosebire de termen, care afecteaza numai executarea, conditia, ca modalitate a actului juridic, afecteaza insasi existenta actului - adica nasterea sau desfiintarea lui, astfel ca in caz de recunoastere conditionata, neindeplinirea conditiei (acordul partii responsabile civilmente) atrage implicit nevalabilitatea actului juridic civil al recunoasterii dreptului pretins de partea civila (mai exact ineficacitatea actului de recunoastere a pretentiilor civile).
Solutia este deopotriva logica si rationala, intrucat asa cum s-a mai aratat in cele ce preced, in cazul in care, in limitele dreptului sau de optiune, partea civila a solicitat in acelasi proces penal despagubiri atat de la inculpat cat si de la partea responsabila civilmente, opereaza de drept solidaritatea legala, conform art. 1003 Cod civil, pe care partile nu o pot inlatura in nici un mod.
In aceste conditii, fiecare din debitorii obligatiei de plata a eventualelor despagubiri - atat inculpatul cat si partea responsabila civilmente - aflati intr-o pozitie identica in raportul juridic obligational (fiecare este tinut pentru plata intregii sume, creditorul se poate indrepta impotriva oricaruia) trebuie sa aiba in mod egal libertatea de a dispune, astfel ca in lipsa acordului unuia, recunoasterea este inopozabila celuilalt, or tocmai de aceea legiuitorul a prevazut expres ca ambele parti trebuie sa-si exprime acordul in privinta recunoasterii, anterior solutionarii litigiului dedus judecatii.
Intr-adevar, s-ar putea sustine ca acest mod de a privi lucrurile se indeparteaza de unul din principiile fundamentale ale dreptului civil si anume principiul disponibilitatii care cuprinde, printre altele, dreptul fiecarei persoane de a dispune liber de dreptul sau, inclusiv prin recunoasterea dreptului (pretentiilor) altei parti, prin incheierea unei tranzactii, etc., daca nu sunt nesocotite normele imperative de procedura sau interesul public.
Astfel fiind, fiind liber sa decida cu privire la bunurile sale, inculpatul ar avea dreptul de a achiesa la pretentiile partii civile, fara a mai cere acordul altei persoane.
Art. 161 alin. (3) din Codul de procedura penala prevede, insa, ca "in cazul recunoasterii pretentiilor civile, instanta obliga la despagubiri in masura recunoasterii."
Daca s-ar accepta teza conform careia inculpatul poate recunoaste pretentiile civile si fara acordul partii responsabile civilmente sau cu acordul formal al acesteia, neproducator, insa, de efecte juridice, deoarece a fost dat de parte fara intentia de a se obliga, atunci, potrivit cererii partii civile (care a solicitat aplicarea prevederilor privind raspunderea solidara) si in virtutea art. 1003 Cod civil, instanta ar lua act de recunoasterea facuta de inculpat i-ar obliga in solidar pe inculpat si partea responsabila civilmente, desi aceasta din urma nu a inteles sa se oblige la plata de despagubiri.
Aceasta interpretare nu a fost primita de instanta de fond, intrucat este contrara legii (civile) la care face referire art. 161 din Codul de procedura penala, lipsind una din conditiile esentiale de valabilitate a conventiilor si anume "consimtamantul valabil al partii ce se obliga" (art. 948 Cod civil).
In ipoteza in care partea civila prefera sa obtina despagubiri de la inculpat potrivit declaratiei acestuia de recunoastere a pretentiilor, poate sa renunte la cererea de obligarea si a partii responsabile civilmente, in solidar cu inculpatul, la plata acelorasi despagubiri, urmand ca instanta sa ia act de aceasta renuntare si sa oblige pe inculpat la plata de despagubiri in masura recunoasterii facute de acesta, intrucat in acest caz nu mai necesar acordul partii responsabile civilmente (aceasta fiind scoasa din proces), principiul disponibilitatii redevenind pe deplin aplicabil.
In cauza, insa, instanta a obligat la despagubiri nu in masura recunoasterii facute de inculpat - care  este ineficienta in cauza - ci in masura dovedirii pretentiilor civile, cu luarea in considerare a principiilor generale ale raspunderii civile delictuale.
                 Curtea de Apel Pitesti, prin decizia penala nr.74/R din 27 ianuarie 2012, in complet majoritar, a admis recursul declarat de partea responsabila civilmente Agentia Nationala de Administrare Fiscala - Garda Financiara, a casat in parte si rejudecand, a inlaturat din sentinta obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Au fost respinse, ca nefondate, recursurile partilor civile C si M si al asiguratorului de raspundere civila A.
                    Opinia majoritara se intemeiaza pe urmatoarele argumente:
Criticile care au fundamentat nemultumirea partii responsabile civilmente vizau, in esenta, faptul ca in acest proces singurul care ar trebui sa suporte despagubirile este asiguratorul de raspundere civila, in baza contractului de asigurare si a calitatii sale de garant.
Calitatea ANAF este aceea de parte responsabila civilmente, si deriva din raportul de prepusenie existent intre aceasta si inculpat, iar raspunderea civila solidara se intemeiaza in cazul sau pe ideea de culpa in alegere, pentru ca cel care se foloseste de avantajele activitatii unei persoane, trebuie in aceeasi masura sa-si asume si consecintele negative ale acestei activitati.
Solidaritatea reprezinta, insa, o garantie veritabila pentru victima accidentului, ce are posibilitatea, in acest cadru, sa solicite repararea integrala a prejudiciului de la oricare dintre debitorii solidari.
Totusi, hotararea primei instante este criticabila, sub aspectul faptului ca obliga ANAF, prin Garda Financiara, sa plateasca statului cheltuieli judiciare.
Cum in fata instantelor de judecata statul este reprezentat de ANAF, ar fi, prin urmare, inacceptabil sa-si plateasca siesi cheltuieli de judecata, operand, prin urmare, o confuziune intre calitatile de debitor si creditor in aceeasi cauza, ceea ce in opinia curtii este inacceptabil, perspectiva in raport cu care recursul ANAF este intemeiat.
Totodata, curtea apreciaza neintemeiate recursurile partilor civile si asiguratorului de raspundere civila, tinand seama de urmatoarele argumente:
2.In ce priveste recursul partii civile M, curtea retine din declaratia data de inculpat in sedinta din 16 martie 2011, ca acesta a fost de acord sa acopere prejudiciile cauzate Spitalului J, recunoscand in totalitate pretentiile tuturor partilor civile.
Se observa, asadar, o deosebire sensibila de nuanta in termenii declaratiei, iar in ceea ce privesc pretentiile partilor civile,  este evident ca inculpatul doar le-a recunoscut, ceea ce in nici un caz nu echivaleaza cu disponibilitatea la plata.
Este, in opinia curtii, evident ca recunoasterea unei sume de bani nu echivaleaza cu dorinta de a o plati, iar atunci cand inculpatul s-a manifestat in aceasta maniera, cu doar o propozitie mai sus, a precizat expres, spunand ca este de acord sa acopere prejudiciile unitatilor sanitare.
Prima instanta a sesizat in mod corect distinctia, neinsusindu-si punctul de vedere al partii civile din aceasta perspectiva, astfel ca nu se poate pune problema incalcarii disponibilitatii care, in substanta, nici macar nu a existat.

                  Opinia separata a fost exprimata in sensul admiterii recursurilor declarate de partile civile, partea responsabila civilmente si al asiguratorului, sub aspectul inlaturarii obligarii inculpatului si al partii responsabile civilmente in solidar cu asiguratorul la plata despagubirilor materiale si morale catre partile civile si obligarea asiguratorului la plata acestor despagubiri.