Decizie de regularizare ANV-DJAOV. Procedura controlului ulterior. Conditii

Decizie de regularizare ANV-DJAOV. Procedura controlului ulterior. Conditii

Art. 78 din Codul Vamal Comunitar instituit prin
 Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/92 din 12.10.1992
Art.24, 35 si 43 si  a Anexei 6 din Ordinul nr.7521/2006
Art.109 alin.6 din HG nr.1114/2011
Art.100 din Legea nr.86/2006, art.105 alin.7 din OG nr.92/2003 si art. 24, 43 si Anexei 6 din Ordinul nr.7521/2006

Cata vreme importatorul a inscris informatii corecte in declaratia de valoare si a anexat documente a caror autenticitate nu a fost contestata si negata ulterior, acceptarea valorii declarate de importator atrage raspunderea organului vamal, in sensul ca acesta nu primeste fara vreo implicare responsabila declaratia, ci o accepta si din punct de vedere formal si din punct de vedere al valorii drepturilor de import, fara putinta de a pretinde ulterior, in absenta unor noi informatii, ca drepturile de import au fost gresit stabilite, iar raspunderea apartine importatorului.
Faptul ca, la momentul acceptarii declaratiei vamale a considerat ca drepturile vamale au fost corect determinate de importator, nu il indreptateste sa isi reconsidere pozitia invocand un alt temei de calcul al obligatiilor vamale in virtutea dreptului de a realiza controlul ulterior.
Faptul ca organul vamal a efectuat controlului vamal ulterior in alte conditii decat cele prevazute de art. 78 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar si a interpretat legea (art. 109 alin. 6 din Regulamentul vamal aprobat prin HG nr. 1114/2001) privitoare la stabilirea valorii in vama a autovehiculelor si vehiculelor folosite in alta maniera decat la momentul la care recurenta reclamanta a realizat importul, este de natura aduca atingere principiului securitatii juridice din perspectiva exigentei interpretarii unitare a legii.
Drepturile recunoscute de lege trebuie exercitate cu buna credinta, iar acest principiu vizeaza inclusiv organele vamale, care nu pot stabili obligatii suplimentare in sarcina importatorilor, pentru ca au inteles sa isi schimbe viziunea asupra interpretarii unei norme de drept, ulterior ce raportul juridic vamal nascut prin realizarea unei operatiuni de import s-a incheiat.

(Decizie nr. 407/R-CONT/15.02.2012)

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Arges, la data de 24.05.2011, reclamanta SC MMI ETS SRL a chemat in judecata pe paratii Directia Generala a Finantelor Publice Arges, Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Arges si Autoritatea Nationala a Vamilor solicitand instantei sa dispuna anularea deciziei nr.99/29.03.2011, anularea deciziei nr.4298/09.02.2011 privind regularizarea situatiei, anularea procesului verbal de control nr.4297/09.02.2011, anularea instiintarii de plata nr.4491/10.02.2011, cu obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca prin decizia pentru regularizarea situatiei nr.4298/2011 s-a stabilit in sarcina sa obligatii suplimentare de plata, cu titlu de datorie vamala, in suma de 2.702 lei, constand in accize si TVA, fiecare cu majorari de intarziere si dobanzi de intarziere.
Contestatia administrativa formulata impotriva respectivei decizii precum si a procesului verbal si a instiintarii de plata aratate mai sus a fost respinsa de parata D.G.F.P. Arges prin decizia nr.99/2011.
Reclamanta a aratat ca actele administrative contestate sunt nelegale intrucat au fost emise cu incalcarea dispozitiilor legale in vigoare la data efectuarii declaratiei de valoare in vama EU4 I nr.15325/14.02.2006; au fost emise, cu interpretarea gresita a dispozitiilor legale in vigoare la respectivul moment, contravin dispozitiilor legale in vigoare la momentul efectuarii controlului ulterior.
Astfel, reclamanta a aratat ca procedura controlului ulterior desfasurata de organele vamale si in temeiul careia au fost emise decizia pentru regularizarea situatiei, procesul-verbal de control si instiintarea de plata, a fost realizat cu incalcarea dispozitiilor art.24, 35 si 43 si  a Anexei 6 din Ordinul nr.7521/2006, care aproba Normele Metodologice pentru realizarea supravegherii si controlului vamal ulterior. In baza textelor legale respective echipa de control trebuia sa specifice in cuprinsul procesului-verbal ordinul de control/misiune in baza caruia a fost executat controlul si sa-i aduca la cunostinta persoanei controlate acel ordin. In realitate, procesul-verbal de control contestat in speta, nu contine mentiunea privitoare la ordinul de control/misiune si nu a fost comunicat reclamantei.
Sumele stabilite in sarcina reclamantei din respectivul proces-verbal de control au fost determinate cu nerespectarea legii in vigoare la momentul intocmirii declaratiei vamale in detaliu si a acceptarii acesteia de catre autoritatea vamala. Astfel, valorile in vama stabilite prin declaratiile vamale au fost calculate potrivit art.109 alin.6 din HG nr.1114/2001, art.2 din Ordinul MFP nr.687/2001 si Deciziei nr.175/2003 emisa de Directia Generala a Vamilor, norme legale care prevad modalitatea de stabilire a valorii in vama in cazul autovehiculelor folosite.
Modalitatea de calcul prev.de art.109 alin.6 din HG nr.1114/2011 nu s-a mai aplicat din data de 04.07.2006 cand Ordinul MFP nr.687/2001 a fost abrogat. Insa, importul realizat de reclamanta a fost efectuat anterior, la data de 14.02.2006.
Reclamanta a mai aratat ca majorarile de intarziere si dobanzile de intarziere trebuiau calculate dupa expirarea termenului de plata al datoriilor suplimentare de import, potrivit art.111 Cod procedura fiscala, rap.la art.158 alin.2 din Legea nr.141/1997.
In mod eronat au calculat organele vamale majorari de intarziere si dobanzi in temeiul art.120 alin.1 si 7 Cod procedura fiscala, in conditiile in care majorarile de intarziere se datoreaza, potrivit art.1241 Cod procedura fiscala, doar pentru neachitarea la termenul de scadenta a obligatiilor datorate bugetelor locale.
Reclamanta a mai aratat ca aplicarea majorarilor de intarziere si a dobanzilor de intarziere de la data efectuarii declaratiei vamale - 14.02.2006 - incalca Acordul privind aplicarea art.VII al Acordului General pentru Tarife si Comert, aprobat prin Decretul nr.183/1980. Cata vreme, la data efectuarii declaratiei vamale, organele vamale au verificat si au considerat valoarea in vama ca fiind corecta, nu se poate considera ca reclamantei i s-a deschis un "drept de apel fara penalitate" atata timp cat intre declaratia de valoare in vama si valoarea in vama determinata de organul vamal nu a existat nicio diferenta.
Reclamanta a aratat ca nu este in culpa cu privire la completarea declaratiei vamale, atata timp cat documentele prezentate anexat declaratiei vamale nu au continut informatii false sau incorecte si cata vreme nu au fost descoperite noi informatii care sa modifice declaratia vamala, astfel incat nu-i pot fi impuse accesorii la obligatiile vamale si TVA.
Cu privire la TVA reclamanta a aratat ca in procesul verbal de control nu s-a mentionat temeiul legal potrivit caruia s-a calculat cuantumul procentului ce se aplica la diferenta de valoare declarata in vama (procentul de 5,5 %, respectiv 19%).
In ce priveste decizia pentru regularizarea situatiei reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia prin prisma argumentelor prezentate in raport cu procesul-verbal de control, avand in vedere ca decizia a fost emisa in temeiul procesului verbal.
In privinta instiintarii de plata reclamanta a aratat ca, desi a fost emisa in aceeasi zi cu decizia de regularizare a situatiei si cu procesul verbal de control, are mentiuni cu privire la faptul ca termenul de plata pentru sumele cuprinse in actele anterior precizate a expirat. Aceasta mentiune este in contradictie cu prevederile art.4 din Decizia de regularizare a situatiei si cu art.111 Cod procedura fiscala, potrivit carora sumele stabilite ca obligatii suplimentare si accesorii devin scadente de la data expirarii termenului prevazut in articolele respective.
In plus, instiintarea de plata nu precizeaza data scadentei sumelor datorate.
Reclamanta a mai aratat ca a prezentat organelor fiscale, la momentul importului, toate informatiile cu privire la bunul importat si valoarea acestuia, astfel ca organele vamale nu pot invoca existenta unor informatii false sau eronate pentru a calcula obligatii vamale suplimentare. Faptul ca in anul 2010 Ministerul Finantelor a emis o adresa prin care a dato o alta interpretare dispozitiilor legale in vigoare la data importului nu justifica reanalizarea declaratiilor vamale.
Prin sentinta nr.1145 din 14 noiembrie 2011, pronuntata de Tribunalul Arges - Sectia civila a fost admisa in parte contestatia precizata si completata formulata de petenta, a fost desfiintata decizia nr.99/2011 si a fost admisa in parte contestatia prealabila, in sensul anularii in parte a procesului verbal de control nr.4297/2011 si tot in parte a deciziei de regularizare nr.4298/2011, numai pentru 366 lei accesorii la accize si 1.333 lei accesorii la TVA, mentinandu-le in rest (pentru accize si TVA).
A fost suspendata executarea acestor acte pana la solutionarea irevocabila a cauzei si a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, in sensul ca a obligat intimatele sa restituie reclamantei suma totala de 1.699 lei, retinuta la data de 08.07.2011, precum si sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata in suma de 39,3 lei.
Pentru a hotari astfel tribunalul a retinut ca, in conformitate cu Regulamentul de aplicare a Codului vamal,  regula este ca valoarea in vama a marfurilor importate este valoarea de tranzactie, respectiv pretul efectiv platit sau de platit pentru marfurile importate. In speta, conform facturii nr.1347/24959/06/0116/06.02.2006,  pretul  masinii a fost de 7.599,99 euro, in functie de acesta trebuind calculate accizele si TVA. Faptul ca intimatele  au  folosit la calculul  celor doua taxe de mai sus valoarea de catalog prev. de OMFP nr.687/2001 nu poate fi imputat reclamantei, cata vreme  aceasta a anexat declaratiei vamale depuse la 14.02.2006 factura din care reiese pretul real al autoturismului. Acest lucru reiese chiar din cuprinsul procesului verbal de control care arata ca declaratia vamala de import definitiv a fost insotita de factura cu numarul indicat mai sus, precizandu-se si denumirea si sediul emitentului. Prin urmare, nu reclamanta este  vinovata de stabilirea unor accize si TVA mai mici decat cele real datorate la 14.02.2006, ci intimatii, cum chiar se recunoaste in acelasi proces verbal de control: "s-a stabilit in mod eronat ca valoare in vama valoarea de catalog".
Tribunalul a mai retinut ca s-au calculat corect ca fiind  datorate de catre reclamanta TVA de 787 lei si accize de 216 lei, in ce priveste aceste sume procesul verbal  de control, decizia de regularizare a situatiei si cea de solutionare a contestatiei prealabile fiind legale si temeinice.
Dobanzile si penalitatile de intarziere se datoreaza pentru neachitarea la termenul de scadenta, de catre debitor, a obligatiilor de plata, conform art.119 alin.1  Cod pr.fiscala. Prin urmare, pentru suma initiala de plata trebuie sa fi fost stabilit un termen scadent, pe care reclamanta sa-l fi cunoscut si sa-l fi incalcat cu buna stiinta. Din  decizia pentru regularizarea situatiei rezulta ca majorarile de intarziere s-au calculat incepand cu 14.02.2006 si pana la 30.06.2010, iar dobanzile de intarziere de la 01.07.2010 la 09.02.2011 (data efectuarii controlului). Deci, majorarile si penalitatile au calculat chiar de la data inregistrarii declaratiei vamale de import definitiv, desi intimatele recunosc ca reclamanta a atasat acestei declaratii factura fiscala din care reiese clar pretul efectiv platit pentru autoturism.
Faptul ca  intimatii  au stabilit ca valoare in vama pe cea aratata in catalog pentru  marfa respectiva, conform OMFP 687/2001,  in loc  sa  calculeze ei insisi accize si TVA raportat la valoarea  din factura anexata declaratiei, stabilind astfel o suma  mult mai mica, nu  atrage concluzia ca fiind reclamanta a fost debitor de rea credinta. Aceasta cu atat mai mult cu cat majorarile de intarziere si dobanzile  sunt mult mai mari decat sumele stabilite ca accize si TVA, aparand  deci  ca o  sanctiune  pecuniara foarte grava in sarcina reclamantei pentru  o eroare de calcul savarsita de intimati, deoarece acestora le revine obligatia legala de a stabili valoarea in vama cu respectarea normelor legale in vigoare (iar nu  de a  prelua date prestabilite dintr-un catalog, in loc sa calculeze conform algoritmului legal si a pretului real  al autoturismului).
Tribunalul a apreciat ca si in aceasta materie trebuie facuta aplicarea principiului bunei credinte, astfel ca aceste majorari si dobanzi de intarziere ar fi datorate de catre reclamanta incepand cu  ziua imediat urmatoare termenului de scadenta a sumelor stabilite  prin decizia de regularizare 4298/09.02.2011.
S-a observat ca, desi prin decizia nr.1935/R-CONT/21.09.2011  a Curtii de Apel Pitesti s-a dispus suspendarea executarii pana la pronuntarea asupra fondului cauzei, cu toate acestea la data de 08.07.2011 intimatele au retinut din conturile reclamantei intreaga suma prevazuta in actele contestate in speta.
Considerand ca este vorba de o plata nedatorata, tribunalul a dispus repunerea partilor in situatia anterioara, respectiv obligarea intimatelor sa restituie reclamantei suma de 1.699 lei (dobanzi si majorari de intarziere la accize plus dobanzi si majorari de intarziere la TVA), retinuta din conturile reclamantei la data de 08.07.2011, conform extraselor de cont.
In ce priveste cererea de suspendare a executarii actelor fiscale, tribunalul a considerat-o ca fiind fondata in temeiul art.15 din Legea 554/2004, raportat  in principal la considerentele deciziei nr.1935/R-CONT/21.09.2011 a Curtii de Apel Pitesti, precum si vazand solutia  adoptata  la principalele capete de cerere ale actiunii. S-a apreciat ca sunt indeplinite deci atat conditia cazului bine justificat, cat si cea a  prevenirii unei pagube iminente, greu de reparat, mentionandu-se aceeasi situatie de fapt si de drept retinuta in considerentele deciziei sus aratate.
Impotriva sentintei au declarat recurs reclamanta si paratele.
I. Reclamanta SC MMI ETS SRL a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand urmatoarele:
- in mod gresit nu a constatat prima instanta nulitatea procedurii controlului ulterior potrivit dispoz.art.100 din Legea nr.86/2006, art.105 alin.7 din OG nr.92/2003 si art. 24, 43 si Anexei 6 din Ordinul nr.7521/2006. Echipa de control avea obligatia consemnarii in procesul verbal de control a ordinului de control/misiunii in baza careia se executa contractul, iar acest ordin trebuia atasat in copie si comunicat persoanei controlate, impreuna cu procesul verbal de control. Din analiza continutului art.100 din Legea nr.86/2006, rezulta ca efectuarea controlului ulterior al declaratiilor putea fi facut la oricare din persoanele enuntate la alin.2, iar nu la sediul organului vamal;
Pentru argumentele de mai sus se impunea ca prima instanta sa retina nelegalitatea si in privinta deciziei pentru regularizarea situatiei.
- in mod gresit a inlaturat prima instanta obligatia reclamantei numai in privinta majorarilor, dobanzilor si penalitatilor de intarziere, retinand ca reclamanta datoreaza doar TVA si accize. Valoarea in vama a bunului importat a fost calculata conform normelor legale aplicabile la data depunerii declaratiilor vamale EU4 I nr.15325/14.02.2006, adica in conformitate cu dispozitiile art.109 alin.6 din HG nr.1114/2001, art.2 din OMFP nr.687/2001 si Deciziei nr.175/2003 pentru aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea si completarea declaratiei vamale in detaliu, emisa de Directia Generala a Vamilor.
Potrivit rubricii 43 din Capitolul 3 al Deciziei nr.175/2003, in cazul autovehiculelor folosite metoda de evaluare se excepteaza de la regula generala de evaluare utilizata pentru determinarea valorii in vama, din Acordul privind aplicarea art.VII din Acordul General pentru Tarife si Comert. Calcularea obligatiilor vamale prin raportare la valoarea tranzactiei nu este corecta, intrucat textele legale mentionate anterior se aplicau nu doar persoanelor fizice, ci si celor juridice, exceptia de la regula privind stabilirea valorii aplicandu-se in functie de natura lucrului importat (autoturisme folosite).
Exceptia respectiva a fost pastrata doar in privinta persoanelor fizice incepand cu anul 2006, deci ulterior importului realizat de reclamanta, odata cu abrogarea OMFP nr.687/2001 si a HG nr.1114/2001 si cu intrarea in vigoare a Ordinului pentru aprobarea valorilor in vama nr.1076/2006 si a HG nr.707/2006.
Recurenta a mai sustinut ca, la momentul importului, a pus la dispozitia organelor vamale toate informatiile necesare si prevazute de legea in vigoare la acel moment pentru a se stabili valoarea corecta a obligatiilor vamale.
Recurenta a invocat si faptul ca, potrivit practicii Curtii Europene de Justitie, declaratia vamala nu este o declaratie pe proprie raspundere  a importatorului, ci implica si responsabilitatea autoritatilor vamale daca nu se retine ca importatorii au actionat cu rea-credinta. Or, in cauza de fata, organele vamale nu au dovedit reaua-credinta a reclamantei.
Potrivit art.243 alin.2 lit.b) din Legea nr.86/2006 - Codul vamal romanesc, care transpune dispozitiile art.220 alin.2 lit.b) din Codul vamal comunitar, nu se poate stabili ulterior o datorie vamala suplimentara daca valoarea drepturilor legal datorate nu s-a inscris in evidenta contabila printr-o eroare a autoritatilor vamale, daca eroarea autoritatilor vamale nu a putut fi detectata intr-un termen rezonabil de catre debitor si daca acesta din urma a actionat cu buna-credinta, respectand toate dispozitiile prevazute de legislatia in vigoare cu privire la declaratia vamala.
Sub aspectul celor de mai sus recurenta a invocat Hotararile Curtii  Europene de Justitie nr.250/1991, pronuntata in Cauza Hewlett-Packard, respectiv nr.348/1989 pronuntata in Cauza Mecanarte.
Recurenta a mai aratat ca faptul ca in anul 2010 Ministerul Finantelor a emis o adresa prin care a dat o noua interpretare dispozitiilor legale in vigoare la momentul importului, nu justifica reanalizarea declaratiilor vamale, asa cum s-a retinut si prin decizia nr. 421/16.01.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in care s-a facut referire la jurisprudenta Tribunalului de Justitie al CE (Hotararea din 27.09.2007 pronuntata in Cauza C-409.04 Teleos/Marea Britanie), precum si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit faptul ca autoritatile trebuie sa asigure aplicarea normelor cu claritate si o coerenta rezonabila pentru a evita posibila insecuritate juridica si incertitudine pentru subiecte de drept vizate de masurile care insotesc aplicarea acestor norme.
- in ce priveste instiintarea de plata recurenta a aratat ca in mod gresit prima instanta nu a dispus anularea acesteia, desi, din disp.art.41 Cod procedura fiscala, coroborate cu art.205 alin.1 si pct.5.2 din OMFP - ANAF nr.519/2005, rezulta ca aceasta este un act administrativ fiscal din categoria altor acte administrativ fiscale decat cele reprezentand titlul de creanta. Instiintarile de plata nu pot fi calificate drept acte de executare, ci eventual ar putea fi calificat ca act de corespondenta administrativa.
II. Parata Directia Generala a Finantelor Publice Arges, invocand disp.art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand urmatoarele:
- in mod gresit a dispus prima instanta suspendarea executarii actelor emise de D.G.F.P. Arges, in conditiile in care respectiva masura se ia doar in situatii de exceptie in care sunt indeplinite cumulativ conditiile prev.de art.14 din Legea nr.554/2004. Sub acest aspect instanta de fond nu a precizat care sunt motivele ce reprezinta un caz bine justificat de suspendare, iar paguba iminenta dificil de reparat trebuia argumentata prin sentinta, avand in vedere si dispozitiile deciziei nr.5191/27.10.2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, potrivit carora simpla sustinere a faptului ca reclamantul nu datoreaza sumele la care a fost obligat si ca executarea silita a unor obligatii in cuantum ridicat ar perturba graf indeplinirea celorlalte obligatii ale reclamantului nu sunt de natura a satisface cerintele legii in privinta admisibilitatii cererii de suspendare.
De asemenea, prima instanta nu a pus in vedere reclamantei depunerea unei cautiuni, asa cum prevad dispoz.art.215 alin.2 Cod procedura fiscala.
- in privinta cererii de anulare a deciziei nr.99/2011, recurenta-parata a aratat ca reclamanta datoreaza si majorarile de intarziere, dobanzile si penalitatile de intarziere, avand in vedere dispozitiile art.119 alin.1 si 4, art.120 alin.1 si 7 si art.1201 alin.1 si 3 Cod procedura fiscala.
- in privinta cheltuielilor de judecata recurenta-parata a aratat ca acestea nu trebuia a fi acordate intrucat nu sunt intrunite conditiile art.274 alin.1 Cod procedura civila, in sensul ca D.G.F.P. nu s-a aflat in culpa procesuala. Pe de alta parte, se impunea ca reclamanta sa fi castigat irevocabil procesul pentru a pretinde cheltuieli de judecata. Sub acest aspect, recurenta-parata a invocat jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a concluzionat ca si in dreptul intern partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli in temeiul art.274 Cod procedura civila, decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
III. Parata Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Craiova, in nume propriu si in numele Autoritatii Nationale a Vamilor, invocand dispoz.art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand urmatoarele:
- desi prima instanta a dispus in mod corect respingerea actiunii reclamantei cu privire la inlaturarea obligatiilor de plata constand in accize si TVA, in mod gresit a admis cererea acesteia privind majorarile de intarziere si dobanzile de intarziere. Instanta a apreciat ca in materia obligatiilor in discutie in speta, trebuie facuta aplicarea principiului bunei-credinte si ca, drept urmare, majorarile si dobanzile de intarziere ar fi datorate de catre reclamanta incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta a sumelor stabilite prin decizia de regularizare nr.1876/2011.
Controlul vamal ulterior efectuat la sediul D.J.A.O.V. Arges a constatat in reverificarea operatiunilor vamale pe baza documentelor aflate in evidenta autoritatii vamale si a avut la baza prevederile art.35 si 36 din Ordinul nr.7521/2006 si ale art.61 alin.1 si 2 din Legea nr.141/1997 - Codul vamal al Romaniei, inlocuite de art.100 alin.1, 2 si 3 din Legea nr.86/2006 - Codul vamal al Romaniei. Verificand documentele depuse la momentul inregistrarii declaratiei vamale in detaliu, autoritatea vamala a constatat ca reclamanta a declarat eronat valoarea in vama (baza de impozitare) ca fiind valoarea din lista de valori in vama aprobata prin OMFP nr.687/2001, iar nu valoarea de tranzactie prin care a fost stabilit pretul bunului importat, inscris in factura externa prezentata autoritatii vamale.
Avand in vedere dispozitiile art.40 din HG nr.1114/2001 si art.3 lit.s) din Legea nr.141/1997, reclamanta este raspunzatoare pentru continutul declaratiei vamale si pentru plasarea marfurilor sub regimul solicitat.
Cata vreme cuantumul datoriilor vamale a fost determinat in sarcina reclamantei potrivit art.141 si art.148 din Legea nr.141/1997, precum si potrivit art.214 alin.1 din Regulamentul (CEE) nr.2913/1992 al Consiliului din 12.10.1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, in mod corect s-au stabilit in sarcina reclamantei si accesorii la obligatiile stabilite suplimentar, prin raportare la momentul inregistrarii declaratiei vamale.
Accesoriile respective au fost calculate potrivit art.119 alin.1, art.120 alin.1 si art.1201 alin.1 Cod procedura fiscala, fiind calculate incepand din ziua imediat urmatoare celei in care a fost inregistrata/acceptata declaratia vamala in detaliu.
- sub aspectul suspendarii executarii actului administrativ, recurenta-parata a aratat ca tribunalul in mod gresit a retinut ca organul  vamal a executat conturile reclamantei la data de 08.07.2011, desi prin decizia nr.1935/R-Cont/21.09.2011 Curtea de Apel Pitesti dispusese suspendarea executarii actelor administrative pana la pronuntarea instantei de fond. In realitate, la data de 08.07.2011 nu se dispusese suspendarea executarii silite, autoritatea vamala efectuand acte de executare in baza unui titlu executoriu valabil.
Intimata-reclamanta SC MMI ETS SRL a depus intampinare solicitand respingerea recursurilor declarate de parata ca nefondate si invocand faptul ca organul vamal a interpretat gresit art.100 alin.3 din Legea nr.86/2006, precum si celelalte texte legale invocate in recursul reclamantei.
Examinand recursurile prin prisma motivelor invocate, in raport de dispoz.art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, Curtea constata ca recursul reclamantei este fondat, iar recursurile paratelor nu sunt fondate.
I. Sub aspectul starii de fapt, Curtea retine ca la data de 14.02.2006 SC MMI ETS SRL a importat un autoturism uzat Volvo V40, fabricat in anul 2003, pentru care a depus - prin comisionar in vama - declaratia vamala de import definitiv EU4 nr. I 15325/14.02.2006, la care a anexat factura nr. 1347/24959/06/0116/606.02.2006 in care era trecuta valoarea de tranzactie a bunului importat de 7.599,99 euro.
In baza documentelor anterior mentionate, acceptate de organele vamale, reclamanta a platit suma de 23.282 lei cu titlu de drepturi de import.
Ulterior, la data de 9.02.2011, DJAOV Arges a reverificat declaratia vamala aferenta operatiunii de import definitiv, depusa de reclamanta, si, constatand ca drepturile de import stabilite initial au fost calculate eronat, prin raportare la valoarea din lista de valori in vama aprobata prin Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 687/2001, iar nu prin raportare la valoarea de tranzactie inscrisa in factura externa prezentata autoritatii vamale cu ocazia efectuarii importului, a stabilit drepturi vamale suplimentare constand in accize de 216 lei si TVA de 787 lei, la care a calculat accesorii totale de 1699 lei.
Recurentele intimate si intimata parata au invocat dreptul organelor vamale de a efectua controlul ulterior, prev. de art. 61 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei in vigoare la data importului, si dreptul de reverificare a datelor cuprinse in declaratia vamala, prev. de art. 78 alin. 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din data de 12.10.1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.
Potrivit art. 61 din Codul vamal al Romaniei in vigoare la data importului "(1) Autoritatea vamala are dreptul ca, intr-o perioada de 5 ani de la acordarea liberului de vama, sa efectueze controlul vamal ulterior al operatiunilor.  (2) In cadrul controlului vamal ulterior, autoritatea vamala verifica orice documente, registre si evidente referitoare la marfurile vamuite. Controlul se poate face la oricare persoana care se afla in posesia acestor acte sau detine informatii in legatura cu acestea. De asemenea, poate fi facut si controlul fizic al marfurilor, daca acestea mai exista".
Potrivit art. 78 din Codul Vamal Comunitar instituit prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/92 din 12.10.1992 "1. Autoritatile vamale, din proprie initiativa sau la cererea declarantului, pot modifica declaratia dupa acordarea liberului de vama.  2. Autoritatile vamale, dupa acordarea liberului de vama si pentru a se convinge de exactitatea datelor cuprinse in declaratie, pot controla documentele comerciale si datele legate de operatiunile de import sau export, in privinta marfurilor in cauza sau de operatiunile comerciale ulterioare in legatura cu aceste marfuri. Asemenea inspectii pot fi efectuate la sediul declarantului, al oricarei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional in operatiunile mentionate sau al oricarei alte persoane in posesia documentului si a datelor mentionate in scopuri comerciale. Acele autoritati pot verifica, de asemenea, marfurile, cand este inca posibil ca ele sa fie produse. 3. Atunci cand revizuirea unei declaratii sau un control ulterior indica faptul ca dispozitiile ce reglementeaza regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informatii incomplete sau incorecte, autoritatile vamale, in conformitate cu orice dispozitii prevazute, trebuie sa ia masurile necesare pentru reglementarea situatiei, tinand seama de orice informatii noi de care dispun".
Din dispozitiile legale sus citate, invocate de intimatele din cauza ca temei al dreptului de a stabili debite suplimentare in sarcina recurentei reclamante, rezulta ca organele vamale pot demara un control ulterior importului, intr-o perioada de 5 ani de la acordarea liberului de vama, pentru a se convinge de exactitatea datelor cuprinse in declaratia vamala.
In exercitarea acestui drept, organele vamale pot verifica orice documente, registre si evidente referitoare la marfurile vamuite, aflate la sediul declarantului sau al oricarei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional in operatiunea de import ori care se afla in posesia acestor acte sau care detine informatii in legatura cu acestea, si pot face si un  control fizic al marfurilor, daca acestea mai exista.
Daca in baza informatiilor nou dobandite constata ca dispozitiile ce reglementeaza regimul vamal au fost aplicate pe baza unor informatii incomplete sau incorecte, autoritatile vamale trebuie sa ia masurile necesare pentru reglementarea situatiei.
Prin urmare, organele vamale au dreptul a face verificari suplimentare si ulterioare importului pentru a determina daca la momentul importului s-au stabilit corect drepturile de import, insa aceste verificari au in vedere elemente noi fata de cele detinute de organul vamal la data importului si la data acceptarii declaratiei vamale formulate de importator.
Textele legale sus citate nu permit organelor vamale sa reverifice documentele la care au avut acces direct la data importului si pe baza carora au fost stabilite initial drepturile de import, tocmai pentru ca - de vreme ce acestea au fost in mod direct accesibile organului vamal, care a putut sa aplice legea in raport de informatiile furnizate de ele - nu mai au nevoie de o reverificare.
Prin urmare, controlul ulterior nu vizeaza actele pe care organul vamal le-a examinat la momentul acceptarii declaratiei vamale, ci actele la care nu a avut acces ori operatiunile comerciale ulterioare sau starea ulterioara a marfurilor insesi, dar care au relevanta in raport cu momentul nasterii datoriei vamale.
Este adevarat ca, potrivit art. 78 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al Romaniei la data importului in discutie in cauza si, respectiv, art. 40 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal aprobat prin HG nr. 1114/2001, valoarea in vama se declara de importator, iar declaratia are valoarea unei declaratii pe propria raspundere in ceea ce priveste exactitatea datelor inscrise in declaratia vamala, autenticitatea documentelor anexate la declaratia vamala si plasarea marfurilor sub regimul vamal solicitat, dar aceasta nu exclude raspunderea organului vamal care accepta si inregistreaza declaratia vamala.
Astfel, in cazul in care importatorul prezinta organului vamal toate documentele si informatiile pe baza caror a determinat si declarat valoarea in vama, daca organul vamal accepta si inregistreaza declaratia de valoare in vama, inseamna ca accepta corectitudinea acesteia pentru ca el insusi a verificat documentele anexate declaratiei ori informatiile oferite prin declaratie.
Cata vreme organul vamal are acces la toate informatiile necesare pentru a accepta ca valoarea in vama a fost corect declarata, nu poate pretinde ca, in baza unui control ulterior, dar in temeiul acelorasi informatii si documente pe care le-a acceptat la momentul inregistrarii si acceptarii declaratiei vamale, poate stabili alte drepturi de import.
Scopul controlului ulterior este descoperirea unor informatii noi, fie ascunse de importator la data depunerii declaratiei de valoare in vama, fie inexacte, fie nereale, fie inaccesibile din alte cauze organului vamal, pe baza carora sa stabileasca corect drepturile de import la momentul depunerii declaratiei de valoare in vama.
Asa cum s-a aratat mai sus, raspunderea importatorului in ce priveste declaratia de valoare in vama priveste exactitatea datelor inscrise in declaratia vamala, autenticitatea documentelor anexate la declaratia vamala si plasarea marfurilor sub regimul vamal solicitat.
Cata vreme importatorul a inscris informatii corecte in declaratia de valoare si a anexat documente a caror autenticitate nu a fost contestata si negata ulterior, acceptarea valorii declarate de importator atrage raspunderea organului vamal, in sensul ca acesta nu primeste fara vreo implicare responsabila declaratia, ci o accepta si din punct de vedere formal si din punct de vedere al valorii drepturilor de import, fara putinta de a pretinde ulterior, in absenta unor noi informatii, ca drepturile de import au fost gresit stabilite, iar raspunderea apartine importatorului.
In speta, recurenta reclamanta a depus declaratia de valoare in vama in care a trecut toate informatiile cu privire la bunul importat, inclusiv valoarea tranzactiei, si la care a anexat documentul de achizitie al bunului in care, de asemenea, se gasea mentionata valoarea tranzactiei. Nu s-a pretins ca informatiile respective nu erau corecte.
Deci, organul vamal a avut toate informatiile necesare pe baza carora a putut constata ca valoarea in vama declarata de importator a fost corect determinata si, ca atare, a putut inregistra si accepta declaratia de valoare.
Faptul ca, la momentul acceptarii declaratiei vamale a considerat ca drepturile vamale au fost corect determinate de importator, nu il indreptateste sa isi reconsidere pozitia invocand un alt temei de calcul al obligatiilor vamale in virtutea dreptului de a realiza controlul ulterior.
Faptul ca organul vamal a efectuat controlului vamal ulterior in alte conditii decat cele prevazute de art. 78 alin. (3) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar si a interpretat legea (art. 109 alin. 6 din Regulamentul vamal aprobat prin HG nr. 1114/2001) privitoare la stabilirea valorii in vama a autovehiculelor si vehiculelor folosite in alta maniera decat la momentul la care recurenta reclamanta a realizat importul, este de natura aduca atingere principiului securitatii juridice din perspectiva exigentei interpretarii unitare a legii.
Drepturile recunoscute de lege trebuie exercitate cu buna credinta, iar acest principiu vizeaza inclusiv organele vamale, care nu pot stabili obligatii suplimentare in sarcina importatorilor, pentru ca au inteles sa isi schimbe viziunea asupra interpretarii unei norme de drept, ulterior ce raportul juridic vamal nascut prin realizarea unei operatiuni de import s-a incheiat.
Curtea nu va mai examina argumentele expuse de reclamanta in recursul sau cu referire la netemeinicia aplicarii de catre intimate a altor criterii pentru stabilirea valorii in vama, constatand ca nu se mai impune aceasta de vreme ce s-a stabilit ca  - avand in vedere cele mai sus - controlul vamal a fost nelegal efectuat.
Curtea nu va retine ca fiind fondate argumentele reclamantei privind legalitatea efectuarii controlului ulterior din punct de vedere al ordinului de control/misiunii pe care inspectorii vamali l-au avut in acest scop si care nu a fost mentionat in procesul verbal de control si prezentat reclamantei la momentul controlului.
Astfel, se constata ca mentionarea ordinului de control/misiune in procesul verbal de control nu este privita de lege ca o conditie esentiala, imperativa, in  sensul art. 43 alin. 2 Cod procedura fiscala, pentru valabilitatea controlului si a procesului verbal de control sub aspect formal, pentru a nu se mai verifica vatamarea reclamantei. Prin urmare, anularea poate interveni doar daca reclamanta dovedeste ca acest aspect in sine i-a cauzat un prejudiciu, ce poate fi reparat prin anularea actului.
Or reclamanta nu a sustinut ca a suferit un alt prejudiciu din faptul nementionarii si neprezentarii ordinului de control/misiune, conform art. 24 si 43 din Ordinul Vicepresedintelui ANAF nr. 7521/2006, decat cel suferit prin exercitarea unui control ulterior nelegal din perspectiva dispozitiilor art. 61 din Legea nr. 141/1996 si a dispozitiilor art. 78 din Codul Vamal Comunitar instituit prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/92 din 12.10.1992, sus examinate.
Avand in vedere concluzia, la care s-a ajuns in urma celor expuse mai sus, conform careia controlul ulterior a fost nelegal efectuat, rezulta ca procesul verbal de control nr. 4297/9.02.2011, decizia pentru regularizarea situatiei nr. 4298/9.02.2011 si decizia nr. 99/29.03.2011, prin care s-a respins contestatia administrativa, sunt nelegale, Curtea, in baza art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., va admite recursul reclamantei si va modifica sentinta in sensul anularii actelor respective si in privinta obligatiilor principale suplimentare (accize si TVA).
Va mentine in rest dispozitiile sentintei.
Cat priveste instiintarea de plata, Curtea constata ca aceasta nu este un act administrativ care sa poata fi cenzurat de instanta de contencios administrativ si fiscal, intrucat nu produce efecte prin el insusi, nefiind nici act de impunere, nici act de executare silita potrivit Codului de procedura fiscala.
II, III. In ce priveste recursurile formulate de paratele DRAOV Craiova, in nume propriu, cat si pentru ANV, si DGFP Arges, Curtea va dispune respingerea acestora ca nefondate, in temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., intrucat nu pot fi percepute accesorii in conditiile in care debitele principale au fost nelegal impuse.
Cat priveste criticile referitoare la suspendarea executarii sentintei pana solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei, Curtea constata, pe de o parte, ca acestea sunt tardiv invocate, avand in vedere dispozitiile art. 15 alin. 2 raportate la dispozitiile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de alta parte, ca in speta actele sunt anulate pe fond.
Cat priveste cheltuielile de judecata puse in sarcina DGFP Arges si acordate reclamantei de prima instanta, Curtea constata ca tribunalul a facut aplicarea corecta a art. 274 C.proc.civ. in sensul ca recurenta parata, de vreme ce a pierdut procesul, a avut culpa procesuala ceruta de textul legal respectiv pentru a suporta si cheltuielile de judecata, care se compun din  taxele de timbru aferente litigiului.