Acordarea de despagubiri pentru daunele morale solicitate de fostii detinuti politic.
(Decizie nr. 242 din data de 01.02.2012 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti)Acordarea de despagubiri pentru daunele morale solicitate de fostii detinuti politic.
Deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curtii Constitutionale a Romaniei
Decizia nr.12 din 19 septembrie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
In ce priveste acordarea daunelor morale, acestea nu puteau fi acordate nici in baza prevederilor Legii nr.221/2009, intrucat art.5 alin.1 lit.a teza I din aceasta lege, care reglementeaza posibilitatea acordarii de daune morale persoanelor condamnate politic a fost declarat neconstitutional, prin deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, astfel ca in prezent nu mai exista temei legal pentru a se putea admite o asemenea actiune.
Norma interna care permitea acordarea de despagubiri pentru daunele morale solicitate de fostii detinuti politic a fost declarata neconstitutionala, astfel ca acestea nu mai prezinta un drept patrimonial in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Potrivit dispozitiilor art.20 din Constitutie, daca exista neconcordante intre Pactele si Tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Chiar daca dreptul la despagubiri morale era prevazut in legislatia nationala, la data solutionarii in fond a cauzei disparuse temeiul legal care permitea acordarea de despagubiri sub forma unor daune morale, astfel ca actiunea nu putea fi admisa. In sensul acesta s-a si pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza S. si altii impotriva B.), stabilind ca reclamantul nu poate sustine ca are o speranta legitima ca cererea lui sa fie solutionata in temeiul unei legi, dupa invalidarea acesteia.
Mai mult, la data de 19 septembrie 2011, prin decizia nr.12, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recursul pronuntat in interesul legii, a stabilit ca "urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr.1358/2010 si nr.1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masuri administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial". Decizia este obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedura civila.
Normele dreptului comunitar invocate de reclamanta nu suplinesc lipsa normei legale nationale, iar instanta nu poate recunoaste dreptul pretins fara sa treaca peste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, cu referire la termenul general de prescriptie prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
In jurisprudenta europeana s-a reliefat faptul ca prejudiciul pretins nu poate fi apreciat ca "un bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, intrucat in absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unei atare despagubiri bunul "nu este definit si nici nu poate naste in privinta reclamantilor, nici o speranta legitima in a-l obtine".
Decizia civila nr. 242/01.02.2012
Prin actiunea inregistrata la data de 17.09.2010, reclamanta M.A. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice B., solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 Euro, despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, precum si acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate, cu acordarea de cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii a aratat ca a fost persecutata de catre regimurile instaurate in Romania incepand cu anul 1940 si a fost deportata in T., fiind deposedata de toate bunurile ce le avea, luand cu ea numai strictul necesar. Aici a fost supusa alaturi de alti cetateni de etnie roma, la rele tratamente, erau supusi la munci grele si tratati ca niste animale.
Situatie expusa mai sus, precum si drepturile sale i-au fost recunoscute conform Decretului-Lege nr.118/1990, respectiv a Legii nr.189/2 noiembrie 2000 privind aprobarea O.G.nr.105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului - Lege nr.118/1990.
Aceasta dovada o face cu Hotararea nr.492/6.06.2003 emisa de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Judetene de Pensii V., depusa la fila 5 dosar.
In atare situatie, reclamanta apreciaza ca se incadreaza in dispozitiile art.5 din Legea nr.221/2009, unde se mentioneaza ca prezenta lege se aplica si persoanelor carora le-au fost recunoscute drepturile prevazute de Decretul-Lege nr.118/1990 si la stabilirea cuantumului despagubirilor se tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-Lege nr.118/1990.
In temeiul art.115 Cod procedura civila, paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, aratand ca reclamanta nu face dovada prejudiciului pretins, potrivit art.1169 Cod civil si nu sunt indeplinite nici conditiile Legii nr.221/2009 pentru acordarea daunelor morale solicitate, pentru ca nu se justifica in cauza suma de 10.000 euro daune morale, fara a exista elemente probatorii adecvate, nefiind suficienta libera apreciere a instantei.
De asemenea, paratul a formulat note scrise prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii de modificare a actiunii, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste obligarea Statului Roman la plata daunelor morale in baza art. 998 si urm. Cod civil si exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Paratul a mentionat ca prin deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, publicate in Monitorul Oficial nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutionala a admis exceptiile de neconstitutionalitate invocate in diverse dosare aflate pe rolul instantelor judecatoresti si a constatat ca prevederile art.5 alin.1, lit.a teza intai din Legea nr.221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art.I pct.1 si art.II din O.U.G. nr.62/2010, sunt neconstitutionale.
Dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate a fost declarata se refereau la posibilitatea persoanelor condamnate politic sau impotriva carora au fost luate masuri administrative cu caracter politic de a beneficia de despagubiri morale pentru prejudiciul suferit prin astfel de masuri, in cuantumul prevazut de legea de modificare.
Cele trei decizii au afectat astfel temeiul juridic al actiunii formulate de reclamanta, dispozitiile legale declarate ca fiind neconstitutionale incetandu-si efectele dupa promovarea acesteia, ca urmare a expirarii termenului de 45 de zile prevazut de art.31 din Legea nr.47/1992 republicata, perioada in care autoritatea legislativa nu a procedat la punerea de acord a dispozitiilor declarate neconstitutionale cu prevederile Constitutiei.
Intr-o atare situatie, prin cererea de la fila 109 dosar, reclamanta a inteles sa-si modifice actiunea, aratand ca temeiul juridic al acesteia il constituie, pe langa prevederile Legii nr.221/2009 si dispozitiile art.998-999, 1000 din Codul Civil, precum si dispozitiile art.3,5,6,13 si 41 din Conventia europeana a drepturilor omului.
Prin cererea de la fila 70 dosar, reclamanta a precizat cererea, invederand ca intelege sa solicite daune morale in suma de 50.000 euro si despagubiri materiale in cuantumul precizat detaliat, constand in contravaloarea bunurilor confiscate in fapt, fara documente justificative, de catre stat, fiind vorba de urmatoarele bunuri: 1 caruta in valoare de 8.000 lei, 2 cai in valoare de 8.000 lei, mahmudele aur de 24 k ori 14 k, in numar de100 bucati ( 2000 lei/buc.), un cort din par de capra in valoare de 2650 lei, diverse bunuri casnice in valoare de 3000 lei.
Fata de temeiul juridic invocat, paratul, prin notele de sedinta de la filele 112 dosar, a ridicat exceptia tardivitatii formularii cererii de modificare si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, sustinand ca cererea este tardiva intrucat a trecut prima zi de infatisare, potrivit art.132 alin.1 Cod procedura civila si totodata este prescrisa, fiind depasit termenul de 3 ani care, in opinia sa, curge de la data de 22.12.1989, odata cu caderea regimului comunist.
Prin aceleasi note de sedinta paratul a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila, sustinand ca noul temei juridic invocat de reclamanta (art.998, 999 Cod civil) nu poate constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului, intrucat prevederile cuprinse in continutul acestora stipuleaza expres ca numai persoanele fizice pot raspunde pentru pagubele produse. A mai aratat paratul ca reglementarea legala ce stabileste in ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajata raspunderea statului este 504 Cod procedura penala, rap. la art.52 alin.3 din Constitutia Romaniei, care statueaza ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Sub aspectul fondului cauzei, prin aceleasi note de sedinta, paratul a aratat ca lipsa normei interne nu este o conditie de admisibilitate a oricarei actiuni, conditie care daca nu este indeplinita duce la respingerea actiunii ca inadmisibila. Pentru a beneficia de protectia legii interne, cat si a normelor europene, un drept trebuie sa-si aiba izvorul intr-un act normativ. Or, in lipsa normei legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins, deoarece trebuie sa aplice legea, nu sa o creeze. Raspunderea statului trebuie sa fie in acord cu principiul proportionalitatii, iar posibilitatea compensarii prejudiciului moral cu o suma de bani are drept scop nu atat a repune victima intr-o situatie similara cu cea avuta anterior, cat a-i procura satisfactia de ordin moral, susceptibil mai mult de o recunoastere a masurii luate asupra sa, ca fiind abuziva, principiu urmarit de legiuitorul roman atat prin Decretul-lege nr.118/1990, cat si prin OUG nr.214/1999 si Legea nr.221/2009.
A mai aratat paratul ca, referitor la daunele morale, sub aspectul cuantumului, statuand in echitate, astfel cum prevede art.41 din Conventie, C.E.D.O. a adoptat o pozitie moderata prin acordarea unor sume rezonabile cu titlul de reparatie morala, invocand, cu titlul de exemplu, cauza A., cauza T. sau cauza O.
De asemenea, a sustinut paratul ca nu se poate retine ca prin adoptarea art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 persoanele in cauza ar putea avea o "speranta legitima" la acordarea despagubirilor morale, citand in acest sens cauza K. contra S. si cauza S. contra B.
A mai precizat paratul ca legislatia nationala nu este suprimata de catre cea a dreptului comunitar in speta de fata, intrucat ne aflam pe taramul neconstitutionalitatii legii, iar normele dreptului comunitar invocate nu suplinesc lipsa normei legale nationale.
Cu privire la capatul de cerere vizand daunele materiale, paratul a solicitat respingerea acestuia, ca fiind nedovedit.
Tribunalul Valcea, prin sentinta civila nr.1145/26.10.2011, a respins exceptia tardivitatii formularii cererii de modificare a actiunii, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste obligarea Statului Roman la plata daunelor morale in baza art.998 si urm. Cod civil, exceptia inadmisibilitatii actiunii si a admis in parte actiunea formulata de reclamanta M.A., astfel cum a fost modificata si precizata, in sensul ca a fost obligat paratul Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice sa plateasca acesteia suma de 100.000 lei, reprezentand daune morale, fiind respins capatul de cerere vizand despagubirile materiale.
Pentru a pronunta aceasta sentinta tribunalul a retinut urmatoarele:
Examinand cu prioritate exceptiile invocate de parat, puse in discutia partilor in sedinta publica din data de 20.10.2011, instanta a constatat ca acestea sunt neintemeiate pentru considerentele de mai jos:
Mai intai, cu privire la cererea prin care reclamanta a invocat un nou temei juridic pe care-si fundamenteaza actiunea, instanta a apreciat-o ca fiind o cerere de modificare in sensul art.132 alin.1 Cod procedura civila, intrucat vizeaza unul din elementele prevazute de art.112 Cod procedura civila, cerere de modificare de care a luat act. Deliberand cu privire la exceptia tardivitatii formularii acestei cereri de modificare, tribunalul a apreciat ca este neintemeiata, avand in vedere ca modificarea a fost determinata de conjunctura legislativa actuala, declararea ca fiind neconstitutional textul de lege pe care, initial, reclamanta si-a intemeiat actiunea, intervenind ulterior primei zile de infatisare, astfel cum este ea descrisa de textul art.134 Cod procedura civila. Intr-o atare situatie nu se poate retine culpa reclamantei in nerespectarea termenului prescris de art.132 alin.1, astfel incat a fost respinsa exceptia tardivitatii modificarii actiunii.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, ridicata de parat, instanta a apreciat ca este neintemeiata, intrucat dreptul la actiune pentru solicitarea de daune morale pentru condamnarile cu caracter politic nu putea lua nastere anterior intrarii in vigoare a Legii nr.221/2009, avand in vedere temeiul juridic initial ce a stat la baza promovarii cererii introductive de instanta. Cum, ulterior sesizarii instantei de judecata, textul legal ce prevedea posibilitatea obtinerii de daune morale in temeiul Legii nr.221/2009 a fost declarat neconstitutional, tribunalul a apreciat ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la expirarea celor 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale (moment la care, potrivit Constitutiei, textul isi inceteaza efectele juridice), motiv pentru care a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Referitor la exceptia inadmisibilitatii actiunii, ridicata de parat, instanta a apreciat ca este neintemeiata, fata de imprejurarea ca prevederile art.998-999 Cod civil, invocate de reclamanta ca temei juridic al actiunii, obliga pe cel care a cauzat altuia un prejudiciu sa-l repare, fara a face vreo distinctie legata de persoana autorului faptei si indiferent daca-i persoana fizica sau juridica. Pe de alta parte, statul, in raporturile juridice de drept privat, raspunde, ca orice alta persoana, pentru prejudiciile cauzate prin fapta sa, fiind obligat, potrivit legii, sa le repare.
Sustinerea paratului in sensul ca temeiul raspunderii statului este art.504 Cod procedura penala si nu dispozitiile de drept comun ce reglementeaza raspunderea civila delictuala, nu a fost primita, pe de o parte pentru ca s-ar incalca principiul disponibilitatii, care lasa reclamantului dreptul de a fixa cadrul in care sa se desfasoare procesul declansat de initiativa sa judiciara (inclusiv sub aspectul temeiului juridic), iar pe de alta parte pentru ca textul invocat de parat nu are incidenta in cauza, raportat la obiectul cererii si la situatia de fapt prezentata in cuprinsul acesteia.
Nu in ultimul rand, legat de solutionarea exceptiei invocate, instanta a apreciat ca prin promovarea acesteia se nesocotesc atat liberul acces la justitie si implicit, dreptul la un proces echitabil, consacrate de art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, drept care confera posibilitatea unei persoane de a supune orice pretentie a sa cu caracter civil analizei unei instante, care este obligata sa analizeze pretentia cu care a fost investita, cat si dispozitiile cu valoare de principiu inscrise in Legea fundamentala, in art.20, care recunosc suprematia dreptului comunitar in raport de normele interne, dispozitii potrivit carora: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile". Date fiind aceste considerente, se va respinge exceptia inadmisibilitatii ridicata de parat.
Cat priveste sustinerile paratului referitoare la lipsa unei "sperante legitime" in acceptiunea art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie, tribunalul a retinut ca la momentul promovarii actiunii de fata, Legea nr.221/2009 oferea persoanelor mentionate de art.5 alin.1 posibilitatea sa obtina despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica sau prin masurile administrative cu caracter politic aplicate. In consecinta, contrar sustinerilor paratului, cel putin la momentul introducerii actiunii, reclamanta avea speranta legitima - ca element al dreptului de proprietate (dupa cum o califica in mod constant Curtea Europeana in jurisprudenta sa) - de a obtine despagubiri morale, iar declararea neconstitutionalitatii textului art.5 alin.1 lit. a din lege, neurmata de interventia legislativului, care sa reglementeze raporturi juridice de natura celor vizate de textul declarat neconstitutional, a creat un tratament discriminatoriu persoanelor indicate in art.5 alin.1, aflate in situatii identice, incalcandu-se astfel egalitatea in drepturi a cetatenilor, consacrata de art.16 alin.1 din Constitutie.
Sub aspectul fondului cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca reclamanta M.A. a fost persecutata de catre regimurile instaurate in Romania incepand cu anul 1940 si a fost deportata in T. A fost deposedata de bunurile ce le avea, luand cu ea numai strictul necesar. Aici a fost supusa alaturi de alti cetateni de etnie roma, la rele tratamente, fiind supusi la munci grele si tratati inuman.
Probele administrate in cauza, respectiv proba testimoniala coroborata cu Hotararea nr.492/6.06.2003 emisa de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Judetene de Pensii V., releva ca efectele acestui tratament aplicat reclamantei a fost resimtit de aceasta atat in plan fizic, fiindu-i afectata grav starea de sanatate si material.
Fata de situatia de fapt desprinsa din probele administrate in cauza, tribunalul a retinut ca reclamanta a fost supusa unor masuri abuzive, unor acte de umilinta psihica si fizica, precum si unor acte de suferinta, discreditare si izolare pe plan familial si social. Astfel, supunerea timp indelungat la munca bruta si fortata, batai si torturile indurate in timpul deportarii, deteriorarea starii sale de sanatate, persecutarea familiei sale, toate acestea au convins instanta ca reclamanta a suportat un prejudiciu moral deosebit de grav.
Cat priveste repararea acestui prejudiciu, este de observat ca reclamanta a beneficiat de despagubiri in baza Decretului-Lege nr.118/1990, dupa cum rezulta din Hotararea nr.492/6.06.2003 emisa de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Judetene de Pensii V.
Ulterior adoptarii Legii nr.221/2009, care nu prevedea acordarea de drepturi noi, ci reafirma (in mod explicit, de data aceasta) posibilitatea obtinerii unor despagubiri, in vederea asigurarii unui cadru normativ complet si coerent, reclamanta a uzat de calea cea mai avantajoasa la momentul introducerii actiunii, respectiv cea prevazuta de acest act normativ, iar modificarile legislative intervenite ulterior si datorate, in principal, lipsei de interventie din partea autoritatii legiuitoare, nu sunt de natura a le crea acestora un dezavantaj, deoarece nu se poate retine nici un fel de culpa in sarcina lor, in aceasta privinta. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, chiar din expunerea de motive a actului normativ, ce a insotit proiectul in procesul de legiferare, rezulta ca unul din scopurile urmarite de legiuitor la adoptarea legii a fost afirmarea explicita a posibilitatii instantelor de judecata de a acorda despagubiri morale, daca se apreciaza, in urma examinarii tuturor circumstantelor cauzelor, ca reparatiile obtinute prin efectul Decretului-Lege nr.118/1990 si al O.U.G. nr.214/1999, nu sunt suficiente.
Pornind de la dispozitiile legale care definesc notiunea de "masura administrativa cu caracter politic", tribunalul a constatat urmatoarele:
Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.221/2009 "constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, avand ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu", daca au fost intemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate in cuprinsul textului de lege.
Alineatul 2 al art.4 din aceeasi lege permite persoanelor care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art.3, sa solicite instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora.
Fata de aceste dispozitii legale, instanta a constatat ca reclamanta a fost persecutata din motive etnice, caracterul abuziv al masurii fiind de altfel recunoscut conform in Decretului-Lege nr.118/1990, dupa cum rezulta din Hotararea nr.492/6.06.2003 emisa de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Judetene de Pensii Valcea.
Cat priveste temeiul juridic al acordarii despagubirilor solicitate, tribunalul a constatat ca acesta este dat de prevederile de drept comun (art.998,999 Cod civil), care obliga pe cel care a cauzat altuia un prejudiciu sa-l repare.
In raport de cadrul obiectiv creat de dispozitiile enuntate din Legea nr.221/2009 si de situatia de fapt retinuta in baza probelor dosarului, tribunalul a analizat in continuare daca sunt indeplinite cerintele legale pentru repararea pretinsului prejudiciu suferit ca urmare a persecutarii a reclamantei din motive etnice.
Este cert ca la data adoptarii Legii nr.221/2009, existau mai multe acte normative cu caracter reparator, insa nici unul dintre acestea nu au prevazut expres posibilitatea persoanelor persecutate politic sau etnic in sensul Legii nr.221/2009 de a beneficia de daune morale.
Astfel, Decretul-Lege nr.118/1990 a recunoscut dreptul persoanelor persecutate etnic sau politic de a beneficia de recunoasterea vechimii in munca pentru perioada detentiei sau a oricarei masuri restrictive de liberate, de scutire de la plata impozitelor si taxelor si de acordare a unor indemnizatii periodice.
In speta, persecutarea etnica si deportarea reclamantei, urmarile grave pe care le-a avut asupra sa, au constituit incalcari ale unor drepturi fundamentale, reglementate atat de Constitutia in vigoare in acea vreme, cat si de Declaratia Universala a Drepturilor Omului, document obligatoriu in cadrul O.N.U. (organizatie in care, la data de 14 decembrie 1955, a fost primita si Romania).
In acest sens, tribunalul a constatat ca in perioada de referinta, mai multe texte din Constitutia din anul 1948 si din cea din 1952 consacrau dreptul la libertatea individuala, dreptul de proprietate privata, dreptul la munca. De asemenea, prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului, inclusiv prin preambulul acesteia, au fost consacrate expres dreptul persoanelor la libertatea de circulatie, la libertatea opiniilor, precum si interzicerea torturii si a tratamentelor inumane (art. 5, 9, 13, 19).
Supunerea reclamantei la munca silnica, confiscarea averii si toate celelalte suferinte fizice, psihice si morale indurate au constituit incalcari ale acestor drepturi, conturand elementul material al faptei ilicite, de natura a produce persoanei supuse lor prejudicii morale.
Fata de imprejurarea ca prezenta actiune a fost formulata la data la care era in vigoare Legea nr.221/2009 si ca declararea neconstitutionalitatii textului de lege invocat prin cererea introductiva de instanta nu a fost urmata si de interventia organului legislativ care sa reglementeze drepturi de natura celor avute in vedere de acesta, instanta a apreciat ca temeinica pretentiilor reclamantei se argumenteaza si pe prevederile art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In acest sens, tribunalul a constatat ca prin anumite decizii de speta Curtea europeana a drepturilor omului a interpretat si dezvoltat prevederile art.1 din Protocol, statuand, spre exemplu, ca nici o dispozitie din Conventie nu impune statelor contractante o obligatie specifica de a repara nedreptatile sau prejudiciile cauzate anterior ratificarii conventiei de catre statul respectiv. Cu toate acestea, daca statele decid sa adopte legi avand un asemenea scop, acele legi trebuie aplicate cu o claritate si o coerenta rezonabile, de natura sa evite insecuritatea si incertitudinea, inclusiv legislativa (Hotararea din 6 decembrie 2007, in Cauza B. contra Romaniei).
Potrivit acelorasi considerente, dreptul la despagubiri morale pretins prin prezenta actiune este un drept patrimonial in sensul art.1 din Protocol, iar in masura in care el era prevazut in legislatia nationala la momentul introducerii actiunii trebuie sa se considere ca reclamanta avea o "speranta legitima" la obtinerea creantei pretinse, cu atat mai mult cu cat caracterul abuziv al persecutarii etnice al masurii la care a fost supusa reclamanta, era deja recunoscut in baza decretului din 1990.
Luand in considerare aspectele expuse, tribunalul a apreciat ca fiind o despagubire morala rezonabila si relativ suficienta suma de 100.000 lei, pe care a stabilit-o cu titlu de daune morale in favoarea reclamantei.
In ceea ce priveste, insa, cererea vizand despagubirile materiale, tribunalul a aratat ca Legea nr.221/2009 permite acordarea echivalentului valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative numai daca bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obtinut daune prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.247/2005 (a se vedea art.5 alin.1 lit. b). Din acest text de lege deriva doua conditii pentru acordarea daunelor materiale: bunul pentru care se cer despagubiri sa fi fost confiscat prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative aplicate si bunul sa nu fi fost restituit nici in natura, nici in echivalent, in conditiile legilor speciale de reparatie.
In speta, reclamanta pretinde despagubiri materiale pentru mai multe bunuri de care a fost deposedata, insa acestea nu au fost dovedite. Pe de alta parte, reclamanta a beneficiat de masurile reparatorii prevazute de Decretul-Lege nr.118/1990, respectiv ale Legii nr.189/2 noiembrie 2000 privind aprobarea O.G. nr.105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului-Lege nr.118/1990.
In consecinta, in privinta sumelor de bani solicitate nu este indeplinita prima conditie la care face referire textul art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
Date fiind aspectele prezentate, tribunalul a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile acordarii daunelor materiale, capat de cerere ce a fost respins ca neintemeiat.
Concluzionand asupra celor expuse, tribunalul a respins exceptiile ridicate de parat, a admis in parte actiunea precizata si modificata si a obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 100.000 lei, reprezentand daune morale, respingand capatul de cerere privind acordarea despagubirilor materiale solicitate.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs, in termen legal, partile si Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea.
Prin recursul Parchetului de pe langa Tribunalul V. s-a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie aratandu-se, in esenta, urmatoarele:
- instanta nu a avut in vedere ca dreptul la actiune al reclamantei, intemeiat pe dispozitiile art.998-999 Cod civil, este prescris fata de data formularii actiunii si disp. art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958;
- nu a fost avuta in vedere Decizia nr.12/19.09.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, prin care s-a stabilit ca, urmare a deciziilor nr.1358/2010 si 1360/2010 ale Curtii Constitutionale, dispozitiile art.5 al.1 lit.a teza I-a din Legea nr.221/2009 nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor in Monitorul Oficial al Romaniei;
- instanta a acordat in mod gresit despagubiri civile reclamantei, fara a avea in vedere criteriile legale si probele prin care se putea dovedi masura in care au fost lezate drepturile personale nepatrimoniale ale persoanei condamnata politic.
Prin recursul Statului Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice Valcea, intemeiat in drept pe dispozitiile art.304 pct.8, 9 si 3041 Cod procedura civila s-a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie aratandu-se, in esenta, urmatoarele:
- in cauza nu mai exista temei pentru acordarea daunelor morale, avand in vedere ca dispozitiile art.5 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale, care este obligatorie pentru instante;
- gresit a fost respinsa de catre instanta exceptia tardivitatii formularii cererii de precizare a actiunii, potrivit art.132 al.1 Cod procedura civila;
- in mod gresit a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului la actiune, raportat la disp. art.1 al.1 din Decretul nr.167/1958;
- gresit a fost respinsa exceptia tardivitatii formularii cererii de modificare a actiunii, fata de disp. art.132 al.1 Cod procedura civila;
- gresit a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii actiunii, avand in vedere ca normele dreptului comunitar nu suplinesc prevederile Legii nr.221/2009, declarate neconstitutionale;
- instanta a acordat reclamantei despagubiri morale in cuantum de 100.000 lei, fara sa existe elemente suficiente in aprecierea prejudiciului moral suferit, netinandu-se cont de motivarea Deciziei nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale;
- in mod gresit a apreciat instanta ca, in cauza, sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de disp. art.998-999 Cod civil, iar aceste norme nu suplinesc vointa legiuitorului si nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii nelimitate a Statului, raspunderea Statului fiind o raspundere directa, limitata doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale, potrivit art.504 Cod procedura penala;
- pentru a beneficia de protectia legii interne si a normelor europene, un drept trebuie sa isi aiba izvorul intr-un act normativ, iar in lipsa normei legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins;
- prin adoptarea art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 nu se poate sustine ca persoanele vizate de aceasta lege ar avea o "speranta legitima", fata de practica C.E.D.O. si de faptul ca dispozitia legala a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al controlului constitutionalitatii legii nationale;
- tribunalul a pronuntat o hotarare nelegala, ce contravine art.1 al.3 din Legea fundamentala, netinand cont ca legislatia nationala nu este suprimata de catre cea a dreptului comunitar, deoarece ne aflam pe taramul neconstitutionalitatii legii;
- prejudiciul pretins nu poate fi apreciat ca fiind "un bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, intrucat in absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unei atare despagubiri "bunul" nu este definit si nici nu poate naste, in privinta reclamantei, nici o speranta legitima in a-l obtine.
In consecinta, s-a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei, in sensul respingerii actiunii reclamantei ca neintemeiata.
Prin recursul formulat de mostenitoarea reclamantei, respectiv C.M., s-a criticat sentinta pentru nelegalitate aratandu-se, in esenta, ca, in mod gresit s-a respins capatul de cerere privind despagubirile materiale, cu motivarea ca nu s-au dovedit bunurile de care autoarea sa a fost deposedata si ca aceasta a beneficiat de masurile reparatorii reglementate prin alte acte normative, in conditiile in care instanta de fond nu a facut nici o referire la probele administrate in cauza, respectiv depozitia martorului H.M., prin care s-au dovedit bunurile solicitate si expertiza extrajudiciara cu care s-a stabilit valoarea bunurilor.
S-a mai aratat ca, instanta de fond trebuia sa faca o aplicare corecta a Legii nr.221/2009, care permite acordarea echivalentului valorii bunurilor confiscate ca efect al masurii administrative cu caracter politic luata fata de autoarea reclamantei, precum si faptul ca instanta nu s-a pronuntat asupra cheltuielilor de judecata solicitate in cauza.
Prin intampinarea la recursul Statului Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice V., mostenitoarea reclamantei a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu motivarea ca sentinta este legala si temeinica.
Examinand criticile invocate in cele trei recursuri, Curtea a constatat ca recursurile formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul V. si Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice V., sunt fondate, iar recursul formulat de mostenitoarea reclamantei este nefondat.
Recursurile formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul V. si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice V. au fost analizate impreuna, fiind vorba in esenta de aceleasi critici, retinandu-se ca sunt fondate pentru cele ce se vor arata in continuare:
Reclamanta M.A. si-a intemeiat actiunea inregistrata la data de 17.09.2010 pe dispozitiile Legii nr.221/2009, iar ulterior, prin cererea formulata la data de 06.10.2011, reclamanta a intregit temeiul juridic al actiunii sale, in sensul ca a adaugat la dispozitiile Legii nr.221/2009 si dispozitiile art.998, 999 Cod civil, precum si prevederile art.3, 5, 6, 13 si 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice V., prin notele de sedinta depuse la dosar la data de 11.10.2011, a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii de precizare a actiunii, avand in vedere ca a fost formulata dupa prima zi de infatisare, fiind astfel depasit termenul de modificare a actiunii.
Instanta de fond a respins exceptiile invocate, inclusiv exceptia tardivitatii formularii cererii de precizare a actiunii.
Curtea a retinut insa, ca aceasta exceptie a primit o solutie gresita. In conformitate cu dispozitiile art.132 alin.1 Cod procedura civila, "la prima zi de infatisare, instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificatoare paratului, in vederea facerii intampinarii". Conform alin.2 al aceluiasi articol, "cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta: cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii, cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii, cand cere valoarea obiectului pierdut sau pierit sau cand inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita".
Cererea formulata de reclamanta de schimbare a temeiului juridic al actiunii, mai exact de adaugare la dispozitiile Legii nr.221/2009 si a dispozitiilor art.998 si 999 Cod civil, nu se regaseste printre dispozitiile mai sus citate, de natura a nu atrage modificarea actiunii. In mod gresit prima instanta a retinut ca aceasta cerere nu modifica elementele actiunii, respectiv parti, obiect si cauza. Din contra, prin modificarea temeiului juridic al actiunii s-a schimbat cauza actiunii. De aceea, modificarea actiunii avand ca temei de drept dispozitiile art.998, 999 Cod civil este tardiva, considerent fata de care capatul de cerere privind acordarea daunelor morale nu putea fi analizat din punct de vedere al acestor dispozitii legale.
In ce priveste acordarea daunelor morale, acestea nu puteau fi acordate nici in baza prevederilor Legii nr.221/2009, intrucat art.5 alin.1 lit.a teza I din aceasta lege, care reglementeaza posibilitatea acordarii de daune morale persoanelor condamnate politic a fost declarat neconstitutional, prin deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, astfel ca in prezent nu mai exista temei legal pentru a se putea admite o asemenea actiune.
Norma interna care permitea acordarea de despagubiri pentru daunele morale solicitate de fostii detinuti politic a fost declarata neconstitutionala, astfel ca acestea nu mai prezinta un drept patrimonial in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Potrivit dispozitiilor art.20 din Constitutie, daca exista neconcordante intre Pactele si Tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Chiar daca dreptul la despagubiri morale era prevazut in legislatia nationala, la data solutionarii in fond a cauzei disparuse temeiul legal care permitea acordarea de despagubiri sub forma unor daune morale, astfel ca actiunea nu putea fi admisa. In sensul acesta s-a si pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza S. si altii impotriva B.), stabilind ca reclamantul nu poate sustine ca are o speranta legitima ca cererea lui sa fie solutionata in temeiul unei legi, dupa invalidarea acesteia.
Mai mult, la data de 19 septembrie 2011, prin decizia nr.12, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recursul pronuntat in interesul legii, a stabilit ca "urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr.1358/2010 si nr.1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masuri administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial". Decizia este obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedura civila.
Normele dreptului comunitar invocate de reclamanta nu suplinesc lipsa normei legale nationale, iar instanta nu poate recunoaste dreptul pretins fara sa treaca peste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, cu referire la termenul general de prescriptie prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
In jurisprudenta europeana s-a reliefat faptul ca prejudiciul pretins nu poate fi apreciat ca "un bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, intrucat in absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unei atare despagubiri bunul "nu este definit si nici nu poate naste in privinta reclamantilor, nici o speranta legitima in a-l obtine".
Fata de aceste considerente cele doua recursuri analizate sunt fondate, iar sustinerile formulate de mostenitoarea reclamantei prin intampinarea depusa in recurs sunt nefondate.
Recursul formulat de catre C.M., in calitate de mostenitoare a reclamantei M.A., decedata la data de 27.10.2011, privind respingerea gresita a capatului de cerere referitor la despagubirile materiale solicitate, este nefondat pentru ca instanta de fond a retinut corect ca, acestea nu au fost dovedite.
Sustinerea mostenitoarei reclamantei in sensul ca bunurile de care a fost deposedata autoarea sa au fost dovedite cu depozitia martorului H.M. nu poate fi retinuta, fata de data nasterii martorului, respectiv 08.03.1970, acesta neputand cunoaste direct amanunte privind deportarea reclamantei in anul 1940.
Chiar daca s-a retinut gresit ca masurile reparatorii de care a beneficiat reclamanta sunt dintre cele prevazute de art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, desi acestea sunt reglementate prin alte acte normative decat cele mentionate in art.5 al.1 lit.b, esential este faptul ca, in cauza, nu s-a facut dovada pretentiilor formulate prin capatul de cerere din actiune, privind despagubirile materiale solicitate.
Fata de solutia ce se va pronunta ca urmare a admiterii primelor doua recursuri, analiza criticii din cel de-al treilea recurs privind cheltuielile de judecata nu mai este necesara.
In consecinta, Curtea, in baza art.312 al.1 si 3 Cod procedura civila, a admis recursurile formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice V. si a modificat sentinta recurata in sensul ca a respins pe fond actiunea.
In baza art.312 al.1 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul formulat de mostenitoarea reclamantei ca nefondat.
Deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curtii Constitutionale a Romaniei
Decizia nr.12 din 19 septembrie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
In ce priveste acordarea daunelor morale, acestea nu puteau fi acordate nici in baza prevederilor Legii nr.221/2009, intrucat art.5 alin.1 lit.a teza I din aceasta lege, care reglementeaza posibilitatea acordarii de daune morale persoanelor condamnate politic a fost declarat neconstitutional, prin deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, astfel ca in prezent nu mai exista temei legal pentru a se putea admite o asemenea actiune.
Norma interna care permitea acordarea de despagubiri pentru daunele morale solicitate de fostii detinuti politic a fost declarata neconstitutionala, astfel ca acestea nu mai prezinta un drept patrimonial in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Potrivit dispozitiilor art.20 din Constitutie, daca exista neconcordante intre Pactele si Tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Chiar daca dreptul la despagubiri morale era prevazut in legislatia nationala, la data solutionarii in fond a cauzei disparuse temeiul legal care permitea acordarea de despagubiri sub forma unor daune morale, astfel ca actiunea nu putea fi admisa. In sensul acesta s-a si pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza S. si altii impotriva B.), stabilind ca reclamantul nu poate sustine ca are o speranta legitima ca cererea lui sa fie solutionata in temeiul unei legi, dupa invalidarea acesteia.
Mai mult, la data de 19 septembrie 2011, prin decizia nr.12, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recursul pronuntat in interesul legii, a stabilit ca "urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr.1358/2010 si nr.1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masuri administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial". Decizia este obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedura civila.
Normele dreptului comunitar invocate de reclamanta nu suplinesc lipsa normei legale nationale, iar instanta nu poate recunoaste dreptul pretins fara sa treaca peste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, cu referire la termenul general de prescriptie prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
In jurisprudenta europeana s-a reliefat faptul ca prejudiciul pretins nu poate fi apreciat ca "un bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, intrucat in absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unei atare despagubiri bunul "nu este definit si nici nu poate naste in privinta reclamantilor, nici o speranta legitima in a-l obtine".
Decizia civila nr. 242/01.02.2012
Prin actiunea inregistrata la data de 17.09.2010, reclamanta M.A. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice B., solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 Euro, despagubiri pentru prejudiciul moral suferit, precum si acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate, cu acordarea de cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii a aratat ca a fost persecutata de catre regimurile instaurate in Romania incepand cu anul 1940 si a fost deportata in T., fiind deposedata de toate bunurile ce le avea, luand cu ea numai strictul necesar. Aici a fost supusa alaturi de alti cetateni de etnie roma, la rele tratamente, erau supusi la munci grele si tratati ca niste animale.
Situatie expusa mai sus, precum si drepturile sale i-au fost recunoscute conform Decretului-Lege nr.118/1990, respectiv a Legii nr.189/2 noiembrie 2000 privind aprobarea O.G.nr.105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului - Lege nr.118/1990.
Aceasta dovada o face cu Hotararea nr.492/6.06.2003 emisa de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Judetene de Pensii V., depusa la fila 5 dosar.
In atare situatie, reclamanta apreciaza ca se incadreaza in dispozitiile art.5 din Legea nr.221/2009, unde se mentioneaza ca prezenta lege se aplica si persoanelor carora le-au fost recunoscute drepturile prevazute de Decretul-Lege nr.118/1990 si la stabilirea cuantumului despagubirilor se tine seama si de masurile reparatorii deja acordate persoanelor in cauza in temeiul Decretului-Lege nr.118/1990.
In temeiul art.115 Cod procedura civila, paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, aratand ca reclamanta nu face dovada prejudiciului pretins, potrivit art.1169 Cod civil si nu sunt indeplinite nici conditiile Legii nr.221/2009 pentru acordarea daunelor morale solicitate, pentru ca nu se justifica in cauza suma de 10.000 euro daune morale, fara a exista elemente probatorii adecvate, nefiind suficienta libera apreciere a instantei.
De asemenea, paratul a formulat note scrise prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii de modificare a actiunii, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste obligarea Statului Roman la plata daunelor morale in baza art. 998 si urm. Cod civil si exceptia inadmisibilitatii actiunii.
Paratul a mentionat ca prin deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, publicate in Monitorul Oficial nr.761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutionala a admis exceptiile de neconstitutionalitate invocate in diverse dosare aflate pe rolul instantelor judecatoresti si a constatat ca prevederile art.5 alin.1, lit.a teza intai din Legea nr.221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare si ale art.I pct.1 si art.II din O.U.G. nr.62/2010, sunt neconstitutionale.
Dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate a fost declarata se refereau la posibilitatea persoanelor condamnate politic sau impotriva carora au fost luate masuri administrative cu caracter politic de a beneficia de despagubiri morale pentru prejudiciul suferit prin astfel de masuri, in cuantumul prevazut de legea de modificare.
Cele trei decizii au afectat astfel temeiul juridic al actiunii formulate de reclamanta, dispozitiile legale declarate ca fiind neconstitutionale incetandu-si efectele dupa promovarea acesteia, ca urmare a expirarii termenului de 45 de zile prevazut de art.31 din Legea nr.47/1992 republicata, perioada in care autoritatea legislativa nu a procedat la punerea de acord a dispozitiilor declarate neconstitutionale cu prevederile Constitutiei.
Intr-o atare situatie, prin cererea de la fila 109 dosar, reclamanta a inteles sa-si modifice actiunea, aratand ca temeiul juridic al acesteia il constituie, pe langa prevederile Legii nr.221/2009 si dispozitiile art.998-999, 1000 din Codul Civil, precum si dispozitiile art.3,5,6,13 si 41 din Conventia europeana a drepturilor omului.
Prin cererea de la fila 70 dosar, reclamanta a precizat cererea, invederand ca intelege sa solicite daune morale in suma de 50.000 euro si despagubiri materiale in cuantumul precizat detaliat, constand in contravaloarea bunurilor confiscate in fapt, fara documente justificative, de catre stat, fiind vorba de urmatoarele bunuri: 1 caruta in valoare de 8.000 lei, 2 cai in valoare de 8.000 lei, mahmudele aur de 24 k ori 14 k, in numar de100 bucati ( 2000 lei/buc.), un cort din par de capra in valoare de 2650 lei, diverse bunuri casnice in valoare de 3000 lei.
Fata de temeiul juridic invocat, paratul, prin notele de sedinta de la filele 112 dosar, a ridicat exceptia tardivitatii formularii cererii de modificare si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, sustinand ca cererea este tardiva intrucat a trecut prima zi de infatisare, potrivit art.132 alin.1 Cod procedura civila si totodata este prescrisa, fiind depasit termenul de 3 ani care, in opinia sa, curge de la data de 22.12.1989, odata cu caderea regimului comunist.
Prin aceleasi note de sedinta paratul a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila, sustinand ca noul temei juridic invocat de reclamanta (art.998, 999 Cod civil) nu poate constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului, intrucat prevederile cuprinse in continutul acestora stipuleaza expres ca numai persoanele fizice pot raspunde pentru pagubele produse. A mai aratat paratul ca reglementarea legala ce stabileste in ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajata raspunderea statului este 504 Cod procedura penala, rap. la art.52 alin.3 din Constitutia Romaniei, care statueaza ca statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Sub aspectul fondului cauzei, prin aceleasi note de sedinta, paratul a aratat ca lipsa normei interne nu este o conditie de admisibilitate a oricarei actiuni, conditie care daca nu este indeplinita duce la respingerea actiunii ca inadmisibila. Pentru a beneficia de protectia legii interne, cat si a normelor europene, un drept trebuie sa-si aiba izvorul intr-un act normativ. Or, in lipsa normei legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins, deoarece trebuie sa aplice legea, nu sa o creeze. Raspunderea statului trebuie sa fie in acord cu principiul proportionalitatii, iar posibilitatea compensarii prejudiciului moral cu o suma de bani are drept scop nu atat a repune victima intr-o situatie similara cu cea avuta anterior, cat a-i procura satisfactia de ordin moral, susceptibil mai mult de o recunoastere a masurii luate asupra sa, ca fiind abuziva, principiu urmarit de legiuitorul roman atat prin Decretul-lege nr.118/1990, cat si prin OUG nr.214/1999 si Legea nr.221/2009.
A mai aratat paratul ca, referitor la daunele morale, sub aspectul cuantumului, statuand in echitate, astfel cum prevede art.41 din Conventie, C.E.D.O. a adoptat o pozitie moderata prin acordarea unor sume rezonabile cu titlul de reparatie morala, invocand, cu titlul de exemplu, cauza A., cauza T. sau cauza O.
De asemenea, a sustinut paratul ca nu se poate retine ca prin adoptarea art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 persoanele in cauza ar putea avea o "speranta legitima" la acordarea despagubirilor morale, citand in acest sens cauza K. contra S. si cauza S. contra B.
A mai precizat paratul ca legislatia nationala nu este suprimata de catre cea a dreptului comunitar in speta de fata, intrucat ne aflam pe taramul neconstitutionalitatii legii, iar normele dreptului comunitar invocate nu suplinesc lipsa normei legale nationale.
Cu privire la capatul de cerere vizand daunele materiale, paratul a solicitat respingerea acestuia, ca fiind nedovedit.
Tribunalul Valcea, prin sentinta civila nr.1145/26.10.2011, a respins exceptia tardivitatii formularii cererii de modificare a actiunii, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in ceea ce priveste obligarea Statului Roman la plata daunelor morale in baza art.998 si urm. Cod civil, exceptia inadmisibilitatii actiunii si a admis in parte actiunea formulata de reclamanta M.A., astfel cum a fost modificata si precizata, in sensul ca a fost obligat paratul Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice sa plateasca acesteia suma de 100.000 lei, reprezentand daune morale, fiind respins capatul de cerere vizand despagubirile materiale.
Pentru a pronunta aceasta sentinta tribunalul a retinut urmatoarele:
Examinand cu prioritate exceptiile invocate de parat, puse in discutia partilor in sedinta publica din data de 20.10.2011, instanta a constatat ca acestea sunt neintemeiate pentru considerentele de mai jos:
Mai intai, cu privire la cererea prin care reclamanta a invocat un nou temei juridic pe care-si fundamenteaza actiunea, instanta a apreciat-o ca fiind o cerere de modificare in sensul art.132 alin.1 Cod procedura civila, intrucat vizeaza unul din elementele prevazute de art.112 Cod procedura civila, cerere de modificare de care a luat act. Deliberand cu privire la exceptia tardivitatii formularii acestei cereri de modificare, tribunalul a apreciat ca este neintemeiata, avand in vedere ca modificarea a fost determinata de conjunctura legislativa actuala, declararea ca fiind neconstitutional textul de lege pe care, initial, reclamanta si-a intemeiat actiunea, intervenind ulterior primei zile de infatisare, astfel cum este ea descrisa de textul art.134 Cod procedura civila. Intr-o atare situatie nu se poate retine culpa reclamantei in nerespectarea termenului prescris de art.132 alin.1, astfel incat a fost respinsa exceptia tardivitatii modificarii actiunii.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, ridicata de parat, instanta a apreciat ca este neintemeiata, intrucat dreptul la actiune pentru solicitarea de daune morale pentru condamnarile cu caracter politic nu putea lua nastere anterior intrarii in vigoare a Legii nr.221/2009, avand in vedere temeiul juridic initial ce a stat la baza promovarii cererii introductive de instanta. Cum, ulterior sesizarii instantei de judecata, textul legal ce prevedea posibilitatea obtinerii de daune morale in temeiul Legii nr.221/2009 a fost declarat neconstitutional, tribunalul a apreciat ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la expirarea celor 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale (moment la care, potrivit Constitutiei, textul isi inceteaza efectele juridice), motiv pentru care a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Referitor la exceptia inadmisibilitatii actiunii, ridicata de parat, instanta a apreciat ca este neintemeiata, fata de imprejurarea ca prevederile art.998-999 Cod civil, invocate de reclamanta ca temei juridic al actiunii, obliga pe cel care a cauzat altuia un prejudiciu sa-l repare, fara a face vreo distinctie legata de persoana autorului faptei si indiferent daca-i persoana fizica sau juridica. Pe de alta parte, statul, in raporturile juridice de drept privat, raspunde, ca orice alta persoana, pentru prejudiciile cauzate prin fapta sa, fiind obligat, potrivit legii, sa le repare.
Sustinerea paratului in sensul ca temeiul raspunderii statului este art.504 Cod procedura penala si nu dispozitiile de drept comun ce reglementeaza raspunderea civila delictuala, nu a fost primita, pe de o parte pentru ca s-ar incalca principiul disponibilitatii, care lasa reclamantului dreptul de a fixa cadrul in care sa se desfasoare procesul declansat de initiativa sa judiciara (inclusiv sub aspectul temeiului juridic), iar pe de alta parte pentru ca textul invocat de parat nu are incidenta in cauza, raportat la obiectul cererii si la situatia de fapt prezentata in cuprinsul acesteia.
Nu in ultimul rand, legat de solutionarea exceptiei invocate, instanta a apreciat ca prin promovarea acesteia se nesocotesc atat liberul acces la justitie si implicit, dreptul la un proces echitabil, consacrate de art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, drept care confera posibilitatea unei persoane de a supune orice pretentie a sa cu caracter civil analizei unei instante, care este obligata sa analizeze pretentia cu care a fost investita, cat si dispozitiile cu valoare de principiu inscrise in Legea fundamentala, in art.20, care recunosc suprematia dreptului comunitar in raport de normele interne, dispozitii potrivit carora: "(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. (2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile". Date fiind aceste considerente, se va respinge exceptia inadmisibilitatii ridicata de parat.
Cat priveste sustinerile paratului referitoare la lipsa unei "sperante legitime" in acceptiunea art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie, tribunalul a retinut ca la momentul promovarii actiunii de fata, Legea nr.221/2009 oferea persoanelor mentionate de art.5 alin.1 posibilitatea sa obtina despagubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica sau prin masurile administrative cu caracter politic aplicate. In consecinta, contrar sustinerilor paratului, cel putin la momentul introducerii actiunii, reclamanta avea speranta legitima - ca element al dreptului de proprietate (dupa cum o califica in mod constant Curtea Europeana in jurisprudenta sa) - de a obtine despagubiri morale, iar declararea neconstitutionalitatii textului art.5 alin.1 lit. a din lege, neurmata de interventia legislativului, care sa reglementeze raporturi juridice de natura celor vizate de textul declarat neconstitutional, a creat un tratament discriminatoriu persoanelor indicate in art.5 alin.1, aflate in situatii identice, incalcandu-se astfel egalitatea in drepturi a cetatenilor, consacrata de art.16 alin.1 din Constitutie.
Sub aspectul fondului cauzei, analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut ca reclamanta M.A. a fost persecutata de catre regimurile instaurate in Romania incepand cu anul 1940 si a fost deportata in T. A fost deposedata de bunurile ce le avea, luand cu ea numai strictul necesar. Aici a fost supusa alaturi de alti cetateni de etnie roma, la rele tratamente, fiind supusi la munci grele si tratati inuman.
Probele administrate in cauza, respectiv proba testimoniala coroborata cu Hotararea nr.492/6.06.2003 emisa de Comisia pentru Aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Judetene de Pensii V., releva ca efectele acestui tratament aplicat reclamantei a fost resimtit de aceasta atat in plan fizic, fiindu-i afectata grav starea de sanatate si material.
Fata de situatia de fapt desprinsa din probele administrate in cauza, tribunalul a retinut ca reclamanta a fost supusa unor masuri abuzive, unor acte de umilinta psihica si fizica, precum si unor acte de suferinta, discreditare si izolare pe plan familial si social. Astfel, supunerea timp indelungat la munca bruta si fortata, batai si torturile indurate in timpul deportarii, deteriorarea starii sale de sanatate, persecutarea familiei sale, toate acestea au convins instanta ca reclamanta a suportat un prejudiciu moral deosebit de grav.
Cat priveste repararea acestui prejudiciu, este de observat ca reclamanta a beneficiat de despagubiri in baza Decretului-Lege nr.118/1990, dupa cum rezulta din Hotararea nr.492/6.06.2003 emisa de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Judetene de Pensii V.
Ulterior adoptarii Legii nr.221/2009, care nu prevedea acordarea de drepturi noi, ci reafirma (in mod explicit, de data aceasta) posibilitatea obtinerii unor despagubiri, in vederea asigurarii unui cadru normativ complet si coerent, reclamanta a uzat de calea cea mai avantajoasa la momentul introducerii actiunii, respectiv cea prevazuta de acest act normativ, iar modificarile legislative intervenite ulterior si datorate, in principal, lipsei de interventie din partea autoritatii legiuitoare, nu sunt de natura a le crea acestora un dezavantaj, deoarece nu se poate retine nici un fel de culpa in sarcina lor, in aceasta privinta. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, chiar din expunerea de motive a actului normativ, ce a insotit proiectul in procesul de legiferare, rezulta ca unul din scopurile urmarite de legiuitor la adoptarea legii a fost afirmarea explicita a posibilitatii instantelor de judecata de a acorda despagubiri morale, daca se apreciaza, in urma examinarii tuturor circumstantelor cauzelor, ca reparatiile obtinute prin efectul Decretului-Lege nr.118/1990 si al O.U.G. nr.214/1999, nu sunt suficiente.
Pornind de la dispozitiile legale care definesc notiunea de "masura administrativa cu caracter politic", tribunalul a constatat urmatoarele:
Potrivit art.3 alin.1 din Legea nr.221/2009 "constituie masura administrativa cu caracter politic orice masura luata de organele fostei militii sau securitati, avand ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unitati si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu", daca au fost intemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate in cuprinsul textului de lege.
Alineatul 2 al art.4 din aceeasi lege permite persoanelor care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art.3, sa solicite instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora.
Fata de aceste dispozitii legale, instanta a constatat ca reclamanta a fost persecutata din motive etnice, caracterul abuziv al masurii fiind de altfel recunoscut conform in Decretului-Lege nr.118/1990, dupa cum rezulta din Hotararea nr.492/6.06.2003 emisa de Comisia pentru aplicarea Legii nr.189/2000 din cadrul Casei Judetene de Pensii Valcea.
Cat priveste temeiul juridic al acordarii despagubirilor solicitate, tribunalul a constatat ca acesta este dat de prevederile de drept comun (art.998,999 Cod civil), care obliga pe cel care a cauzat altuia un prejudiciu sa-l repare.
In raport de cadrul obiectiv creat de dispozitiile enuntate din Legea nr.221/2009 si de situatia de fapt retinuta in baza probelor dosarului, tribunalul a analizat in continuare daca sunt indeplinite cerintele legale pentru repararea pretinsului prejudiciu suferit ca urmare a persecutarii a reclamantei din motive etnice.
Este cert ca la data adoptarii Legii nr.221/2009, existau mai multe acte normative cu caracter reparator, insa nici unul dintre acestea nu au prevazut expres posibilitatea persoanelor persecutate politic sau etnic in sensul Legii nr.221/2009 de a beneficia de daune morale.
Astfel, Decretul-Lege nr.118/1990 a recunoscut dreptul persoanelor persecutate etnic sau politic de a beneficia de recunoasterea vechimii in munca pentru perioada detentiei sau a oricarei masuri restrictive de liberate, de scutire de la plata impozitelor si taxelor si de acordare a unor indemnizatii periodice.
In speta, persecutarea etnica si deportarea reclamantei, urmarile grave pe care le-a avut asupra sa, au constituit incalcari ale unor drepturi fundamentale, reglementate atat de Constitutia in vigoare in acea vreme, cat si de Declaratia Universala a Drepturilor Omului, document obligatoriu in cadrul O.N.U. (organizatie in care, la data de 14 decembrie 1955, a fost primita si Romania).
In acest sens, tribunalul a constatat ca in perioada de referinta, mai multe texte din Constitutia din anul 1948 si din cea din 1952 consacrau dreptul la libertatea individuala, dreptul de proprietate privata, dreptul la munca. De asemenea, prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului, inclusiv prin preambulul acesteia, au fost consacrate expres dreptul persoanelor la libertatea de circulatie, la libertatea opiniilor, precum si interzicerea torturii si a tratamentelor inumane (art. 5, 9, 13, 19).
Supunerea reclamantei la munca silnica, confiscarea averii si toate celelalte suferinte fizice, psihice si morale indurate au constituit incalcari ale acestor drepturi, conturand elementul material al faptei ilicite, de natura a produce persoanei supuse lor prejudicii morale.
Fata de imprejurarea ca prezenta actiune a fost formulata la data la care era in vigoare Legea nr.221/2009 si ca declararea neconstitutionalitatii textului de lege invocat prin cererea introductiva de instanta nu a fost urmata si de interventia organului legislativ care sa reglementeze drepturi de natura celor avute in vedere de acesta, instanta a apreciat ca temeinica pretentiilor reclamantei se argumenteaza si pe prevederile art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In acest sens, tribunalul a constatat ca prin anumite decizii de speta Curtea europeana a drepturilor omului a interpretat si dezvoltat prevederile art.1 din Protocol, statuand, spre exemplu, ca nici o dispozitie din Conventie nu impune statelor contractante o obligatie specifica de a repara nedreptatile sau prejudiciile cauzate anterior ratificarii conventiei de catre statul respectiv. Cu toate acestea, daca statele decid sa adopte legi avand un asemenea scop, acele legi trebuie aplicate cu o claritate si o coerenta rezonabile, de natura sa evite insecuritatea si incertitudinea, inclusiv legislativa (Hotararea din 6 decembrie 2007, in Cauza B. contra Romaniei).
Potrivit acelorasi considerente, dreptul la despagubiri morale pretins prin prezenta actiune este un drept patrimonial in sensul art.1 din Protocol, iar in masura in care el era prevazut in legislatia nationala la momentul introducerii actiunii trebuie sa se considere ca reclamanta avea o "speranta legitima" la obtinerea creantei pretinse, cu atat mai mult cu cat caracterul abuziv al persecutarii etnice al masurii la care a fost supusa reclamanta, era deja recunoscut in baza decretului din 1990.
Luand in considerare aspectele expuse, tribunalul a apreciat ca fiind o despagubire morala rezonabila si relativ suficienta suma de 100.000 lei, pe care a stabilit-o cu titlu de daune morale in favoarea reclamantei.
In ceea ce priveste, insa, cererea vizand despagubirile materiale, tribunalul a aratat ca Legea nr.221/2009 permite acordarea echivalentului valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative numai daca bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obtinut daune prin echivalent in conditiile Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.247/2005 (a se vedea art.5 alin.1 lit. b). Din acest text de lege deriva doua conditii pentru acordarea daunelor materiale: bunul pentru care se cer despagubiri sa fi fost confiscat prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative aplicate si bunul sa nu fi fost restituit nici in natura, nici in echivalent, in conditiile legilor speciale de reparatie.
In speta, reclamanta pretinde despagubiri materiale pentru mai multe bunuri de care a fost deposedata, insa acestea nu au fost dovedite. Pe de alta parte, reclamanta a beneficiat de masurile reparatorii prevazute de Decretul-Lege nr.118/1990, respectiv ale Legii nr.189/2 noiembrie 2000 privind aprobarea O.G. nr.105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului-Lege nr.118/1990.
In consecinta, in privinta sumelor de bani solicitate nu este indeplinita prima conditie la care face referire textul art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009.
Date fiind aspectele prezentate, tribunalul a constatat ca nu sunt indeplinite conditiile acordarii daunelor materiale, capat de cerere ce a fost respins ca neintemeiat.
Concluzionand asupra celor expuse, tribunalul a respins exceptiile ridicate de parat, a admis in parte actiunea precizata si modificata si a obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 100.000 lei, reprezentand daune morale, respingand capatul de cerere privind acordarea despagubirilor materiale solicitate.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs, in termen legal, partile si Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea.
Prin recursul Parchetului de pe langa Tribunalul V. s-a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie aratandu-se, in esenta, urmatoarele:
- instanta nu a avut in vedere ca dreptul la actiune al reclamantei, intemeiat pe dispozitiile art.998-999 Cod civil, este prescris fata de data formularii actiunii si disp. art.3 al.1 din Decretul nr.167/1958;
- nu a fost avuta in vedere Decizia nr.12/19.09.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, prin care s-a stabilit ca, urmare a deciziilor nr.1358/2010 si 1360/2010 ale Curtii Constitutionale, dispozitiile art.5 al.1 lit.a teza I-a din Legea nr.221/2009 nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor in Monitorul Oficial al Romaniei;
- instanta a acordat in mod gresit despagubiri civile reclamantei, fara a avea in vedere criteriile legale si probele prin care se putea dovedi masura in care au fost lezate drepturile personale nepatrimoniale ale persoanei condamnata politic.
Prin recursul Statului Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice Valcea, intemeiat in drept pe dispozitiile art.304 pct.8, 9 si 3041 Cod procedura civila s-a criticat sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie aratandu-se, in esenta, urmatoarele:
- in cauza nu mai exista temei pentru acordarea daunelor morale, avand in vedere ca dispozitiile art.5 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curtii Constitutionale, care este obligatorie pentru instante;
- gresit a fost respinsa de catre instanta exceptia tardivitatii formularii cererii de precizare a actiunii, potrivit art.132 al.1 Cod procedura civila;
- in mod gresit a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului la actiune, raportat la disp. art.1 al.1 din Decretul nr.167/1958;
- gresit a fost respinsa exceptia tardivitatii formularii cererii de modificare a actiunii, fata de disp. art.132 al.1 Cod procedura civila;
- gresit a fost respinsa exceptia inadmisibilitatii actiunii, avand in vedere ca normele dreptului comunitar nu suplinesc prevederile Legii nr.221/2009, declarate neconstitutionale;
- instanta a acordat reclamantei despagubiri morale in cuantum de 100.000 lei, fara sa existe elemente suficiente in aprecierea prejudiciului moral suferit, netinandu-se cont de motivarea Deciziei nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale;
- in mod gresit a apreciat instanta ca, in cauza, sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de disp. art.998-999 Cod civil, iar aceste norme nu suplinesc vointa legiuitorului si nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii nelimitate a Statului, raspunderea Statului fiind o raspundere directa, limitata doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale, potrivit art.504 Cod procedura penala;
- pentru a beneficia de protectia legii interne si a normelor europene, un drept trebuie sa isi aiba izvorul intr-un act normativ, iar in lipsa normei legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins;
- prin adoptarea art.5 al.1 lit.a din Legea nr.221/2009 nu se poate sustine ca persoanele vizate de aceasta lege ar avea o "speranta legitima", fata de practica C.E.D.O. si de faptul ca dispozitia legala a fost anulata nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al controlului constitutionalitatii legii nationale;
- tribunalul a pronuntat o hotarare nelegala, ce contravine art.1 al.3 din Legea fundamentala, netinand cont ca legislatia nationala nu este suprimata de catre cea a dreptului comunitar, deoarece ne aflam pe taramul neconstitutionalitatii legii;
- prejudiciul pretins nu poate fi apreciat ca fiind "un bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, intrucat in absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unei atare despagubiri "bunul" nu este definit si nici nu poate naste, in privinta reclamantei, nici o speranta legitima in a-l obtine.
In consecinta, s-a solicitat admiterea recursului si modificarea sentintei, in sensul respingerii actiunii reclamantei ca neintemeiata.
Prin recursul formulat de mostenitoarea reclamantei, respectiv C.M., s-a criticat sentinta pentru nelegalitate aratandu-se, in esenta, ca, in mod gresit s-a respins capatul de cerere privind despagubirile materiale, cu motivarea ca nu s-au dovedit bunurile de care autoarea sa a fost deposedata si ca aceasta a beneficiat de masurile reparatorii reglementate prin alte acte normative, in conditiile in care instanta de fond nu a facut nici o referire la probele administrate in cauza, respectiv depozitia martorului H.M., prin care s-au dovedit bunurile solicitate si expertiza extrajudiciara cu care s-a stabilit valoarea bunurilor.
S-a mai aratat ca, instanta de fond trebuia sa faca o aplicare corecta a Legii nr.221/2009, care permite acordarea echivalentului valorii bunurilor confiscate ca efect al masurii administrative cu caracter politic luata fata de autoarea reclamantei, precum si faptul ca instanta nu s-a pronuntat asupra cheltuielilor de judecata solicitate in cauza.
Prin intampinarea la recursul Statului Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice V., mostenitoarea reclamantei a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu motivarea ca sentinta este legala si temeinica.
Examinand criticile invocate in cele trei recursuri, Curtea a constatat ca recursurile formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul V. si Statul Roman, reprezentat de Ministerul Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice V., sunt fondate, iar recursul formulat de mostenitoarea reclamantei este nefondat.
Recursurile formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul V. si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice V. au fost analizate impreuna, fiind vorba in esenta de aceleasi critici, retinandu-se ca sunt fondate pentru cele ce se vor arata in continuare:
Reclamanta M.A. si-a intemeiat actiunea inregistrata la data de 17.09.2010 pe dispozitiile Legii nr.221/2009, iar ulterior, prin cererea formulata la data de 06.10.2011, reclamanta a intregit temeiul juridic al actiunii sale, in sensul ca a adaugat la dispozitiile Legii nr.221/2009 si dispozitiile art.998, 999 Cod civil, precum si prevederile art.3, 5, 6, 13 si 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice V., prin notele de sedinta depuse la dosar la data de 11.10.2011, a invocat exceptia tardivitatii formularii cererii de precizare a actiunii, avand in vedere ca a fost formulata dupa prima zi de infatisare, fiind astfel depasit termenul de modificare a actiunii.
Instanta de fond a respins exceptiile invocate, inclusiv exceptia tardivitatii formularii cererii de precizare a actiunii.
Curtea a retinut insa, ca aceasta exceptie a primit o solutie gresita. In conformitate cu dispozitiile art.132 alin.1 Cod procedura civila, "la prima zi de infatisare, instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificatoare paratului, in vederea facerii intampinarii". Conform alin.2 al aceluiasi articol, "cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta: cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii, cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii, cand cere valoarea obiectului pierdut sau pierit sau cand inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita".
Cererea formulata de reclamanta de schimbare a temeiului juridic al actiunii, mai exact de adaugare la dispozitiile Legii nr.221/2009 si a dispozitiilor art.998 si 999 Cod civil, nu se regaseste printre dispozitiile mai sus citate, de natura a nu atrage modificarea actiunii. In mod gresit prima instanta a retinut ca aceasta cerere nu modifica elementele actiunii, respectiv parti, obiect si cauza. Din contra, prin modificarea temeiului juridic al actiunii s-a schimbat cauza actiunii. De aceea, modificarea actiunii avand ca temei de drept dispozitiile art.998, 999 Cod civil este tardiva, considerent fata de care capatul de cerere privind acordarea daunelor morale nu putea fi analizat din punct de vedere al acestor dispozitii legale.
In ce priveste acordarea daunelor morale, acestea nu puteau fi acordate nici in baza prevederilor Legii nr.221/2009, intrucat art.5 alin.1 lit.a teza I din aceasta lege, care reglementeaza posibilitatea acordarii de daune morale persoanelor condamnate politic a fost declarat neconstitutional, prin deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, astfel ca in prezent nu mai exista temei legal pentru a se putea admite o asemenea actiune.
Norma interna care permitea acordarea de despagubiri pentru daunele morale solicitate de fostii detinuti politic a fost declarata neconstitutionala, astfel ca acestea nu mai prezinta un drept patrimonial in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Potrivit dispozitiilor art.20 din Constitutie, daca exista neconcordante intre Pactele si Tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si legile interne au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Chiar daca dreptul la despagubiri morale era prevazut in legislatia nationala, la data solutionarii in fond a cauzei disparuse temeiul legal care permitea acordarea de despagubiri sub forma unor daune morale, astfel ca actiunea nu putea fi admisa. In sensul acesta s-a si pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului (cauza S. si altii impotriva B.), stabilind ca reclamantul nu poate sustine ca are o speranta legitima ca cererea lui sa fie solutionata in temeiul unei legi, dupa invalidarea acesteia.
Mai mult, la data de 19 septembrie 2011, prin decizia nr.12, Inalta Curte de Casatie si Justitie, in recursul pronuntat in interesul legii, a stabilit ca "urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr.1358/2010 si nr.1360/2010, dispozitiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masuri administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial". Decizia este obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedura civila.
Normele dreptului comunitar invocate de reclamanta nu suplinesc lipsa normei legale nationale, iar instanta nu poate recunoaste dreptul pretins fara sa treaca peste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, cu referire la termenul general de prescriptie prevazut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
In jurisprudenta europeana s-a reliefat faptul ca prejudiciul pretins nu poate fi apreciat ca "un bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie, intrucat in absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unei atare despagubiri bunul "nu este definit si nici nu poate naste in privinta reclamantilor, nici o speranta legitima in a-l obtine".
Fata de aceste considerente cele doua recursuri analizate sunt fondate, iar sustinerile formulate de mostenitoarea reclamantei prin intampinarea depusa in recurs sunt nefondate.
Recursul formulat de catre C.M., in calitate de mostenitoare a reclamantei M.A., decedata la data de 27.10.2011, privind respingerea gresita a capatului de cerere referitor la despagubirile materiale solicitate, este nefondat pentru ca instanta de fond a retinut corect ca, acestea nu au fost dovedite.
Sustinerea mostenitoarei reclamantei in sensul ca bunurile de care a fost deposedata autoarea sa au fost dovedite cu depozitia martorului H.M. nu poate fi retinuta, fata de data nasterii martorului, respectiv 08.03.1970, acesta neputand cunoaste direct amanunte privind deportarea reclamantei in anul 1940.
Chiar daca s-a retinut gresit ca masurile reparatorii de care a beneficiat reclamanta sunt dintre cele prevazute de art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, desi acestea sunt reglementate prin alte acte normative decat cele mentionate in art.5 al.1 lit.b, esential este faptul ca, in cauza, nu s-a facut dovada pretentiilor formulate prin capatul de cerere din actiune, privind despagubirile materiale solicitate.
Fata de solutia ce se va pronunta ca urmare a admiterii primelor doua recursuri, analiza criticii din cel de-al treilea recurs privind cheltuielile de judecata nu mai este necesara.
In consecinta, Curtea, in baza art.312 al.1 si 3 Cod procedura civila, a admis recursurile formulate de Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice V. si a modificat sentinta recurata in sensul ca a respins pe fond actiunea.
In baza art.312 al.1 Cod procedura civila, Curtea a respins recursul formulat de mostenitoarea reclamantei ca nefondat.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Despagubiri, penalitati
DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014