Tardivitatea formularii cererii de precizare a actiunii.

Tardivitatea formularii cererii de precizare a actiunii.

Art.132 alin.1 Cod pr. civila
 
Dupa cum rezulta din actele de la dosar, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile Legii nr.221/2009, actiune introdusa la data de 24 iunie 2010.
Prin cererea depusa la dosar la data de 17 martie 2011, in temeiul art.132 Cod pr.civila, a adaugat la dispozitiile Legii nr.221/2009, ca temei juridic al actiunii, si dispozitiile art.998 si 999 din Codul civil.
Paratul-recurent Statul Roman, prin notele de sedinta depuse la dosar la 18 martie 2011, a invocat tardivitatea formularii cererii de precizare a actiunii, intrucat a trecut de mult prima zi de infatisare, astfel ca este depasit termenul de modificare a actiunii.
Prima instanta a respins aceasta exceptie, cu motivarea ca nu sunt aplicabile prevederile art.132 alin.1 Cod pr.civila, intrucat modificarea a fost determinata de conjunctura legislativa actuala.
Curtea retine, insa, ca aceasta exceptie a primit o solutionare gresita.
Potrivit art.132 alin.1 Cod pr.civila, "la prima zi de infatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificatoare paratului, in vederea facerii intampinarii".
Conform alin.2 al aceluiasi articol, "cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta:
1. cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;
2. cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii;
3. cand  cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;
4. cand  inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita".
Cererea formulata de catre reclamanta, de schimbare a temeiului juridic al actiunii, mai exact de adaugare la dispozitiile Legii nr.221/2009 si a dispozitiilor art.998 si 999 Cod civil, nu se regaseste printre cazurile sus mentionate, de natura a nu atrage modificarea actiunii.
Prin modificarea temeiului juridic al actiunii s-a schimbat cauza actiunii.
Desi initial reclamanta a invocat in sustinerea actiunii dispozitiile Legii nr.221/2009, cu incalcarea prevederilor art.132 alin.2 Cod pr.civila, si-a modificat temeiul juridic al dreptului pretins, respectiv cauza.
Astfel fiind, modificarea actiunii avand ca temei de drept dispozitiile art.998 si 999 Cod civil este tardiva, considerent fata de care capatul de cerere privind acordarea daunelor morale nu putea fi analizat din punct de vedere al acestor dispozitii legale.
Decizia civila nr. 263/03.02.2012

Prin actiunea inregistrata la data de 24 iunie 2010, reclamanta  S.I. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si Directia Generala a Finantelor Publice V. solicitand pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate caracterul politic al masurii condamnarii autorului sau S.V.; sa se dispuna obligarea paratului la acordarea despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politica a lui S.V. in cuantum de           250.000 euro, cu cheltuieli de judecata.
In motivare reclamanta a aratat ca autorul sau a suferit represaliile regimului comunist, motivul arestarii constituindu-l "vederea si citirea" unui manifest calificat "contra revolutionar" fara a anunta autoritatile in drept despre aceste manifestari.
Conform sentintei nr. 291/3.04.1954 a Tribunalului Militar Teritorial B., data in dosarul nr. 535/1954, S.V. a fost condamnat la un an inchisoare corectionala pentru omisiunea denuntarii.
S-a mai aratat ca un fost luptator in cadrul celui de-al doilea razboi mondial decorat cu "barbatie si credinta" cu spade, clasa III-a, OZ nr. 605/1945, a trebuit sa suporte repercusiunile regimului comunist datorita nedenuntarii citirii unui manifest,
Daunele morale constau in dureri fizice si psihice suferite de cel in cauza.
Astfel, pe langa masura distrugerii unei familii, precum si privarea de libertate, datorita unor convingeri contrare, se  incerca o "spalare a creierului" urmarindu-se adoptarea noilor convingeri si idealuri prin masuri abuzive.
S-au mai solicitat daune morale pentru prejudiciul de agrement si daune pentru prejudicii care aduc atingere onoarei, demnitatii, prestigiului sau cinstei unei persoane.
In drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 221/2009.
In cauza a formulat intampinare paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice , solicitand respingerea actiunii ca neintemeiata.
La data de 17 martie 2011, reclamanta S.I. a formulat cerere de precizare a temeiului de drept al actiunii in sensul ca solicita acordarea despagubirilor pentru prejudiciul moral suferit ca efect al condamnarii politice al autorului sau S.V. si pe disp.art. 998 si urm Cod civil, privind raspunderea civila delictuala.
De asemenea, au fost invocate dispozitiile art. 3, 5, 6 si 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
La fila 73 dosar, paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a formulate note scrise prin care a invocat exceptiile tardivitatii cererii de precizare, prescriptiei dreptului material la actiune si inadmisibilitatii actiunii.
Tribunalul Valcea, Sectia I civila, prin sentinta civila nr.980 din 30 septembrie 2011 a respins exceptiile invocate de paratul Statul Roman privind tardivitatea formularii cererii, prescriptiei dreptului material la actiune si inadmisibilitatii actiunii si a admis in parte actiunea, in sensul ca a constatat caracterul politic al masurii condamnarii autorului S.V. si a obligat pe paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, la 10.000 euro despagubiri morale fata de reclamanta, cu 1.000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Cu privire la exceptia tardivitatii formularii cererii de completare, tribunalul a apreciat-o ca fiind neintemeiata, avand in vedere ca modificarea a fost determinata de conjunctura legislativa actuala, respectiv declararea ca fiind neconstitutional a textului de lege pe care, initial, reclamanta si-a intemeiat actiunea, care a intervenit ulterior primei zile de infatisare.
Intr-o atare situatie nu se poate retine culpa reclamantei in nerespectarea termenului prescris de art.132 alin.1, astfel incat a fost respinsa exceptia tardivitatii modificarii actiunii.
De altfel, precizarea temeiului juridic al cererii de chemare in judecata nici nu poate fi considerata o modificare a cererii sau obiectului actiunii in sensul dispozitiilor art. 132 Cod procedura civila.
Referitor la exceptia prescriptiei, tribunalul, de asemenea, a respins-o, pentru urmatoarele considerente:
Decretul nr. 167/1958, in art. 1 alin. 1, consacra efectul prescriptiei extinctive "dreptul la actiune avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost executat in termenul stabilit prin lege."
In speta, momentul de la care curge termenul de prescriptie de 3 ani, prevazut de decretul sus amintit, este cel al aparitiei Legii nr. 221/2009, pentru ca in baza acestuia reclamanta a formulat actiune si nu cel de 22 decembrie 1989, cum sustine paratul.
Fata de momentul aparitiei Legii nr. 221/2009, respectiv 2 iunie 2009, termenul de prescriptie de 3 ani nu este depasit, astfel ca exceptia prescriptiei este neintemeiata, urmand a fi respinsa.
Paratul a mai invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii fata de noul temei juridic invocat de reclamant, sustinand ca numai persoanele fizice pot raspunde pentru pagubele produse.
Tribunalul a constatat ca si aceasta exceptie este neintemeiata intrucat statul, in raporturile de drept privat, are aceleasi obligatii ca a oricarei alte persoane, astfel ca motivarea invocata nu poate fi primita.
Pe fondul cauzei, actiunea formulata de reclamanta este intemeiata si a fost admisa in parte.
Prin cererea de chemare in judecata introdusa la data de 24 iunie 2010, reclamanta a solicitat sa se constate caracterul politic al masurii condamnarii autorului sau S.V. si obligarea Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice la plata de daune morale in cuantum de 250.000 euro reprezentand prejudiciul moral suferit de acesta.
Din actele aflate la dosar reiese ca autorul reclamantei a fost condamnat la un an inchisoare corectionala pentru omisiunea denuntarii prin sentinta nr. 291/3.04.1954 a Tribunalului Militar Teritorial B.
Motivul arestarii l-a reprezentat citirea unui manifest fara a anunta autoritatile in drept, manifestul fiind scris de superiorul sau maior I.Gh.
In cursul judecatii, Curtea Constitutionala, prin deciziile nr. 1354 din 20 octombrie 2010, nr. 1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, publicate in Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis exceptii de neconstitutionalitate invocate in diverse dosare aflate pe rolul instantelor judecatoresti si a constatat ca prevederile art. 5 alin. 1, lit. a teza intai din Legea nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. I pct. 1 si art. II din O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstitutionale.
Dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate a fost declarata se refereau la posibilitatea persoanelor condamnate politic sau impotriva carora au fost luate masuri administrative cu caracter politic de a beneficia de despagubiri morale pentru prejudiciul suferit prin astfel de masuri, in cuantumul prevazut de legea de modificare.
Cele trei decizii au afectat astfel temeiul juridic al capatului de cerere din actiune referitor la obligarea paratului la plata daunelor morale si nu au afectat in nici o masura capatul de cerere privitor la constatarea caracterului politic al masurilor administrative la care a fost supus autorul reclamantei, care intra sub incidenta art. 4 din Legea nr. 221/2009, in vigoare si in prezent.
Rezulta astfel ca dupa introducerea cererii de chemare in judecata intemeiata pe aceste dispozitii legale, a fost inlaturata aplicarea lor ca efect al publicarii celor trei decizii ale Curtii Constitutionale si expirarii termenului de 45 de zile prevazut de art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicata.
Cauza a suferit amanari pentru implinirea termenului de 45 de zile prevazut de textul legal mentionat, insa nici-o autoritate cu initiativa legislativa nu a procedat la punerea de acord a dispozitiilor declarate neconstitutionale cu prevederile Constitutiei.
Data fiind aceasta situatie si constatand ca a fost sesizata cu o cerere referitoare la un drept subiectiv civil constand in dreptul de a fi despagubit pentru prejudiciul nepatrimonial pretins a fi fost suferit, instanta a pus in discutie temeiul juridic al pretentiilor banesti ale reclamantei, cu privire la care va retine considerentele care vor fi expuse in continuare.
Cu privire la caracterul politic al masurilor luate impotriva autorului reclamantei, in limitele care rezulta din continutul cererii de chemare in judecata, tribunalul a constatat ca masura condamnarii autorului S.V. se incadreaza in dispozitiile art. 1 din Legea nr. 221/2009, avand caracter  politic.
In consecinta, sub acest aspect, tribunalul a admis cererea si a constatat caracterul politic al masurii de  condamnare al autorului reclamantei.
Fiind sesizata cu o cerere referitoare la un drept subiectiv civil si in prezenta situatiei legislative generata de cele trei decizii si de neinterventia autoritatii legiuitoare, tribunalul a apreciat ca prezenta actiune trebuie solutionata pe baza prevederilor legale de drept comun, aplicabile in materia daunelor morale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a unei fapte ilicite si nu poate refuza solutionarea in fond a cauzei, intrucat ar incalca prevederile art. 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a,libertatilor fundamentale si ale art. 3 din Codul civil.
In privinta art. 6 din Conventie, tribunalul a retinut ca potrivit jurisprudentei constante a Curtii europene a drepturilor omului, dreptul de acces la justitie implica posibilitatea unei persoane de a supune orice pretentie a sa cu caracter civil, analizei unei instante, care este obligata sa analizeze pretentia cu care a fost investita.
In speta, reclamanta a uzat de calea cea mai avantajoasa la momentul introducerii actiunii, respectiv cea prevazuta de Legea nr. 221/2009, iar modificarile de natura legislativa intervenite pe parcursul solutionarii cauzei datorate in principal lipsei interventiei autoritatii legiuitoare, desi reglementata de art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicata, nu poate fi de natura sa-i creeze acesteia un dezavantaj.
Solutionarea in fond a cauzei, presupune a stabili si a analiza daca in raport de situatia de fapt din speta si de caracterul politic al masurilor la care a fost supus autorul reclamantei, sunt indeplinite cerintele legale pentru repararea pretinsului prejudiciu suferit de autorul reclamantei,ca urmare a acestor masuri.
In primul rand, tribunalul retine ca Legea nr. 221/2009 a avut menirea de a recunoaste si a acorda persoanelor persecutate politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, o reparatie morala, constand in recunoasterea caracterului politic la condamnarilor sau masurilor administrative, si o reparatie pecuniara, prin plata unor despagubiri morale, ori a restituirii in natura sau prin echivalent a bunurilor de care au fost lipsite acele persoane.
Este cert ca la data adoptarii Legii nr. 221/2009, existau mai multe acte normative cu caracter reparator (avute in vedere la pronuntarea deciziilor de catre Curtea Constitutionala), insa nici unul dintre acestea nu au prevazut posibilitatea persoanelor persecutate politic in sensul Legii nr. 221/2009 de a beneficia de daune morale.
Astfel, Decretul-lege nr. 118/1990 a recunoscut dreptul persoanelor persecutate politic de a beneficia de recunoasterea vechimii in munca pentru perioada detentiei sau oricarei masuri restrictive de liberate, de scutire de la plata impozitelor si taxelor si de acordare a unor indemnizatii periodice.
In speta, masura luata impotriva autorului reclamantei privind condamnarea, faptul ca a fost supus chinurilor  fizice si psihice, a fost supus oprobiului public, a constituit incalcarea unor drepturi fundamentale reglementate de legea suprema de la acea vreme .
In acest sens, tribunalul a constatat ca in perioada de referinta, mai multe texte din Constitutia din anul 1948 si din cea din 1952 consacrau dreptul la inviolabilitatea domiciliului, la libertatea individuala, la conditiile in care o persoana era tinuta sa execute o pedeapsa. Se retin, cu titlu de exemplu art. 28, 29 si 30 din Constitutia din anul 1948, art. 88 din Constitutia din anul 1952.
De asemenea, prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului, inclusiv prin preambulul acesteia, au fost consacrate expres dreptul persoanelor la libertatea de circulatie, la libertatea opiniilor, precum si interzicerea torturii si a tratamentelor inumane (art. 5, 9, 13, 19).
Condamnarea autorului reclamantei a avut caracter  politic si a ingradit libertatea de miscare,precum si dreptul acestuia de a-si stabili domiciliul .
Toate aceste incalcari formeaza elementul material al faptei ilicite de natura a produce persoanei supuse lor prejudicii morale rezultate tocmai din incalcarea acestor drepturi fundamentale, dar si membrilor familiei sale, prin lipsirea copiilor si parintilor de sprijin atat din punct de vedere moral, cat si material.
In raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat ca in privinta capatului de cerere referitor la pretentiile banesti, sunt aplicabile prevederile art. 998, 999 din Codul civil care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Mai mult, fata de imprejurarea ca prezenta actiune a fost formulata la data la care era in vigoare Legea nr. 221/2009 si ca pe parcursul judecatii interventia instantei de contencios constitutional nu a fost urmata si de interventia legislativa care sa reglementeze raporturi de natura celor avute in vedere de textele declarate neconstitutionale, tribunalul a apreciat ca pretentia reclamantei se argumenteaza si pe prevederile art. 1 din protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In acest sens, tribunalul a constatat ca prin anumite decizii de speta Curtea Europeana a Drepturilor Omului a interpretat si dezvoltat prevederile art. 1 din Protocol, statuand, spre exemplu, ca nici o dispozitie din Conventie nu impune statelor contractante o obligatie specifica de a repara nedreptatile sau prejudiciile cauzate anterior ratificarii conventiei de catre statul respectiv.
Cu toate acestea, daca statele decid sa adopte legi avand un asemenea scop, acele legi trebuie aplicate cu o claritate si o coerenta rezonabile, de natura sa evite insecuritatea si incertitudinea, inclusiv legislativa (Hotararea din 6 decembrie 2007, in Cauza B. contra R.).
Potrivit acelorasi considerente, dreptul la despagubiri morale pretins prin prezenta actiune este un drept patrimonial in sensul art. 1 din Protocol, iar in masura in care el era prevazut in legislatia nationala la momentul introducerii actiunii trebuie sa se considere ca reclamantul avea o "speranta legitima" la obtinerea creantei pretinse, cu atat mai mult cu cat caracterul politic al masurilor la care a fost supus era deja recunoscut in baza decretului din 1990.
Sub aspectul cuantumului pretentiilor, tribunalul a apreciat ca desi reparatiile unor prejudicii de ordin moral nu sunt supuse unei cuantificari pe baza unor criterii clare sau imuabile, ele trebuie sa fie de natura a asigura in primul rand recunoasterea dreptului la reparatie si mai apoi reparatia in sine.
In contextul tuturor formelor de reparatie care au fost recunoscute reclamantei de-a lungul timpului si al pretentiilor solicitate prin actiune, tribunalul a apreciat ca acestea din urma sunt intr-un cuantum excesiv de mare, motiv pentru care le va acorda numai pana la limita de 10.000  euro.
Pentru aceste considerente, s-a admis in parte actiunea, asa dupa cum s-a aratat cu ocazia reproducerii dispozitivului hotararii.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs in termen legal reclamanta, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul V. si paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului V.
Reclamanta S.I. invoca dispozitiile art.3041 Cod procedura civila si arata, in esenta, ca se impunea acordarea de daune morale in cuantum de 250.000 euro, intrucat autorul a fost victima torturii, tratamentelor si pedepselor inumane si degradante, arestarea sa a intervenit in mod intempestiv, pe criterii politice, privarea de libertate s-a exercitat in conditii abominabile, fara a i se aduce la cunostinta motivele lipsirii sale de libertate.
Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul V., critica sentinta pentru nelegalitate si netemeinicie si arata ca dreptul la actiune in temeiul art.998-999 Cod civil este prescris, intrucat actiunea trebuia introdusa in 3 ani incepand din decembrie 1989.
In alta ordine de idei, suma de 10.000 euro este nejustificata fata de prejudiciul efectiv suferit de catre reclamanta, drept pentru care se impune reducerea acestei sume intr-un cuantum mai mic de natura sa constituie o reparatie echitabila.
Paratul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului V. invoca motivele de nelegalitate prevazute de art.304 pct.8 si 9, precum si art.304/1 Cod pr.civila, dupa cum urmeaza:
- Intrucat actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art.5 lit.a) din Legea nr.221/2009, iar aceste dispozitii au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr.1358 din 21 octombrie 2010 a Curtii Constitutionale, instanta trebuia sa aiba in vedere dispozitiile art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 si art.147 din Constitutie si sa respinga actiunea.
- Cererea de precizare a actiunii este tardiv formulata, intrucat a trecut prima zi de infatisare, potrivit art.132 alin.1 Cod pr.civila.
- Gresit a fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului la actiune, intrucat este depasit cu mult termenul de trei ani prevazut de art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, termen care curge din 22 decembrie 1989, odata cu caderea regimului comunist.
- Dispozitiile art.998-999 Cod civil nu pot constitui temei pentru antrenarea raspunderii statului, intrucat aceste prevederi legale stipuleaza expres ca numai persoanele fizice pot raspunde pentru pagubele produse.
Raspunderea statului este o raspundere directa, limitata insa doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale.
Mai mult, lipsa normei interne nu este o conditie de admisibilitate a actiunii. Pentru a beneficia de protectia legii interne, cat si a normelor europene, un drept trebuie sa-si aiba izvorul intr-un act normativ, ori in lipsa unei norme legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins, deoarece instanta trebuie  sa aplice legea, nu sa o creeze.
In speta de fata, legislatia nationala nu este suprimata de catre cea a dreptului comunitar, intrucat ne aflam pe taramul neconstitutionalitatii legii.
In final,  solicita recurentul a se avea in vedere si faptul ca reclamanta nu avea o "speranta legitima" sa obtina despagubiri, cererea ei fiind incompatibila cu dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1, de vreme ce legea care ii dadea dreptul la despagubiri a fost declarata neconstitutionala.
Verificand actele de la dosar, in raport cu criticile formulate, Curtea a constatat ca recursurile declarate de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice si de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Tribunalul V. sunt fondate, pentru cele ce urmeaza:
Dupa cum rezulta din actele de la dosar, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile Legii nr.221/2009, actiune introdusa la data de 24 iunie 2010.
Prin cererea depusa la dosar la data de 17 martie 2011, in temeiul art.132 Cod pr.civila, a adaugat la dispozitiile Legii nr.221/2009, ca temei juridic al actiunii, si dispozitiile art.998 si 999 din Codul civil.
Paratul-recurent Statul Roman, prin notele de sedinta depuse la dosar la 18 martie 2011, a invocat tardivitatea formularii cererii de precizare a actiunii, intrucat a trecut de mult prima zi de infatisare, astfel ca este depasit termenul de modificare a actiunii.
Prima instanta a respins aceasta exceptie, cu motivarea ca nu sunt aplicabile prevederile art.132 alin.1 Cod pr.civila, intrucat modificarea a fost determinata de conjunctura legislativa actuala.
Curtea retine, insa, ca aceasta exceptie a primit o solutionare gresita.
Potrivit art.132 alin.1 Cod pr.civila, "la prima zi de infatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificatoare paratului, in vederea facerii intampinarii".
Conform alin.2 al aceluiasi articol, "cererea nu se socoteste modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta declaratiile verbale facute in instanta:
1. cand se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;
2. cand reclamantul mareste sau micsoreaza catimea obiectului cererii;
3. cand  cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;
4. cand  inlocuieste cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, in cazul in care cererea in constatare poate fi primita".
Cererea formulata de catre reclamanta, de schimbare a temeiului juridic al actiunii, mai exact de adaugare la dispozitiile Legii nr.221/2009 si a dispozitiilor art.998 si 999 Cod civil, nu se regaseste printre cazurile sus mentionate, de natura a nu atrage modificarea actiunii.
Prin modificarea temeiului juridic al actiunii s-a schimbat cauza actiunii.
Desi initial reclamanta a invocat in sustinerea actiunii dispozitiile Legii nr.221/2009, cu incalcarea prevederilor art.132 alin.2 Cod pr.civila, si-a modificat temeiul juridic al dreptului pretins, respectiv cauza.
Astfel fiind, modificarea actiunii avand ca temei de drept dispozitiile art.998 si 999 Cod civil este tardiva, considerent fata de care capatul de cerere privind acordarea daunelor morale nu putea fi analizat din punct de vedere al acestor dispozitii legale.
Pe de alta parte, daunele morale nu puteau fi acordate nici in baza prevederilor Legii nr.221/2009, intrucat art.5 alin.1 lit.a teza I din aceasta lege care reglementa posibilitatea acordarii de daune morale persoanelor condamnate politic a fost declarat neconstitutional, prin deciziile nr.1354 din 20 octombrie 2010, nr.1358 si 1360 din 21 octombrie 2010, asa incat, in prezent nu mai exista temei legal pentru a se putea admite o asemenea actiune.
Mai exact, a disparut norma interna care permitea acordarea de despagubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel ca acestea nu mai reprezinta un drept patrimonial in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
Potrivit dispozitiilor art.20 din Constitutie, daca exista neconcordante intre Pactele si Tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
In speta, in absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unei atare despagubiri, nu se poate vorbi despre neconcordanta prevazuta in art.20 din Constitutie, deci "bunul" nu este definit si nici nu se poate naste, in privinta reclamantei, nicio speranta legitima in a-l obtine, asa cum gresit a retinut instanta de fond.
Chiar daca dreptul la despagubiri morale era prevazut in legislatia nationala la momentul introducerii actiunii, pe parcursul judecarii litigiului norma respectiva a fost declarata neconstitutionala, iar la data solutionarii in fond a cauzei disparuse temeiul legal care permitea acordarea de despagubiri sub forma unor daune morale, astfel ca actiunea nu putea fi admisa.
In acest sens, s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza S. si altii impotriva B., stabilind ca reclamanta nu poate sustine ca are o speranta legitima ca cererea lui sa fie solutionata in temeiul unei legi, dupa invalidarea acesteia. De asemenea, reclamanta nu poate spera ca solutionarea cererii sale sa se faca in temeiul unei legi in forma de la data introducerii actiunii, iar nu in forma de la data solutionarii.
In consecinta, fata de considerentele sus aratate, in mod gresit a fost admis capatul de cerere privind acordarea daunelor morale in suma de 30.000 lei, impunandu-se respingerea acestuia, atat in baza dispozitiilor art.998-999 Cod civil (cererea formulata in baza art.132 Cod pr. civila fiind tardiva), cat si in baza dispozitiilor Legii nr.221/2009 (in prezent neexistand norma interna care sa reglementeze acordarea acestor despagubiri).
Fata de cele sus aratate, in baza art.312 alin.1 si 3 Cod procedura civila, au fost admise aceste recursuri si  modificata in parte sentinta, in sensul ca a fost respins capatul de cerere din actiune privind acordarea daunelor morale, fiind mentinuta in rest sentinta recurata.
Pe cale de consecinta, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta impotriva aceleiasi sentinte.