Prin actiunea inregistrata la data de 27.06.2006, reclamantul A.C. a chemat in judecata pe paratii D.I. si D.E., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa ii oblige pe parati sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentul...

Prin actiunea inregistrata la data de 27.06.2006, reclamantul A.C. a chemat in
judecata pe paratii D.I. si D.E., solicitand instantei ca prin hotararea ce va
pronunta sa ii oblige pe parati sa lase in deplina proprietate si posesie
apartamentul cu 3 camere situat in Pitesti, str.Crinului nr.7, et.1, judetul Arges,
cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata, cu  motivarea  ca a dobandit
dreptul de proprietate asupra apartamentului mentionat si o cota de ½ din
terenul de sub constructie, plus 186,24 m.p. curte aferenta constructiei, in baza
contractului de donatie autentificat sub nr.879/1972, iar in anul 1987 s-a stabilit
legal in R.F.G.
Dupa acest eveniment, apartamentul a trecut in baza deciziei nr.179/1987 a
Comitetului Executiv al Consiliului Popular Arges, in proprietatea statului,
atribuindu-i o despagubire derizorie. Solicitand restituirea imobilului, dupa anul
1990, primaria a respins cererea initiala precum si  cerere de restituire in baza
Legii nr.10/2001, apartamentul fiind  vandut chiriasilor.
Prin intampinarea formulata, paratii D.E. si D.I. au invocat exceptiile autoritatii
de lucru judecat, cu referire la decizia civila nr.247/2004 a Tribunalului Arges,
devenita irevocabila prin decizia civila nr.34/2005 a Curtii de Apel Pitesti, a
lipsei calitatii procesuale active si a celei pasive, a partilor, precum si
inadmisibilitatea actiunii.
Prin sentinta civila nr.4711/07.11.2006, Judecatoria Pitesti a admis exceptia
lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, respingand celelalte doua
exceptii si implicit actiunea reclamantului.
Asupra apelurilor declarate de parti s-a pronuntat Tribunalul Arges prin decizia
civila nr.237/05.07.2007, in urma carora a desfiintat sentinta si a trimis cauza
spre rejudecare la aceeasi instanta de fond.
Decizia tribunalului a fost recurata la Curtea de Apel Pitesti de toate partile, iar
prin decizia civila nr.26/R/31.01.2008 acestea au fost respinse ca nefondate.
Prin sentinta civila nr.3324 din 4 iunie 2008, Judecatoria Pitesti a respins
actiunea formulata de reclamant, cu consecinta obligarii acestuia la cheltuieli
de judecata in cuantum de 1319,15 lei catre parati.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a analizat cu prioritate exceptiile
invocate, fiind admise dupa cum urmeaza:
Cea a autoritatii de lucru judecat in raport de sentinta civila nr.2424/2003 a
Judecatoriei Pitesti, modificata in tot prin decizia civila nr.247/2004 a
Tribunalului Arges si devenita irevocabila prin decizia civila nr.34/R/2005 a
Curtii de Apel Pitesti.
Si exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost admisa in raport de momentul
promovarii actiunii si intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 (respectiv
14.02.2001).
Pe fondul cauzei, prima instanta a constatat ca apelantul-reclamant nu are titlu
pe care sa-l opuna subdobanditorului de buna-credinta al imobilului si a dispus
respingerea actiunii reclamantului.
Impotriva acestei sentinte a formulat apel reclamantul A.A.C., apreciind ca este
nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
Analiza efectuata de instanta privind exceptia inadmisibilitatii nu mai poate face
obiectul analizei de fond si nici asupra existentei autoritatii de lucru judecat in
privinta motivarii hotararii primei instante.
A aratat ca exceptia autoritatii de lucru judecat este nefondata, aratand ca intre
sentinta civila pronuntata in fondul prezentei cauze si cea solutionata prin
decizia civila nr.247/2004 de Tribunalul Arges nu exista tripla identitate si astfel
nu sunt indeplinite cerintele art.1201 Cod civil.
In privinta exceptiei de inadmisibilitate, apelantul a aratat de asemenea ca este
nefondata, in raport de faptul ca nicio dispozitie legala nu interzice
revendicarea unui imobil nationalizat de la tertul dobanditor.
In privinta titlului de proprietate detinut de apelant, s-a aratat ca este preferabil
celui detinut de subdobanditorul imobilului, care  a cumparat apartamentul  de
la Statul Roman al carui titlu este profund viciat.
Prin intampinare, intimatii-parati au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul Arges, prin decizia civila nr.43 din 13 februarie 2009, a respins ca
nefondat apelul declarat de reclamantul Aman Alexandru Constantin, cu
consecinta obligarii acestuia la cheltuieli de judecata in cuantum de 1000 lei.
In adoptarea acestei solutii, instanta de apel a retinut in esenta ca,  admiterea
exceptiei de catre  judecatorie a avut element de referinta decizia civila
nr.247/2004 a Tribunalului Arges, devenita irevocabila prin decizia civila
nr.34/2005 a Curtii de Apel Pitesti, cumpararea de catre intimatii-parati D. a
imobilului in baza Legii nr.112/1995  realizandu-se  cu buna-credinta.
Stabilirea calitatii de proprietar pentru intimatii-parati a facut ca reclamantul sa
nu aiba calitatea procesuala activa in legatura cu revendicarea imobilului.
Critica vizand exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost privita ca neintemeiata,
deoarece decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr.33/2007 data de Sectiile
Unite a statuat ca in privinta situatiilor de concurs intre legea speciala si legea
generala, situatia se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului
speciallia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres de
legea speciala.
Cu ocazia solutionarii recursului in interesul legii s-a mai statuat ca in cazul in
care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr.10/2001) si 
CEDO - cea din urma are prioritate, astfel ca prioritatea poate fi data in cadrul
unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun.
In speta, s-a retinut ca reclamantul a beneficiat de reparatii in natura de pe
urma litigiilor purtate cu intimatii-parati si anume cu privire la terenul revendicat
alaturat imobilului apartament.
In privinta fondului cauzei, s-a retinut,  actiunea in revendicare. nu putea fi
promovata decat de proprietarul imobilului. Cum titlul valabil il au
subdobanditorii imobilului, aspect solutionat de catre instante irevocabil,
apelantul-reclamant nu mai detine un titlu de proprietate valabil.
In consecinta, tribunalul, in  baza art.296 Cod procedura civila, a respins apelul
ca nefondat.
In conformitate cu prevederile art.299 Cod procedura civila si respectarea
termenului legal, impotriva deciziei a formulat recurs reclamantul A.A.C.,
criticand-o pentru nelegalitate pentru urmatoarele motive:
1. Motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila raportat la
art.295 si 261 alin.1 pct.5 Cod procedura civila - instanta de a apel nu a
analizat motivul de apel privind gresita admitere a exceptiei autoritatii de lucru
judecat.
Astfel, in cadrul primului motiv de apel, reclamantul a sustinut ca in cauza nu
este indeplinita conditia identitatii de cauza si obiect pentru a se retine
incidenta dispozitiilor art.1201 Cod civil iar  instanta nu analizeaza deloc
motivul de apel propriu-zis, referirile expuse fiind cu totul straine de natura
exceptiei ce facea obiectul primului motiv de apel.
De asemenea, concluzia finala, conform careia recurentul nu ar mai avea
calitate procesuala activa in cauza vine in contradictie flagranta cu decizia
aceluiasi tribunal, nr.237/2007, prin care a fost desfiintata irevocabil solutia
data in primul ciclu procesual de admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale
active a reclamantului (sentinta civila nr. 4711/07.11.2006 a Judecatoriei
Pitesti).
Astfel, prin decizia civila nr.247/22.03.2004 pronuntata de Tribunalul Arges,
instanta s-a pronuntat asupra cererii de chemare in judecata formulata de
recurentul-reclamant, prin care a solicitat constatarea nulitatii absolute a
contractului de vanzare-cumparare nr.3/17.12.1996 incheiat intre Regotrans
R.A. si Dicu Ion si Dicu Elena iar prin prezenta cerere de chemare in judecata,
recurentul a investit instanta de judecata cu o actiune in revendicare a
imobilului situat in Pitesti, str. Crinului nr.7, et.12, judetul Arges.
Or, este evident ca intre cele doua cauze nu exista identitate de obiect si
cauza, prima intemeindu-se pe dispozitiile art.46 din Legea nr.10/2001,
instanta pronuntand o hotarare raportat la acest text legal, pe cand cea de-a
doua este o actiune in revendicare de drept comun, intemeindu-se pe
dispozitiile art.480 Cod civil, instanta fiind obligata sa procedeze la o
comparare de titluri valabile.
Nefiind indeplinite conditiile prevazute de art.1201 Cod civil, neexistand
identitate de cauza si obiect, recurentul sustine ca se impune respingerea
exceptiei autoritatii de lucru judecat si trimiterea cauzei pentru solutionare pe
fond la Judecatoria Pitesti.
2. Motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila: exceptia
inadmisibilitatii este nefondata.
Instanta de fond a retinut ca dupa aparitia Legii nr.10/2001, aceasta avand
caracter special, este exclusa formularea unei cereri de revendicare in ceea ce
priveste un imobil nationalizat, actiunea fiind inadmisibila, solutie apreciata ca
temeinica de instanta de apel,  care a  aratat ca prin decizia nr. 33 /2008 a
ICCJ, data in interesul legii s-a stabilit o ierarhie de preferabilitate a normelor
incidente in materia revendicarii unui imobil nationalizat.
Astfel, in concursul dintre norma speciala si cea generala va avea prioritate
prima, iar in cazul in care norma speciala contravine CEDO, se va da prioritate
normei europene. In dispozitivul deciziei se mentioneaza expres ca in cazul in
care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea
nr.10/2001, si Conventia europeana a drepturilor omului, aceasta din urma are
prioritate. Aceasta prioritate poate fi data in cadrul unei actiuni in revendicare,
intemeiata pe dreptul comun, in masura in care nu s-ar aduce atingere unui alt
drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice.
Prin urmare, prin decizia respectiva se recunoaste expres si neechivoc
posibilitatea formularii unei actiuni in revendicare intemeiata pe dreptul comun,
indicandu-se numai ordinea de prioritate a aplicarii normelor incidente: norma
interna generala, norma interna speciala si norma europeana.
Or, prezenta cerere de chemare in judecata este intemeiata in drept pe
dispozitiile art.480 Cod civil si art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventie,
ceea ce impune analiza pe fond a actiunii, eventualele contradictii intre
diversele categorii de norme aplicabile constituind un aspect ce urmeaza a fi
solutionat in cadrul judecatii propriu-zise.
In concluzie, in conditiile in care nu exista niciun temei de drept care sa
excluda posibilitatea formularii unei actiuni in revendicare in contradictoriu cu
tertul dobanditor al unui imobil nationalizat, se impune respingerea exceptiei
inadmisibilitatii ca nefondata, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare.
3. Motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila raportat la
art.480 Cod civil si art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO.
In ciuda mentinerii solutiilor de admitere a doua exceptii dirimante, se sustine
ca instanta de apel face o referire laconica si la fondul cauzei, in sensul ca
paratii au titlu valabil asupra imobilului, desi actul normativ ce a stat la baza
preluarii imobilului, respectiv Decretul nr.223/1947 era el insusi
neconstitutional, incalcand principiul egalitatii si pe cel al ocrotirii dreptului la
proprietate prevazute de art.17 si 36 din Constitutia Romaniei din 1965.
In conditiile in care nu s-a facut dovada unei cauze de utilitate publica si nici nu
s-a primit o dreapta si prealabila despagubire in sensul legii, actul normativ in
cauza incalca totodata si prevederile art.481 Cod civil.
De asemenea, el intra in contradictie cu dispozitiile art.17 din Declaratia
Universala a Drepturilor Omului care prevad ca orice persoana are dreptul la
proprietate si nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa decat
pentru cauza de utilitate publica.
In fine, decizia administrativa nr.179/1987 emisa de Consiliul Popular al
Judetului Arges nu a fost comunicata recurentului, neavand astfel posibilitatea
de a o ataca in fata instantei,  contractul de vanzare-cumparare prin care
imobilul a fost instrainat catre fostii chiriasi in temeiul Legii nr.112/1995, chiar
daca se admite ca formal nu este lovit de nulitate, fiind  in mod evident viciat.
In conditiile in care cei doi parati cunosteau faptul ca apartamentul in cauza
este nationalizat, iar cu minime diligente puteau sa afle intentia reclamantului
de revendicare, se apreciaza ca scopul real al cumparatorilor nu l-a
reprezentat decat achizitionarea unui bun de mare valoare la un pret derizoriu,
cat mai repede posibil, in fraudarea dreptului adevaratului proprietar.
Acestia au incheiat contract de vanzare-cumparare, exonerand vanzatorul de
raspunderea pentru evictiune, dovada clara a faptului ca inca de la acel
moment au constientizat ca exista posibilitatea ca fostul proprietar sa
revendice imobilul.
In ceea ce il priveste pe vanzator, acesta a actionat cu o vadita rea-credinta, in
conditiile in care a vandut imobilul, desi era formulata o cerere de restituire a
acestuia.
Analizand titlul de proprietate al recurentului-reclamant comparativ cu cel al
paratilor, reiese cu evidenta faptul ca primul este mult mai bine caracterizat,
impunandu-se a i se da preferinta.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate si trimiterea cauzei
spre rejudecare in fond, iar in subsidiar, modificarea deciziei in sensul admiterii
apelului si schimbarea in tot a sentintei atacate in sensul admiterii cererii de
chemare in judecata si obligarea paratilor sa ii lase in deplina proprietate si
posesie imobilul revendicat.
Curtea, cu majoritate, a admis recursul, a casat decizia si sentinta si a trimis
cauza spre rejudecare la prima instanta de fond, retinand urmatoarele:
Recurentul a criticat atat sentinta instantei de fond cat si cea pronuntata in
apel, in primul rand sub aspectul modalitatii in care instantele au inteles sa
solutioneze cele doua exceptii invocate, respectiv cea a autoritatii de lucru
judecat si a inadmisibilitatii actiunii in revendicare, sustinand ca primeaza
exceptia privind admisibilitatea sau inadmisibilitatea actiunii in revendicare. De
modalitatea in care este rezolvata aceasta exceptie, sustine recurentul,
instanta mai poate analiza si celelalte exceptii, si in final, in masura in care
aceste exceptii sunt respinse se poate trece la solutionarea in fond a cauzei.
 Potrivit disp. art.137 cod procedura civila, instanta se va pronunta mai intai
asupra exceptiilor de  procedura, precum si  asupra celor de fond care fac de
prisos, in totul sau in parte  cercetarea in fond a pricinii. In situatia unui concurs
intre exceptii, cum este cazul in speta,  va fi invocata si solutionata cu
intaietate acea exceptie care face de prisos verificarea celei urmatoare. Sub
acest aspect, obiectul exceptiei de inadmisibilitate  il reprezinta contestarea
dreptului reclamantului de a sesiza instanta, cu o actiune in revendicare dupa
aparitia legilor reparatorii speciale, astfel ca, din acest punct de vedere
inadmisibilitatile difera de apararile  in fond si se apropie de exceptiile de
procedura.
Exceptia puterii lucrului judecat este o exceptie de fond, care paralizeaza
actiunea reclamantului, insa fata de disp. art.137 cod procedura civila ea poate
fi analizata numai dupa exceptia inadmisibilitatii care asa cum s-a mentionat in
doctrina se apropie  de exceptiile de procedura si se impune a fi analizata cu
prioritate. 
Ambele instante au apreciat ca  actiunea in revendicare promovata de catre
reclamant este inadmisibila pe calea dreptului comun ca urmare a regimului
juridic impus imobilului, singura modalitate de restituire a proprietatii fiind
aceea reglementata de Legea nr.10/2001,  solutie in raport de care,  fata de
disp art. 137 cod procedura civila nu se mai puteau pronunta  cu privire la nici
un alt aspect al pricinii. Solutia adoptata de instantele de fond privind
inadmisibilitatea actiunii in revendicare este  in contradictie cu Conventia, 
decizia ICCJ nr. 33 /2008 si dispozitiile dreptului comun in materie.
 Astfel, cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare pe calea
dreptului comun a unui imobil ce a facut obiectul Legii nr.10/2001, s-a
pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia civila nr.33/9.06.2008,
intr-un recurs in interesul legii, in sensul ca Legea speciala se va aplica
intotdeauna cu prioritate, motiv pentru care bunurile preluate de stat fara titlu
pot fi restituite fostilor proprietari, numai in aceasta procedura.
Instanta suprema a statuat de asemenea ca "nu se poate aprecia ca existenta
Legii nr.10/2001 exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la
actiunea in revendicare, caci este posibil ca reclamantul intr-o atare actiune
sa se poata prevala la randul sau de un bun in sensul art.1 din Primul
Protocol aditional si trebuie sa i se asigure accesul la justitie ".
  Dispozitiile mai-sus amintite nu fac decat sa confirme teza potrivit careia o
actiune in revendicare fundamentata pe dreptul comun este admisibila, pornind
de la urmatoarele premise:
 - aplicabilitatea dispozitiilor Conventiei atunci cand reclamantul invoca
existenta "bunului" in patrimoniul acestuia, in acceptiunea C.E.D.O.
- necesitatea respectarii dreptului de acces la justitie prevazut de disp. art.
6 din C.E.D.O.si art. 21 din Constitutie
- caracterul mai favorabil al prevederilor Conventiei in raport de Legea 10/2001,
din perspectiva garantarii si respectarii drepturilor fundamentale ale omului.
   O astfel de concluzie decurge si din dispozitivul deciziei mentionate, prin
care inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca "in cazul in care sunt
sesizate neconcordante intre legea speciala (Legea nr. 10/2001) si Conventia
Europeana a Drepturilor Omului, conventia are prioritate".
   Prevalenta normelor Conventiei asupra prevederilor din dreptul intern se
stabileste prin analiza concursului dintre legile interne si reglementarile
internationale. Modul de solutionare a acestui concurs de legi este dat de art
20 din Constitutia Romaniei, care prevede: "Dispozitiile constitutionale
privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in
concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu
celelalte tratate la care Romania este parte.
     Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au
prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia
sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.
Din compararea reglementarii interne cu reglementarea internationala rezulta
in mod evident faptul ca dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului
sunt mai favorabile decat dispozitiile Legii nr.10/2001. Aceleasi sustineri sunt
valabile si prin raportarea normelor Conventiei la disp. art. 6 alin. (2) din Legea
nr. 213/1998.
Legea nr.10/2001-art.22 alin.(1) si (5) contine insa o limitare in timp a
dreptului de a cere restituirea/respectarea dreptului de proprietate pentru
proprietatile abuziv confiscate, reglementare evident inferioara principiilor
prevazute de Conventie si in totala contradictie cu legea generala (art.480
Cod civil) din care rezulta caracterul absolut, exclusiv si perpetuu al dreptului
de proprietate, cu consecinta caracterului imprescriptibil al actiunii in
revendicarea lui, caracter recunoscut prin dreptul intern si practica CEDO.
 Conventia Europeana a Drepturilor Omului (art.1 din Primul Protocol aditional)
nu face nici o distinctie, respectiv nu prevede nici o limitare in timp a dreptului
de a cere respectarea proprietatii. Relevanta sub acest aspect este hotararea
pronuntata de C.E.D.O. in cauza Paduraru impotriva Romaniei care a retinut
caracterul imprescriptibil al actiunii in revendicare ("...Revendicarea, ca
actiune petitorie imprescriptibila urmareste a stabili in mod direct existenta
dreptului de proprietate al reclamantului.... ") Rezulta ca Legea nr.10/2001 -
disp.art.22 alin.(5) contin o norma mai putin favorabila protectiei dreptului de
proprietate si, ca atare, instantele vor putea sa le inlature de la aplicare.
 Admisibilitatea revendicarii este impusa de aplicarea directa si imediata in
dreptul intern a C.E.D.O., in caz contrar incalcandu-se urmatoarele drepturi
fundamentale prevazute atat de conventie cat si de constitutie.
Dreptul de acces la instanta - element indispensabil dreptului la un proces
echitabil prevazut de de disp. art. 6.1. din C.E.D.O. in baza carora fiecare
persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil a cauzei sale, de catre o
instanta independenta care va hotari asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor
sale cu caracter civil.
Dreptul la respectarea proprietatii - prevazut de disp. art.1 din Primul Protocol
aditional la Conventie: "orice persoana are dreptul la respectarea bunurilor
sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate
publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului
international."
 Verificarea incalcarii acestui drept prin respingerea actiunii in revendicare in
situatia analizata trebuie sa porneasca de la verificarea conditiei ca
reclamantul sa aiba un bun in sensul Conventiei.
 Art.1 din Protocolul 1 la Conventie, confera protectie juridica bunurilor actuale,
care exista in patrimoniul celui care pretinde ca i-a fost incalcat dreptul de
proprietate asupra lor.
 O alta situatie poate fi aceea a bunurilor la dobandirea carora acestia ar avea
cel putin o speranta legitima (cauza Paduraru c.Romaniei).
 Calitatea de titular actual al bunului revendicat poate sa rezulte si dintr-un
act normativ care prevede masuri de restituire sau recunoasterea preluarii
abuzive de catre stat. In acest sens in legislatia romana s-au facut mai multe
astfel de recunoasteri din partea statului a caracterului abuziv al preluarii
imobilelor in perioada 1945-1989 si implicit a caracterului de bun actual al
acestor bunuri in patrimoniul celor care reclama incalcarea dreptului.
 Reclamantului-recurent i s-a recunoscut calitatea de titular al unui bun in
sensul Conventiei,  prin decizia nr.775/2006, prin care i s-au acordat
despagubiri  aferente imobilelor preluate abuziv, in temeiul Legii 10/2001,
existand astfel o speranta legitima de redobandire a bunurilor.
 A declara actiunea in revendicare  ca inadmisibila,  ar echivala deopotriva
cu anihilarea nejustificata a caracterului absolut, exclusiv si perpetuu al
dreptului de proprietate, cu consecinta pierderii beneficiului imprescriptibilitatii,
atribut esential al revendicarii imobiliare.
 Respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare ar insemna si  afectarea
substantei dreptului de proprietate, nefiind respectat un raport de
proportionalitate intre scopul urmarit (respectarea dreptului de proprietate
incalcat) si mijlocul procedural ales (trimiterea exclusiv la procedura legii
10/2001 care limiteaza in timp si formal dreptul de a cere restituirea).
 Fata de considerentele mai sus expuse, critica privind solutionarea gresita a
exceptiei inadmisibilitatii actiunii in revendicare s-a constatat a fi intemeiata si
admisa, in temeiul art.312 cod procedura civila, cu consecinta casarii ambelor
hotarari si trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanta, care va analiza pe
fond actiunea in revendicare formulata de reclamant, actiune admisibila potrivit
normelor legale mai sus invocate. 5. Pronuntarea instantei de fond pe exceptia ce deriva din neachitarea tarifului
legal privind inscrierea in cartea funciara a unui drept, face inutila analiza pe
fond a litigiului, precum si a criticilor pe fond in caile de atac

Art.94 alin.1 din Legea nr.7/1996
Art. 2 din Ordinul nr.371/2007 al Ministrului Internelor si Reformei
Administrative

Tribunalul, examinand apelul, a constatat faptul ca cerinta administrativa a
achitarii tarifului prevazut de lege, asa cum a fost el calculat si apoi nu a fost
contestat pe caile prevazute de lege, nu a fost indeplinita. Astfel, potrivit art. 2
din Ordinul nr.371/2007, neplata tarifului stabilit si necontestat de catre cel ce
formuleaza cererea catre birou, atrage respingerea cererii, fara a mai fi
necesara cercetarea temeiniciei acesteia.
Lipsa contestarii tarifului asa cum a fost el stabilit, pe calea reexaminarii
prevazuta de alin.6 al aceluiasi articol, face imposibila examinarea, intr-o
eventuala cale jurisdictionala, a eventualelor greseli ce se pretinde a se fi facut
in momentul calcularii acestui tarif.
Or, contestatorul nu a utilizat calea legala de examinare a modalitatii in care i-a
fost stabilit tariful datorat pentru serviciile cerute, asa incat, solutia de
respingere a cererii sale, era cea care se impunea, fara a mai fi necesara
cercetarea celorlalte cerinte privind existenta dreptului a carui inscriere a cerut-
o si urmare a procedurilor in vederea realizarii acestui drept.

(Decizia civila nr.1844/R din 03 decembrie 2009)