Prin cererea inregistrata la data de 22 decembrie 2008, contestatorul F.D. a formulat, in contradictoriu cu intimatele Banca Comerciala Romana S.A. Bucuresti si Banca Comerciala Romana - Sucursala Valcea, contestatie impotriva deciziei de conce...

Prin cererea inregistrata la data de 22 decembrie 2008,
contestatorul F.D. a formulat, in contradictoriu cu intimatele Banca
Comerciala Romana S.A. Bucuresti si Banca Comerciala Romana -
Sucursala Valcea, contestatie impotriva deciziei de concediere  nr.1680 din
24 noiembrie 2008, prin care i s-a comunicat ca inceteaza contractul de
munca al acestuia  inregistrat sub nr.394/17.09.2007, pentru motive ce nu
tin de persoana sa, ca urmare a concedierii colective, solicitand ca, prin
hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna: desfiintarea deciziei de
concediere nr.1680 din 24 nov. 2008; acordarea de despagubiri morale ca
urmare a emiterii acestei decizii de concediere abuzive si nelegale, ca si de
despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu
celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat; cu cheltuieli de
judecata.
              In motivarea contestatiei, contestatorul a aratat, in fapt, ca
la data de                  3 decembrie 2008 a fost chemat la serviciu, desi era in
concediu si i s-a inmanat decizia de concediere nr.1680 din 24 nov.2008,
fara a i se oferi vreo explicatie, decizie din care rezulta ca a incetat
contractul de munca al acestuia, inregistrat sub nr. 394/17.09.2007, pentru
motive ce nu tin de persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
              Ca temei de drept al deciziei au fost invocate prevederile
art. 65 din Legea nr. 53/2003.
              A precizat contestatorul ca, potrivit contractului individual de
munca si fisei postului, are functia de operator ghiseu bancar la BCR -
Sucursala Valcea.
              A apreciat contestatorul ca decizie de concediere este
netemeinica si nelegala intrucat aceasta a fost emisa si comunicata in timp
ce se afla in concediu de odihna. Or, conform art. 60 alin.1 lit.i din Legea
nr.53/2003, concedierea salariatilor nu poate avea loc pe durata efectuarii
concediului de odihna, iar art. 38 alin.II lit.h din contractul colectiv de munca
stipuleaza expres ca nu poate fi dispusa concedierea salariatilor pe durata
efectuarii concediului de odihna. Conform art. 75 C.muncii, decizia de
concediere produce efecte de la data comunicarii salariatului
              A aratat contestatorul ca, din prevederile legale mai-sus
indicate rezulta clar ca nu poate avea loc concedierea pe perioada
concediului de odihna, decizia, in acest caz, fiind lovita de nulitate.
              A sustinut contestatorul, ca potrivit inscrisurilor atasate
contestatiei, se afla in cea de-a doua transa de executare a concediului de
odihna, care era pentru perioada 02.12.2008-16.12.2008 si, cu toate
acestea, a fost chemat la serviciu in data de 03.12.2008, in timp ce se afla
in perioada concediului de odihna, si i s-a comunicat decizia de concediere
nr.1680/24.nov.2008.
              A apreciat contestatorul ca decizia de concediere este
nelegala si pentru ca a fost data cu incalcarea si aplicarea total eronata a
prevederilor legale si ale contractului colectiv de munca, respectiv art. 38
alin.9 si 10 din acest contract. 
              De asemenea, a precizat contestatorul ca au fost incalcate
disp. art. 70-72 din C.muncii, ca si prevederile CCM, decizia fiind lovita de
nulitate, intrucat dupa demiterea acestuia, au fost angajate alte persoane.
              A mai sustinut contestatorul ca decizia de concediere este
contradictorie, ca, de altfel, si temeiul de drept. Astfel, conforma art. 3 din
decizia de concediere, motivul de drept al concedierii il constituie art.65 din
C.muncii. prin urmare, se invoca prevederile art. 65, care reglementeaza
concedierea individuala pentru motive ce nu tin de persoana salariatului,
desi in cuprinsul aceluiasi articol si, de mai multe ori, in cuprinsul deciziei,
se vorbeste de "concediere colectiva".
              Concedierea colectiva a fost definita in art. 68 C.muncii ca
fiind procesul prin care angajatorul decide desfiintarea unui numar de
posturi, desfiintare care are la baza o motivatie reala si serioasa si care are
drept rezultat desfacerea contractelor de munca unui numar de minim 30 de
angajati,intr-o perioada mai mica de 30 de zile.
              In drept, au fost invocate Legea nr.53/2003, contractul
individual de munca nr.394/17.09.2007, contractul colectiv de munca.
              Prin intampinarea formulata, intimata a solicitat respingerea
contestatiei aratand ca, nu au fost incalcate de catre angajator prevederile
art. 60 alin.1 lit.i din Legea nr.53/2003, intrucat concedierea contestatorului
a fost dispusa la data de 24 nov.2008, data la care acesta nu figura in
concediu de odihna. Textul de lege mentionat face referire, in mod clar, la
momentul in care se poate dispune concedierea, si nicidecum  la momentul
de la care aceasta decizie isi produce efectele.
              A mai sustinut intimata ca sustinerile contestatorului
referitoare la incalcarea de catre angajator a prevederilor legale ale
contractului colectiv de munca privind respectarea criteriilor avute in vedere
pentru stabilirea ordinii de prioritate in caz de concediere sunt, de
asemenea, nefondate. In acest sens, a aratat intimata ca motivul care a stat
la baza dispunerii masurii concedierii contestatorului a constat in reducerea
posturilor de "consilier client retail zona rapida" si "operator ghiseu bancar".
              Fata de motivul concedierii, intrucat aceasta masura a fost
cauzata de aspecte care nu aveau nicio legatura cu persoana salariatilor, la
stabilirea acelora dintre ei care ocupau posturi de "operator ghiseu bancar"
si carora li se putea aplica aceasta masura, angajatorul a avut in vedere
criteriile prevazute de art. 38 pct.9 si 10 din CCM, cu modificarile si
completarile ulterioare, incheiat la nivelul BCR SA, aplicabil pe anul 2008,
criterii care rezulta si din  notificarea intentiei de concediere colectiva si din
notificarea deciziei de  concediere colectiva.
              De asemenea, a precizat intimata ca, urmare a desfacerii
contractului colectiv de munca in temeiul art 65 din C.muncii, contestatorul a
beneficiat de plati compensatorii echivalente cu 12 salarii brute lunare,
inclusiv sporurile prevazute in CCM.
              A mai aratat intimata ca au fost respectate si dispozitiile
art.70-72 din Codul muncii, iar la nivelul Sucursalei Valcea, ulterior
concedierii contestatorului,, nu au fost angajate alte persoane pe postul de
"operator ghiseu bancar", nefiind facuta nicio incadrare noua pe locul de
munca al contestatorului.
              A precizat intimata ca art.65 din Legea nr.53/2003
reglementeaza concedierea pentru motive fara legatura cu persoana
salariatului, concediere care, potrivit art. 66 din aceeasi lege, poate fi, la
randul ei, fie individuala, fie colectiva.
              In urma probelor administrate in cauza, Tribunalul Valcea -
prin sentinta civila nr.606 din 9 iunie 2009 - a respins contestatia formulata.
              S-a retinut ca prin decizia de concediere nr.1680 emisa la
data de 24.11.2008 (fila 4 dosar), s-a dispus, in temeiul art.65 din Legea
nr.53/2003 - Codul muncii, incetarea contractului individual de munca al
contestatorului, inregistrat cu nr.394/17.09.2007, pentru motive ce nu tin de
persoana salariatului, ca urmare a concedierii colective.
              Decizia a fost inmanata contestatorului la data de 3
decembrie 2008, data la care, fiind in concediu de odihna, a fost chemat la
serviciu in acest scop, dupa cum precizeaza acesta chiar prin cererea de
chemare in judecata.
              Potrivit art. 60 alin.1 lit.i din Codul muncii si art.38 alin.11
lit.h din contractul colectiv de munca incheiat la nivelul BCR S.A., aplicabil
pe anul 2008, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata
efectuarii concediului de odihna.
              Insa, asa cum rezulta din decizia contestata, concedierea
contestatorului a fost dispusa de angajator la data de 24.11.2008. Or, la
data respectiva contestatorul nu se afla in concediu de odihna, ci in cadrul
programului normal de lucru, perioada in care reclamantul figura in
concediu de odihna fiind 2 decembrie 2008-16 decembrie 2008, asa cum
arata chiar acesta in contestatia formulata. Nu exista nicio dispozitie legala
prin care sa fie interzisa comunicarea deciziei de concediere in timpul
efectuarii concediului de odihna de catre salariatul vizat de aceasta masura.
              Contestatorul face confuzie intre cele doua momente
diferite: cel al dispunerii concedierii si cel de la care aceasta isi produce
efectele. Potrivit art.75 din Codul muncii, decizia de concediere produce
efecte de la data comunicarii salariatului.
              Dispozitiile legale invocate (art.60 alin.1 lit.i din Legea
53/2003) sunt foarte clare, nelasand loc nici unei interpretari contradictorii,
acestea facand referire la momentul in care nu poate fi dispusa
concedierea, si nicidecum la momentul de la care aceasta decizie isi
produce efectele. De altfel, angajatorul  i-a acordat contestatorului un
termen de preaviz de 20 de zile lucratoare, care a inceput sa curga de la
data comunicarii deciziei, prevazandu-se in art.5 din actul contestat ca la
expirarea termenului de preaviz inceteaza contractul individul de munca al
salariatului.
              In aceste conditii, instanta  a apreciat ca sustinerile
contestatorului in sensul ca, prin emiterea deciziei, au fost incalcate
dispozitiile art.60 alin.1 lit.i din Codul muncii, sunt lipsite de temei.
              Nu s-a retinut nici critica vizand nerespectarea de catre
angajator a criteriilor prevazute de art. 38 alin.9 si 10 din C.C.M..
              Toti salariatii care ocupau posturi de natura celor afectate
de masura concedierii au fost supusi unei proceduri de evaluare, in urma
rezultatelor acestei proceduri stabilindu-se cei carora urma sa li se aplice
masura concedierii. Procedura de evaluare a fost efectuata de catre o
companie externa specializata. In urma procesului de evaluare,
contestatorul a obtinut cel mai mic punctaj  (2,97), fiind mentinuti in unitate,
din cei 11 salariati care ocupau posturi de operator ghiseu bancar la nivelul
Sucursalei Valcea si care au optat pentru ramanerea in banca, salariatii
care au obtinut primele sase punctaje (intre 4,17 si 4,76), conform 
numarului de posturi de operator ghiseu bancar aprobate pentru aceasta
unitate (sase), posturile celorlalti 5 fiind supuse reducerii (aspecte care
rezulta din inscrisurile existente la filele 125, 217-220 dosar).
              Prin urmare, la aplicarea criteriul invocat de contestator
(detinerea unui copil minor in intretinere), mentionat la alin.10 lit.c, s-ar fi
putut trece numai in masura in care doi sau mai multi salariati care ocupau
posturi de operator ghiseu bancar la nivelul Sucursalei Valcea (intre care s-
ar fi aflat si contestatorul) ar fi obtinut punctaje identice in baza primului
criteriu de departajare aplicabil, ceea ce nu s-a intamplat in speta.
              Lipsita de temei este si critica privind nerespectarea de
catre angajator a dispozitiilor art. 70-72 din Legea nr.53/2003, in sensul ca
unitatea, dupa dispunerea concedierii, a angajat alte persoane. Astfel,
banca a intocmit notificarea intentiei de concediere colectiva nr. MW
652/25.06.2008 (filele 80-89 dosar), notificare ce cuprinde toate elementele
impuse de art. 69 alin.2 din lege si care a fost comunicata Federatiei
Sindicatelor Independente din BCR SA (nr.112/25.06.2008), Inspectoratului
Teritorial de Munca si Agentiei Locale de Ocupare a Fortei de Munca a
Municipiului Bucuresti, conform art. 70 din Legea nr.53/2003 . Propunerilor
facute de sindicat prin adresa nr.153/01.07.2008 (filele 90-94), angajatorul
le-a raspuns in scris si motivat prin adresa nr.715/11.07.2008 (filele 95-97).
Totodata, angajatorul a intocmit si comunicat notificarea privind aplicarea de
concediere colectiva nr.DRU 11.839/14.08.2008 (filele 99-107), notificare ce
cuprinde elementele impuse de art.71 ind.1 alin.2 din Legea nr.53/2003 si
care a fost comunicate catre I.T.M., Agentia Locala de Ocupare a Fortei de
Munca a Municipiului Bucuresti si Federatia Sindicatelor Independente din
BCR SA (nr.137/20-08.2008).
              Referitor la despagubirile solicitate, s-a aratat ca, asa cum
rezulta si din decizia contestata (art.5 alin.3), contestatorul a beneficiat de
plati compensatorii in conformitate cu prevederile din anexa 4 la CCM al
BCR inregistrat sub nr.6321/2007, in afara drepturilor cuvenite la zi, plati in
cuantum de 26.376 lei, reprezentand echivalentul a 12 salarii brute lunare,
inclusiv sporurile prevazute in CCM, care i-au fost virate la data de
26.03.2009 potrivit statului de plati compensatorii depus la dosar.
              Astfel cum rezulta din textul art. 78 din C.muncii,
despagubirile pot fi acordate salariatului numai in masura in care
concedierea a fost efectuata in mod netemeinic si nelegal .
              Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termen legal,              
contestatorul F.D.
              1. Se arata in motivarea recursului formulat ca sentinta
instantei de fond este nelegala si temeinica intrucat instanta nu a fost
alcatuita potrivit dispozitiilor legale, motive de casare prevazut de art.304
pct.1 Cod procedura civila.
              Instanta care a solutionat cauza a fost constituita din doi
judecatori si doi magistrati asistenti, din care unul, I.S., era incompatibil in
solutionarea cauzei fata de prevederile art.27 pct.1 si 7 Cod procedura
civila, intrucat pana in urma cu cateva luni a avut calitatea de jurist la BCR
Rm.Valcea.
              De asemenea si fiul sau, S.I., lucreaza la BCR - Agentia
Flacara din cartierul Ostroveni, in functia de consilieri credite.
              2. Hotararea instantei de fond este nelegala si netemeinica
intrucat nu cuprinde motivele pe care se sprijina si, mai mult, cuprinde
motive contradictorii si straine de natura pricinii, motiv de casare prevazut
de art.304 pct.7 Cod procedura civila.
              Cu privire la motivarea hotararii in jurisprudenta CEDO s-a
statuat ca nemotivarea acesteia reprezinta o incalcare a dreptului la un
proces echitabil prevazut si garantat de art.6 din Conventia Europeana si ca
este necesar ca in motivarea hotararii sa se regaseasca argumentele
decisive pentru solutionarea cauzei, judecatorul avand obligatia de a
raspunde la toate capetele de cerere.
              Motivarea instantei de fond se restrange la doua fraze care,
in plus, sunt contradictorii si lipsite de logica juridica, desi dosarul a stat pe
rolul instantei mai multe luni de zile.
              3. Hotararea instantei de fond este nelegala fiind data cu
incalcarea si aplicarea gresita a legii, motiv de casare prevazut de art.304
pct.9 Cod procedura civila.
              - instanta de fond a interpretat si aplicat total eronat
prevederile art.60 alin.1 lit.i, art.75 din Legea nr.53/2003 si art.38 alin.11 lit.h
din Contractul colectiv de munca.
              Nu s-a avut in vedere ca, potrivit art.60 alin.1 lit.i din Legea
nr.53/2003, concedierea salariatilor nu poate avea loc pe durata efectuarii
concediului de odihna, mentiune expres prevazuta si in art.38 alin.11 lit.h
din Contractul colectiv de munca.
              Pe de alta parte prevederile art.75 din Codul muncii arata ca
decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului.
              Nu s-a avut in vedere de instanta de fond ca din actele
dosarului rezulta ca contestatorul, la data cand s-a comunicat decizia de
desfacere a contractului de munca, era in executarea celei de a doua transe
a concediului de odihna  si a fost chemat la serviciu pentru a i se comunica
aceasta decizie, situatie in care decizia emisa este nula.
              - instanta de  fond a interpretat eronat prevederile art.38 din
Contractul colectiv de munca si ale art.70-73 din Legea nr.53/2003.
              Nu s-a avut in vedere ca acesta are in intretinere un copil
minor si nu s-au respectat criteriile prevazute de art.38 alin.9 si 10 din
Contractul colectiv de munca si nici prevederile art.72 din Codul muncii,
intrucat, dupa incetarea contractului de munca al contestatorului parata a
angajat si alte persoane pe posturi similare celui pe care acesta l-a detinut.
              - instanta de fond a interpretat si aplicat eronat prevederile
art.65 si 68 din Legea nr.53/2003.
              In decizia de concediere se mentioneaza ca temei legal al
concedierii prevederile art.65 din Legea nr.53/2003, care reglementeaza
concedierea individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului,
desi de mai multe ori in cuprinsul deciziei se vorbeste de concediere
colectiva.
              Motivarea instantei cu privire la temeiul deciziei de
concediere este astfel contradictorie si straina de natura pricinii, iar motivare
cu privire la evaluare nu are nicio relevanta in speta, avand in vedere ca
recurentul a fost concediat pentru motive care nu tin de persoana
angajatului si evaluarea s-a facut de o firma care nu are legatura cu banca
si nu are in vedere competentele profesionale.
              4. Avandu-se in vedere ca este vorba de un recurs formulat
impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, se
solicita examinarea cauzei sub toate aspectele fata de prevederile art.3041
Cod procedura civila.
              Instanta de fond nu a analizat toate motivele contestatiei
formulate, nu i-a oferit posibilitatea contestatorului de a se apara si a
inlaturat intreg probatoriul administrat in cauza impunandu-se reanalizarea
acestuia.
              Curtea a admis recursul declarat de contestator si a
modificat sentinta atacata in sensul admiterii in parte a contestatiei si
constatarii nulitatii deciziei de concediere nr.1680 din 24 noiembrie 2008
emisa de intimata Banca Comerciala Romana  SA Bucuresti.
              Intimata a fost obligata la plata catre contestatorul-recurent
a despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu
celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta.
              A fost respinsa cererea pentru plata daunelor morale, iar
intimata a fost obligata  la plata catre recurentul contestator a cheltuielilor de
judecata de 800 lei, la fond si recurs.
              Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a retinut
urmatoarele:
              Recursul declarat de contestator este in parte intemeiat.
              Primul motiv de recurs vizeaza motivul prevazut de art.304
pct.1 Cod procedura civila, atunci cand instanta nu a fost alcatuita potrivit
dispozitiilor legale, intrucat asistentul judiciar S.I. a fost incompatibil.
              Analizand aceasta se constata ca potrivit art.29 Cod
procedura civila, propunerea de recuzare se va face verbal sau in scris
pentru fiecare judecator in parte si inainte de incheierea oricarei dezbateri,
iar potrivit alin.2 al aceluiasi articol, cand motivele de recuzare s-au ivit dupa
inceperea dezbaterilor, partea este obligata sa propuna recuzarea de indata
ce aceste motive ii sunt cunoscute, asa cum se arata in recursul formulat,
motivele care ar trebui sa determine recuzarea asistentului judiciar S.I.
constau in faptul ca acesta a avut pana in urma cu cate luni calitatea de
jurist la BCR Valcea si ca fiul sau S.I. lucreaza la aceasta institutie in functia
de consilier credite. De aici rezulta ca recurentul-contestator, in calitatea sa
de angajat la BCR Valcea, a fost coleg atat cu S.I., cat si cu S.I., situatie in
care cunostea acest lucru inainte de inceperea oricarei dezbateri.
              Cum recurentul a fost prezent la instanta la toate termenele
de judecata rezulta ca motivele de recuzare s-au ivit inainte de inceperea
dezbaterilor, insa acesta nu le-a invocat nici pe parcursul solutionarii cauzei,
ci numai in recurs.
              Cea de-a doua critica formulata de recurent este de
asemenea nefondata.
              Instanta de fond a respins contestatia formulata, motivand
in mod clar ca decizia a fost inmanata contestatorului in perioada
concediului de odihna, insa a fost emisa anterior, cand contestatorul se afla
la serviciu, ca intimata a respectat criteriile prevazute de art.38 alin.9 si 10
din Contractul colectiv de munca, precum si disp.             art.70-72 din
Legea nr.53/2003, retinand in final ca desfiintarea locului de munca al
contestatorului ca si a locurilor de munca ocupate de ceilalti salariati
concediati este efectiva, cauza desfiintarii fiind reorganizarea activitatii din
unitatile retail generata de optimizarea fluxurilor aprobate de comitetul
executiv al BCR S.A. in data de 12 mai 2008, reorganizare care a impus la
nivelul intregii banci reducerea a 416 posturi de consilieri clienti zona rapida
si 419 posturi de operatori ghiseu bancar.
              Cum respingerea capatului de cerere al contestatiei
formulate a fost motivat in fapt pe larg, in fiecare caz in parte, prin prisma
sustinerilor partilor si a concluziilor rezultate din probele administrate in
cauza, nefiind indeplinite cerintele art.304 pct.7 Cod procedura civila, si
acest recurs este neintemeiat.
              Instanta a constatat a fi intemeiat insa cel de-al treilea motiv
de recurs care vizeaza gresita aplicare a legii, prevazut de art.304 pct.9 Cod
procedura civila.
              Astfel, prin decizia de concediere nr.1680/24 noiembrie
2008, intimata a incetat contractul de munca al contestatorului F.D., din
functia de operator ghiseu bancar, pentru motive ce nu tin de persoana
salariatului, ca urmare a concedierii colective.
              La art.5 din decizie s-a mentionat ca salariatul beneficiaza
de un termen de preaviz de 20 zile lucratoare, care incepe sa curga de la
data comunicarii deciziei si ca la expirarea termenului de preaviz inceteaza
contractul individual de munca al salariatului.
              Decizia de concediere a fost emisa de intimata la data de
24 noiembrie 2008 si a fost comunicata acestuia la  data de 3 decembrie
2008, data la care recurentul se afla in efectuarea concediului de odihna si
a fost chemat la serviciu pentru aceasta comunicare, asa cum a aratat
contestatorul, iar intimata nu contesta aceasta.
              Potrivit art.60 alin.1 lit.i din Codul muncii, concedierea
salariatilor nu poate fi dispusa pe durata efectuarii concediului de odihna.
              Pe de alta parte, in contractul colectiv de munca se prevede
la art.38 alin.11 lit.h, mentiunea "concedierea salariatilor nu poate fi dispusa
pe durata efectuarii concediului de odihna".
              Rezulta astfel,  ca atat prevederile contractului colectiv de
munca, cat si cele ale Codului muncii, precizeaza in mod clar ca nu poate fi
dispusa concedierea salariatilor in perioada in care acestia se afla in
concediul legal de odihna.
              Pe de alta parte, potrivit art.75 din Codul muncii, decizia de
concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului.
              Scopul prevederilor art.60 alin.1 lit.i, cat si art.75 din Legea
nr.53/2003, este acela de a proteja angajatul in sensul ca pana la data la
care acesta ia cunostinta de concediere aceasta nu-si poate produce
efectele.
              In speta, asa cum s-a aratat mai sus, decizia de concediere
a contestatorului a fost emisa la data de 24 noiembrie  2008, iar
comunicarea catre acesta s-a facut la data de 3 decembrie 2008.
              Instanta de fond a retinut ca, din moment ce la data emiterii
deciziei de concediere contestatorul nu se afla in executarea concediului de
odihna, ci in cadrul programului de lucru, iar comunicarea i s-a facut in
perioada concediului de odihna, nu se poate pretinde ca incetarea
contractului de munca a avut loc in perioada concediului de odihna.
              Or, atata vreme cat decizia de concediere isi produce
efectele potrivit textului de lege sus-aratat, de la data comunicarii,
comunicare care s-a facut contestatorului in perioada cat isi efectua
concediul de odihna, in mod gresit au fost interpretate de instanta de fond
dispozitiile legale privind emiterea deciziei de concediere.
              Atata vreme cat din textele de lege invocate mai sus rezulta
clar ca nu se poate dispune incetarea contractului de munca in perioada
efectuarii concediului de odihna si ca decizia de concediere in litigiu a fost
comunicata contestatorului in perioada cat acesta isi efectua concediul de
odihna si de atunci isi produce efectele, nu se poate pretinde existenta unei
confuzii intre cele doua momente diferite, cel al dispunerii concedierii si cel
de la care isi produce efectele, asa cum a procedat instanta de fond.
              Pe de alta parte, potrivit art.73 din Codul  muncii,
persoanele concediate in temeiul art.61 lit.c si d si art.65 si 66 din Codul
muncii, beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile
lucratoare.
              Asa cum s-a aratat mai sus, temeiul legal al deciziei de
concediere fiind mentionat in art.65 din Codul muncii, intimata a acordat
contestatorului un termen  de preaviz de 20 de zile de la data comunicarii
deciziei.
              Cum contestatorul se afla in efectuarea concediului de
odihna nu i se putea aplica termenul de preaviz de 20 zile de la data
comunicarii deciziei, acestuia i s-au incalcat si prevederile legale privind
efectuarea preavizului respectiv.
              Din cele aratate rezulta ca decizia de concediere a
contestatorului-recurent a inceput sa-si produca efectele in perioada cand
acesta efectua concediul de odihna, situatie in care potrivit art.60 alin.1 lit.i,
art.75 din Legea nr.53/2003 si art.38 alin.11 lit.h din Contractul colectiv de
munca, decizia astfel emisa este nula.
              Asa fiind, recursul formulat a fost admis, cu consecinta
modificarii sentintei atacate si constatarii nulitatii deciziei de concediere
nr.1680 din 24 noiembrie 2008, emisa de intimata.
              Potrivit art.78 din Codul muncii, instanta a obligat
angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si
reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
              Referitor la cererea privind plata daunelor morale s-a
constatat ca nu s-a facut dovada de catre contestator cu nicio proba asupra
interventiei unei asemenea daune, situatie in care aceasta cerere a fost
respinsa.
              Potrivit art.274 Cod procedura civila, fata de situatia
admiterii recursului si admiterii in parte a contestatiei, intimata a fost
obligata la plata cheltuielilor de judecata catre recurentul-contestator,  in
suma de 800 lei, efectuate la instanta de fond si de recurs.
              
CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE

8. Motivarea superficiala a deciziei este asimilata cu nemotivarea ei, fiind
incalcate disp. art.261 alin.5 Cod procedura civila, ceea ce conduce la
casarea deciziei, pentru necercetarea fondului
Art. 312 alin.5 teza I Cod procedura civila

       Din motivarea lapidara si superficiala, rezulta ca instanta de apel nu
a facut o analiza proprie a probelor administrate, neexistand o constatare
directa si proprie a acestei instante, care se rezuma doar, la a prelua cateva
idei din motivarea instantei de fond, ceea ce echivaleaza cu necercetarea
fondului cauzei, fiind incidente in cauza dispozitiile art. 312 alin.5 teza I Cod
procedura civila, impunandu-se casarea deciziei recurate, cu trimiterea
cauzei spre rejudecare la Tribunalul Valcea.
              (Decizia civila nr.1958/R-MF din 17 decembrie  2009)