Prin sentinta civila nr.111/CA/2009 pronuntata de Tribunalul Arges dupa rejudecare, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantul av. O.N., in sensul ca a obligat pe paratii Baroul A si Comisia de disciplina sa emita decizie de fi...

Prin sentinta civila nr.111/CA/2009
pronuntata de Tribunalul Arges dupa rejudecare,  a fost
admisa in parte actiunea formulata de reclamantul av.
O.N., in sensul ca a obligat pe paratii Baroul A si
Comisia de disciplina sa emita decizie de finalizare si
solutionare a anchetei disciplinare desfasurate in urma
sesizarii nr.696/2006 si sa comunice reclamantului un
raspuns scris la cererea nr.161/2007, respectiv decizia
de finalizare si solutionare a anchetei administrative.
A fost respins capatul de cerere privind despagubirile
morale si materiale, ca nedovedit.
Pentru a hotari astfel instanta a retinut
ca, in conformitate cu dispozitiile art.70 din Legea
nr.51/1995 si art.252 din Statutul profesiei de avocat,
reclamantul a formulat plangere pentru nesolutionarea pe
fond a unui litigiu anterior finalizat cu decizia
nr.1/2006, precum si de necomunicare a hotararii luate,
aspecte ce se incadreaza in dispozitiile art.1 si 8 din
Legea nr.554/2004.
Impotriva acestei sentinte au formulat
recurs O.N. si Baroul A.
In recursul reclamantului au fost invocate
dispozitiile art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura
civila sustinandu-se, in esenta, ca:
- instanta a incalcat principiul
disponibilitatii si a respins cererea privind
despagubirile si cheltuielile de judecata desi
reclamantul precizase ca intelege sa le valorifice intr-
o actiune separata;
- desi a admis capetele 2 si 3 din
precizarea la actiune, instanta a omis sa se pronunte cu
privire la obligarea paratilor sa efectueze ancheta
disciplinara si, de asemenea, nu s-a pronuntat cu
privire la obligarea paratilor la plata penalitatilor de
intarziere pretinse in conditiile art.18 din Legea
nr.554/2004.
In calea de atac declarata de Baroul A au
fost invocate dispozitiile art.304 pct.7 si 9  Cod
procedura civila in dezvoltarea carora s-au aratat
urmatoarele:
- hotararea cuprinde motive straine de
natura pricinii, instanta trimitand in continuare la
decizia nr.1/2006, desi plangerea nr.626/2006 era
indreptata impotriva membrilor Comisiei de disciplina,
altii decat persoana cercetata disciplinar de catre
comisie, si astfel se ajunge la stabilirea unei
obligatii de a raspunde la sesizare pentru un motiv
strain de solicitarea reclamantului;
- in conditiile art.264, 265 si 268 din
Statutul profesiei de avocat, Consiliul, dupa efectuarea
anchetei, decide asupra exercitarii sau nu a actiunii
disciplinare, aceasta decizie nu se poate ataca, iar
obligatia de informare nu subzista si pe parcursul
procedurii, acesta urmand sa primeasca un raspuns atunci
cand se va ajunge la o concluzie. Baroul nu poate fi
obligat sa exercite actiunea disciplinara si de aceea
obligarea la emiterea unei decizii de finalizare este
nelegala.
Examinand criticile formulate , Curtea a
constatat ca ele sunt fondate in sensul celor ce se vor
arata mai jos.
In ceea ce priveste recursul reclamantului
acesta a fost admis in sensul inlaturarii dispozitiei
adoptate de instanta privind daunele materiale si
morale, cu urmatoarea motivare:
Este adevarat ca precizarea de actiune din
14 iunie 2008 nu este formulata in termenul la care se
refera dispozitiile art.132 din Codul de procedura
civila, insa, se apreciaza ca ea se impune a fi avuta in
vedere de vreme ce, in sedinta din 3 octombrie 2008,
instanta a apreciat ca nu se impune disjungerea ei, prin
ea realizandu-se numai o detaliere a pretentiilor
initiale.
Daca s-ar trece peste aceasta apreciere ar
urma sa se observe ca precizarea potrivit careia
reclamantul a solicitat sa se ia act ca despagubirile
morale, materiale si cheltuielile de judecata vor fi
cerute printr-o actiune separata, are valoarea unei
dezinvestiri a instantei de aceste pretentii, chiar daca
nu au fost invocate in mod expres prevederile art.246
din Codul de procedura civila.
Sub aspectul penalitatilor pretinse in
temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, se apreciaza ca
ele nu pot face obiect al pronuntarii instantei de
control judiciar.
Legiuitorul roman stabileste, de regula, o
singura cale de valorificare a unor pretentii, fara a
lasa la alegerea partii, intre doua sau mai multe
demersuri procesuale, pentru indestularea acelorasi
drepturi.
Pentru situatia in care instanta omite sa se
pronunte asupra unui capat de cerere fie el principal,
accesoriu, conex sau incidental, partea este in drept sa
solicite completarea hotararii in conformitate cu
prevederile art.2812 Cod procedura civila. Tocmai de
aceea, odata cu introducerea acestor dispozitii legale a
fost reformulat si art.304 alin.1 pct.6 in sensul ca
poate constitui motiv de recurs pronuntarea instantei pe
mai mult decat s-a cerut ori pe ceea ce nu s-a cerut.
Este recurabila asadar hotararea pentru extra si plus
petita, dar nu si pentru minus petita, unde exista o
alta cale procesuala pusa la indemana partii.
Pentru aceste ratiuni, instanta de recurs nu
poate sa decida asupra criticii privind omisiunea de
pronuntare a instantei de fond, insa, in conditiile
art.84 din Codul de procedura civila, urmeaza sa
califice aceasta sustinere ca fiind una la care se
refera art.2812 din acelasi act normativ si sa o trimita
spre o competenta solutionarea aceluiasi tribunal.
Prima critica din recursul formulat de
Baroul A a fost analizata prin prisma a doua aspecte
procedurale. Pe de o parte ca motivul prev.de art.304
pct.7 din Codul de procedura civila este inclus de
art.312 in categoria criticilor care duc la modificare
si nu la casare, iar pe de alta parte, observandu-se
dispozitiile art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004,
potrivit carora, chiar daca nu s-a judecat fondul
cauzei, instanta de contencios nu poate casa cu
trimitere decat o singura data.
Litigiul a fost generat, asa cum s-a retinut
in prima decizie de casare, de faptul ca, la 15
noiembrie 2006, reclamantul a formulat o plangere prin
care solicita sanctionarea membrilor comisiei de
disciplina, membrii ce participasera la pronuntarea
deciziei nr.1/2006. Cum la aceasta plangere reclamantul
nu a primit raspuns a revenit cu o solicitare la 6
martie 2007.
Potrivit art.264 din Statutul profesiei de
avocat, plangerea indreptata impotriva unui avocat se
adreseaza consiliului baroului in care acesta profeseaza
in situatia tezei I la care se refera acest articol.
Consiliul baroului este acela care
procedeaza la anchetarea abaterii disciplinare (art.265)
urmand procedura la care se refera art.266 si dupa
efectuarea anchetei disciplinare, consiliul baroului
decide "exercitarea actiunii disciplinare, clasarea
cauzei sau completarea cercetarilor" (art.268).
Concluzia care se desprinde din textele
legale precitate este aceea ca cercetarea disciplinara
se structureaza, de principiu, pe doua etape. O prima
etapa in care ancheta disciplinara se face de catre
consiliul baroului, ce se finalizeaza cu o decizie a
acestuia, si in masura in care prin ea s-a dispus
exercitarea actiunii disciplinare, o astfel de
activitate revine unui alt organism. Acesta din urma nu
poate desfasura nicio activitate decat in masura in care
a fost sesizat cu exercitarea actiunii disciplinare,
sesizare in absenta careia nu i se poate imputa vreo
inactivitate.
In cauza, pana la acest moment, Consiliul
Baroului Arges nu a pronuntat nicio solutie asupra
anchetei disciplinare pe care era obligat sa o
desfasoare in conditiile textelor amintite, asa incat
este singurul caruia ii revenea o astfel de obligatie si
care trebuie indatorat sa o aduca la indeplinire, avand
in vedere si termenul scurs de la data sesizarii sale.
Solutia ce urmeaza a se pronunta va fi
comunicata persoanelor care se refera art.268 alin.2 din
Statut si ea se poate constitui intr-o sesizare a
instantei disciplinare si numai dupa acest moment se
poate imputa Baroului neindeplinirea obligatiilor
prevazute de lege.
Cum in cauza nu s-a depasit prima etapa a
cercetarii disciplinare, s-a apreciat ca sustinerea
Baroului A este intemeiata, sub aspectul ca nu poate fi
considerat raspunzator pentru nesocotirea unei
indatoriri legale.
Referitor la posibila sustinere potrivit
careia Baroul raspunde si de activitatea consiliului
sau, intrucat acesta din urma nu este decat un organ de
conducere in sensul art.65 din Statut, s-a retinut ca
fata de modul in care ii sunt stabilite obligatiile in
prima etapa a cercetarii disciplinare, activitatea sa nu
este o activitate similara unui organ de conducere.
Fata de aceasta apreciere si retinand ca in
materia contenciosului administrativ pozitie procesuala
poate dobandi orice autoritate cu sau fara personalitate
juridica, dar cu o personalitate de drept public, deci
cu dreptul de a adopta decizii care sa produca efecte
juridice, consiliul baroului are legitimare procesuala
pasiva in prezenta pricina.
Pentru toate aceste considerente, ambele recursuri
au fost admise, sentinta fiind modificata, in sensul
respingerii actiunii fata de Baroul A si inlaturarii
dispozitiilor de respingere privind daunele materiale si
morale. Critica privind penalitatile au fost calificate
drept cerere completatoare, fiind trimisa, in baza
art.2812 Cod procedura civila, Tribunalului Arges spre
solutionare . Celelalte dispozitii ale sentintei au fost
mentinute.

2. Personal didactic. Evaluare si acordare calificativ
pentru activitatea desfasurata in cursul anului scolar.
Instanta competenta.

Art. 122 al.5 si art. 146 din Legea nr. 128/1997;

Potrivit.art.146 din Legea nr.128/1997, in masura in
care prezentul statut nu dispune altfel, personalului
didactic i se aplica celelalte dispozitii din legislatia
muncii. Si in alte norme din Statutul personalului
didactic se face trimitere la contractul de munca (de
exemplu art.17), de unde rezulta concluzia ca
raporturile in care se afla cadrele didactice sunt
raporturi de munca si nu de serviciu. Doar daca sunt
prevederi exprese, derogatorii de la legislatia muncii, 
solutionarea litigiilor cade  in  competenta 
instantelor de contencios administrativ ( cum ar fi
pentru ipoteza miscarii cadrelor didactice - Ordinul
nr.5602/2006 abrogat si inlocuit prin Ordinul
nr.2573/2007, precum si pentru incheierea, modificarea,
incetarea contractului de managementului educational -
Ordinul nr.3142/2006, ca si pentru contestarea
hotararilor comisiilor dupa procedura contenciosului
administrativ - art.10 pct. 8 si art.18 alin.3 din
Metodologia si criteriile de acordare a gradatiei de
merit si a salariului de merit din invatamantul
preuniversitar, desi este discutabila atribuirea de
competenta printr-un ordin al ministrului). In toate
celelalte situatii, se aplica legislatia muncii.

(Decizia nr. 1155/R-CONT din 4 noiembrie 2009)