Obligarea autoritatii nationale pentru restituirea proprietatilor la plata despagubirilor cuvenite in baza Legii nr. 290/2003. Instanta competenta.

Obligarea autoritatii nationale pentru restituirea proprietatilor  la plata
despagubirilor cuvenite in baza Legii nr. 290/2003. Instanta competenta.

Art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003,
H.G. nr. 1120/2006, H.G. nr. 57/2008,
Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004

      In conditiile in care obiectul cererii nu vizeaza vreo  hotarare sau
decizie a vicepresedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea
Proprietatilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003,  ci priveste
exclusiv obligarea la plata despagubirilor (operatiune subsecventa actului
administrativ prin care s-a recunoscut dreptul la despagubiri), in mod
evident nu sunt incidente dispozitiile legii speciale referitoare la competenta
tribunalului, urmand a fi aplicate normele de competenta stabilite prin art.10
alin. 1 din Legea nr.554/2004 -  lege cadru in materia contenciosului
administrativ.     
      Drept urmare,  competenta de solutionare a prezentei actiuni revine
curtii de apel, avandu-se in vedere rangul central al respectivei autoritati
publice chemate in judecata.
      (Decizia nr. 1030 din 21 octombrie 2009)

      Prin sentinta nr.152/CA/30 aprilie 2009, Tribunalul Arges a respins ca
nefondata actiunea formulata de reclamanta L.M.  prin care a solicitat obligarea
Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor la plata despagubirilor
intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 290/2003.
      Pentru a se pronunta in sensul celor de mai sus, instanta a retinut ca, in
temeiul hotararilor nr. 178/19 decembrie 2006 si nr. 264/6 iulie 2007, parata
urmeaza sa plateasca reclamantei 192.006,71 lei pentru anexele gospodaresti si
terenul aferent acestora si 429.057,28 lei pentru suprafata de 50 ha., bunuri ce au
apartinut autorilor acesteia.
      S-a mai retinut de catre prima instanta ca  dispozitiile art. 18 din HG nr.
1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.
290/2003 ce reglementeaza esalonarea platii pe parcursul a doi ani consecutivi sunt
aplicabile  doar in situatia in care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de
stat pentru plata despagubirilor stabilite in baza Legii nr.290/2003.
      In cauza, s-a apreciat ca prin plata primei transe a despagubirilor stabilite prin
hotararea nr. 278/2007 parata si-a indeplinit obligatiile. Neplata primei transe
reprezentand 40 % din suma stabilita prin hotararea 264/2007 nu este imputabila
paratei, deoarece nu au fost alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat in acest
scop, iar pe de alta parte, printr-o eventuala admitere a prezentei actiuni, s-ar crea 
reclamantei doua titluri pentru aceiasi creanta, ceea ce este inadmisibil..
      Impotriva sentintei in termen legal s-a formulat recurs de catre reclamanta,
prin  care s-a sustinut ca actiunea a fost respinsa printr-o interpretare nelegala data
dispozitiilor art.18 alin.5 din HG.1120/2006, pentru ca retinerea existentei
fondurilor suficiente echivaleaza cu asumarea unei obligatii  sub conditie  pur
potestativa din partea debitorului, care este nula absolut. Chiar si in aceasta ipoteza
nu s-a facut vreo proba care sa ateste ca nu s-au alocat fondurile necesare ci,
dimpotriva, prin adresa din 26 mai 2008 i s-a comunicat de catre Ministerul de
Finante ca au fost virate sumele solicitate de catre ANRP.
      Mai mult, a primit 40% din  despagubirile stabilite prin decizia nr.278/2007
chiar in anul 2007, nu si pentru decizia nr.264/2007, iar prezenta actiune a fost
introdusa pentru obtinerea unui titlu executoriu.
      La 8 octombrie 2009 s-a inregistrat intampinarea formulata de Autoritatea
Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, prin care a solicitat respingerea
recursului ca nefondat, cu motivarea de esenta ca nu a avut la dispozitie fondurile
necesare pentru achitarea transelor.
      La termenul de judecata din 14 octombrie 2009,  Curtea de Apel a invocat
din oficiu si a pus in discutia partilor  exceptia de necompetenta materiala a
tribunalului in solutionarea actiunilor intemeiate pe dispozitiile Legii nr.290/2003 si
ale HG 1120/2006.
      Examinand cu prioritate aceasta exceptie (ce face inutila cercetarea celorlalte
motive de recurs), Curtea constata urmatoarele:
          Potrivit dispozitiilor art.8 alin.5 din Legea nr.290/2003 privind acordarea de
despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a
acestora, sechestrate,  retinute  sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si
Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si aplicarii Tratatului de Pace intre
Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947,
actualizata ( act normativ pe care se intemeiaza dreptul reclamantei), hotararile 
Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor sunt supuse controlului
judecatoresc, putand fi atacate in conditiile legii contenciosului administrativ
nr.554/2004, cu modificarile ulterioare. Prin Normele Metodologice de Aplicare a
acestei legi, aprobate prin HG nr.1120/2006, modificata prin HG nr.57/2008 (
forma in vigoare la aceasta data) s-a stabilit ca hotararile autoritatii, respectiv
deciziile emise de vicepresedinte,  pentru anumite situatii, sunt supuse caii de atac la
tribunalul in a carui teritoriala domiciliaza petentul.
In conditiile in care obiectul cererii, potrivit  celor aratate in cuprinsul
acesteia, nu vizeaza vreo  hotarare sau decizie a vicepresedintelui Autoritatii
Nationale pentru Restituirea Proprietatilor - Serviciul pentru Aplicarea Legii
nr.290/2003,  ci priveste exclusiv obligarea la plata despagubirilor (operatiune
subsecventa actului administrativ prin care s-a recunoscut dreptul la despagubiri), in
mod evident nu sunt incidente dispozitiile legii speciale referitoare la competenta
tribunalului, urmand a fi aplicate normele de competenta stabilite prin art.10 alin. 1
din Legea nr.554/2004 -  lege cadru in materia contenciosului administrativ.         
          Refuzul executarii actului administrativ prin care persoanei respective i-a fost
stabilit dreptul la despagubiri este asimilat refuzului nejustificat de rezolvare a unei
cereri adresate unei autoritati publice, care la randul lui este asimilata actului
administrativ, in baza art. 2 alin.1 litera i teza a II-a si alin.2 din legea contenciosului
administrativ. Ca o consecinta, calea procesuala ce trebuie urmata este aceea a
contenciosului administrativ.
          In considerarea legii speciale, a contenciosului administrativ nr.554/2004,
competenta de solutionare a prezentei actiuni revine Curtii de Apel Pitesti, avandu-
se in vedere rangul central al respectivei autoritati publice chemate in judecata.
In concluzie,  in temeiul art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.3 si art..3
pct.1 Cod pr.civila, precum si cu art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, Curtea a
admis recursul, a casat sentinta si a trimis cauza spre competenta solutionare, in
prima instanta, la Curtea de Apel Pitesti -  sectia comerciala.