InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Pitesti

ctiune in anularea actelor administrativ fiscale. Antrenarea raspunderii solidare a unui tert poprit in temeiul art. 149 Cod Procedura Fiscala.

(Decizie nr. 337/R-CONT din data de 03.04.2009 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti)

Domeniu Accize | Dosare Curtea de Apel Pitesti | Jurisprudenta Curtea de Apel Pitesti

Actiune in anularea actelor administrativ fiscale. Antrenarea raspunderii solidare a  unui tert poprit in temeiul art. 149 Cod Procedura Fiscala.

Cod proc. fiscala, art. 149,

  Dupa infiintarea popririi de catre organul de executare silita in temeiul art. 149 alin. 5 Cod proc. fiscala, tertul poprit are obligatia de a
plati suma retinuta si cuvenita sau de a indisponibiliza bunurile mobile necorporale, in caz contrar putand raspunde solidar, potrivit alin.13.  Daca suma
 ce face obiectul popririi nu priveste o creanta exigibila, decizia autoritatii fiscale  prin care a fost antrenata raspunderea solidara a tertului poprit
 este nelegala si poate fi anulata de catre instanta, indiferent de faptul ca poprirea nu a fost contestata, pentru ca in situatia data nu este nevoie de
validare.
  
(Decizia nr.337/R-CONT din 3 aprilie  2009)

                 Prin actiunea inregistrata la 22 aprilie 2008, reclamanta SC A.H. SRL Rm. Valcea a solicitat in contradictoriu cu A.N.A.F. / D.G.F.P.
Valcea anularea deciziei nr.51596 din 1 februarie 2008 si suspendarea executarii acestui act administrativ.
In motivare s-a aratat ca, prin decizia atacata, s-a retinut in mod gresit ca se impune a fi antrenata raspunderea solidara a reclamantei
intrucat la 31 decembrie 2007 aceasta datora debitoarei SC R.T. SRL suma de 3.303.487,45 lei, apreciere eronata si care partial a fost inlaturata in urma
contestatiei formulate. Prin decizia pronuntata asupra acestei cai de atac suma a fost redusa la 583.160 lei, fara sa se observe termenele de scadenta,
 ceea ce a determinat infiintarea popririi pe conturile reclamantei.
Au fost ignorate si dispozitiile art.36 din Legea nr.85/2006, in temeiul carora trebuia suspendate toate actiunile judiciare si
extrajudiciare promovate impotriva unei debitoare aflate in reorganizare judiciara.
Prin cererea de la fila 33, reclamanta a inteles sa atace atat decizia de raspundere solidara cat si decizia pronuntata asupra
contestatiei, iar la termenul din 23 septembrie 2008 s-au formulat cereri de interventie in interes propriu de catre SC A.G. SRL si SC C. SRL, in care s-a
 sustinut ca cele doua sunt creditoare ale societatii aflate in procedura de insolventa si sunt interesate ca sumele pe care aceasta le are de primit sa
 fie aduse la masa credala.
Prin sentinta nr.1437/2008, Tribunalul Valcea a respins actiunea, inclusiv cererea de suspendare a executarii precum si cererile de
interventie.
Pentru a hotari astfel s-a retinut ca SC R.T. SRL Rm.Valcea datoreaza bugetului de stat suma de 2.592.923 lei, pentru recuperare careia
parata DGFP Valcea a inceput executarea silita emitandu-se adresa de infiintare a popririi, act ce nu a fost contestat.
Actuala reclamanta datoreaza suma de 583.160 lei catre SC R.T. SRL, asa cum rezulta si din raportul de inspectie fiscala, situatie fata de
care decizia de antrenare a raspunderii apare ca legala si temeinica si se impune respingerea actiunii si a cererilor de interventie.
Sub aspectul solicitarii de a se suspenda executarea actului administrativ s-a aratat ca nu au fost rasturnate prezumtiile de autenticitate
 si veridicitate ale acestuia.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta, criticand-o pentru motivul prev.de art.3041 Cod pr.civila si motive incadrabile in
 prevederile art.304 pct.9 din acelasi act normativ.
Astfel,  s-a sustinut ca, in mod gresit instanta nu a facut aplicarea art.36 din Legea nr.85/2006 si se va ajunge sa se faca plati in
favoarea unui singur creditor prin incalcarea procedurii concursuale  colective si  egalitare. S-a mai aratat si ca, din inscrisurile depuse rezulta
inexistenta unei creante exigibile fata de termenele de scadenta ale obligatiei de plata  si faptul ca a fost aprobat un plan de reorganizare al SC R.T.
SRL, plan votat inclusiv de DGFP Valcea.
Examinand criticile formulate s-a constatat ca sunt fondate pentru cele ce se vor arata mai jos.
Verificand cu prioritate critica privind aplicarea dispozitiilor art.36 din Legea nr.85/2006 s-a apreciat ca ele sunt nefondate, intrucat
decizia ce constituie obiectul prezentului litigiu priveste o antrenare de raspundere solidara a unui tert fata de procedura si nu executarea propriu-zisa.

 Prin chiar aceasta decizie nu se urmareste realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale, ci privita la nivelul emiterii ei, posibilitatea
ca intr-o executare ulterioara sa se obtina suma si de la o alta persoana juridica.
S-a apreciat ca intemeiata cererea privind gresita antrenare a raspunderii solidare a reclamantei-recurente.
      Potrivit art.149 alin.5 din Codul de procedura fiscala "Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se
 infiinteaza de catre organul de executare printr-o adresa care va fi trimisa prin scrisoare recomandata, cu dovada de primire, tertului poprit, impreuna
cu o copie certificata de pe titlul executoriu. Totodata va fi instiintat si debitorul despre infiintarea popririi", iar potrivit alin.9 "Dupa infiintarea
 popririi, tertul poprit este obligat: a) sa plateasca, de indata sau dupa data la care creanta devine exigibila, organului fiscal, suma retinuta si
cuvenita, in contul indicat de organul de executare; b) sa indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, instiintand despre aceasta organul de
executare".
Neindeplinirea acestor obligatii atrage raspunderea solidara a tertului poprit, potrivit alin.13.
Este adevarat ca nu s-a infirmat sustinerea intimatei D.G.F.P. Valcea, potrivit careia poprirea nu a fost contestata, insa, nu trebuie omis
faptul ca, potrivit textului de lege precitat, in situatia la care se refera nu este nevoie de validare. In aceste conditii s-a apreciat ca instanta poate
sa verifice daca antrenarea raspunderii s-a facut in conformitate cu dispozitiile legale.
Prima cerinta la care se refera alin.9 este aceea de a fi achitata o creanta ce a devenit exigibila, deci, o creanta ajunsa la scadenta, la
momentul la care creditorul poate solicita plata.
In cauza, o astfel de conditie nu este indeplinita pentru ca, intre creditoare si debitoare a intervenit, la 5 aprilie 2007, un contract de
 tranzactie (f.61) prin care a fost esalonata plata sumei de 583.160 lei, prima data a scadentei fiind 30 iunie 2009, iar prin actul aditional din 31 mai
2007 un astfel de moment este stabilit la 31 decembrie 2009 (f.63).
O prima observatie care s-a impus este aceea ca cele doua contracte incheiate intre creditoare si debitoare nu au fost in nici un mod
desfiintate si, de altfel, ele sunt anterioare validarii de poprire.
Din examinarea acestor conventii, a caror inlaturare nu este justificata in nici un mod, a rezultat ca pana la acest moment nu a intervenit
scadenta, nu a devenit exigibila suma de 583.160 lei si nici o parte din aceasta.
Retinand ca nu suntem in fata unei datorii exigibile a tertului poprit s-a impus aprecierea ca temeiul pentru care a fost antrenata
 raspunderea solidara a reclamantei-recurente nu poate fi retinuta si ca atare, masura dispusa prin decizia contestata, este nelegala.
Pentru toate aceste considerente recursul a fost admis si modificata sentinta  in sensul admiterii actiunii si anularii deciziilor
atacate.
In raport de aceleasi considerente, s-a retinut si ca in planul de reorganizare al SC R.T. SRL (fila 50) a fost mentionata si tranzactia in temeiul careia urma sa se recupereze suma de 583.160 lei, s-a apreciat si ca sunt intemeiate cererile de interventie ale celor doi creditori, cereri care desi caracterizate ca fiind in interes propriu au valoarea unor interventii accesorii pentru ca ele sustin in principal pretentiile reclamantei-recurente.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Accize

Regimul juridic al uleiurilor uzate, colectate in urma schimburilor de uleiuri, utilizate apoi ca si combustibil pentru incalzire. - Decizie nr. 4502 din data de 02.06.2014
Accize. Incadrare tarifara. Aplicare in timp a legii fiscale. - Decizie nr. 2485 din data de 30.09.2011
Scutire de plata accizelor. Nedepunerea in termen a situatiilor centralizatoare. - Decizie nr. 718 din data de 26.05.2009
HOTARAREA CONSILIULUI LOCAL. VALABILITATE. MODIFICAREA ORDINII DE ZI. - Decizie nr. 641 din data de 22.01.2006
Infractiuni la legi speciale - Legea nr. 571/2003 - Hotarare nr. 958 din data de 17.06.2015
HOTARAREA CONSILIULUI LOCAL. VALABILITATE. MODIFICAREA ORDINII DE ZI. - Decizie nr. 641 din data de 22.01.2006
- Hotarare nr. din data de 18.11.2009
- Hotarare nr. din data de 18.11.2009
Reincredintare minori - Sentinta civila nr. 4490 din data de 06.03.2009
Legea 112/1995 - Sentinta civila nr. 10801 din data de 19.06.2009
SENTINTA PENALA Nr. 113 - Sentinta penala nr. 113 din data de 24.06.2011
Din dezvoltarea motivelor de recurs exprimate in cererea de la filele 3 si 4 (neincadrate in drept in vreuna din prevederile legale sus-mentionate), reluate prin concluziile scrise - cu privire la care recurenta, prin reprezentant, sustine in c... - Decizie nr. 12/R din data de 04.01.2011
Prin sentinta penala nr.81/07.07.2009, pronuntata de Tribunalul Valcea, printre altele, inculpatul a fost achitat, in temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penala rap. la art.10 lit.d Cod pr. penala, pentru savarsirea infractiunii prev.de art. 272 p... - Decizie nr. 100/R din data de 05.02.2010
Prin cererea inregistrata la data de 16 iunie 2009, reclamanta Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Valcea a chemat in judecata pe paratii Organizatia ,,SOS Satul Copiilor Cisnadie", B.C. si B.F., solicitand ca prin hot... - Decizie nr. 1958/R-MF din data de 17.12.2009
SECTIA CIVILA, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE DREPT CIVIL 1. Respingerea actiunii in revendicare ca inadmisibila, dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/200... - Decizie nr. 1798/R din data de 26.11.2009
PARTAJ. COMPETENTA. - Decizie nr. 1031/R din data de 10.12.2004
Recidiva postcondamnatorie. Interzicerea contopirii pedepselor direct in calea de atac a recursului. - Decizie nr. 325/R din data de 10.04.2012
Recidiva postcondamnatorie. Principiul non reformatio in pejus. Fapta care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. - Decizie nr. 372/R din data de 24.04.2012
Inlocuirea masurii arestarii preventive. Caracterul repetat al cererilor formulate. - Decizie nr. 360/R din data de 23.04.2012
Restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale. - Decizie nr. 350/2012 din data de 19.04.2012