REVENDICARE. DESPAGUBIRI CIVILE. BUNA CREDINTA.

REVENDICARE. DESPAGUBIRI CIVILE. BUNA
CREDINTA.
     Lipsa de folosinta a terenului constituie un capat de
cerere accesoriu celui ce vizeaza revendicarea si urmeaza soarta
acestuia.
     Cum actiunea principala a fost respinsa, se impunea a fi
respins si capatul de cerere privind lipsa de folosinta, din moment
ce nu a fost dovedita una din conditiile prevazute de art.480
Cod civil, respectiv posesia nelegitima a paratului.
     Actiunea posesorie formulata anterior de acelasi
reclamant impotriva aceluiasi parat a fost respinsa, iar potrivit
dispozitiilor art.485 Cod civil, posesorul de buna-credinta
castiga proprietatea fructelor.
      (Decizia civila nr.633/R din 4 noiembrie
2004 a Curtii de Apel Pitesti).
          
          Prin sentinta civila nr.1607 din 28 octombrie 2002, Judecatoria
Curtea de Arges a respins ca nedovedita actiunea  reclamantului avand ca
obiect revendicare si plata despagubirilor civile reprezentand lipsa de folosinta
a terenurilor, incepand cu aprilie 2000 pana in prezent.
          Apelul reclamantului prin care era criticata sentinta pentru
nelegalitate si netemeinicie, a fost admis de Tribunalul Arges prin decizia
civila nr.191 din 24 februarie 2004, cu consecinta schimbarii sentintei in
sensul admiterii in parte a actiunii si a obligarii paratului sa plateasca
reclamantului contravaloarea lipsei de folosinta a terenului pe anul 2001,
mentinandu-se in rest sentinta.
          In adoptarea acestei solutii, tribunalul a retinut, dupa
suplimentarea probelor in apel, ca partile s-au mai judecat intr-o actiune
posesorie ce a fost respinsa, litigiu in care s-a stabilit ca paratul a ocupat in
anul 2001 terenul reclamantului cu rea-credinta, intrucat  la acea data se afla in
litigiu cu reclamantul si, astfel, se impune sa-i plateasca lipsa de folosinta pe
acest an.
          Paratul a declarat recurs intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.7 si 9
Cod procedura civila, sustinand in esenta in dezvoltarea recursului, ca in mod
gresit a fost obligat la plata lipsei de folosinta a terenului, intrucat aceasta
cerere este accesorie revendicarii, care a fost respinsa si, ca o consecinta, se
impunea si respingerea acestui capat de actiune.
          Recursul paratului a fost admis de Curtea de Apel Pitesti prin
decizia civila nr.633/R din 4 noiembrie 2004, iar decizia a fost modificata in
sensul respingerii si a capatului de cerere privind despagubirile civile si
inlaturata obligatia recurentului-parat la plata cheltuielilor de judecata, fiind
mentinuta in rest decizia.
          Instanta de recurs a retinut in considerente ca principalul capat
de cerere al actiunii l-a constituit revendicarea unei suprafete de teren,
totodata, solicitandu-se si obligarea paratului la plata lipsei de folosinta pentru
teren, incepand cu luna aprilie 2000.
          Lipsa de folosinta a terenului constituie un capat de cerere
accesoriu celui principal ce vizeaza revendicarea si urmeaza soarta acestuia.
          Cum actiunea in revendicare a fost respinsa, retinandu-se ca
titlurile de proprietate ale partilor nu se suprapun si paratul nu ocupa nici o
suprafata de teren din proprietatea reclamantului, se impunea a fi respins si
capatul de cerere privind lipsa de folosinta, din moment ce nu a fost dovedita
una din conditiile prevazute de art.480 Cod civil, respectiv posesia nelegitima
a paratului.
          De altfel, actiunea posesorie formulata anterior de acelasi
reclamant impotriva aceluiasi parat a fost respinsa, iar potrivit dispozitiilor
art.485 Cod civil, posesorul de buna-credinta castiga proprietatea fructelor,
dator fiind a inapoia fructele doar cel de rea-credinta.
In consecinta, recursul a fost admis in temeiul art.312 alin.1 si 3 Cod
procedura civila, raportat la art.304 pct.9 Cod procedura civila, pronuntandu-
se solutia mai sus rezumata.