Imobil preluat de stat in mod abuziv. Obligatia unitatii detinatoare a imobilului de a incheia contractul de vanzare-cumparare (Legea nr.112/1995, art.9; Legea nr.10/2001 art.42)
(Decizie nr. 172 din data de 07.05.2008 pronuntata de Curtea de Apel Iasi)Imobil preluat de stat in mod abuziv. Obligatia unitatii detinatoare a imobilului de a incheia contractul de vanzare-cumparare (Legea nr.112/1995, art.9; Legea nr.10/2001 art.42)
Reclamantii ce au calitatea de chiriasi, cat si paratul-intimat ce are calitatea de detinator al imobilului, dobandesc vocatia de a cumpara si, respectiv, de a vinde imobilul ce nu a fost revendicat si restituit in conformitate cu Legea nr.10/2001. Vocatia nu echivaleaza insa cu obligatia.
Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr.172 din 7 mai 2008
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Iasi, reclamantii P.R. si P.A. au chemat in judecata paratul Consiliul Local al Mun. Iasi - Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (D.A.P.P.P.), pentru a fi obligat sa le vanda apartamentul in care locuiesc, in calitate de chiriasi.
Reclamantii isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995, aratand in fapt ca detin locuinta in baza contractului de inchiriere nr.4428 din 24 mai 2005.
Judecatoria Iasi, prin sentinta civila nr.4371 din 23 aprilie 2007, respinge actiunea, constatand ca Legea nr.112/1995 invocata de reclamanti permite vanzarea imobilelor catre chiriasi, conform art.9 din Normele metodologice, numai daca acestia au un contract de inchiriere valabil incheiat la data intrarii in vigoare a legii, conditie ce nu este indeplinita.
Retine instanta de prim grad ca imobilul este supus reglementarii Legii nr.10/2001, nefiind revendicat, ca, prin art.43, legea nu a stabilit obligatia de a vinde in sarcina detinatorilor de imobile ("pot vinde"), ci o vocatie, textul fiind neechivoc.
Tribunalul Iasi, prin decizia civila nr.16 din 14 ianuarie 2007, admite apelul declarat de reclamanti, schimba in tot sentinta atacata si, pe fond, obliga paratul sa incheie reclamantilor contract de vanzare-cumparare pentru imobilul in care locuiesc, obliga paratul la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi, pentru fiecare zi de intarziere, pana la indeplinirea obligatiei astfel stabilite.
Pentru a pronunta hotararea, tribunalul a retinut ca, potrivit art.9 din Legea nr.112/1995, chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art.14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului.
Conform art.6 din H.G.nr.20/1996, dreptul de a cumpara apartamentele in care locuiesc, potrivit art.9 din lege, il au numai chiriasii care, avand un contract de inchiriere valabil incheiat, ocupau apartamentele respective la data intrarii in vigoare a legii.
Tribunalul a apreciat ca, din perspectiva acestor norme-cadru, apelantii justifica dreptul de a li se recunoaste vocatia la cumpararea imobilului, ca efect al schimbului legal de locuinte operat de autoarea acestora cu P.V. care, odata finalizat, aduce in patrimoniul numitei P. toate drepturile pe care coschimbasul le-a avut in beneficiul contractului de propriu de inchiriere, astfel incat a inlaturat apararea potrivit careia apelantii-reclamanti nu indeplinesc conditiile legale prevazute de art.9 din Legea nr.112/1995.
S-a retinut ca dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995 trebuie aplicate in sensul ca, pentru locuintele ce nu se restituie fostilor proprietari deposedati de stat, chiriasul are "optiunea" cumpararii acelei locuinte, iar nu unitatea detinatoare, in sensul ca aceasta poate opta in a nu vinde locuinta. Prin urmare a sustine ca obligarea paratului la incheierea contractului de vanzare-cumparare incalca exercitarea normala a dreptului de proprietate si principiul libertatii contractuale este contrar sensului legii care, odata cu adoptarea sa, limiteaza conditiile de vanzare la optiunea chiriasului.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul Consiliul Local Iasi - Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat, criticand-o ca netemeinica si nelegala.
A invocat paratul-recurent ca in mod gresit instanta de apel a respins exceptia lipsei capacitatii sale procesuale pasive, desi prin art.38 alin.2 lit.c) din Legea nr.215/2001 Consiliul Local are doar atributii privind administrarea domeniului public si privat al orasului.
A mai sustinut recurentul ca in mod gresit tribunalul a interpretat si dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995 si respectiv ale art.43 din Legea nr.10/2001, apreciind ca nejustificat refuzul sau de a incheia contractul de vanzare-cumparare pentru imobilul din Iasi, str.L. nr.3, imobil ocupat de reclamanti in baza contractului de inchiriere din anul 2005.
Motiveaza recurentul ca, pentru a avea un raport obligational a carui nerespectare sa fie contestata de creditor, conform art.1073-1077 C.civ. prin intermediul instantei, care sa dispuna in sensul autorizarii acesteia de a aduce la indeplinire aceasta obligatie in contul debitorului, este necesar ca intre parti sa existe un drept de creanta al creditorului si o obligatie corespunzatoare in sarcina debitorului.
Cum insa paratul nu si-a asumat nici o obligatie conventionala fata de reclamanti, acesta nu poate fi obligat la perfectarea vanzarii. Mai invoca recurentii ca instanta de apel a interpretat gresit si dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995, dispozitii ce au fost complinite cu cele ale H.G.nr.20/1996 si H.G.nr.11/1997 si prin care s-a stabilit ca au dreptul la cumpararea imobilelor in care locuiesc doar chiriasii care au un contract de inchiriere valabil incheiat la data intrarii in vigoare a Legii nr.112/1995, ca, spre deosebire de actele normative care au permis vanzarea locuintelor catre chiriasi Legea nr.10/2001, nu obliga proprietarul la incheierea contractului de vanzare-cumparare, cum era prevazuta imperativ in acele norme.
Raportat la dispozitiile art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001 prin folosirea sintagmei "pot fi instrainate" legiuitorul nu a stabilit o obligatie in sarcina proprietarului ci o facultate a acestuia.
Sustine recurentul ca a forta proprietarul sa vanda impotriva vointei sale ar insemna o incalcare a dreptului sau de proprietate prevazut de art.480 C.civ., drept garantat de Constitutie, dar si de art.1 din Protocolul 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In fine, recurentul critica si gresita obligare a sa la plata daunelor cominatorii, sustinand ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile specifice pentru acordarea lor.
Recursul astfel promovat este fondat.
Curtea constata ca, potrivit dispozitiilor art.42 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilele care in urma procedurilor prevazute in capitolul III nu se restituie persoanelor indreptatite, raman in administrarea detinatorilor actuali.
Alineatul 3 al aceluiasi articol 42 mai prevede ca "imobilele cu destinatia de locuinte prevazute la alin.1 pot fi instrainate, potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand un drept de preemtiune"
Din interpretarea data textelor sus-citate se retine ca, intr-adevar, atat reclamantii ce au calitatea de chiriasi, cat si intimatul, ce are calitatea de detinator al imobilului, dobandesc, asa cum sustin si recurentii vocatia de a cumpara si, respectiv, a vinde imobilul ce nu a fost revendicat si restituit in conformitate cu Legea nr.10/2001. Vocatia nu echivaleaza insa cu obligatia. A da o astfel de interpretare termenului de "vocatie" punand semnul egalitatii intre acesta si obligatie ar insemna ca atat chiriasii, cat si detinatorul imobilului au obligatia - primii de a cumpara, iar secundul de a vinde imobilul in litigiu.
Or, o atare interpretare este cu totul exagerata si nici nu se incadreaza in spiritul legii, intrucat ar conduce la concluzia ca toti chiriasii sunt obligati sa cumpere - dupa cum si toti detinatorii imobilelor (fie ei unitati administrative locale, fie persoane juridice de drept public sau privat) ar fi obligati sa vanda, ceea ce ar fi cu totul in afara spiritului legii - dar ar conduce si la incalcarea drepturilor prevazute in Conventia Europeana. Legea nr.10/2001 prevede doar posibilitatea ca astfel de imobile sa fie instrainate de catre detinatorii acestora si nicidecum obligatia, dupa cum pentru chiriasi creeaza - in situatia in care ar dori sa cumpere - un regim preferential prevazand pentru acestia un drept de "preemptiune" in situatia in care imobilul ar fi scos la vanzare.
Aceasta este singura interpretare ce trebuie data textului legii, care respecta si spiritul ei, si care este si in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei, care prin decizia 871 din 9 octombrie 2007, arata ca: "Prin inlaturarea posibilitatii autoritatilor publice locale de a dispune in mod liber de bunurile aflate in proprietatea privata a unitatilor administrativ teritoriale, in sensul de a opta sau nu pentru vanzarea acestora, se incalca in mod vadit dreptul unitatilor administrativ teritoriale de exercitare a prerogativei dispozitiei, ca atribut ce tine de esenta dreptului de proprietate, Curtea Constitutionala constata astfel ca printr-o asemenea abordare s-ar aduce atingere dispozitiilor constitutionale prevazute in art.44 alin.1 teza intai privind garantarea dreptului de proprietate privata".
Fara a avea caracter obligatoriu in cazul de fata (intrucat vizeaza un alt act normativ - respectiv O.G. nr.110/2006 care in ansamblul sau, reglementeaza un transfer silit de proprietate ca si in cazul de fata) instanta retine ca mutatis mutandis, motivatia invocata de Curtea Constitutionala in decizia nr.871 din 9 octombrie 2007, poate fi retinuta pentru interpretarea corecta si a dispozitiilor Legii nr.10/2001.
Prin urmare "vocatia" conferita prin Legea nr.10/2001, art.42 alin.3, posibilitatea oferita de legiuitor pentru detinatorul imobilului de a-i instraina nu echivaleaza si nu poate fi interpretata sub nici o forma ca o obligatie pentru acesta de a vinde.
Dispozitiile de mai sus, trebuie a fi corelate si cu cele ale Legii nr.112/1995 asa cum de fapt a si retinut corect instanta de fond. Si cum Legea nr.112/1995 conditioneaza obligatia autoritatii administrative de existenta contractului de inchiriere anterioara aparitiei acestei legi, Curtea retine ca in cazul de fata paratul nu poate fi obligat la vanzare, nefiind incidente dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995.
In raport de cele de mai sus Curtea constata astfel ca intr-adevar solutia instantei de apel a fost data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art.312 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., a admis recursul paratului Consiliul Local Iasi si a modificat in tot decizia civila nr.16 din 14.01.2008 a Tribunalului Iasi in sensul ca a respins ca nefondat apelul reclamantilor, mentinand astfel ca legala si temeinica sentinta civila nr.4371 din 23.04.2007 a Judecatoriei Iasi.
Reclamantii ce au calitatea de chiriasi, cat si paratul-intimat ce are calitatea de detinator al imobilului, dobandesc vocatia de a cumpara si, respectiv, de a vinde imobilul ce nu a fost revendicat si restituit in conformitate cu Legea nr.10/2001. Vocatia nu echivaleaza insa cu obligatia.
Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr.172 din 7 mai 2008
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Iasi, reclamantii P.R. si P.A. au chemat in judecata paratul Consiliul Local al Mun. Iasi - Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat (D.A.P.P.P.), pentru a fi obligat sa le vanda apartamentul in care locuiesc, in calitate de chiriasi.
Reclamantii isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995, aratand in fapt ca detin locuinta in baza contractului de inchiriere nr.4428 din 24 mai 2005.
Judecatoria Iasi, prin sentinta civila nr.4371 din 23 aprilie 2007, respinge actiunea, constatand ca Legea nr.112/1995 invocata de reclamanti permite vanzarea imobilelor catre chiriasi, conform art.9 din Normele metodologice, numai daca acestia au un contract de inchiriere valabil incheiat la data intrarii in vigoare a legii, conditie ce nu este indeplinita.
Retine instanta de prim grad ca imobilul este supus reglementarii Legii nr.10/2001, nefiind revendicat, ca, prin art.43, legea nu a stabilit obligatia de a vinde in sarcina detinatorilor de imobile ("pot vinde"), ci o vocatie, textul fiind neechivoc.
Tribunalul Iasi, prin decizia civila nr.16 din 14 ianuarie 2007, admite apelul declarat de reclamanti, schimba in tot sentinta atacata si, pe fond, obliga paratul sa incheie reclamantilor contract de vanzare-cumparare pentru imobilul in care locuiesc, obliga paratul la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi, pentru fiecare zi de intarziere, pana la indeplinirea obligatiei astfel stabilite.
Pentru a pronunta hotararea, tribunalul a retinut ca, potrivit art.9 din Legea nr.112/1995, chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta, dupa expirarea termenului prevazut la art.14, pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului.
Conform art.6 din H.G.nr.20/1996, dreptul de a cumpara apartamentele in care locuiesc, potrivit art.9 din lege, il au numai chiriasii care, avand un contract de inchiriere valabil incheiat, ocupau apartamentele respective la data intrarii in vigoare a legii.
Tribunalul a apreciat ca, din perspectiva acestor norme-cadru, apelantii justifica dreptul de a li se recunoaste vocatia la cumpararea imobilului, ca efect al schimbului legal de locuinte operat de autoarea acestora cu P.V. care, odata finalizat, aduce in patrimoniul numitei P. toate drepturile pe care coschimbasul le-a avut in beneficiul contractului de propriu de inchiriere, astfel incat a inlaturat apararea potrivit careia apelantii-reclamanti nu indeplinesc conditiile legale prevazute de art.9 din Legea nr.112/1995.
S-a retinut ca dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995 trebuie aplicate in sensul ca, pentru locuintele ce nu se restituie fostilor proprietari deposedati de stat, chiriasul are "optiunea" cumpararii acelei locuinte, iar nu unitatea detinatoare, in sensul ca aceasta poate opta in a nu vinde locuinta. Prin urmare a sustine ca obligarea paratului la incheierea contractului de vanzare-cumparare incalca exercitarea normala a dreptului de proprietate si principiul libertatii contractuale este contrar sensului legii care, odata cu adoptarea sa, limiteaza conditiile de vanzare la optiunea chiriasului.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul Consiliul Local Iasi - Directia de Administrare a Patrimoniului Public si Privat, criticand-o ca netemeinica si nelegala.
A invocat paratul-recurent ca in mod gresit instanta de apel a respins exceptia lipsei capacitatii sale procesuale pasive, desi prin art.38 alin.2 lit.c) din Legea nr.215/2001 Consiliul Local are doar atributii privind administrarea domeniului public si privat al orasului.
A mai sustinut recurentul ca in mod gresit tribunalul a interpretat si dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995 si respectiv ale art.43 din Legea nr.10/2001, apreciind ca nejustificat refuzul sau de a incheia contractul de vanzare-cumparare pentru imobilul din Iasi, str.L. nr.3, imobil ocupat de reclamanti in baza contractului de inchiriere din anul 2005.
Motiveaza recurentul ca, pentru a avea un raport obligational a carui nerespectare sa fie contestata de creditor, conform art.1073-1077 C.civ. prin intermediul instantei, care sa dispuna in sensul autorizarii acesteia de a aduce la indeplinire aceasta obligatie in contul debitorului, este necesar ca intre parti sa existe un drept de creanta al creditorului si o obligatie corespunzatoare in sarcina debitorului.
Cum insa paratul nu si-a asumat nici o obligatie conventionala fata de reclamanti, acesta nu poate fi obligat la perfectarea vanzarii. Mai invoca recurentii ca instanta de apel a interpretat gresit si dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995, dispozitii ce au fost complinite cu cele ale H.G.nr.20/1996 si H.G.nr.11/1997 si prin care s-a stabilit ca au dreptul la cumpararea imobilelor in care locuiesc doar chiriasii care au un contract de inchiriere valabil incheiat la data intrarii in vigoare a Legii nr.112/1995, ca, spre deosebire de actele normative care au permis vanzarea locuintelor catre chiriasi Legea nr.10/2001, nu obliga proprietarul la incheierea contractului de vanzare-cumparare, cum era prevazuta imperativ in acele norme.
Raportat la dispozitiile art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001 prin folosirea sintagmei "pot fi instrainate" legiuitorul nu a stabilit o obligatie in sarcina proprietarului ci o facultate a acestuia.
Sustine recurentul ca a forta proprietarul sa vanda impotriva vointei sale ar insemna o incalcare a dreptului sau de proprietate prevazut de art.480 C.civ., drept garantat de Constitutie, dar si de art.1 din Protocolul 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In fine, recurentul critica si gresita obligare a sa la plata daunelor cominatorii, sustinand ca in cauza nu sunt indeplinite conditiile specifice pentru acordarea lor.
Recursul astfel promovat este fondat.
Curtea constata ca, potrivit dispozitiilor art.42 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilele care in urma procedurilor prevazute in capitolul III nu se restituie persoanelor indreptatite, raman in administrarea detinatorilor actuali.
Alineatul 3 al aceluiasi articol 42 mai prevede ca "imobilele cu destinatia de locuinte prevazute la alin.1 pot fi instrainate, potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand un drept de preemtiune"
Din interpretarea data textelor sus-citate se retine ca, intr-adevar, atat reclamantii ce au calitatea de chiriasi, cat si intimatul, ce are calitatea de detinator al imobilului, dobandesc, asa cum sustin si recurentii vocatia de a cumpara si, respectiv, a vinde imobilul ce nu a fost revendicat si restituit in conformitate cu Legea nr.10/2001. Vocatia nu echivaleaza insa cu obligatia. A da o astfel de interpretare termenului de "vocatie" punand semnul egalitatii intre acesta si obligatie ar insemna ca atat chiriasii, cat si detinatorul imobilului au obligatia - primii de a cumpara, iar secundul de a vinde imobilul in litigiu.
Or, o atare interpretare este cu totul exagerata si nici nu se incadreaza in spiritul legii, intrucat ar conduce la concluzia ca toti chiriasii sunt obligati sa cumpere - dupa cum si toti detinatorii imobilelor (fie ei unitati administrative locale, fie persoane juridice de drept public sau privat) ar fi obligati sa vanda, ceea ce ar fi cu totul in afara spiritului legii - dar ar conduce si la incalcarea drepturilor prevazute in Conventia Europeana. Legea nr.10/2001 prevede doar posibilitatea ca astfel de imobile sa fie instrainate de catre detinatorii acestora si nicidecum obligatia, dupa cum pentru chiriasi creeaza - in situatia in care ar dori sa cumpere - un regim preferential prevazand pentru acestia un drept de "preemptiune" in situatia in care imobilul ar fi scos la vanzare.
Aceasta este singura interpretare ce trebuie data textului legii, care respecta si spiritul ei, si care este si in concordanta si cu jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei, care prin decizia 871 din 9 octombrie 2007, arata ca: "Prin inlaturarea posibilitatii autoritatilor publice locale de a dispune in mod liber de bunurile aflate in proprietatea privata a unitatilor administrativ teritoriale, in sensul de a opta sau nu pentru vanzarea acestora, se incalca in mod vadit dreptul unitatilor administrativ teritoriale de exercitare a prerogativei dispozitiei, ca atribut ce tine de esenta dreptului de proprietate, Curtea Constitutionala constata astfel ca printr-o asemenea abordare s-ar aduce atingere dispozitiilor constitutionale prevazute in art.44 alin.1 teza intai privind garantarea dreptului de proprietate privata".
Fara a avea caracter obligatoriu in cazul de fata (intrucat vizeaza un alt act normativ - respectiv O.G. nr.110/2006 care in ansamblul sau, reglementeaza un transfer silit de proprietate ca si in cazul de fata) instanta retine ca mutatis mutandis, motivatia invocata de Curtea Constitutionala in decizia nr.871 din 9 octombrie 2007, poate fi retinuta pentru interpretarea corecta si a dispozitiilor Legii nr.10/2001.
Prin urmare "vocatia" conferita prin Legea nr.10/2001, art.42 alin.3, posibilitatea oferita de legiuitor pentru detinatorul imobilului de a-i instraina nu echivaleaza si nu poate fi interpretata sub nici o forma ca o obligatie pentru acesta de a vinde.
Dispozitiile de mai sus, trebuie a fi corelate si cu cele ale Legii nr.112/1995 asa cum de fapt a si retinut corect instanta de fond. Si cum Legea nr.112/1995 conditioneaza obligatia autoritatii administrative de existenta contractului de inchiriere anterioara aparitiei acestei legi, Curtea retine ca in cazul de fata paratul nu poate fi obligat la vanzare, nefiind incidente dispozitiile art.9 din Legea nr.112/1995.
In raport de cele de mai sus Curtea constata astfel ca intr-adevar solutia instantei de apel a fost data cu aplicarea si interpretarea gresita a legii, motiv pentru care, in temeiul dispozitiilor art.312 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., a admis recursul paratului Consiliul Local Iasi si a modificat in tot decizia civila nr.16 din 14.01.2008 a Tribunalului Iasi in sensul ca a respins ca nefondat apelul reclamantilor, mentinand astfel ca legala si temeinica sentinta civila nr.4371 din 23.04.2007 a Judecatoriei Iasi.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Despagubiri, penalitati
DREPTURI SALARIALE ALE PERSONALULUI DIDACTIC. APLICAREA DISPOZITIILOR LEGALE PRIVIND PLATA AJUTORULUI FINANCIAR PENTRU ACHIZITIONAREA DE CARTI SI PROGRAME EDUCATIONALE IN FORMAT ELECTRONIC - Sentinta civila nr. 1921/LM/2011 din data de 15.11.2011Despagubiri din asigurare de raspundere in cazul accidentelor de circulatie. Subrogatie. Neaplicarea solidaritatii. - Decizie nr. speta 5 din data de 08.01.2008
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art.504-507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii p... - Sentinta civila nr. speta 2 din data de 04.01.2008
Despagubiri pentru lipsa de folosinta corelativ cu dreptul de retentie - Decizie nr. 88 din data de 05.03.2015
Folosinta teren agricol. Despagubiri acordate la valoarea corespunzatoare a folosului de tras - Decizie nr. 660 din data de 04.12.2014
LITIGIU CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 1049 din data de 04.11.2014
Solicitare pe cale separata a cheltuielilor de judecata. Reducere onorar de avocat. - Decizie nr. 219 din data de 03.04.2014
Despagubiri solicitate in baza Legii 221 din 2009. Constatarea caracterului politic a deportarii - Sentinta civila nr. 240 din data de 07.03.2011
Despagubiri - Decizie nr. 60 din data de 28.01.2011
Despagubiri - Sentinta civila nr. 138 din data de 04.02.2011
Despagubiri solicitate in baza Legii 221/2009 reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate abuziv de regimul comunist, fara ca masura confiscarii sa aiba caracter politic. - Sentinta civila nr. 969 din data de 15.10.2010
Esalonarea platilor stabilite prin titlul executoriu. - Decizie nr. 152 din data de 04.03.2010
Despagubiri - Sentinta civila nr. 1 din data de 15.09.2008
Pretentii - Sentinta civila nr. 330 din data de 05.05.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 17 din data de 13.01.2010
Evacuare - Sentinta civila nr. 181 din data de 26.02.2009
Fonduri europene. Natura de acte administrative a proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creantei bugetare si consecintele ce decurg din aceasta cu privire la prezumtiile legale si sarcina probei. - Decizie nr. 658/R din data de 04.06.2015
Validarea de catre vicepresedintele A.N.R.P. a hotararii unei comisii judetene de aplicare a Legii nr. 9/1998. A.N.R.P. nu se poate apara invocand propria culpa in negasirea resurselor financiare efectuarii platii acestor despagubiri. - Decizie nr. 71/R din data de 16.01.2015
Art. 41 din Legea nr. 165/2013 interpretare notiunea de hotarare judecatoreasca prin care s-a stabilit cuantumul despagubirilor. - Decizie nr. 284/R din data de 03.03.2015
Competenta legala de luare a masurii alocarii unor judecatori de la alte sectii la constituirea completurilor de judecata ale unei sectii, in mod exceptional. Diferenta intre aceasta masura, pe de o parte si delegare/detasare/transfer, pe de alta parte. - Decizie nr. 2110/R din data de 19.09.2014