Deducere T.V.A. Cheltuieli deductibile.
Codul fiscal, art. 24 alin. 1 lit. "a", art. 24 alin. 11 raportat la art. 21 alin. 4
Investitiile efectuate la un imobil primit in comodat de o societate reprezinta, in intelesul legii, mijloace fixe amortizabile. Procedura de deducere, in baza unor documente justificative este cea prevazuta la art. 24 alin. 11 Cod fiscal, prin amortizarea fiscala neexplicandu-se procedura deducerii prin raportare la art. 21 alin. 4 Cod fiscal.
Deducerea T.V.A. - ului aferent cheltuielilor de consultanta trebuie analizata prin prisma exigentelor impuse de art. 21 alin. 4 lit. "m" Cod fiscal coroborate cu art. 48 din Normele metodologice si art. 145 alin. 3 si 8 Cod fiscal.
In vederea realizarii cerintelor impuse de art. 21 alin. 1 Cod fiscal, pentru deducerea cheltuielilor efectuate cu ocazia deplasarilor este necesar sa se dovedeasca faptul ca deplasarea s-a efectuat in scopul realizarii de venituri impozabile, deci in folosul societatii. Prin Sentinta nr. 593/28 mai 2010 a Tribunalului Mures, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanta S.C. T.C.I. S.R.L., in contradictoriu cu parata D.G.F.P. Mures, s-a anulat in parte Decizia nr. 150/31.03.2008 emisa de parata, s-a dispus exonerarea reclamantei de obligatia de a achita suma de 52.521 lei, din suma totala de 66.345 lei, prevazuta la pct.1 din dispozitivul Deciziei nr. 150/2008 emisa de parata, s-au mentinut pct.1 pana la limita sumei de 13.914 lei respectiv pct. 2 al dispozitivului Deciziei nr. 150/2008 emisa de parata si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 5.954,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
In considerentele hotararii atacate s-a retinut ca, in ceea ce priveste cheltuielile inregistrate de reclamanta, apreciate de catre organele de control ca nelegal deduse, s-a retinut ca, in raport de concluziile expertizei contabile efectuate in cauza, in mod corect, societatea a procedat la deducerea acestora, intrucat sunt necesare desfasurarii obiectului de activitate al reclamantei.
S-a mai retinut ca, reclamanta ar datora bugetului de stat din taxa de 2%, asupra activitatilor daunatoare sanatatii, suma de 13.914 lei, cu accesoriile aferente, cuantum rezultat din concluziile raportului de expertiza contabila intocmit de expertul desemnat in cauza.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs in termenul legal, parata D.G.F.P. Mures, criticand hotararea atacata ca nelegala, prin prisma art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, sustinand, in esenta, insuficienta motivare a hotararii atacate, precum si gresita aplicare a dispozitiilor legale aplicabile in cauza.
Astfel, in ceea ce priveste contravaloarea modernizarilor facute la spatiul inchiriat, s-a sustinut ca, in mod nelegal au fost inlaturate de la aplicare prevederile art. 24 alin. 1 si 3 lit. "a" din Cod fiscal, intrucat acestea reprezinta investitii efectuate la mijloace fixe care fac obiectul contractului de inchiriere, fiind considerate de legiuitor drept mijloace fixe amortizabile.
Referitor la cheltuielile ocazionate de plata facturilor emise de S.C. T. F.I. S.R.L., s-a aratat ca acestea au fost in mod nelegal deduse intrucat nu au fost respectate cerintele legale prevazute de art. 21 alin. 4 din Codul fiscal, raportat la art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. S-a sustinut ca reclamanta nu a prezentat documente din care sa rezulte natura serviciilor, faptul ca au fost efectiv prestate precum si ca, acestea au fost destinate obiectului de activitate al societatii.
Referitor la deductibilitatea cheltuielilor ocazionate de deplasarea administratorului societatii impreuna cu sotia in Honolulu, s-a sustinut ca acestea au fost nelegal deduse, cu incalcarea dispozitiilor legale precitate.
Referitor la taxa activitatilor daunatoare sanatatii, s-a aratat ca pentru perioada 1.01.2004 - 30.06.2006, reclamanta nu a prezentat o evidenta distincta a adaosului comercial practicat la vanzarea produselor din tutun, iar in ce priveste suma de 13.914 lei, s-a apreciat ca, in mod eronat, a fost stabilita aceasta suma de catre instanta de fond.
Prin intampinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, sustinand in esenta ca hotararea atacata este la adapost de critici, aratand ca in ceea ce priveste cheltuielile de exploatare aferente contractului de comodat, acestea sunt deductibile fiscal, nefiind relevanta imprejurarea ca societatea ar fi inregistrat intr-un cont diferit aceasta cheltuiala, si ca aceste cheltuieli erau in fapt necesare si utile realizarii obiectului de activitate al societatii.
Referitor la cheltuielile aferente contractelor de consultanta, s-a aratat ca recurenta, in mod nelegal, sustine ca acestea nu ar fi deductibile intrucat concluziile raportului de expertiza sunt edificatoare in acest sens, existand material documentar justificativ referitor la consultanta acordata.
In ceea ce priveste cheltuielile reprezentand contravaloarea facturii fiscale emisa de S.C. C.T.A.A. S.R.L., pentru deplasarea in interes de serviciu, s-a aratat ca, in cauza sunt incidente dispozitiile art. 21 alin. 1 lit. "e" Cod fiscal, aceste cheltuieli fiind destinate realizarii de venituri intrucat administratorul si sotia acestuia au participat la o conferinta avand ca obiect marketingul in domeniu.
Referitor la taxa asupra activitatii daunatoare sanatatii, s-a aratat ca, in mod nelegal, organele fiscale au stabilit un debit suplimentar de 5443 lei, societatea calculand taxa in mod corespunzator, in raport de valoarea adaosului comercial aferent produselor de tutun vandute.
Examinand hotararea atacata, prin prisma acestor considerente, precum si din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a constat urmatoarele:
In ceea ce priveste cheltuielile ocazionate de investitiile efectuate la imobilul primit in comodat de catre societate, este de observat ca dispozitiile aplicabile in cauza sunt cele ale art. 24 alin. 1 si 3 lit. "a" Cod fiscal, in raport de care este cert ca aceste cheltuieli, cu investitiile efectuate la imobilul inchiriat (prin contract de comodat, cu titlu gratuit), reprezinta in intelesul legii mijloace fixe amortizabile. Este cert ca, dupa cum a sustinut si reclamanta prin intampinare, inregistrarea unei cheltuieli intr-un cont sau altul, este nerelevanta, dar aceasta ipoteza este aplicabila in conditiile in care aceste cheltuieli sunt inregistrate in baza unor documente justificative; insa, procedura de deducere a acestor cheltuieli este cea prevazuta de art. 24 alin.11 Cod fiscal, respectiv prin amortizarea fiscala, care urma a fi calculata pentru aceste investitii, pe perioada contractului de comodat incheiat de societate, nefiind aplicabila procedura deducerii acestor cheltuieli prin raportare la art. 21 alin. 4 Cod fiscal.
In ceea ce priveste facturile emise de catre S.C. T. F.I. S.R.L., Curtea a a constat ca, in raport de prevederile art. 21 alin. 4 lit. "m" din Codul fiscal si ale art. 48 din Normele metodologice, reclamanta nu este in masura sa justifice necesitatea si realitatea prestarii serviciilor de natura celor indicate de textul legal precitat, si pe cale de consecinta, raportat la art. 145 alin. 3 si 8 Codul fiscal, nu poate nici sa beneficieze de dreptul de deducere al TVA-ului aferent acestora.
Aceasta intrucat, nu se poate sustine cu suficient temei ca inscrisurile prezentate de reclamanta ar putea avea natura unui studiu de fezabilitate sau de piata, iar listele cu posibili viitori clienti, ar reprezenta un real studiu de piata, si implicit o respectare de catre consultant a obligatiilor asumate prin contractele incheiate cu reclamanta. De altfel, in cuprinsul contractelor nu rezulta in mod concret care anume servicii de specialitate urmeaza a fi prestate catre reclamanta, si tarifele aplicate pentru aceste servicii de consultanta, contractele avand formulari generice in definirea clauzelor.
In ceea ce priveste cheltuielile ocazionate de deplasarea administratorului societatii impreuna cu sotia acestuia in Honolulu, in vederea unei intalniri profesionale pe tema distributiei tigarilor, Curtea a constat ca reclamanta nu a prezentat in justificarea cheltuielilor ocazionate cu aceasta deplasare, necesitatea si utilitatea sa, pentru activitatea societatii. Astfel, pentru a proba necesitatea deplasarii in folosul societatii, reclamanta avea obligatia sa prezinte eventualele procese verbale incheiate cu potentiali parteneri comerciali, scrisori de intentie adresate acestora sau, in ultimul rand, material documentar sau sinteze ale discutiilor purtate cu prilejul acelei conferinte. Simpla prezentare a ordinului de deplasare stampilat de catre o societate comerciala din Honolulu nu este de natura a justifica de catre reclamanta imprejurarea ca, cheltuielile ocazionate cu aceasta deplasare au fost efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile si deci, nici realizarea cerintelor prevazute de art. 21 alin. 1 din Codul fiscal.
Referitor la cheltuielile inregistrare de catre societate de active corporale reprezentand contravaloare cada hidromasaj "I.", Curtea urmeaza a se pronunta asupra acestui aspect, in virtutea rolului devolutiv a prezentei cai de atac, prevazut de art. 3041 Cod procedura civila, avand in vedere ca parata a solicitat prin cererea de recurs, ca urmare a admiterii acesteia, mentinerea in intregime a actului atacat (Decizia nr.150/2008), si deci implicit si a dispozitiei privind nelegalitatea deducerii acestei cheltuieli.
In acest sens, Curtea a apreciat ca intr-adevar, fara a contesta necesitatea unei asemenea achizitii, respectiv a unei cazi de dus, in vederea dotarii unui sediu, nu se poate omite faptul ca aceasta cada depaseste limitele unei dotari necesare si utile reprezentand in acest sens o cheltuiala voluptorie si implicit cheltuiala care nu se incadreaza in ipoteza legala prevazuta de art. 21 alin. 1 Cod fiscal.
Si nu in ultimul rand, referitor la taxa asupra activitatilor daunatoare sanatatii, aferenta perioadei 1.01.2004 - 30.06.2006, societatea nu a tinut o evidenta distincta a adaosului comercial practicat la vanzarea produselor din tutun, astfel incat organele de control fiscal au aplicat metoda estimarii, prevazuta de art. 67 din O.G. nr.92/2003, situatie in care suma stabilita este legal datorata de societate.
In aceste sens este de observat ca raspunsul expertului la acest obiectiv a fost fundamentat pe studiile de piata ale consultantului si nicidecum de documentele evidentiate de catre societatea reclamanta, in acest sens fiind incalcate asadar dispozitiilr precitate ale art. 67 din Codul de procedura fiscala, intrucat in acest caz, baza de impunere neputand fi stabilita in baza documentelor inscrise in contabilitate se impunea ca aceasta sa fie estimata prin raportare la intregul adaos comercial al societatii reclamante.
In consecinta, pentru motivele expuse anterior, recursul promovat in cauza va fi admis ca intemeiat, potrivit art. 312 alin. 1 teza I Cod procedura civila, iar hotararea atacata se impune a fi modificata in sensul celor de mai sus, respectiv actiunea formulata de reclamanta S.C. T.C.I. S.R.L., urmand a fi respinsa ca neintemeiata.