Titlu: Internare medicala. Conditiile impuse de lege
Domeniu: Masuri de siguranta si educative
Sentinta penala nr. 616/22 decembrie 2009
Prin sesizarea inregistrata la aceasta instanta la data de 7 octombrie 2009 Parchetul de pe langa Tribunalul Botosani, in temeiul art.162 alin.3 Cod procedura penala, raportat la art.114 alin.1 Cod penal, a solicitat instantei sa dispuna internarea medicala a invinuitului B.M., fiul lui D si M., nascut la data de xx.xx.xxxx in comuna Mihaileni, judetul Botosani, cu acelasi domiciliu, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx.
In motivarea sesizarii se arata ca invinuitul a fost cercetat pentru savarsirea infractiunii de omor calificat prevazute si pedepsite de art.174 raportat la art.175 lit.c Cod penal, retinandu-se in urma administrarii de probe ca in ziua de 2 iunie 2009, in jurul orelor 800, pe fondul unor certuri cu familia si a unui conflict spontan in curtea locuintei comune din Mihaileni, judetul Botosani, i-a aplicat mamei sale, B.M., in varsta de 83 de ani, mai multe lovituri cu un topor, cu doua bate si o scandura, in zona capului si peste corp, cauzandu-i leziuni traumatice severe ce au condus la decesul spontan.
Analizand actele si lucrarile dosarului de urmarire penala, se constata ca invinuitul a avut primele crize ale bolii psihice in perioada in care isi efectua studiile la Facultatea de Biologie-Geografie din cadrul Universitatii Al. I. Cuza Iasi crize care s-au accentuat din anul 1993, cand acesta a fost internat in diverse unitati spitalicesti de psihiatrie, fiind obligat la tratament medicamentos in mod periodic.
In ziua de 2 iunie 2009, in jurul orelor 800, pe fondul unor certuri de familie, i-a aplicat mamei sale B.M., in varsta de 83 de ani, mai multe lovituri cu un topor, cu doua bate si cu o scandura, in zona capului si peste corp, cauzandu-i leziuni traumatice severe ce au condus la decesul spontan.
Existand suspiciuni cu privire la sanatatea sa mintala, organele de urmarire penala au dispus internarea faptuitorului la Spitalul de Psihiatrie Botosani, pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice.
Din raportul de expertiza nr.115 din 19 iunie 2009 (fila 38 dosar urmarire penala) intocmit de Serviciul de Medicina Legala Botosani, rezulta ca B.M. prezinta diagnosticul "schizofrenie paranoida decompensata productiv delirant-halucinator", iar fapta pentru care este cercetat a fost comisa fara discernamant. Membrii comisiei au opinat pentru tratament psihiatric in conditii de spitalizare, conform art.114 Cod penal. Acest raport a fost avizat de I.M.L. Iasi prin avizul nr. 18807 din 13.07.2009.
Prin sentinta penala nr. 392/11.08.2009 Tribunalul Botosani a dispus internarea medicala provizorie a invinuitului pe o durata de 180 de zile iar la data de 18.08.2009 s-a dispus, prin ordonanta procurorului, scoaterea de sub urmarire penala a numitului B.M., potrivit art. 10 lit. e Cod proc.pen.
Analizand actele medicale de la dosar, instanta constata ca sesizarea parchetului este intemeiata fiind indeplinite prevederile art.162 alin.3 Cod procedura penala, astfel ca va dispune confirmarea masurii internarii provizorii a invinuitului B.M. iar in temeiul art.114 alin.1 Cod penal, va dispune internarea medicala pana la insanatosire a invinuitului B.M. in Spitalul de Psihiatrie pentru masuri de siguranta Padureni-Grajduri jud. Iasi.
In conformitate cu dispozitiile art.192 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare vor fi suportate de catre stat, urmand ca onorariul pentru asistenta judiciara din oficiu in suma de 100 lei sa fie achitat Baroului Botosani din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
2
