Revizuire – admisibilitate pentru inscris nou –
art. 322 punctul 5 Cod procedura civila
Constata ca prin cererea formulata de revizuenta M.M., s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 882/M/2010, pronuntata de Curtea de Apel Brasov, motivat de faptul ca ulterior pronuntarii acesteia s-a pronuntat Decizia nr. XIX/2011, de catre ICCJ, intr-un recurs in interesul legii. Se mai arata ca potrivit dispozitivului acestei decizii s-a statuat ca formele de retribuire in acord global prevazute de dispozitiile art. 12 alin.1 lit. a din legea 57/1974, privind retribuirea dupa cantitatea si calitatea muncii, vor fi luate in considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public, daca au fost incluse in salariul brut si pentru aceasta s-a platit contributia de asigurari sociale la sistemul public de pensii. Instanta Suprema a statuat cu valoare de principiu ca o hotarare judecatoreasca intervenita intr-o cauza dupa solutionarea unui alt litigiu, poate fi considerata in anumite situatii ca un act nou in sensul art. 322 pct. 5 Cod procedura civila, care sa poata fi invocat intr-o cerere de revizuire.
Se mai invoca faptul ca o solutie contrara ar duce la mentinerea unei stari de discriminare intre persoane aflate in situatii comparabile, care si-au valorificat veniturile obtinute in acord global, pe cale unor actiuni in instanta, finalizate cu obtinerea unor sentinte judecatoresti favorabile.
Examinand decizia atacata, in raport de criticile invocate, instanta apreciaza ca cererea este intemeiata, astfel ca in baza dispozitiilor art. 322 pct. 5 va fi admisa, pentru urmatoarele considerente:
Prin sentinta civila nr. 982/M/2010, pronuntata de Tribunalul Brasov, a fost admisa contestatia formulata de contestatoarea M.M., in contradictoriu cu intimata CJP si, in consecinta :
A fost obligata intimata CJP sa recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, stabilite prin Decizia nr.228463 din 08.04.2004, prin luarea in considerare si a veniturilor obtinute prin retribuirea in acord global, inscrise in coloana 4 – „Acord lei vechi” din Adeverinta nr. 118/09.03.2010 eliberata de S.C. P B S.A. si sa acorde drepturile rezultate incepand cu 01.04.2010.
A fost obligata intimata la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecata catre contestatoare.
Prin decizia civila nr. 882/M/2010, pronuntata de Curtea de Apel Brasov, a fost admis recursul declarat de recurenta CJP, impotriva sentintei civile nr.982/2010 pronuntata de Tribunalul Brasov, pe care a modificat-o in tot, in sensul ca respinge contestatia formulata de contestatoarea M.M..
Potrivit deciziei nr. XIX/2011 pronuntata de ICCJ in solutionarea unui recurs in interesul legii, s-a statuat ca „formele de retribuire obtinute in acord global prevazute de dispozitiile art. 12 alin. 1 lit. a) din legea 57/1974, privind retribuirea muncii, vor fi luate in considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public, daca au fost incluse in salariul brut si pentru acestea, s-a platit contributia de asigurari sociale la sistemul public de pensii”.
Din adeverinta depusa la dosarul de fond rezulta ca la momentul respectiv, angajatorul a achitat contributia pentru asigurarile sociale la fondul de salariu care cuprinde si veniturile obtinute in acord global, astfel ca potrivit dispozitiilor deciziei in interesul legii, la recalcularea pensiei contestatarei, aceste venituri pot fi avute in vedere.
Fata de aceste considerente instanta apreciaza ca sunt intrunite conditiile prevazute de dispozitiile art. 322 pct. 5 teza finala din Codul de procedura civila astfel ca cererea de revizuire va fi admisa iar decizia atacata prin prezenta cale de atac, va fi schimbata in tot, in sensul respingerii recursului declarat de recurenta CJP.
Potrivit dispozitiilor art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila instanta va dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata din revizuire si din recurs, care au fost justificate cu chitantele anexate.
Decizia civila nr. 1705/M/16 decembrie 2011