Raspunderea patrimoniala
Asupra recursului de fata:
Constata ca prin sentinta civila nr. 1150/2010 pronuntata de Tribunalul Brasov, a fost admisa actiunea formulata de reclamatul ICDP , in contradictoriu cu paratul R.I. si in consecinta;
A obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 24.354,54 lei reprezentand prejudiciul cauzat acestuia.
A obligat paratul sa achite reclamantului suma de 1.000 lei reprezentand cheltuieli de judecata si respinge cererea paratului de acordare a cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut urmatoarele:
Paratul R.I. a avut calitatea de salariat al reclamantului ICDP din data de 01.07.1981 indeplinind mai multe functii de-a lungul timpului – sef ferma - cu delegare, inginer agricol - cercetator, cercetator stiintific, director stiintific, director general, cercetator stiintific gr.I, conform mentiunilor din carnetul de munca (f.128-136 dosar).
Raporturile de munca dintre cele doua parti au incetat la data de 31.01.2011 urmare desfacerii contractului individual de munca in baza art.264 alin.1 lit. f Codul muncii, conform mentiunilor din carnetul de munca – pozitia 88.
Prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 24.354,54 lei reprezentand prejudiciul material cauzat ICDP.
Din probele ce au fost administrate in cauza instanta a retinut ca paratul R.I., avand calitatea de director general al ICDP , a vandut catre SC T D SRL grau in valoare de 24.354,54, conform facturii nr.000173/27.02.2009 (f.10).
Asa cum a declarat martora H.A., „in mod obisnuit, daca cineva doreste sa cumpere de la institut diferite produse, persoana desemnata pentru efectuarea acestei operatiuni se prezinta la gestionar, acesta cantareste produsele, le inmaneaza cumparatorului, intocmeste avizul de insotire a marfii iar cumparatorul se prezinta cu avizul la mine (respectiv la casier), eu intocmesc factura si exemplarul original il predau cumparatorului, incasarea putandu-se efectua fie numerar, fie prin trezorerie”.
Aceasta procedura cu siguranta trebuia sa fie cunoscuta si de parat intrucat, in calitatea sa de director general al institutului avea, printre atributii, conform Regulamentului de Organizare si Functionare (f.106-122), si pe acelea de coordonare a activitatii privind gestionarea bunurilor si utilizarea resurselor materiale ale unitatii, raspunzand de administrarea legala si eficienta a intregului patrimoniu cu respectarea prevederilor legale, de organizare a controlului financiar de gestiune si a controlului financiar preventiv, de adoptare a masurilor si de urmarirea realizarii operatiunilor de comert intern si exterior prin compartimentele proprii specializate, raspunzand pentru prejudiciile rezultate din abateri de la dispozitiile legale, de la actele unitatii sau pentru greseli in administrare (Capitolul V – Conducerea institutului. Atributii si responsabilitati – f.114).
De asemenea, potrivit art.9 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007-2008 nr.209/922/23.01.2008 (f.70-103) „Conducerea institutului va asigura in conditiile legii incheierea unor contracte avantajoase din punct de vedere economic si desfacerea produselor in conditii de maxima eficienta, precum si incasarea la timp a contravalorii produselor livrate”.
In raport cu cele prezentate anterior, instanta a apreciat ca responsabilitatea pentru operatiunea efectuata revine in intregime paratului.
In conditiile date, in patrimoniul societatii s-a produs un prejudiciu, constand in contravaloarea marfii livrate la dispozitia paratului, care se ridica la suma de 24.354,54 lei.
Potrivit dispozitiilor art. 270 alin. 1 din Codul Muncii „salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale , pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor”.
Pentru a fi angajata raspunderea patrimoniala, potrivit acestui text legal, se cer a fi indeplinite mai multe conditii : cel care a produs paguba sa aiba calitatea de salariat al angajatorului pagubit; fapta ilicita si personala a celui incadrat, savarsita in legatura cu munca sa ; prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu; vinovatia salariatului.
Aceste cerinte sunt intrunite in cauza de fata.
Astfel, paratul era angajat al institutului in momentul producerii prejudiciului, in calitate de director general, si, in aceasta calitate, a incalcat dispozitiile obligatorii referitoare la operatiunile de vanzare-cumparare a produselor aflate in patrimoniul institutului, arogandu-si atributii peste cele ale persoanelor anume desemnate in vederea efectuarii acestor operatiuni de vanzare-cumparare si ignorand atributiile si responsabilitatile ce-i reveneau potrivit Regulamentului de Organizare si Functionare si Contractului Colectiv de Munca pe anul 2007-2008, situatie ce a creat institutului un prejudiciu in valoare de 24.354,54 lei , rezultand din livrarea unei cantitati de 45.480 kg grau in valoare de 24.354,54 lei catre un beneficiar cu ai carui reprezentanti legali nu s-a luat legatura niciodata si ale carui date de identificare erau incomplete, neverificat conform procedurilor interne, operatiune initiata de parat, printr-un intermediar, si nefinalizata din culpa acestuia.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat recurs de recurentul parat R.I., criticandu-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca in cauza nu sunt intrunite cerinte prevazute de dispozitiile art. 270 din Codul muncii, intrucat operatiunea de vanzare cumparare a fost una legala si nu ilicita. Recurentul arata ca nu se face vinovat de producerea prejudiciului pentru ca necolectarea datelor pe documentele contabile nu ii poate fi imputata, pentru ca nu avea atributii in acest sens.
Recurentul mai arata ca prin simpla avizare favorabila a unei operatiuni comerciale nu se poate retine ca recurentul a savarsit o fapta ilicita. Astfel nu este intrunita nici conditia referitoare la existenta unei legaturi de cauzalitate intre fapta si prejudiciul suferit de reclamanta.
Necompletarea cu toate datele a documentelor contabile nu poate f interpretata , ca vinovatie a recurentului si imputata acestuia iar obligatia de a intocmi si completa corect documentele contabile, revine celui care intocmeste aceste documente.
Faptul ca dupa incarcarea autocamioanelor nu s-a inmanat conducatorilor auto facturile aferente vanzarii efectuate, nu poate fi imputat recurentului intrucat aceasta obligatie de a inmana si intocmi documentele aferente vanzarilor efectuate nu era in atributiile sale directe.
Se mai arata, ca dupa eliberarea din functia de director a recurentului, acesta nu mai avea atributii privind incasarea contravalorii graului vandut, pentru ca de acest lucru se ocupa compartimentul contabilitate care avea si evidentele creantelor si care informa conducerea prin compartimentele de specialitate.
Examinand sentinta atacata in raport de criticile formulate instanta apreciaza ca recursul nu este intemeiat si in consecinta va fi respins, in temeiul dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila pentru urmatoarele considerente:
Prima instanta a retinut in mod corect starea de fapt si a procedat la aplicarea judicioasa a textelor de lege incidente in cauza, pronuntand o sentinta legala si temeinica.
Astfel, institutia raspunderii materiale, asa cum este reglementata de dispozitiile art. 270 din codul muncii se bazeaza in esenta pe calitatea de salariat a paratului la unitatea reclamanta, pe fapta ilicita si personala a salariatului in legatura cu munca sa, pe vinovatia celui in cauza, pe existenta prejudiciului si a legaturii de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Asa cum rezulta din probele administrate in cauza, si pe larg interpretate de instanta de fond, fapta ilicita si personala a salariatului a fost savarsita in legatura cu munca sa. Aceasta consta in, avizarea favorabila a operatiunii comerciale de vanzare a unei cantitati de grau din stocul existent la unitate in conditiile in care nu a depus suficiente diligente pentru ca cumparatorul sa poata fi identificat si sa-i poata fi emise facturile, in tergiversarea transmiterii facturilor catre cumparator, expirand astfel si termenul de inscriere la tabelul preliminar al creantelor in informatiile si dispozitiile contradictorii pe acesta le-a dat subalternilor care i-au solicitat concursul pentru recuperarea debitului. Prin chiar relatia pe care paratul a avut-o recurentul, in calitatea de director, la acel moment, cu serviciul de contabilitate al unitatii, a fost una care a condus la tergiversarea recuperarii debitului actionand deliberat in sensul eludarii de la plata a respectivei tranzactii. Serviciul contabilitatea al firmei, a facut demersurile necesare pentru recuperarea debitului, a emis factura, a solicitat relatii de la parat cu privire la adresa unitatii cumparatoare, insa de fiecare data amanarile si lipsa de fermitate au venit din partea paratului.
Astfel, prima instanta a apreciat in mod corect ca paratul, in calitate de director al reclamantei, avea obligatia sa cunoasca dispozitiile din Regulamentul de Organizare si Functionare si de coordonare a activitatii privind gestionarea bunurilor si utilizarea lor, precum si incheierea de contracte avantajoase din punct de vedere economic si desfacerea produselor in conditii de maxima eficienta precum si incasarea la timp a contravalorii produselor livrate.
Ori, aceste obligatii au fost incalcate in mod voit si deliberat de parat, asa incat in mod corect a retinut instanta de fond vinovatia acestuia in indeplinirea atributiilor de serviciu.
Asa fiind instanta apreciaza ca niciuna din criticile formulate nu este fondata si apreciind ca recursul nu este intemeiat, in consecinta il va respinge iar sentinta primei instante va fi mentinuta ca legala si temeinica.
Decizia civila nr. 1304/M/07 octombrie 2011