Contracte

Sentinta civila nr. 6730 din data de 06.11.2009 pronunțată de Judecatoria Sibiu

Constata ca sub nr.6065/306/2008,s-a inregistrat actiunea civila formulata de reclamanta M. A. L. impotriva paratelor:Z. M.,T. S. si P. A.,solicitand:
- sa se constate nulitatea absoluta a contractului de donatie edificat sub nr.143/27.02.2005 de catre Biroul Notarului Public Popescu Roxana si nulitatea absoluta a testamentului autentificat sub nr. 144/27.02.2005 de catre Biroul Notarului Public Popescu Roxana si nulitatea incheierilor de intabulare nr.4167/2006 cu nr.58692/2007 avand ca obiect cota de ½ din dreptul de uzufruct viager asupra imobilului inscris in C.F.3365 Ocna Sibiului nr.top.11337,1338.
Cu cheltuieli de judecata.
In motivare,a aratat ca boala de care suferea defunctul i-a afectat capacitatea de a contracta. Avand in vedere faptul ca acesta nu era lucid la data incheierii celor doua acte se impune admiterea actiunii.
Parata Z. M. s-a opus la admiterea actiunii. Aceasta a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat fata de efectele sentintei civile nr.4293/2007 a Judecatoriei Sibiu.
Aceasta a mai invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii motivat de faptul ca cele doua acte juridice au fost validate prin hotararea mentionata.
De asemenea a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive deoarece nu au fost chemate in judecata si celorlalte doua mostenitoare ale defunctului P. S.
Prin completarea de actiune reclamanta le-au chemat in judecata si pe paratele: P. A.si T. M. S.
Acestea au fost de acord cu admiterea actiunii.
Din actele dosarului,instanta a retinut:
Prin contractul de donatie indicat anterior numitul P. S. i-a donat paratei Z. M. cota de ½ parti din dreptul de uzufruct viager asupra intregului imobil constructii si termen de 478 m.p. inscris in C.F. 3365 Ocna Sibiului nr.top.1337,1338.In baza incheierilor de carte funciara nr.4167/2007 si 58692/2007 dreptul de uzufruct a fost notat in C.F.
Proprietarul tabular a decedat la data de 19.08.2006.prinsentinta civila nr.4293/2007 a Judecatoriei Sibiu s-a dezbatut succesiunea,iar imobilul a fost atribuit reclamantei respectiv cota de 1/1 dreptul de uzufruct. Celelalte mostenitoare au primit alte imobile. In cuprinsul tranzactiei s-a recunoscut dreptul de uzufruct instituit de catre defunct in favoarea paratei Zamfir.
In cauza a fost efectuata o expertiza medico-legala psihiatrica. Aceasta a relevat faptul ca defunctul avea discernamant in momentul incheierii celor doua acte.
Din depozitiile martorilor:P. C.,C. A.,L. V. si S. A.,instanta a ajuns la concluzia ca defunctul a intentionat sa instituie in favoarea paratei Z. M. cu drept de uzufruct viager.
Referitor la exceptia autoritatii de lucru judecat instanta constata ca este neintemeiata,intrucat nu exista tripla identitate intre prezenta actiune si actiunea care a facut obiectul dosarului nr.6513/306/2006.
Nici exceptia inadmisibilitatii actiunii nu este intemeiata deoarece lipsa discernamantului persoanei care a incheiat ale doua acte nu poate fi complinita de acordul mostenitorilor acestuia.
Atat timp cat reclamanta le-a introdus in cauza si pe celelalte doua mostenitoare legale,exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este lipsita de obiect.
In baza art.166 C.p.c, va respinge exceptia autoritatii de lucru judecat.
In baza art.41 C.p.c, va respinge exceptia inadmisibilitatii actiunii.
In baza art.41 C.p.c,va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Avand in vedere ca defunctul avea discernamant la data incheierii celor doua acte iar vointa sa reala era de a-i lasa paratei Z. M. dreptul de uzufruct viager in baza art.948 C.civil instanta va respinge actiunea.
In baza art.274 C.p.c,reclamanta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata catre parata Z. M.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E

Respinge exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de parata Z. M..
Respinge exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parata Z. M..
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata Z. M.
Respinge actiunea civila formulata si completata de reclamanta M. A. L.. impotriva paratelor:Z. M.,T. S. si P. A.
Obliga reclamanta sa-i plateasca paratei Z. M. suma de 770 ron,cu titlu de cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica,azi.6 noiembrie 2009.

Sursa: Portal.just.ro