contestatie la titlu

Hotarare nr. 13979 din data de 09.12.2009 pronunțată de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti

INADMISIBLITATEA CONTESTATIEI LA TITLU . PLATA DEBITULUI INAINTE DE PRONUNTAREA HOTARARII
S.c. nr . 13979/09.12.2009

In temeiul art. 399 C.p.c., orice executare silita poate fi atacata pe calea contestatiei la executare , insa instanta nu este indreptatita sa examineze aspectele de fond ale cauzei decat in cazul in care s-ar invoca motive de stingere a obligatiei intervenite dupa ramanerea definitiva a hotararii, nu si motive anterioare hotararii ce constituie titlu executoriu.
Invocarea stingerii obligatiei prin plata de bunavoie , efectuata anterior pronuntarii hotararii ce constituie titlu executoriu ar repune in discutie o situatie de fapt solutionata irevocabil prin hotararea judecatoreasca ce constituie titlu executoriu , intrata deci, in puterea lucrului judecat. Or fondul solutiei cuprinse in titlu executoriu nu poate fi schimbat pe calea contestatiei la executare.

La data de 19.05.2009 s-a inregistrat pe rolul acestei instante, sub nr….., contestatia la executare formulata de catre contestatorul AP, in contradictoriu cu intimatele B si C , solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea sentintei civile nr…… pronuntata de Judecatoria Sectorului … in dosar nr…... De asemenea, se solicita suspendarea executarii silite in dosarul de executare nr…. al BEJ …., cu cheltuieli de judecata.
In motivare, contestatorul arata ca nu are niciun debit de achitat fata de intimata, intrucat a achitat toate ratele creditului . Precizeaza ca, este adevarat faptul ca a intarziat cu 14 zile sa achite rata fata de intimata, insa riscul de asigurat nu s-a produs, deoarece la data de 17.05.2005 , creditul a fost achitat, iar la data de 30.11.2007, a fost actionat in judecata.
Mai arata contestatorul ca, sentinta civila a carui anulare se solicita s-a pronuntat fara a se avea in vedere achitarea integrala a creditului. Apreciaza ca sentinta mentionata a fost pronuntata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, fata de situatia ca nu avea nicio datorie fata de cele doua intimate din prezenta cauza.
In drept, isi intemeiaza cererea pe dispozitiile art.400-403 c.pr.civ., art.10 din OUG nr.5/2001.
Instanta a invocat , din oficiu , exceptia inadmisibilitati contestatiei la executare .

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt :
Prin s.c. nr. ……, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul cu nr. ….., a fost admisa actiunea formulata de intimata, in contradictoriu cu reclamantul-contestator , iar acesta din urma a fost obligat la plata sumei de 237,09 lei, cu titlu de despagubiri + dobanda legala comerciala aferenta debitului, calculata de la data de … si pana la plata + 11,5 lei – cheltuieli de judecata .
Prin aceasta hotarare ramasa definitiva si irevocabila , s-a retinut ca , potrivit contractului de credit nr. …, intimata a acordat paratului, in calitate de imprumutat, un credit, imprumutul ?i dobanda datorata urmand a fi rambursate potrivit graficului de rambursare.La data de 13.05.2005, intre B, in calitate de asigurat, si C, in calitate de asigurator, a fost incheiat contractul de asigurare nr. …., prin care asiguratul s-a obligat sa plateasca o prima de asigurare asiguratorului, in schimbul preluarii riscului de neplata a ratelor si dobanzilor aferente, in cazul neachitarii a trei rate de credit intregi sau partiale scadente succesive sau neplata a doua rate de credit succesive , intregi sau partiale scadente , ce se succed platii unei daune partiale sau neplata ultimelor doua rate de credit sau a ultimei rate de credit, raspunderea asiguratorului incepand odata cu acordarea creditului.In temeiul acestui contract de asigurare, intimata C a platit asiguratului sau, intimata B., rate in cuantum de 237,09 lei .
Ulterior efectuarii platii de catre intimata-asigurator si anterior pronuntarii hotararii care constituie titlu executoriu ( 09.01.2008 ) , contestatorul a achitat , la randul sau , debitul catre intimata-imprumutator, la data de 17.05.2005 nemaiavand nicio restanta fata de imprumutat.
Prin urmare , instanta retine ca reclamantul-contestator a efectuat plata la care a fost obligat prin hotararea ce constituie titlul executoriu , anterior pronuntarii acesteia .
Fata de motivele invocate de catre contestator , instanta considera ca acestea se circumscriu contestatiei la titlu. Acestea nu se regasesc insa in cuprinsul art. 399 alin. 1 teza a II-a C.p.c., care se refera la trei ipoteze si anume , la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu .

In conformitate cu disp. art. 137 alin. 1 C.p.c., instanta se va pronunta cu precadere asupra exceptiilor de procedura , precum si asupra celor de fond , care fac de prisos , in totul sau in parte , cercetarea fondului pricinii.
Raportat la aceste prevederi , instanta va admite exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare si , pe cale de consecinta , va respinge prezenta contestatie la executare , ca inadmisibila.
Pentru a pronunta aceasta solutie , instanta a avut in vedere urmatoarele :
In temeiul art. 399 C.p.c., orice executare silita poate fi atacata pe calea contestatiei la executare , insa instanta nu este indreptatita sa examineze aspectele de fond ale cauzei decat in cazul in care s-ar invoca motive de stingere a obligatiei intervenite dupa ramanerea definitiva a hotararii, nu si motive anterioare hotararii ce constituie titlu executoriu.
Contestatorul , invocand stingerea obligatiei prin plata de bunavoie , efectuata anterior pronuntarii hotararii ce constituie titlu executoriu si cerand incetarea executarii silite cu aceasta motivare, repune in discutie o situatie de fapt solutionata irevocabil prin hotararea judecatoreasca ce constituie titlu executoriu , intrata deci, in puterea lucrului judecat. Or fondul solutiei cuprinse in titlu executoriu nu poate fi schimbat pe calea contestatiei la executare.
O plata anterioara pronuntarii hotararii ce constituie titlu executoriu , dar nedovedita in fata instantei ce a judecat fondul cauzei , putea fi invocata si dovedita in caile de atac , prin exercitarea acestora inauntrul termenelor legale , contestatorul putand obtine reformarea sau casarea hotararii ce il prejudiciaza.
Fata de toate aceste considerente , intrucat instanta de executare nu poate face o analiza asupra legalitatii si temeiniciei titlului executoriu , va respinge contestatia la executare , ca inadmisibila.

Sursa: Portal.just.ro