Rezolutiune contract de intretinere

Sentinta civila nr. 8428 din data de 30.09.2008 pronunțată de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti

Rezolutiune contract de intretinere-s.c. 8428/30.09.2008

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante reclamantul M. A. a chemat in judecata pe paratul P. V., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se anuleze contractul de intretinere cu clauza de habitatie viagera autentificat la BNP..., prin care a instrainat imobilul situat in comuna ...judetul Ilfov, compus din teren si constructii .
In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca instrainarea imobilului s-a facut catre parat cu obligarea acestuia de a-i asigura intretinerea in natura, respectiv procurarea de hrana, imbracaminte, medicamente, asistenta medicala la cerere si spitalizare in caz de necesitate, ajutor, menaj si asigurarea unor conditii pentru un trai decent si respectarea obiceiurilor traditionale dupa decesul sau.
Reclamantul a sustinut ca paratul nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract, intrucat s-a comportat in mod necorespunzator, in sensul ca nu l-a vizitat de mai bine de o luna, afisand dezinteres total fata de obligatiile ce-i reveneau potrivit contractului.
In drept au fost invocate dispozitiile art.1020 si 1021 C.civ.
Cererea a fost legal timbrata.
Paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
In motivare paratul a aratat ca relatia sa cu reclamantul dureaza din primavara-vara anului trecut, cand reclamantul a fost de acord sa-i vanda proprietatea sa din comuna....
Datorita faptului ca actele de proprietate nu indeplineau conditiile legale necesare intocmirii actelor de instrainare a proprietatii, a intreprins toate demersurile ce erau necesare in acest sens, astfel ca in decursul anului 2007-inceputul anului 2008 a reusit sa clarifice situatia juridica a imobilului si sa incheie contractul de intretinere nr..., pe costurile sale.
Astfel, a aratat paratul, in vara anului 2007 reclamantul mergea de 4-5 ori in locuinta mamei sale pentru a face baie, a fi hranit, a bea si i se spalau rufele.
In drept au fost invocate disp. art.115 si urm. C.pr.civ.
Partile au solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, interogatorii reciproce si proba testimoniala, probe ce au fost incuviintate de instanta ca fiind utile, pertinente si concludente solutionarii cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
In fapt, prin contractul de intretinere cu clauza de habitatie viagera autentificat sub nr...la BNP..., reclamantul a transmis paratului dreptul de proprietate asupra imobilului situat in jud. Ilfov, compus din teren si constructie, rezervadu-si dreptul de abitatie viagera, in schimbul obligatiei paratului de a-i presta intretinere pe tot timpul vietii, iar la deces sa il inmormanteze. Intretinerea urma sa constea in punerea la dispozitie, la nevoie, a alimentelor, medicamentelor, asigurarea asistentei medicale la cerere si spitalizare.
Reclamantul a solicitat prin prezenta actiune rezolutiunea contractului, sustinand ca paratul nu si-a indeplinit obligatia de intretinere asumata.
In drept, instanta retine ca, potrivit art. 1020 C.civ., conditia rezolutorie este subinteleasa...in contractele sinalagmatice, in caz cand una din parti nu indeplineste angajamentul sau. Intrucat contractul de intretinere este unul sinalagmatic, pentru neexecutarea obligatiei de intretinere, stabilita prin contract, beneficiarul intretinerii poate sa ceara rezolutiunea in temeiul art. 1020 Cod civil.
Avand in vedere ca rezolutiunea, ca sanctiune civila, este o forma specifica de raspundere contractuala, pentru a opera desfiintarea contractului in acest mod, este necesara intrunirea cumulativa a trei conditii: sa existe o neexecutare chiar si partiala, dar substantiala a obligatiei debitorului, neexecutarea sa se datoreze culpei debitorului si debitorul sa fie pus in intarziere. In ceea ce priveste ultima conditie, datorita naturii specifice a obligatiei de intretinere, respectiv, caracterul alimentar al prestatiei, termenele de executare au un caracter esential, astfel ca debitorul este de drept in intarziere.
Examinand materialul probator administrat in cauza, instanta constata ca paratul si-a indeplinit obligatia de intretinere care ii incumba in virtutea contractului de intretinere, asigurandu-i reclamantului cele necesare.
Astfel, din raspunsul dat de catre reclamant in cadrul interogatoriului coroborat cu depozitiile martorilor, rezulta ca debitorul si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract fata de reclamant, vizitandu-l si asigurandu-i hrana saptamanal.Martorii au mai declarat ca si mama paratului s-a implicat in ingrijirea reclamantului. In acest sens instanta retine ca desi obligatia de intretinere are un caracter personal netransmisibil, acesta nu exclude posibilitatea executarii de catre o alta persoana in numele celei obligate si pentru ea, din proprie initativa.
Martorii audiati in cauza la cererea reclamantului au declarat ca acesta nu s-a plans niciodata ca ar avea nevoie de ingrijiri medicale.
Instanta nu va retine inscrisurile depuse la dosar de catre reclamant (bilet de iesire din spital, decont de plata), deoarece acestea sunt din anul 2006, iar contractul a carui rezolutiune se solicita este incheiat in anul 2008.
Pe cale de consecinta, instanta constata ca nu sunt indeplinite in cazul de fata conditiile art. 1020 din C.civ., intrucat nu s-a dovedit o neexecutare substantiala a obligatiei de catre debitorul parat, astfel ca urmeaza sa respinga actiunea ca neintemeiata.


Sursa: Portal.just.ro