Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

vatamare corporala Sentinta penala nr. 31 din data de 18.01.2011
pronunțată de Judecatoria Onesti


ROMANIA
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU
Dosar nr. 176/270/2010
Inreg.11.01.2010 vat.corporala


SENTINTA PENALA NR.31
Sedinta publica din 18.01.2011
Completul de judecata format din:
Presedinte - ……….
Grefier – …..

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Vicentiu ….

Pe rol judecarea pronuntarea in cauza penala pusa in miscare prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Onesti impotriva inculpatului …….. trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala, fapta prev. de art.181 cod penal.
Dezbaterile in fond au avut loc in data de 13.01.2011 fiind consemnate prin incheierea de amanare a pronuntarii de la acea data si care face parte integranta din prezenta hotarare.
I N S T A N T A
Deliberand, asupra cauzei penale de fata ,constata ca :
Prin rechizitoriul nr. 313/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria
Onesti a fost trimis in judecata ,in stare de libertate, inculpatul …., cercetat pentru comiterea infractiunii de „ vatamare corporala”, prevazuta si pedepsita de art. 181 alin. 1 Cod Penal
In esenta, prin actul de sesizare al instantei s-a retinut ca inculpatul
……, in noaptea de 14/15.10.2008,in jurul orelor 1.30, in timp ce se afla cu partea vatamata ……. in barul „…” din ……. l-a lovit pe acesta din urma cu o sticla in zona fruntii, cauzandu-i leziuni corporale vindecabile in 30-35 zile ingrijiri medicale.
In faza de urmarire penala si in faza de judecata a fost administrat
urmatorul probatoriu : declaratie parte civila, ( filele 29 dosar i. ) declaratii martori ….., …,….., …, .. ( filele 30,46,47,88,89 dosar i.)
Situatia de fapt retinuta in rechizitoriu a rezultat din coroborarea
probelor administrate in faza de urmarire penala , materializate in: declaratiile invinuitului, declaratiile inculpatului, ale partii vatamate,ale martorilor, procesele verbale de reconstituire si planse foto , rapoarte medico-legale, certificat medico-legal( aratate mai sus).
In cursul cercetarii judecatoresti a fost audiata partea vatamata
si martorii : ….., …..,…….. , ...., ..., declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar .
Desi a fost legal citat si s-au emis si mandate de aducere
,inculpatul …… nu a putut fi identificat si audiat in cauza , din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere rezultand ca acesta este plecat din tara . Din acest motiv, instanta a dispus in conf. cu dispoz. Art. 177 alin. 4 C.P.P. citarea inculpatului si prin afisare la sediul Consiliului Local …... In cauza ,s-a dispus si emiterea unei adrese la Administratia Nationala a Penitenciarelor pentru a se verifica daca inculpatul se afla incarcerat , raspunsul fiind negativ.
Din oficiu, instanta a luat declaratie partii vatamate ….. parte care s-a constituit parte civila, in termen legal.
Examinand ansamblul materialului probator administrat in cauza in
ambele faze ale procesului penal, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
La data de 4.11.2008 partea vatamata …… a
formulat o plangere penala impotriva numitului …….., pentru infractiunea prev. de art.181 cod penal, constand in aceea ca,in noaptrea de 14/15.120.2008, in jurul orelor 1.30, partea vatamata a fost lovita cu o sticla in frunte, in timp ce ambele parti se aflau in barul”…… din .…….. iar in urma agresiunii, ……. a suferit leziuni vindecabile in 30-35 zile ingrijiri medicale.
In urma cercetarilor efectuate a reiesit ca …….
subofiter in cadrul Detasamentului de Jandarmi ……., iar in noaptea de 14/15.10.2008 se afla in barul sus-amintit, fiind insotit de numitul …….. In bar se mai afla inculpatul,precum si numitii ….., …., angajati si ei la aceeasi unitate de jandarmi ,precum si barmanul de serviciu …. Partea vatamata a intrat in club, a salutat pe cei prezenti si fara alta discutie inculpatul a spus ca nu are ce discuta cu el,pe motiv ca partea vatamata ar fi sanctionat contraventional un prieten al sau………. s-a asezat la o masa alaturata, paralela cu masa unde stateau ceilalti trei (mai putin barmanul) cu spatele la perete, pe aceeasi directie cu inculpatul, astfel incat daca ar fi vrut sa iasa de la masa, ….. trebuia sa se ridice si sa ocoleasca masa ori prin stanga ei, pe langa inculpat, ori prin dreapta, pe langa …….
Pe mesele celor prezenti se aflau sticle cu vin, apa minerala,pahare , o ceasca de cafea precum si o sticla de cola. Intre partea vatamata si inculpat au aparut discutii contradictorii legate de presupusa amenda acordata de ….. prietenului inculpatului, discutii care initial au fost aplanate de catre cei aflati in bar. La un moment dat, numitul ….. s-a indreptat catre toaleta, iar ……..a iesit pentru a vorbi la telefon cu alti colegi jandarmi, in timp ce barmanul se ocupa de debarasatul altor mese, iar …… lipsea si el. Profitand de aceasta situatie, in care ramasese singur cu partea vatamata, ……. s-a ridicat de la masa sa , s-a indreptat catre cea a partii vatamate si a lovit-o pe aceasta cu o sticla in zona fruntii, dupa care imediat a revenit la masa lui. Cand s-a intors de la baie, …… l-a gasit pe …… in acelasi loc unde-l lasase, stand cu capul in jos si intrebandu-l ce are, a aflat ca l-a lovit inculpatul.
Inculpatul a aplicat o singura lovitura, iar dupa agresiune la circa 10-15 minute, …. si …… au plecat, dupa care, la scurt timp, a plecat si partea vatamata insotita de …..
…… a primit pentru agresiunea suferita un certificat medical pentru 30-35 zile ingrijiri medicale, apreciindu-se ca „ fractura cu infundare multieschiloasa” s-a putut produce cu un corp dur.(fl.9-12 dos.urm.pen.)
Partea vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 30.000 lei incluzand si daunele morale.(fl.21-22 dos.urm.pen.)
Intrucat inculpatul a negat tot timpul agresarea partii vatamate sustinand ca aceasta s-ar fi lovit singura cu capul de masa, s-a dispus expertizarea partii vatamate la SML …… care prin actul nr.685 din 12.03.2009 a comunicat Politiei Onesti faptul ca tipul de leziune prezentat de …… „ pledeaza pentru un mecanism de lovire activa cu un corp dur , fiind improbabila din punct de vedere medical, varianta unei caderi”.(fl.31 dos,.urm.pen.).
S-a procedat totodata, la cererea inculpatului si la expertizarea partii vatamate la IML ……. unde s-a efectuat o noua expertiza care a apreciat ca leziunea partii vatamate a necesitat pentru vindecare 30-35 zile ingrijiri medicale, iar in functie de topografia si morfologia leziunii este putin probabila producerea acesteia printr-un mecanism de cadere, apreciindu-se ca leziunea s-a produs prin „ lovire activa cu un obiect dur”.(fl.28 dos.urm.pen.)
S-a revenit la IML Iasi, intrucat una din intrebarile adresate acestui institut era daca leziunile constatate s-au putut produce prin lovire cu o sticla de vin de 0,75 l, de bere de 0,33 l sau de suc de 0,35 l, iar prin suplimentul la raportul anterior de expertiza, supliment inaintat in data de 12.10.2009 IML Iasi subliniaza faptul ca, din punct de vedere medico-legal nu exista criterii obiective pentru a aprecia daca leziunea suferita de partea vatamata s-a putut produce prin agresarea cu una din sticlele din gramajul amintit mai sus, ci prin lovire activa cu un obiect dur, posibil sticla, fiind improbabila producerea printr-un mecanism de cadere a victimei si de lovire a acesteia de coltul vreunui postament.( fl.28 dos.urm.pen.)
Inculpatul a negat constant agresarea partii vatamate, sustinand ca de fapt aceasta s-a lovit singura de coltul mesei ( fl.37-41,78 dos.urm.pen.).
In cauza s-a procedat si la efectuarea unei reconstituiri , pentru a se verifica apararea inculpatului, rezultand insa, ca fata de amplasamentul meselor, de pozitiile in care se aflau partile la mese, sustinerea inculpatului nu se confirma. Aceasta cu atat mai mult cu cat daca ar fi sa dam crezare sustinerilor lui …… ar fi insemnat ca partea vatamata sa se fi ridicat de la masa, sa se fi impiedicat, sa fi cazut cu capul de coltul mesei si apoi sa se fi asezat in pozitia initiala pe canapea , intrucat toate celelalte parti audiate declara ca au gasit-o pe partea vatamata doar la masa nicidecum cazuta, insa acest aspect sustinut de inculpat nu are nici un suport probator. Mai mult, cu ocazia reconstituirii, inculpatul a indicat faptic organelor de politie presupusul echilibru si caderea partii vatamate, insa din plansa foto indicata rezulta ca partea vatamata ar fi cazut pe burta, cu capul direct pe podea si nicidecum de coltul mesei, asa cum sustine in declaratie inculpatul.( fl.65-69 dos.urm.pen.).
De asemenea, sustinerea inculpatului nu este credibila, avand in vedere concluziile rapoartelor medico-legale care pledeaza clar pentru un mecanism de lovire activ cu corpuri dure, iar lovirea partii vatamate direct in frunte cu o sticla de pe masa, putea produce infundatura pe care au observat-o medicii cu ocazia examinarii partii vatamate.
Situatia de fapt a fost retinuta de instanta prin coroborarea
declaratiilor partii civile cu celelalte mijloace de proba administrate in cursul urmaririi penale si al judecatii ( declaratii parti vatamate, declaratii martori, procese-verbale de cercetare la fata locului , certificat medico-legal, expertiza medico-legala).
Pe parcursul procesului penal s-au efectuat mai multe expertize
medico-legale , ultima fiind efectuata in faza de judecata ( filele 97-101 d.i.) . Din raportul de noua expertiza medico-legala efectuat de I.M.L. Iasi rezulta ca topografia si morfologia leziunii partii vatamate pledeaza pentru producerea ei prin lovire activa cu un obiect dur si ca leziunea traumatica a necesitat 30-35 zile ingrijiri medicale pentru vindicare din momentul producerii ei.
De asemenea, din declaratia partii civile …..
….. , care se coroboreaza cu declaratiile martorilor ....... ( fila 30 dosar i.) si ...... ( fila 46 dosar i.) cu procesele verbale de reconstituire si plansele foto , cu certificatul medico-legal si rapoartele de expertiza medico-legale, rezulta cu certitudine ca inculpatul a comis fapta retinuta in sarcina sa .
IN DREPT:
Avand in vedere situatia de fapt retinuta, IN DREPT, fapta
inculpatului ….. care a lovit partea vatamata ……. cu o sticla in zona fruntii si i-a provocat vatamari corporale constand in leziuni vindecabile in 30-35 zile ingrijiri medicale intruneste elementele constitutive ale infractiunii de „ vatamare corporala”, prevazuta si pedepsita de art. 181 alin. 1 Cod Penal .
Astfel, in ceea ce priveste infractiunea de „ vatamare corporala„
prevazuta si pedepsita de art.181 alin. 1 Cod Penal, sub aspectul laturii obiective a existat o actiune de lovire (partea vatamata fiind lovita de catre inculpat cu o sticla in zona fruntii), o urmare periculoasa ( o vatamare care a necesitat mai multe zile de ingrijiri medicale pentru vindecare), intre lovire si urmare existand legatura de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, instanta retine ca fapta a fost
savarsita de inculpat cu vinovatie in forma intentiei indirecte , prevazand rezultatul faptei ( o posibila vatamare ) si acceptand posibilitatea producerii lui, desi nu l-a urmarit.
Astfel, fiind administrate probe concludente si pertinente in cauza ,
( declaratii parte vatamata , declaratii martori, expertize medico-legale etc.) din care rezulta vinovatia inculpatului ……. in ceea ce priveste savarsirea infractiunii aratate mai sus , fiind dovedita existenta infractiunii , instanta va dispune antrenarea raspunderii penale a inculpatului.
La stabilirea si individualizarea judiciara a pedepsei se va tine seama
de prevederile art. 72 Cod Penal si anume: dispozitiile partii generale, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a Codului Penal , de gradul de pericol social concret al fapteilor savarsite determinat atat de modul de producere, cat si de importanta valorilor sociale incalcate. Vor fi ,de asemenea, avute in vedere datele personale ale inculpatului, respectiv faptul ca se afla la primul conflict cu legea penala (din actele de la dosar rezulta ca inculpatul nu a mai fost sanctionat penal ) dar si faptul ca a avut o atitudine nesincera in declaratii si s-a sustras de la judecata , fiind plecat din tara, fara a indica adresa.
Fata de aceste criterii , instanta considera ca aplicarea unei pedepse
cu inchisoarea orientata spre minimul special prev. de lege este de natura sa asigure realizarea scopurilor prev. de art. 52 Cod Penal, respectiv indreptarea si reeducarea inculpatului.
Cu referire la pedeapsa accesorie, instanta retine ca natura faptelor
savarsite si, implicit gradul de pericol social al acestora duc la concluzia existentei unei nedemnitati in exercitarea drepturilor de natura electorala prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, motiv pentru care exercitiul acestora va fi interzis pe perioada executarii pedepsei.
In ceea ce priveste individualizarea executarii pedepsei, instanta
retine ca, in cauza, sunt indeplinite conditiile pentru incidenta institutiei suspendarii conditionate a executarii pedepsei, prevazute la art. 81 C.pen. Astfel, pedeapsa aplicata de instanta este mai mica de 3 ani inchisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, asa cum rezulta din cazierul judiciar depus la dosar si, tinand cont de circumstantele savarsirii faptei, precum si de circumstantele personale ale inculpatului, analizate mai sus, instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.
In consecinta, in temeiul art. 81 C.pen., va dispune suspendarea
conditionata a executarii pedepsei pe perioada unui termen de incercare prevazut de lege. .
Ca urmare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei , va
suspenda si executarea pedepselor accesorii prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b din C. pen pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.
In baza art. 359 C.proc.pen., raportat la art. 83 C.pen., va atrage atentia celui condamnat asupra dispozitiilor a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
Sub aspectul laturii civile , partea vatamata …… s-a constituit parte civila, in termenul legal prevazut de art.15 alin.2 Cod procedura penala, solicitand obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 lei (RON ) daune materiale si 60.000 lei cu titlu de daune morale .
Apreciind probatoriul cauzei prin raportare la solutia din latura penala
a cauzei si la criteriile si elementele ce au stat la baza acesteia, instanta constata ca partea civila a suferit un prejudiciu moral evident. Prejudiciul moral este reprezentat in primul rand de suferinta cauzata partii civile prin lovire cu sticla in zona capului, ce i-a produs leziuni in zona fruntii si o cicatrice coronara fronto -parietala stanga lata de 5-6 mm. Ulterior, partea civila a stat internata in spital mai multe zile , suferind astfel o limitare a libertatii de miscare si fiind nevoit sa renunte la modul sau obisnuit de viata . Toate aceste coordonate dar si faptul ca partea civila este o persoana activa profesional , respectata in comunitate, fiind angajata in functia de jandarm, contureaza un prejudiciu moral suferit de aceasta parte. Avand in vedere natura faptei savarsite generatoare de suferinte fizice dar si diagnosticul stabilit de medicul legist, instanta apreciaza ca acordarea unei sume de 10.000 lei (RON) daune morale este suficienta pentru acoperirea prejudiciului moral suferit si drept proportionala cu prejudiciul efectiv suferit ,evaluarea facuta de partea civila fiind supraevaluata .
In consecinta, constatand ca sunt indeplinite cele patru conditii
ale raspunderii civile delictuale, dar apreciind ca prejudiciul moral suferit de partea civila este inferior evaluarii realizate de catre aceasta, instanta va admite in parte actiunea civila.
In ceea ce priveste daunele materiale, partea vatamata a dovedit cu
martorul ..... ( fila 89 dosar i.) si cu chitantele fiscale si bonurile fiscale depuse la dosar ( inclusiv pentru contravaloarea expertizei medico-legale ) ca a cheltuit suma totala de 3154 lei RON ( cheltuieli transport, mancare -in timpul spitalizarii-, consultatii medicale, cheltuieli pentru medicamente ).
Cat priveste daunele materiale solicitate de catre partea civila in
vederea efectuarii unei operatii estetice viitoare, acestea se vor respinge. Este drept ca a dovedit ca in urma traumatismului a ramas cu o cicatrice coronara fronto -parietala stanga lata de 5-6 mm. si prin raportul de expertiza medico-legala ( fila 97-101 d.i.) s-a stabilit pretul estimativ de 3000 euro pentru tratamentul corector . Oricum, valoarea lucrarii este doar aproximativa, astfel ca prejudiciul invocat este viitor si incert, deci pretentiile se vor respinge conform art.14 C.p.pen. raportat la 998 C.civ. Dar partea vatamata are dreptul sa introduca ulterior o actiune civila pentru acoperirea acestui prejudiciu in momentul in care el va deveni cert. In cauza s-au constituit parti civile si unitatile medicale Spitalul Mun.Onesti si Spitalul de urgenta Bacau , urmand ca instanta sa admita si aceste actiuni civile , ca urmare a solutiei din latura penala a cauzei si sa oblige inculpatul la plata daunelor solicitate potrivit inscrisurilor doveditoare depuse la dosarul cauzei.
Se va dispune plata onorariului pentru avocatul desemnat din oficiu din fondurile speciale ale Ministerului de Justitie.
Ca o consecinta a condamnarii, inculpatul va fi obligat si la plata
cheltuielilor judiciare avansate de stat in ambele faze ale procesului penal, care includ si onorariul din oficiu si la cheltuielile judiciare efectuate de catre partea civila pe parcusul procesului penal ( onorariu de avocat).

Pentru aceste motive,
In numele legii,
H O T A R A S T E :

In baza art. 181 alin. 1 Cod Penal condamna pe inculpatul …… , fiul lui …. si ……. , nascut la data de ….. , in …… , cu domiciliul in ….., studii-scoala profesionala ,ocuptia-conducator auto , CNP ……fara antecedente penale , la o pedeapsa de:
-1 (un) an si 6 ( sase) luni inchisoare , pentru comiterea infractiunii de “ vatamare corporala”.
In baza art. 71 alin.2 Cod Penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II a si lit.b Cod Penal.
In baza art. 81 Cod Penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 3 (trei) ani si 6 ( sase) luni reprezentand termen de incercare, potrivit art. 82 Cod Penal.
In baza art. 71 alin.5 Cod Penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei suspenda inculpatului si executarea pedepselor accesorii.
In baza art. 359 Cod procedura penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor prevazute de art.83,84 Cod Penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei .
In temeiul art. 14 alin.3 litera b si art. 346 alin. 1 Cod procedura penala raportat la art. 998 Cod Civil admite in parte actiunea civila formulata de partea civila ……. si obliga inculpatul la plata sumei de 3154 lei cu titlu de daune materiale si 10.000 lei cu titlu de daune morale catre aceasta parte civila.
In temeiul art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedura penala si art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, modificata si completata prin OUG 72/2006 obliga inculpatul la plata sumei de 50 lei RON (actualizata la data executarii)catre partea civila SPITALUL MUNICIPAL …….. reprezentand contravaloare servicii medicale.
In temeiul art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedura penala si art.313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, modificata si completata prin OUG 72/2006 obliga inculpatul la plata sumei de 2168,82 lei RON (actualizata la data executarii)catre partea civila SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA ……, reprezentand contravaloare servicii medicale.
In temeiul art. 189 Cod procedura penala dispune plata din fondul Ministerului Justitiei catre B.A. Bacau a sumei de 200 lei reprezentand onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu pentru inculpat (…….. .
In temeiul art. 191 alin.1 Cod procedura penala obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, in ambele faze ale procesului penal.
In temeiul art. 193 alin.1 Cod procedura penala obliga inculpatul la plata sumei de 1000 lei catre partea civila reprezentand cheltuieli judiciare ( onorariu avocat ).
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru partile lipsa.
Pronuntata in sedinta publica, azi 18.01.2011.

PRESEDINTE , GREFIER,


Sursa: Portal.just.ro