ROMANIA
JUDECATORIA ONESTI JUDETUL BACAU
Dosar nr.6550/270/2009
Din 07.10.2009 fond funciar
SENTINTA CIVILA NR. 1043
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 24.03.2010
COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:
PRESEDINTE – …..
GREFIER – …….
Astazi a fost pe rolul instantei solutionarea cauzei civile pentru fond funciar, formulata de reclamantii …., ….., impotriva Comisiilor locale Onesti si judeteana Bacau pentru aplicarea Legii fondului funciar.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns: avocat …. pentru reclamanti si consilier juridic …….. pentru parata Comisia Locala de aplicarea legii nr. 18/1991 Onesti, lipsa fiind cealalta comisie.
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care,
Consilier juridic depune la dosar o agenda privind amplasamentul terenului solicitat . semnata de primar , un exemplar fiind inmanat si reclamantilor prin aparator .Nu are cereri noi de formulat , solicita a se acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Avocat ……. , nu are cereri noi de formulat si solicita a se acorda cuvantul pe fondul cauzei.
Instanta constata cauza in stare de judecata , acorda cuvintul pe fondul cauzei , nefiind cereri noi de formulat si probe de administrat .
Avocat …. solicita a se admite actiunea asa cum a fost formulata , nu solicita cheltuieli de judecata .
Consilier juridic . solicita respingerea actiunii formulata de reclamanti .
Dezbaterile fiind terminate , cauza a ramas in pronuntare .
I N S T A N T A
Deliberand ,
Asupra cauzei civile de fata ;
Reclamantii …..) au actionat in judecata paratele Comisia locala Onesti de aplicarea legilor fondului funciar si Comisia Judeteana Bacau de aplicarea a legilor fondului funciar , solicitand reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de teren de 2.000 m.p. situat in extravilanul municipiului Onesti , de pe urma defunctilor … , ……. .
In motivare reclamantii arata ca au solicitat in baza Legii 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren in suprafata de 2.000 m.p. situat in extravilanul municipiului Onesti , ramas de pe urma defunctului ……. .
Comisia locala Onesti de aplicare a legilor fondului funciar a recunoscut dreptul reclamantilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului mentionat , fiind intocmit procesul verbal de punere in posesie nr. 16923/22 august 2007.
Parata Comisia locala a formulat intampinare in care confirma faptul ca reclamantii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului respectiv , cerere , pe care considera intemeiata . Totodata se mai arata ca au fost intocmite si inaintate documentele necesare cu propunerea de validare nr. 402/16.11.2005 si procesul verbal de punere in posesie Comisiei Judetene , careia ii revine obligatia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului in cauza .
Dupa administrarea probatoriului , prin sentinta civila nr. 900/ 19.03.2009 , pronuntata de Judecatoria Onesti in dosarul nr.983/270/2009 a fost admisa actiunea reclamantilor , obligata fiind Comisia Judeteana sa le reconstituie reclamantilor dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 2.000 m.p. , iar fata de Comisia locala actiunea a fost respinsa .
Prin Decizia civila nr. 708/ 29 iulie 2009 a tribunalului Bacau – Sectia civila a fost admis recursul formulat de Comisia Judeteana impotriva sentintei sus mentionate , sentinta care a fost casata cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiasi instanta .
Motivarea Tribunalului consta in aceea ca instanta de fond nu a lamurit marimea si intinderea amplasamentului cuvenit reclamantilor , daca pentru amplasamentul pentru care s-a emis proces verbal de punere in posesie mai exista eliberat un astfel de act. Tribunalul indica a se aprecia necesitatea efectuarii unei expertize topo cadastrale pentru identificarea terenului , pentru care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate .
Trecandu-se la rejudecarea cauzei , s-a administrat proba cu inscrisuri , fiind totodata efectuata o expertiza topo – cadastru ( fila 11) avand ca obiectiv identificarea terenului in litigiu , cu indicarea megiesilor .
Din analiza probatoriului , rezulta urmatoarele :
Reclamantii au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui teren in suprafata de 2.000 m.p. , situat in extravilanul municipiului Onesti , in calitate de mostenitori( ….. – sot supravietuitor , … – fiu si ……. ) - in calitate de fiica ) ai defunctei …. , dece3data la data de 24 mai 2005 , aceasta din urma fiind fiica defunctilor …. si ……… , care au fost proprietarii terenului in cauza.
Asa cum rezulta din referatul nr. 402/28.02.2008 al Comisiei locale ( fila 4 – Dosar nr.983/270/2009) dreptul de proprietate asupra terenului in cauza a fost dovedit , insa dat fiind ca terenul a intrat deja in circuitul civil , s-a propus reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren pasune situat in extravilanul municipiului Onesti prin echivalent fizic.
Comisia locala a intocmit proces – verbal de punere in posesie ( fila 20 – dosar nr. 983/270/2009) , dupa care a trimis la Comisia judeteana propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate(fila 44). Potrivit concluziilor la raportul de expertiza , terenul in litigiu se afla situat in extravilanul municipiului Onesti mentionat in evidenta cadastrala si in teren , la T.10 , P.357/2 , pasune extravilan , punct „ ….” si are ca megiesi N- teren comisia locala ( rezerva) , E- drum ( rezerva ).
Fata de cele constatate , urmeaza a fi admisa actiunea si in consecinta se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantilor pentru suprafata de 2.000 m.p. cu coordonatele cadastrale susmentionate .
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata .
Pentru aceste motive ,
In numele legii ,
H O T A R A S T E :
Admite actiunea civila formulata de reclamantii …… , domiciliat in orasul ……. , judetul Mures , … , domiciliat in ……. bl.8 ap.7 , judetul Bacau si ……. , domiciliata in ……… , judetul Bacau , in contradictoriu cu paratele Comisia locala Onesti de aplicare a legilor fondului funciar si Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra Terenurilor Bacau .
Dispune paratelor reconstituirea dreptului de proprietate a reclamantilor pentru suprafata de 2.000 m.p. , teren situat in extravilanul municipiului Onesti in T. 10 , P.357/2 in punctul „ ………” megiesit cu terenul rezerva primarie , drum exploatare pe doua laturi si teren rezerva primarie .
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata .
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Presedinte , Grefier ,