Revizuire intemeiata pe art. 322 pct. 5 Cod procedura civila. Conditii de admisibilitate. Decizie nr. 81/CM/ din data de 05.02.2008
pronunțată de Curtea de Apel Constanta

Prin cererea formulata la Tribunalul Constanta revizuientii F.V. s.a. au solicitat in contradictoriu cu intimatii Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta, Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta si Ministerul Finantelor Publice revizuirea sentintei civile nr. 779 din 5 aprilie 2006 pronuntata de Tribunalul Constanta.
In motivarea cererii de revizuire au aratat ca decizia nr. XXIII din 2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii a fost indreptata prin incheierea din 21 mai 2007 in sensul inlaturarii din cuprinsul acesteia a referirii personalul auxiliar de specialitate.
Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibila intrucat nu se incadreaza in dispozitiile art. 322 si 324 Cod procedura civila.
De asemenea, intimatul a aratat ca prin art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de anul 2005 se prevede ca aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii in concediu de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2005.
Dispozitiile art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 - legea bugetului de stat pe anul 2006, statueaza ca prevederile din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii in concediul de odihna se suspenda pana la data de 31 decembrie 2006.
Ministerul Economiei si Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice Constanta a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea revizuirii ca nefondata cu motivarea ca nu sunt indeplinite conditiile art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.
Prin sentinta civila nr. 1760 din 12 octombrie 2007 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a respins ca nefondata cererea de revizuire.
In motivarea hotararii prima instanta a retinut urmatoarele considerente:
In cauza se invoca existenta unei incheieri de indreptare a erorii materiale strecurate in decizia nr. XXIII din 2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii.
S-a constatat ca sentinta a carei revizuire se solicita este pronuntata la data de 5 aprilie 2006. In considerente s-a retinut ca dreptul a fost suspendat.
Decizia nr. XXIIII din 2005 a fost pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii la data de 12 decembrie 2005.
Prin incheierea din 21 mai 2007 Decizia nr. XXIII din 2005 a fost indreptata in sensul inlaturarii din cuprinsul acesteia a referirii la personalul auxiliar de specialitate.
Decizia nr. XXIII din 2005, insa, nu a fost avuta in vedere in pronuntarea sentintei a carei revizuire s-a cerut.
Sub acest aspect, o modificare a deciziei nr. XXIIII din 2005 nu poate fi avuta in vedere ca motiv de revizuire din perspectiva art. 322 pct. 5 Cod procedura civila intrucat sentinta civila nr. 779 din 5 aprilie 2006 nu s-a intemeiat pe aceasta decizie.
O incheiere de indreptare a erorii materiale a unei astfel de decizii nu constituie un inscris nou in sensul art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs revizuientii.
In motivarea recursului au invocat, in esenta, urmatoarele:
In mod gresit prima instanta a retinut ca incheierea din 21 mai 2007 prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a indreptat eroarea materiala din Decizia nr. XXIII/2005 nu constituie un inscris nou in sensul art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.
In motivarea sentintei civile nr. 779 din 5 aprilie 2006, a carei revizuire se solicita, instanta de judecata a retinut ca in acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. XXIII/2005.
Prin incheierea de sedinta din data de 21 mai 2007 pronuntata in dosarul nr. 31/2005 Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus din oficiu indreptarea erorii materiale strecurate in Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, in sensul ca se inlatura mentiunea si personalul auxiliar de specialitate din considerentele si dispozitivul deciziei, aceasta urmand a avea urmatorul cuprins: "prima de concediu, pe langa indemnizatia de concediu, respectiv o suma egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul brut din luna anterioara plecarii in concediu, pentru magistrati se acorda numai pentru anii 2001 si 2002".
Desi prin legi succesive ale bugetului de stat dreptul la plata primei de concediu a fost suspendat, acest lucru nu a adus atingere acestui drept, ci numai a amanat exercitarea acestuia, beneficiarii putandu-l pretinde in instanta.
Analizand sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a admis recursul ca fondat pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea formulata revizuientii au solicitat revizuirea sentintei civile nr. 779 din 5 aprilie 2006 pronuntata de Tribunalul Constanta in temeiul dispozitiilor art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.
In conformitate cu dispozitiile legale mentionate mai sus, revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul se poate cere daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere.
Prin sentinta civila nr. 779 din 5 aprilie 2006 pronuntata de Tribunalul Constanta, a carei revizuire se solicita, s-a respins actiunea formulata de reclamanti, prin care acestia au solicitat obligarea paratilor la plata drepturilor banesti cuvenite pentru anul 2005 cu titlu de prima de vacanta, actualizate cu indicele de inflatie.
In motivarea acestei hotarari Tribunalul Constanta a retinut decizia nr. XXIII/2005 a Inalte Curti de Casatie si Justitie pronuntata in interesul legii prin care s-a constatat ca prima de concediu se acorda pentru magistrati si personalul auxiliar numai pentru anii 2001 si 2002.
Prin incheierea de sedinta din data de 21 mai 2007 pronuntata in dosarul nr. 31/2005 de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a dispus indreptarea erorii materiale strecurate in Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 in sensul ca s-a inlaturat mentiunea "si personalul auxiliar de specialitate din considerentele si dispozitivul deciziei" aceasta urmand a avea urmatorul cuprins; "prima de concediu, pe langa indemnizatia de concediu, respectiv o suma egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul brut din luna anterioara plecarii in concediu, pentru magistrati, se acorda numai pentru anii 2001 si 2002", astfel cum a fost reglementata prin dispozitia legala mentionata.
Intrucat incheierea de indreptare a erorii materiale face corp comun cu decizia a carei eroare materiala a fost indreptata, decizie care exista la momentul pronuntarii hotararii, iar actiunea a fost respinsa tocmai avand in vedere aceasta decizie, in cauza sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ale revizuirii reglementate de art. 322 pct. 5 Cod procedura civila.
Chiar daca incheierea de indreptare a erorii materiale poarta o data ulterioara pronuntarii hotararii a carei revizuire se solicita, aceasta se refera si face corp comun cu decizia in interesul legii pe care a indreptat-o, preexistenta la momentul pronuntarii si care a fost determinanta la judecata pricinii.
Desi prin legi succesive ale bugetului de stat dreptul la plata primei de concediu a fost suspendat, Curtea retine ca dispozitiile legale de suspendare au o aplicare limitativa in timp, in sensul dispozitiilor art. 64 alin. 1 si ale art. 66 alin. 3 din Legea nr. 24/2000.
Suspendarea dispozitiilor referitoare la plata primei de concediu a afectat doar exercitiul dreptului nu si existenta dreptului, iar reclamantii sunt indreptatiti la plata primei de concediu aferente anului 2005.
In ceea ce priveste plata actualizata a acestor drepturi, Curtea retine ca si aceasta cerere este intemeiata intrucat, in speta, sunt incidente dispozitiile art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 Codul muncii, potrivit carora angajatorul are obligatia sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciu.
Potrivit acestor dispozitii legale, angajatorul are obligatia repararii integrale a prejudiciului, care cuprinde atat despagubirea propriu-zisa, cat si daune-interese.
Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul formulat si va modifica in tot sentinta recurata in sensul admiterii cererii de revizuire.