Prin actiunea inregistrata in data de 27.03.2013 pe rolul Judecatoriei Moinesti sub nr. 1855/260/2013, reclamantii au formulat in contradictoriu cu parata UAT cerere de chemare in judecata prin care au solicitat instantei pronuntarea unei hotarari prin care sa constate ca reclamantii sunt proprietari prin uzucapiune asupra unei suprafete de 1790 mp teren arabil, situata in comuna, judetul Bacau avand ca vecini la nord – ulita sateasca, la sud, la est si la vest teren proprietatea statului.
In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca stapanesc acest teren de peste 30 de ani prin jonctiunea posesiilor defunctului unita cu posesia autorului reclamantilor precum si cu posesia reclamantilor.
In drept, au fost invocate prevederile art. 1890 cod civil.
Reclamantii au depus la dosar inscrisuri.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 318 lei si timbru judiciar de 3 lei.
Legal citata, parata nu a formulat intampinare.
La termenul din 30.04.2013, instanta a incuviintat pentru reclamanti proba cu inscrisuri, proba testimoniala cu doi martori, precum si proba cu expertiza topo.
Din examinarea probelor administrate in cauza, instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Din declaratiile celor doi martori audiati, respectiv, rezulta ca dupa decesul lui Dimitriu Costica in anul 2005, autorul reclamantilor din prezenta cauza, suprafata de teren de aproximativ 10 prajini pe care o stapanea de peste 30 de ani de la tatal sau, Dimitriu Neculai, a ramas in stapanirea reclamantilor din prezenta cauza.
Din adeverinta nr. 6970/01.10.2012 eliberata de UAT Zemes(fila 12 dosar) rezulta ca Dimitriu Costica, decedat in anul 2005, figureaza in evidentele agricole ale comunei, la vol. 07 tip II, rol 079, cu suprafata de 0,27 ha teren arabil.
Conform certificatului de atestare fiscala nr. 788/01.10.2012 (fila 13 dosar) figureaza in evidentele financiare ale comunei cu o suprafata de 2700 mp teren arabil.
Din sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale(fila 9 dosar) reiese ca a decedat la 20.09.2005, mostenitori ramanand in calitate de sotie supravietuitoare, Dimitriu in calitate de descendenti gradul I.
Din cuprinsul raportului de expertiza topo intocmit in prezenta cauza rezulta ca suprafata de 1790 mp teren arabil este situata in intravilanul si extravilanul satului, comuna, jud. Bacau si este formata din suprafata de 1001 mp teren arabil intravilan situata in sat, comuna, jud. Bacau si suprafata de 789 mp teren arabil extravilan, situata in sat, comuna, jud. Bacau si are vecini la nord mostenitorii defunctului si islaz comunal, la sud Huian Ioan si islaz comunal, la est teren UAT (pe care se afla Gradinita si Scoala), la vest islaz comunal.
Din aceste probe, instanta, avand in vedere si dispozitiile art. 1846 cod civil, considera ca in speta reclamantii au facut dovada celor doua conditii prevazute de lege pentru dobandirea dreptului de proprietate prin prescriptia achizitiva de lunga durata, respectiv termenul de 30 de ani, precum si o posesie pasnica, netulburata, publica, continua si sub nume de proprietar.
Pentru aceste considerente instanta va admite actiunea privind constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani si constata ca reclamantii au dobandit, pe calea prescriptiei achizitive de lunga durata, dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 1790 mp, categoria de folosinta arabil, din care suprafata de 1001 mp situata in intravilanul satului, jud. Bacau si suprafata de 789 mp situata in extravilanul satului jud. Bacau, avand ca vecini la nord mostenitorii defunctului si islaz comunal, la sud si islaz comunal, la est teren UAT (pe care se afla Gradinita si Scoala), la vest islaz comunal, pe aliniamentul 8-18-7-6-5-4-15-19-10-14-12-13-11-9-8, conform raportului de expertiza Socaci Stefan ce face parte integranta din prezenta hotarare.
In baza art. 274 cod proc. civ. va lua act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Uzucapiune
Domeniu Uzucapiune (Prescriptia achizitiva) |
Dosare Judecatoria Moinesti |
Jurisprudență Judecatoria Moinesti
Sursa: Portal.just.ro
