Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Infractiuni Sentinta penala nr. 199 din data de 18.07.2013
pronunțată de Judecatoria Moinesti

Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Constata ca prin rechizitoriul nr /P/2012 al Parchetului de pe langa
Judecatoria Moinesti, au fost trimisi in judecata inculpatii R C, cetatean roman, studii generale, casatorit, fara antecedente penale si B G, , cetatean roman, studii generale, casatorit, fara antecedente penale, ambii pentru savarsirea infr. prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. a si art. 110 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., constand in aceea ca, in perioada 10-18.01.2012, i-au determinat pe C I si pe CS sa taie si sa sustraga un numar de 7 arbori nemarcati, de esenta foioase de pe proprietatea partilor vatamate R T si D A, creand un prejudiciu in cuantum de 4536,3 lei fara TVA, nerecuperat.
In actul de sesizare al instantei se retine ca la data de 30.01.2012, organele de politie au fost sesizate de catre R M cu privire la faptul ca, in data de 14.01.2012 i-a depistat pe B G si pe R C care trageau cu un utilaj de tip taff, patru arbori de esenta foioase, specia fag, arbori care fusesera taiati si sustrasi de pe proprietatea tatalui sau R T.
Din cercetarile efectuate in cauza a rezultat urmatoarea situatie de fapt:
Cu ocazia cercetarii la fata locului s~a stabilit ca au fost taiati patru arbori de fag de pe proprietatea partii vatamate R T si trei fagi de pe proprietatea partii vatamate D A.
Partea vatamata R T detine o suprafata de padure de 2,5 ha conform titlului de proprietate nr. 230643/2003 si procesului verbal de punere in posesie nr. 17/2003, in parcela 11 A/2, pct. Pr. G.
Partea vatamata D A detine o suprafata de padure de 1 ha, conform titlului de proprietate nr. 230778/2003, in parcela 11 A/3, pct. Pr. Glodet, parcela folosita in devalmasie.
Cu ocazia cercetarii la fata locului au fost identificate pe proprietatea partii vatamate R T patru cioate esenta foioase, cu diametre de 71,67,66 si 65 cm, arbori care nu aveau marcatura silvica si cu un volum de 16,432 mc, iar valoarea de 2789,30 lei fara TVA, precum si trei cioate esenta foioase, cu
diametre de 71,62 si 60 cm, arbori care nu aveau marcatura silvica si cu un volum de 10,834 mc, iar valoarea de 1747 lei fara TVA pe proprietatea partii vatamate D A.
Din ansamblul probator administrat in cauza a rezultat ca in data de 13.01.2012, cei doi invinuiti au luat legatura cu un drujbist si un taff-ist, numitii C I si C S, lucratori la SC L SRL, persoane carora le-au indicat de unde sa taie arbori. Dupa ce acestia au fost taiati, cu utilajul inchiriat au tras lemnul in rampa dupa care invinuitii l-au vandut societatii mai sus mentionate, iar banii obtinuti i-au impartit.
La cercetarea la fata locului a participat si invinuitului B G, invinuitul R C plecand imediat dupa comiterea faptei din tara, ocazie cu care a indicat cioatele arborilor pe care i-au taiat, motivand faptul ca si ei au in proprietate paduri care se invecineaza cu ale partilor vatamate, dar din cauza stratului gros de zapada au gresit hotarele.
Martorii audiati in cauza au confirmat cele expuse mai sus.
Coroborand probele din faza de urmarire penala cu cele din faza de judecata, instanta retine urmatoarele:
In fapt, in data de 13.01.2012, cei doi inculpati au luat legatura cu un drujbist si un taff-ist, numitii C I si CS, lucratori la SC L SRL, persoane pe care acestia le-au platit pentru si carora le-au indicat de unde sa taie arbori. Dupa ce acestia au fost taiati, cu utilajul inchiriat au tras lemnul in rampa dupa care invinuitii l-au vandut societatii mai sus mentionate, iar banii obtinuti i-au impartit.
Martorul C S(fila 35), relateaza ca inculpatii au solicitat patronului societatii unde acestia lucreaza serviciile lor. Martorul, in calitate de taf-ist s-a deplasat la fata locului, si a vazut cum au fost taiati 4 arbori esenta fag, si a mai vazut 2-3 cioate proaspete, precum si urmele de tarare a bustenilor rezultati din acestea.
C I (fila 51), arata ca a mers impreuna cu C S la „proprietatea inculpatilor, unde au gasit lemnul doborat, fara a vedea daca acesta este marcat. Precizeaza ca nu cunoaste proprietatile inculpatilor, si hotarele acestora.
D D (fila 52), relateaza ca prin ianuarie 2012 cei doi inculpati au mers si au taiat 7 arbori esenta fag de pe proprietatea lui R T. La fata locului a mers martorul si a gasit acolo lemnul si un taf rasturnat.
R M (fila 53), precizeaza ca a mers la fata locului a doua zi dupa incident, si a vazut 5 fagi trasi in rampa si insa 2 taiati ce urmau a fi trasi. Toti arborii erau nemarcati. Martorul cunoaste haturile si se putea observa faptul ca 4 cioate erau pe proprietate tatalui sau.
La urmarirea penala, a dat declaratie doar inculpatul B G, care a recunoscut si regretat faptele. Inculpatul R C era plecat din tara, fara a se cunoaste o adresa.
Situatia de fapt a fost retinuta pe baza declaratiei inculpatului B in faza de urmarire penala, coroborata cu declaratiile sus analizate si cu celelalte probe administrate in faza urmaririi, respectiv: plangerile si declaratiile partilor vatamate (fl.2,23-24); proces verbal de cercetare la fata locului (fl.4-8); declaratii martori (fl.27-46); copii documente de proprietate (fi.12-21); declaratii invinuit (fl.51).
In drept, inculpatii au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infr. prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 108 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. a si art. 110 alin. 1 lit. d, alin. 2 lit. a din Legea nr. 46/2008, cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
Instanta apreciaza ca fapta inculpatilor care in perioada 10-18.01.2012, i-au determinat pe C I si pe C S sa taie si sa sustraga un numar de 7 arbori nemarcati, de esenta foioase de pe proprietatea partilor vatamate R T si D A, creand un prejudiciu in cuantum de 4536,3 lei fara TVA, nerecuperat, sunt doua fapte prevazute de legea penala, care prezinta pericolul social al unei infractiuni, savarsite cu forma de vinovatie a intentiei directe, motiv pentru care le va califica drept infractiuna, si va dispune condamnarea fiecarui inculpat la cate o pedeapsa cu inchisoarea. La dozarea fiecarei pedepsei, instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare legala prevazute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului si imprejurarile concrete in care s-a comis infractiunea. Se va avea de asemenea in vedere si persoana fiecarui inculpat, care nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, motiv pentru care va face aplicarea dispozitiilor art,. 74 lit. a raportat la 76 lit. b din Codul penal, privind retinerea circumstantelor atenuante si va cobori pedepsele sub minimul special prevazut de legea penala.
Tot raportat la considerentele de mai sus, instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si fara privare de libertate, motiv pentru care va face aplicarea dispozitiilor art. 81 Cod penal, si va dispune suspendarea conditionata a executarii fiecarei pedepse, pe termenul de incercare prevazut de art. 82 Cod penal.
in baza art. 359 Cod procedura penala va atrage atentia fiecarui inculpat, asupra prevederilor art. 83 Cod penal, in sensul ca daca in termenul de incercare va mai savarsi o noua infractiune se va revoca suspendarea conditionata.
in privinta laturii civile, instanta retine ca sunt intrunite conditiile acordarii de despagubiri, respectiv exista o fapta ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate dintre ele, vinovatia faptuitorilor, si conditia suplimentara recuperarii pagubelor in procesul penal, cea a constituirii de parte civila,
motiv pentru care in baza art. 14, 346 Cod procedura penala, raportat la art. 1357, si 1383 Cod civil, va obliga in solidar inculpatii la plata sumei de 2789,30 lei catre partea vatamata R T, si la 1747 lei catre partea vatamata D A.
Va dispune avansarea onorariilor aparatorilor din oficiu, catre Baroul Bacau, din fondurile MJ pentru avocati M I si M M, in cuantum de cate 300 lei.
In baza art. 191 alin.2 Cod procedura penala va obliga fiecare inculpat la cheltuieli judiciare avansate de stat.

Sursa: Portal.just.ro