Raspundere administrator.
Potrivit art.137 alin.1 lit.a-g din Legea nr.64/1995 republicata (fost art.124) "judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori si de orice alta persoana - care au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie" prin una din faptele desemnate expres de textul de lege.
Prin cererea formulata la data de 06.10.2004 reclamanta-creditoare AVAS a solicitat atragerea raspunderii patrimoniale a paratului-administrator L.G. si instituirea masurilor asiguratorii prevazuta de art.126 din Legea nr.64/1995 sustinand ca, potrivit raportului final intocmit de lichidator si documentelor aflate la dosar, paratul a determinat falimentul societatii debitoare, prin lipsa de interes manifestata in recuperarea datoriilor si prin desfasurarea unei activitati nerentabile care ducea in mod vadit la incetare de plati.
In drept, reclamanta a invocat disp.art.124 lit.c si d din Legea nr.64/1995.
Prin sentinta civila nr.562/COM/2005 judecatorul sindic a respins cererea ca nefondata retinand ca reclamanta nu a dovedit nici una din faptele invocate.
In ceea ce priveste fapta reglementata de art.137 (124) lit.c, a motivat instanta ca reclamanta nu a indicat care dintre activitatile care se circumscriu obiectului statutar al societatii debitoare au fost desfasurate de parat in interes personal si in ce masura acestea erau pagubitoare pentru societate. In contextul in care administratorul judiciar a constatat, in raportul intemeiat pe art.41 din Legea nr.64/1995 ca principala cauza a incetarii platii debitoarei S.C.C.A. SRL o reprezinta o seceta prelungita, cu consecinta imposibilitatii rambursarii creditului catre banca din productia estimata, iar din inscrisurile aflate la dosar nu rezulta ca paratul a continuat o activitate ruinatoare pentru societate, este evident ca nu poate fi retinuta in sarcina paratului savarsirea acestei fapte.
A mai retinut instanta de fond ca argumentele reclamantei privitoare la nerecuperarea de catre parat a creantelor societatii si managementul defectuoas nu pot fi incadrare in ipoteza textului art.137 lit.c si de aceea nu inlatura concluzia instantei.
Nici savarsirea de catre parat a faptei prevazute de art.137 lit.d nu a fost dovedita probator. Faptul ca paratul a predat administratorului judiciar evidenta contabila si ca printre cauzele incetarii de plati retinute de administratorul judiciar nu se regaseste si netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, reprezinta argumentele pentru care instanta retine ca acest caz de atragere a raspunderii nu este inbcident in cauza.
Impotriva sentintei mentionate a declarat recurs reclamanta AVAS care a invocat disp.art.304 pct.9 si 10 si art.3041 Cod pr.civila.
A sustinut recurenta ca astfel cum rezulta din actele dosarului fostul administrator a savarsit acte/fapte juridice de natura celor prevazute de art.137 din Legea nr.64/1995 lit.d si e.
A aratat recurenta ca, potrivit concluziilor raportului final, cauzele care au condus la incetarea de plati sunt:
- lipsa de interes a administratorului manifestata prin nerecuperarea datoriilor societatii debitoare in valoare de 1.022.543.305 lei, care intre timp s-au prescris fiind imposibila recuperarea acestora de catre lichidator;
- desfasurarea unei activitati nerentabile care ducea in mod vadit la incetarea de plati, generata de un management defectuos;
- in calitate de administrator al debitoarei nu a gestionat resursele financiare in mod adecvat fapt care a avut ca rezultat scaderea tarifelor prestarilor de servicii ce au adus incasari mult mai mici decat cele estimate initial, situatie care a condus in final la imposibilitatea rambursarii creditelor contractate, respectiv a achitarii obligatiilor izvorate din activitatea curenta si inregistrarea de pierderi financiare.
Mai mult decat atat fata de cele aratate fostul administrator al falitei a incercat prin mijloace frauduloase, pe de o parte, sa ascunda creditorilor situatia patrimoniala a societatii iar, pe de alta parte, a dispus continuarea unei activitati care ducea in mod evident societatea la incetarea de plati, fapte prevazute de art.137 lit.c si d din Legea nr.64/1995 (rep.2) si pentru care poate fi atrasa raspunderea patrimoniala a administratorului.
A mai sustinut recurenta ca sunt indeplinite conditiile prev. de art.137 lit.d deoarece obligativitatea tinerii contabilitatii in conformitate cu prevederile legale nu se rezuma doar la intocmirea actelor contabile ci si la depunerea evidentelor contabile la institutiile prev. de legea nr.82/1991.
De asemenea, s-a aratat ca dispozitiile art.137 nu contin in mod explicit cerinta culpei sau a greselii membrilor organelor de conducere, iar potrivit art.72 din Legea nr.31/1990 si art.1540 Cod civil, mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisa in executarea mandatului, raspunderea mandatarului (administratorului) fiind apreciata cu mai multa rigurozitate in cazul mandatului cu titlu oneros.
Intimatul-parat, prin aparator, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizand cauza sub aspectul motivelor invocate instanta a constatat ca recursul este nefondat.
Astfel, reclamanta a solicitat antrenarea raspunderii administratorului L.G. in temeiul art.137 lit.c si d din Legea nr.64/1995.
Potrivit art.137 "judecatorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere - asdministratori, directori, cenzori si de orice alta persoana - care au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie, prin una din urmatoarele fapte:
c) au dispus in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
Raspunderea organelor de conducere reglementata de textul citat este o raspundere comerciala delictuala pentru antrenarea careia este necesara intrunirea cumulativa a conditiilor raspunderii delictuale: fapta ilicita, prejudiciul provocat societatii, raportul de cauzalitate dintre fapt si prejudiciu si vinovatia.
In mod corect judecatorul sindic a apreciat ca in cauza reclamanta nu a dovedit savarsirea de catre parat a faptelor prevazute de art.137 lit.c si d.
Astfel, lipsa de interes manifestata in nerecuperarea datoriilor si desfasurarea unei activitati nerentabile care ducea in mod vadit la incetarea de plati , respectiv managementul defectuos invocate de reclamanta si retinute in raportul final al lichidatorului nu pot fi incadrate in dispozitiile art.137 lit.c deoarece nu se poate aprecia ca aceasta activitate a fost dispusa in interesul personal al paratului.
De asemenea, lichidatorul nu a retinut, iar reclamanta nu a dovedit contrariul, ca paratul nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea potrivit art.137 lit.d.
In ceea ce priveste vinovatia, aceasta rezulta din chiar modul de prezentare a faptelor care presupun un interes strain societatii debitoare, o cauza nelicita sau o incalcare vadita a dispozitiilor. Vinovatia apare in acceasta situatie sub forma intentiei directe sau indirecte, in sensul ca autorul faptei prevede rezultatul si urmareste producerea lui sau, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. Prin urmare, este necesar ca intentia sa fie dovedita, neputand fi retinuta doar culpa autorului.
Referitor la raportul de cauzalitate, acesta se prezuma in conditiile art.137 din lege, prezumtia fiind o prezumtie absoluta ce nu poate fi rasturnata prin nici un mijloc de proba. Este suficient a se proba incetarea platilor si savarsirea uneia sau mai multor fapte din cele prevazute de art.137 fara a mai fi necesara dovedirea legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu.
Avand in vedere insa ca reclamanta nu a dovedit savarsirea faptelor invocate, nu se poate retine existenta unei legaturi de cauzalitate cu prejudiciul,astfel apreciind ca motivele invocate de recurenta sunt nefondate, curtea respinge recursul ca atare, in baza art.312 al.1 Cod pr.civila.
Decizia civila nr.574/07 iulie 2005