Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contestatie Sentinta civila nr. 2927 din data de 17.10.2011
pronunțată de Judecatoria Moinesti

ROMANIA
JUDECATORIA MOINESTI Dosar nr. 1176/260/2009
SENTINTA nr. 2927
Sedinta publica de la 17 OCTOMBRIE 2011
PRESEDINTE PATRASC-BALAN MIHAI-CRISTINEL
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 31.03.2009 sub nr. 1176/260/2009, contestatoarea a formulat contestatie la executare solicitand instantei in principal obligarea organului de executare la continuarea executarii, iar in subsidiar sa se constate ca imobilul este proprietate comuna a intimatilor, ca cei doi soti au o contributie egala la dobandirea imobilului si impartirea bunului prin atribuirea acestuia debitoarei cu obligarea la sulta in mod corespunzator sau atribuirea provizorie cu stabilirea termenului in care acesta este obligat sa depuna suma ce reprezinta cota parte cuvenita debitoarei precum si restituirea taxei judiciare de timbru.
in motivare, contestatoarea a aratat ca prin sentinta civila nr. 547/01.03.2005 pronuntata de Judecatoria Moinesti in dosarul nr. 1165/2005 s-a admis cererea privind emiterea ordonantei cuprinzand somatia de plata. Hotararea a fost investita cu formula executorie iar executarea silita face obiectul dosarului de executare nr. al BEJ in cadrul careia s-a inceput executarea silita a imobilului. Ulterior, executorul judecatoresc a sistat executarea pana la partajare, retinand faptul ca imobilul se afla in proprietate codevalmasa a debitoarei si sotului acesteia.
in drept, au fost invocate dispozitiile art. 29 din codul familiei, art. 67310, art. 274 cod procedura civila.
in dovedirea actiunii contestatoarea a depus la dosar inscrisuri.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 27 lei si timbru judiciar in cuantum de 0,50 lei.
Prin incheiere pronuntata de Judecatoria Moinesti in dosarul nr. 1176/260/2009 s-a dispus suspendarea judecatii in temeiul art. 1551 cod procedura civila.
impotriva incheierii contestatoarea a formulat recurs, iar prin decizia nr. 69/01.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr. 1176/260/2009 a fost admis recursul, casata incheierea si trimisa cauza aceleiasi instante pentru continuarea judecatii.
Legal citati intimatii nu s-au prezentat in fata instantei si nu au formulat intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 547/01.03.2005 pronuntata de Judecatoria Moinesti in dosarul nr. 1165/2005 a fost admisa cererea formulata de S.C. in contradictoriu cu BD, aceasta fiind obligata la plata sumei de 87,73 USD in echivalent lei la data platii reprezentand pret al serviciilor de telefonie mobila, 506 lei penalitati de intarziere, contravaloare penalitati de intarziere de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere aferente debitului de 270,08 lei pentru perioada cuprinsa intre 01.02.2005 si data indeplinirii obligatiei, precum si la cheltuieli de judecata in cuantum de 132,1 lei.
Prin contractul de cesiune de creante din 23.12.2005 incheiat intre in calitate de cesionar si S.C. in calitate de cedent toate drepturile prezente si viitoare ale S.C. de a primi sumele datorate contului de client nr. 20115441 au fost vandute catre S.C.
in data de 25.09.2006 intre BEJ si S.C. s-a incheiat contractul nr. 53 avand ca obiect executarea silita a debitoarei conform sentintei civile nr. 547/01.03.2005.
Potrivit art. 399 alin. 1 cod procedura civila, impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, se poate face contestatie si in cazul in care organul de
executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.
Din cuprinsul contractului de vanzare-cumparare cu nr. 639/03.03.1997(fila 41 dosar) reiese faptul ca in data de 03.03.1997, BV si BD au cumparat de la FS si FV un apartament compus din doua camere, bucatarie si dependinte.
insa prin cererea depusa la dosarul cauzei pentru termenul de judecata din 18.09.2009(fila 134 dosar) expertul desemnat in cauza arata ca la a doua convocare pentru efectuarea expertizei s-a prezentat RM sora intimatei BD, care a declarat ca apartamentul nu se mai afla de o lunga perioada de timp in proprietatea sotilor BD si BV, aspect confirmat si de vecinii de scara.
De asemenea, din raspunsul depus la dosarul cauzei de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara in data de 18.01.2010(fila 188 dosar) reiese faptul ca pentru apartamentul prin incheierea nr. 1672/07.03.2008 s-a inscris dreptul de proprietate in cote indivize de Vi fiecare in favoarea numitilor CD si CO.
Prin adresa emisa de instanta la data de 30.08.2011 s-a pus in vedere contestatoarei ca pana la termenul din 13.10.2011 sa efectueze procedura de citare prin publicitate cu intimata BD si sa depuna dovada efectuarii acesteia la dosarul cauzei, precum si de a-si preciza pozitia fata de adresa OCPI ce a fost comunicata catre contestatoare.
Potrivit art. 3713 cod procedura civila, sunt supuse executarii silite bunurile debitorului.
Or, din inscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa Biroului de Cadastru si Publicitate Imobiliara, se poate observa ca la momentul introducerii actiunii de catre contestatoare, respectiv 31.03.2009, imobilul reprezentand apartament nu se mai afla in proprietatea intimatilor BD si BV, ci era in proprietatea altor persoane, respectiv CD si CO, inca din data de 07.03.2008.
Totodata, instanta retine si faptul ca prin contestatia la executare contestatoarea a solicitat obligarea organului de executare la continuarea executarii silite doar in ceea ce priveste imobilul, fara a indica si alte bunuri mobile sau imobile impotriva carora sa se continue procedura executarii silite.
Prin urmare, avand in vedere ca bunul imobil pentru care se solicita continuarea executarii silite nu se mai afla in proprietatea intimatilor inca din data de 07.03.2008, instanta va respinge contestatia la executare formulata de S.C. in contradictoriu cu BD, BV si BEJ, ca neintemeiata.

Sursa: Portal.just.ro