Litigiu de munca privind acordarea de daune morale rezultate din nerestituirea garan?iilor materiale la incetarea raporturilor de munca. Raspunderea materiala a angajatorului. Dovada existen?ei prejudiciului
Art. 253 din Codul muncii
Este eronat rationamentul instantei de fond care, plecand de la fapta ilicita a angajatorului decurgand din nerestituirea garantiei, a tras concluzia ca s-a creat o frustare si un disconfort psihic apelantei-reclamante deoarece ar fi de natura evidentei ca nerestituirea unor sume retinute in baza contractului individual de munca este de natura a o prejudicia pe aceasta din urma. Cu alte cuvinte, tribunalul a prezumat prejudiciul nepatrimonial, desi in dovedirea acestei conditii a raspunderii patrimoniale ale angajatorului era necesara administrarea unor probe pe baza carora sa fie stabilita cu certitudine atat existenta, cat si intinderea prejudiciului.
Eventualul prejudiciu, afirmat generic de partea reclamanta ca fiind un prejudiciu moral, nu poate fi considerat probat doar prin prezentarea unor inscrisuri privind convorbirile telefonice purtate cu fostul angajator. Inscrisurile in discutie pot fi relevante la analiza conditiei faptei ilicite a angajatorului, dar in nici un caz nu dovedeste valoarea nepatrimoniala a salariatei lezata si, cu atat mai putin, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu. Nici existenta unui contract de vanzare cumparare autovehicul nu poate fi avuta in vedere, nerezultand legatura de cauzalitate intre fapta ilicita a angajatorului de nerestituire a garantiei si prejudiciul creat salariatului, respectiv lipsirea de mijloace de subzistenta.
Inscrisurile depuse in calea de atac privind starea materiala a familiei nu pot fi avute in vedere, fata de imprejurarea ca tind la dovedirea unor imprejurari de fapt care nu au fost supuse dezbaterii instantei de fond, aspect de natura sa contravina prevederilor art. 478 Cod procedura civila, cererea de pretentii fiind motivata generic.
Simpla enuntare a faptei pretins cauzatoare a prejudiciului, respectiv nerestituirea garantiei nu este prin ea insasi de natura a face dovada producerii unui prejudiciu moral, cu atat mai mult cu cat angajatorul a facut dovada achitarii drepturilor salariale aferente lunii martie 2014 in data de 09.04.2014. In aceste conditii, nu se poate prezuma automat un disconfort psihic si o nevoie pecuniara stringenta, reclamanta angajandu-se in data de 06.05.2014, prejudiciul moral afirmat necesitand a fi dovedit in prezenta cauza.
(Curtea de Apel Bucure?ti, Sectia a VII-a Civila ?i pentru cauze privind conflicte de munca ?i asigurari sociale, decizia Nr.709 din 10 februarie 2016)
Prin motivele de apel formulate, intemeiate in drept pe dispozitiile art.466 si urm. din Codul de procedura civila, apelanta parata SC HN SA a invederat ca instanta de fond, in mod eronat, a retinut ca daunele morale ii sunt datorate intimatei-reclamante datorita intarzierii in restituirea garantiei. Incetarea raporturilor de munca cu intimata-reclamanta a intervenit strict la initiativa acesteia, societatea neproducandu-i niciun prejudiciu in derularea raporturilor de munca care sa conduca la acordarea unor daune morale.
In cazul in care instanta de fond a inteles sa acorde daune morale intimatei-reclamante, ca urmare a faptului ca nu a fost restituita la timp garantia constituita prin retineri din salariul de baza, solicita a se avea in vedere faptul ca ulterior incetarii raporturilor de munca a contactat-o telefonic pe intimata-reclamanta pentru a se prezenta la caseria societatii in vederea restituirii sumei de bani ce i se cuvenea, insa intimata-reclamanta nu a inteles sa dea curs invitatiei.
In aceste conditii, avand in vedere disponibilitatea de a restitui intimatei-reclamante suma ce i se cuvenea de plata, considera ca argumentele instantei de fond, respectiv imposibilitatea valorificarii unor drepturi banesti ce i se cuveneau intimatei-reclamante, aceasta fiind lipsita in perioada 01.04.2015-06.05.2015 de venituri salariale, nu se justifica in raport cu situatia de fapt.
In data de 09.04.2014 societatea a achitat prin virament bancar, intimatei-reclamante lichidarea lunii martie 2014, inclusiv c/val, zilelor de concediu de odihna neefectuat respectiv suma totala de 1.611 lei, asa cum rezulta din ordinul de plata nr. 5760 din 09.04.2015 reprezentand salarii lichidare martie 2014, precum si fluturasul de salariu al intimatei-reclamante aferent lichidarii lunii martie 2014.
In aceste conditii, considera ca intimata-reclamanta nu a fost lipsita de venituri pana la data de 06.05.2014, cand s-a angajat la un alt loc de munca, astfel incat acordarea daunelor morale sa se justifice. Intimata-reclamanta a fost cea care a solicitat incetarea raporturilor de munca cu subscrisa, in conformitate cu art. 81, alin. 1 din Codul muncii, aceasta asumandu-si faptul ca de la momentul incetarii raporturilor de munca si pana la angajarea sa la alt loc de munca va trebui sa aiba alte surse de venituri, altele decat veniturile salariale pe care societatea i le achita ca urmare a muncii prestate.
Prin motivele de apel incident formulate, intemeiate in drept pe dispozitiile Legii nr.22/1969, Legea nr.53/2003, art.453, art.466 si urm. din Codul de procedura civila, apelanta reclamanta BR solicita admiterea apelului incident si modificarea in parte a sentintei atacate, in sensul obligarii paratei la plata sumei de 10 000 lei daune morale.
Acoperirea integrala a prejudiciului moral suferit pana la momentul achitarii integrale a sumelor reprezentand garantia si dobanda legala (22.10.2015) nu se putea face prin suma acordata de catre instanta de fond de 5000 lei, cuantumul acesteia fiind diminuat fara temei de catre aceasta. Sentimentul negativ resimtit urmare atitudinii fostului angajator a fost dat de indisponibilizarea sumei reprezentand garantia constituita, pana la data incasarii efective a acesteia.
In mod eronat instanta de fond a apreciat ca a fost lipsita de venituri salariale pana la data de 06.05.2014, moment al angajarii la noul loc de munca. Considera ca nu poate fi retinuta aceasta data ca finalul perioadei in care a resimtit prejudiciul suferit, cunoscut fiind faptul ca veniturile salariale se primesc lunar/bilunar si nu in avans; suma ce o reprezenta garantia ar fi ajutat-o sa depaseasca neajunsurile materiale, pana la data de 30.05.2014, data la care a incasat primul salariu de la noul loc de munca( cca.1200 lei).
Apelanta invedereaza ca a recurs la vanzarea autoturismului familiei in data de 16.05.2014, producand astfel inca un disconfort de miscare familiei sale, pentru a putea acoperi toate cheltuielile normale si necesare pe care le-a avut in perioada 01.04.2014-30.05.2014. Datorita criticilor familiei ce s-au rasfrant asupra sa datorita lipsei veniturilor a fost necesar sa se lipseasca de un confort, instrainand masina.
Arata ca reclamanta era cea care aducea si aduce in casa venituri mai mari, sotul avand salariu mic (a incasat in luna aprilie 2014- 777 lei, iar in mai 2014 suma de 801lei)- iar soacra cu care convietuiesc primind o pensie de cea 800 lei /luna, din care 515 lei/luna achita rata la un credit. Veniturile familiei sale pe perioada in discutie au fost insuficiente raportat la platile dovedite privind intretinerea apartamentului in care locuiesc, curentul electric, telefoanele, cablu TV, cresa, rata lunara dar si costurile nedovedite cu alimentele si altele necesare traiului de zi cu zi, urmand a se retine si nevoile unui copil de 2 ani cu laptele praf, mancare specifica, imbracaminte, etc. Considera ca instanta de apel trebuie sa reconsidere intreaga situatie creata urmare a prejudiciului creat si dovedit, legatura de cauzalitate intre cauza si efect fiind de necontestat datorita refuzului angajatorului de a-i restitui garantia corespunzatoare a fost pusa intr-o situatie ingrata fata de familie.
Costurile vietii de zi cu zi a fost necesar a le suporta, acestea nu au fost voluptorii, iar faptul ca a dovedit consecventa cu care a contactat telefonic (facturi telefon depuse la instanta de fond) fosta societate angajatoare dovedeste ca suma pe care aceasta dorea a o restitui nu era de 2300 lei.
Analizand apelurile declarate, potrivit dispozitiilor art.477 Cod procedura civila, in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
In ceea ce priveste apelul declarat de intimata parata SC HN SA, acesta va fi analizat cu prioritate in raport de apelul incident declarat de reclamanta BR, deoarece vizeaza existenta dreptului privind daune morale, cu relevanta in solutionarea caii de atac exercitata de partea adversa, care se refera la aprecierea gresita de catre instanta de fond cu privire la cuantumul acestora. Or, chestiunea supusa analizei de catre reclamanta este incidentala modalitatii de rezolvare a fondului pretentiilor deduse judecatii in prima instanta.
Prin cererea introductiva, reclamanta BR a solicitat obligarea fostului angajator la plata daunelor morale in cuantum de 10000 lei, justificat de disconfortul psihic sporit la care a fost supusa, prin nerestituirea garantiei in cuantum de 4000 lei, retinuta de catre angajator. A motivat generic cererea in sensul gradului de umilinta si stresului la care a fost supusa, numeroaselor contacte telefonice privind indeplinirea obligatiei si necesitatea de a vinde autoturismul personal pentru acoperirea cheltuielilor.
In sustinerea cererii, reclamanta a depus listing convorbiri telefonice in perioada 03.05.2014 - 10.12.2014 si contract de vanzare cumparare pentru vehicul folosit din 18.05.2014.
Instanta de fond a apreciat, partial, intemeiata cererea de acordare daune morale, justificat de imprejurarea ca prin conduita manifestata de societatea angajatoare, reclamanta a suferit un prejudiciu moral, ca urmare a imposibilitatii valorificarii unor drepturi banesti ce i se cuveneau in baza relatiei contractuale cu fostul angajator si pe care acesta avea obligatia sa le plateasca chiar la data incetarii raporturilor de munca, fiind vorba despre sume constituite prin retineri salariale succesive.
Apelanta intimata a contestat prejudiciu moral suferit de catre fosta salariata, raportat la faptul ca in data de 09.04.2014 a achitat prin virament bancar lichidarea lunii martie 2014, inclusiv c/val, zilelor de concediu de odihna neefectuat, respectiv suma totala de 1.611 lei. A considerat apelanta ca intimata-reclamanta nu a fost lipsita de venituri pana la data de 06.05.2014, cand s-a angajat la un alt loc de munca.
Curtea retine intemeiate criticile formulate, antrenarea raspunderii patrimoniale a angajatorului fata de salariat, in temeiul prevederilor art.253 Codul muncii, fiind angajata numai daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta contractului individual de munca, fapta ilicita a angajatorului, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicita, vinovatia angajatorului.
In cauza nu s-a facut dovada indeplinirii cumulative a cerintelor impuse de textul de lege invocat. Admiterea cererii de acordare a daunelor morale este conditionata de producerea unui minimum de probe si de indicii din care sa rezulte atat existenta prejudiciului moral adus reclamantei, cat si intinderea acestuia, intrucat nu se poate prezuma nici existenta, nici intinderea prejudiciului personal nepatrimonial dintr-un comportament al angajatorului, pretins ilicit.
Din acest punct de vedere, este eronat rationamentul instantei de fond care, plecand de la fapta ilicita a angajatorului decurgand din nerestituirea garantiei, a tras concluzia ca s-a creat o frustare si un disconfort psihic apelantei-reclamante deoarece ar fi de natura evidentei ca nerestituirea unor sume retinute in baza contractului individual de munca este de natura a o prejudicia pe aceasta din urma. Cu alte cuvinte, tribunalul a prezumat prejudiciul nepatrimonial, desi in dovedirea acestei conditii a raspunderii patrimoniale ale angajatorului era necesara administrarea unor probe pe baza carora sa fie stabilita cu certitudine atat existenta, cat si intinderea prejudiciului.
Eventualul prejudiciu, afirmat generic de partea reclamanta ca fiind un prejudiciu moral, nu poate fi considerat probat doar prin prezentarea unor inscrisuri privind convorbirile telefonice purtate cu fostul angajator. Inscrisurile in discutie pot fi relevante la analiza conditiei faptei ilicite a angajatorului, dar in nici un caz nu dovedeste valoarea nepatrimoniala a salariatei lezata si, cu atat mai putin, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu. Nici existenta unui contract de vanzare cumparare autovehicul nu poate fi avuta in vedere, nerezultand legatura de cauzalitate intre fapta ilicita a angajatorului de nerestituire a garantiei si prejudiciul creat salariatului, respectiv lipsirea de mijloace de subzistenta.
Inscrisurile depuse in calea de atac privind starea materiala a familiei nu pot fi avute in vedere, fata de imprejurarea ca tind la dovedirea unor imprejurari de fapt care nu au fost supuse dezbaterii instantei de fond, aspect de natura sa contravina prevederilor art. 478 Cod procedura civila, cererea de pretentii fiind motivata generic.
Curtea apreciaza ca simpla enuntare a faptei pretins cauzatoare a prejudiciului, respectiv nerestituirea garantiei nu este prin ea insasi de natura a face dovada producerii unui prejudiciu moral, cu atat mai mult cu cat angajatorul a facut dovada achitarii drepturilor salariale aferente lunii martie 2014 in data de 09.04.2014. In aceste conditii, nu se poate prezuma automat un disconfort psihic si o nevoie pecuniara stringenta, reclamanta angajandu-se in data de 06.05.2014, prejudiciul moral afirmat necesitand a fi dovedit in prezenta cauza.
Prin urmare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte atingerea adusa unor valori sau atribute personale, nepatrimoniale, Curtea nu poate constata ca pozitia fostului angajator de amanare a restituirii garantiei, justifica obligarea acestuia la plata despagubirilor pentru producerea prejudiciului moral pretins de reclamanta, cuantificat si precizat ca si capat de cerere in cauza, insa nu si dovedit.
Pentru aceste considerente, Curtea retine ca nu se mai impune analizarea apelului incident declarat de catre apelanta reclamanta doar cu privire la cuantificarea daunelor morale.
In temeiul art. 480 alin.2 Cod procedura civila, Curtea va respinge apelul incident declarat de apelanta reclamanta, va admite apelul declarat de apelanta intimata, va schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca va respinge cererea de obligare a intimatei la plata daunelor morale ca neintemeiata, mentinand restul dispozitiilor.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantei de esalonare a restituirii sumei incasate cu titlu de daune morale, Curtea o retine intemeiata.
Conform art. 397 alin.3 Cod procedura civila „in cazurile in care instanta poate da termen pentru executarea hotararii, ea va face aceasta prin chiar hotararea care dezleaga pricina, aratand si motivele pentru care a acordat termenul”. In aplicarea acestui text de lege, Curtea are in vedere comportamentul angajatorului in ceea ce priveste executarea de buna-voie si corespunzatoare a obligatiilor ce deriva din contractul individual de munca incheiat cu salariatul, principiul bunei credinte reglementat de art. 8 din Codul muncii care trebuie sa guverneze raporturile de munca, precum si starea financiara a salariatei invocata in fata instantei de apel. Curtea apreciaza ca prin solutia pronuntata, respectiv de respingere a cererii de acordare a daunelor morale, apelanta reclamanta ar fi pusa intr-o situatie dificila, decurgand din intoarcerea executarii sumei achitata voluntar de catre angajator in baza hotararii instantei de fond.
In aceste conditii, Curtea, in temeiul art.397 alin.3 Cod procedura civila, va esalona restituirea sumei incasate cu titlu de daune morale pe o perioada de 10 luni, in rate egale, incepand cu data pronuntarii prezentei decizii.