„Intrucat calitatea de constructor de buna credinta invocata de catre parat nu constituie o exceptie de procedura, si nu face parte din <alte asemenea mijloace de aparare> in sensul art.294 Cod procedura civila, spre a fi considerate cereri noi, simple aparari care ar trebui analizate direct in calea de atac a apelului, ci veritabile aparari de fond, ce nu tin de dreptul procedural, ci de cel substantial, pe care paratul il si are in vedere – art.494 Cod civil, cazul constructorului de buna credinta, cu drepturile si obligatiile ce decurg dintr-o astfel de calitate, stabilita de catre instanta, in baza unei cereri in acest sens adresata acesteia. Or, la fond nu s-a solicitat de catre parat sa se constate calitatea susmentionata din perspectiva art.494 Cod civil intr-o eventuala cerere reconventionala, potrivit art.111 Cod procedura civila, si nici ca aparare de fond, dimpotriva, paratul nici nu a formulat in termenul legal, intampinare la actiunea reclamantului.
Instanta de apel – in aceste imprejurari – nu avea caderea de la lege sa treaca la analiza noii cereri formulata direct in apel, fara ca aceasta sa fi facut in prealabil cercetarea pe fond la prima instanta, tocmai in virtutea limitelor impuse de prevederile art.294 C.proc.civ.”.
Domeniu – limitele judecatii in apel
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.19227/301/2009 – DECIZIA CIVILA NR.664/16.04.2014)
Prin sentinta civila nr.5663/28.03.2012, pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti in dosarul nr.19227/301/2009, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive ca neintemeiat.
S-a admis in parte cererea privind pe reclamantul V.I. si pe paratul F.I..
S-a stabilit linia de hotar dintre imobilul teren situat in Bucuresti, str.Rulmentului, nr.12, sector 3 si respectiv imobilul teren situat in Bucuresti, str. Grota Lacurilor, nr.9-11 pe aliniamentul indicat de punctele 15-14-5-6-7 identificate in Anexa nr.2 a la raportul de expertiza tehnica intocmit de expertii Barbu Gheorghe, Didulescu Caius si Dragan Ioan.
A fost obligat paratul sa mute gardul din tabla dintre cele doua proprietati pe linia de hotar anterior stabilita, si, pe cale de consecinta, sa lase in deplina proprietate si posesie reclamantului suprafata de teren de 0,27 ml, aferenta distantei dintre punctul 1 si 15, respectiv de 0,54 ml aferenta distantei dintre punctul 3 si 14, conform aceluiasi raport de expertiza, ocupata de gardul amplasat cu nesocotirea aliniamentului mai sus descris.
A fost obligat paratul sa desfiinteze constructia ce depaseste linia de hotar stabilita, pentru partea cuprinsa intre punctul 14 si punctul 3, respectiv intre punctul 5 si punctul 4 din aceeasi anexa.
A fost obligat paratul la plata sumei de 4443,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de judecata a retinut urmatoarele:
„Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 10.09.2009 sub nr.19227/301/2009 reclamantul V.I. a solicitat in contradictoriu cu paratul F.I. pronuntarea unei hotarari prin care sa se dispuna stabilirea liniei de hotar care desparte proprietatile partilor, obligarea paratului la respectarea dreptului de proprietate asupra fasiei de teren acaparata fara drept si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamantul a aratat ca este proprietarul terenului situat in Bucuresti, str.Rulmentului, nr.12, sect.3, care se invecineaza si cu terenul paratului F.I.. Acesta din urma a desfiintat in mod abuziv semnele de hotar ce despart cele doua proprietati, acaparand o suprafata din terenul sau de 8 mp. pe care a fost ridicata si o constructie. In aceste conditii, arata reclamantul, se impune stabilirea liniei reale de hotar si demolarea constructiei existente pe terenul acaparat in mod abuziv.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.584 C.civ.
In sustinerea cererii a atasat un set de inscrisuri.
Paratul nu a formulat in termen legal intampinare
La termenul din data de 24.03.2010 instanta a dispus, din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice topografice, fiind depuse, la solicitarea reclamantului, si raspunsul la obiectiunile formulate de acesta.
La termenul din data de 22.09.2010 paratul a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive intrucat nu are calitatea de proprietar al imobilului invecinat cu cel al reclamantului, exceptie prorogata de instanta.
La termenul din data de 29.06.2011 instanta a incuviintat cererea reclamantului de efectuarea a unei contraexpertize, noul raport de expertiza fiind depus la dosarul cauzei.
La data de 31.01.2012 paratul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, aratand ca incalcarea dreptului de proprietate al acestuia este infima si se poate datora unei erori de masurare, astfel incat nu pot fi avute in vedere concluziile expertizei iar, pe de alta parte, demolarea constructiei ar constitui o masura excesiva.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.1996/16.06.2009 a Judecatoriei Targu-Carbunesti, luandu-se act de tranzactia partilor, reclamantul V.I. a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, str.Rulmentului, nr.12, sect.3 format din teren in suprafata de 500 mp. si constructie, in calitate de succesor al numitilor V.D.S. si V.T.
Conform primului raportul de expertiza tehnica judiciara linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului si cel ocupat de parat nu corespunde planurilor cadastrale din anii 1980 iar diferenta ce se constata fata inscrisurile prezentate de parti se datoreaza faptului ca paratul a modificat vechea configuratie a constructiei situata pe terenul sau in sensul ca o parte din aceasta a fost edificata pe terenul reclamantului.
Cea de-a doua expertiza tehnica topografica efectuata in cauza a avut in vedere doar actele de proprietate depuse de reclamant intrucat paratul, desi i s-a solicitat nu le-a prezentat.
Fata de cele invederate de parti si de actele prezentate expertul tehnic a propus doua variante de granituire, respectiv una care respecta punctul de vedere al paratului si prin care ramane actuala limita de hotar existenta, iar cealalta respecta punctul de vedere al reclamantului si prin care linia de hotar este in conformitate cu planurile topografice.
Din inscrisurile depuse de parat rezulta ca acesta stapaneste terenul si constructia invecinata cu terenul reclamantului in baza unui inscris sub semnatura privata prin care autorul sau, respectiv numitul F.N., a dobandit de la numitii D.Gh. si D.M. la data de 26.05.1968 terenul situat in Bucuresti, str.Grota Lacurilor, nr.9, sect.3. De asemenea, in legatura cu acest teren a fost formulata, printre altii si de catre paratul F.I., o actiune avand ca obiect constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului si a constructiei aferente prin uzucapiune si accesiune ce face obiectul dosarului nr.29300/301/2009 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
In urma demersurilor efectuate de instanta, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara – Sector 3 Bucuresti a comunicat prin adresa nr.54362/25.10.2010 ca pentru imobilul situat in Bucuresti, str.Grota Lacurilor, nr.9, sect.3 nu s-a deschis carte funciara individuala si prin urmare nu exista un titlu de proprietate pentru acest teren.
Analizand cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parat, conform art.137 al.1 C.proc.civ., instanta o va respinge ca nefondata, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.584 C.civ. orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa (...).
De asemenea, din dispozitiile art.480 C.civ. rezulta ca in raporturile de proprietate orice persoana este obligata sa respecte atributele acesteia.
Din aceste prevederi rezulta, pe de o parte, ca in materie de granituire calitatea procesuala pasiva apartine persoanei care are calitatea de vecin in raport cu cel ce solicita granituirea iar in materie de revendicare calitatea procesuala pasiva apartine posesorului neproprietar.
Or, in cauza, din inscrisurile depuse la dosar precum si din sustinerile partilor rezulta ca paratul Florescu Ion este, prin prisma terenului si a constructiei pe care o stapaneste la adresa din Bucuresti, str.Grota Lacurilor, nr.9, sect.3, vecin cu proprietatea reclamantului, motiv pentru care are calitate procesuala pasiva atat in ceea ce priveste granituirea, cat si revendicarea. De altfel, chiar demersul paratului de a introduce actiunea in constatarea uzucapiunii ce face obiectul dosarului nr.29300/301/2009 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti tradeaza calitatea sa de posesor al terenului in discutie, uzucapiunea fiind o modalitate de dobandire a dreptului de proprietate prin exercitarea posesiei un anumit interval de timp.
De aceea, nu poate fi retinuta sustinerea paratului privind lipsa calitatii procesuale pasive datorita lipsei calitatii de proprietar, cele doua actiuni, respectiv granituirea si revendicarea, pretinzand doar calitatea de vecin, respectiv posesor, calitati care sunt intrunite in persoana sa.
Pe fondul cauzei, instanta constata ca din cele doua expertize efectuate in cauza si din inscrisurile existente la dosar rezulta neindoielnic ca situatia din teren a celor doua proprietati invecinate nu corespunde celei din actul de proprietate al reclamantului si din plansele topografice. Din acest punct de vedere nu poate fi retinuta sustinerea paratului conform careia diferentele s-ar putea datora unei erori de masurare dat fiind tehnica utilizata la efectuarea masuratorilor si tinand seama ca ambele expertize confirma aceste diferente.
De asemenea, cea de-a doua expertiza efectuata in cauza, mai elaborata sub aspectul constatarilor, propune doua variante de stabilire a liniei de hotar dintre care instanta o va alege pe cea de-a doua intrucat aceasta este in concordanta cu actele de proprietate prezentate de reclamant si cu plansele topografice existente si, prin urmare, realizeaza o corespondenta mai fidela intre realitatea in fapt si cea in drept. Instanta mai arata si faptul ca inclusiv prima varianta propusa de expert, care are in vedere doar sustinerile paratului, constata o diferenta de 11 mp. fata de suprafata din acte in defavoarea reclamantului, de unde rezulta netemeinicia sustinerilor paratului referitoare la concordanta intre suprafetele din teren si cele din actele de proprietate.
Mai mult, adoptand cea de-a doua varianta propusa de expert paratul va detine o suprafata identica cu cea declarata, respectiv de 450 mp., pe cand reclamantul, chiar si in acest conditii va avea teren in suprafata de 450 mp., mai putin cu 6 mp. fata de suprafata din acte. Or, adoptand prima varianta s-ar crea o stare de fapt vadit contrara inscrisurilor ce probeaza situatia juridica a celor doua proprietati intrucat reclamantul ar urma sa detina teren mai putin cu 11 mp. iar paratul mai mult cu 5 mp.
Pentru aceste considerente, instanta va admite actiunea, va stabili linia de hotar dintre imobilul – teren situat in Bucuresti, str.Rulmentului, nr.12, sect.3 si respectiv imobilul – teren situat in Bucuresti str.Grota Lacurilor, nr.9-11, pe aliniamentul indicat de punctele 15-14-5-6-7 identificate in Anexa nr.2 a raportului de expertiza topografica, va obliga pe parat sa mute gardul din tabla dintre cele doua proprietati pe linia de hotar anterior stabilita si, pe cale de consecinta, sa lase in deplina proprietate si posesie reclamantei suprafata de 0,27 mp., aferenta distantei dintre punctul 1 si 15, respectiv 0,54 mp. aferenta distantei dintre punctul 3 si 14, conform aceluiasi raport de expertiza, suprafete ocupate de gardul amplasat cu nesocotirea aliniamentului mai sus descris.
De asemenea, constatand ca din probele administrate in cauza paratul a incalcat dreptul de proprietate al reclamantului prin edificarea constructiei si pe terenul sau, va obliga pe parat sa desfiinteze constructia ce depaseste linia de hotar stabilita, pentru partea cuprinsa intre punctul 14 si punctul 3, respectiv intre punctul 5 si punctul 4 din aceeasi anexa”.
S-a facut aplicarea art.274 C.proc.civ.
Impotriva sentintei civile nr.5663/28.03.2012 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a formulat apel paratul F.I., astfel cum s-a retinut in decizia pronuntata de Tribunalul Bucuresti:
„In dezvoltarea motivelor de apel apelantul parat a aratat ca hotararea pronuntata de Judecatoria sector 3 Bucuresti este nelegala si netemeinica pentru urmatoarele considerente:
In fapt a motivat ca, prin sentinta apelata, s-a dispus stabilirea liniei de hotar dintre imobilul - teren, situat in Mun. Bucuresti sector 3, str. Rulmentului nr. 12 si respectiv imobilul - teren situat in Mun. Bucuresti, sector 3, str. Grota Lacurilor nr. 9 - 11, pe aliniamentul indicat de punctele 15-14-5-6-7, identificate in Anexa nr. 2 la raportul de Expertiza Tehnica Judiciara intocmit de catre expertii Barbu Gheorghe, Didulescu Caius si Dragan Ioan.
Apelantul a fost obligat sa mute gardul din tabla dintre cele doua proprietati pe linia de hotar anterior stabilita si pe cale de consecinta, sa lase in deplina proprietate si linistita posesie reclamantului suprafata de teren de 0,27 ml, aferenta distantei dintre punctul 1 si 15, respectiv 0,54 ml aferenta distantei dintre punctul 3-14, conform Raportului de Expertiza Tehnica Judiciara mai sus mentionat.
Pe cale de consecinta, a fost obligat sa desfiinteze constructia ce depaseste linia de hotar stabilita, pentru partea cuprinsa intre punctul 14 si punctul 3, respectiv intre punctul 5 si punctul 4 din aceeasi anexa.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut faptul ca, paratul a incalcat proprietatea reclamantului, pe o suprafata de 2,07 mp.
Instanta de Fond a acordat mai mult decat s-a cerut prin cererea de chemare in judecata – plus expertiza.
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat in temeiul dispoz. art.584 C.civ., stabilirea liniei de hotar dintre terenul proprietatea sa si terenul aflat in posesia paratului, solicitand de asemenea obligarea reclamantului la respectarea dreptului sau de proprietate, aferent terenului. Acest al doilea capat de cerere a fost calificat de catre instanta de fond, din oficiu, ca fiind o actiune in revendicare. Aceasta deductie reiese din motivarea instantei de fond cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a apelantului care a analizat-o din prisma actiunii in granituire si actiunii in revendicare. Apreciaza ca aceasta calificare efectuata din oficiu de catre instanta de fond a fost nelegala, intrucat nu a fost solicitata de catre apelant.
Prezentul litigiu a fost fundamentat in drept pe dispozitiile art. 584 Cod civil, care prevede ca orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituire proprietatii lipite cu a sa.
Valoarea mentionata in pct. 5 al Concluziilor din Raportul de Expertiza Tehnica Judiciara in specialitatea Topografie intocmit de catre Dl. Expert Burciu Constantin.
In egala masura, actiunea fondata pe dispozitiile art. 584 Cod civil nu permite judecatorului trecerea peste cele ce atesta vointa initiala a partilor sau situatia primordiala a liniei de demarcare dintre proprietati si stabilirea unei situatii juridice noi, in sensul fixarii unui alt hotar decat cel avut in vedere de parti cel existent la momentul la care a operat transmisiunea dreptului de proprietate.
Este motivul pentru care reclamantul in actiunea in granituire nu se poate fundamenta, in considerentele actiunii sale, pe imprejurari ulterioare stabilirii traseului originar al liniei de hotar.
Prin opozitie cu cel de buna-credinta, constructorul de rea-credinta este acela care efectueaza constructia, plantatia sau lucrarea pe un teren despre care stie ca apartine altei persoane. Se afla in aceasta situatie cel care foloseste terenul in baza unui titlu lovit de vicii care ii sunt cunoscute sau cel care, cunoscand caracterul litigios al titlului sau, construieste pe teren inainte de ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.
Tinand seama de buna-credinta a constructorului, art.494 C.civ., partea finala, prevede ca proprietarul terenului care devine prin accesiune si proprietar al constructiilor, nu-l poate sili pe acesta sa demoleze si sa-si ridice lucrarile, iar in privita obligatiei sale de dezdaunare, are dreptul sa opteze intre valoarea materialelor si a muncii prestate ori sporul de valoare dobandit de teren in urma efectuarii constructiilor.
De asemenea, va trebui sa cerceteze si sa aiba in vedere la pronuntarea hotararii, solutia neeconomica a demolarii constructiilor sau desfiintarii plantatiilor ori altor lucrari, pe cat posibil, aceasta putand fi inlocuita printr-o despagubire in bani, ori de cate ori aceasta rezolvare este mai echitabila si de natura a pune in acord interesele individuale ale partilor din proces cu cele economice generale.
Pentru situatii asemanatoare celei deduse prezentei judecata, in care edificarea constructiei a fost partiala terenul vecin, iar incalcarea proprietatii este una minima, solutia practicii a fost aceea de a nu se permite demolarea celor edificate de un constructor de buna-credinta si de a inlocui aceasta masura economica cu acordarea de despagubiri, pentru a nu incalca normele de echitate si pentru a pune in acord interesele individuale ale partilor cu cele generale ale societatii, indreptate in sensul stimularii constructiilor.
Fata de aceste considerente arata ca instanta de fond s-a pronuntat asupra unui capat de cerere neformulat de catre reclamant si a dispus de asemenea masuri specifice actiunii in revendicare.
De asemenea a dispus la desfiintarea constructiei reclamantului, constructie ce depaseste linia de hotar pe o suprafata infima de 2,07 mp, ceea ce reprezinta o masura excesiva, contrara interesului economic al bunului contrara echitatii, izvor de drept al Curtii Europene a Drepturilor Omului.
In drept, dispoz. C.pr.civ. 93, 242 alin. 2, 274 si 282 si urm. C.civ. 480, 482, 486, 487, 494 si 584”.
Intimatul reclamant a depus intampinare la dosar, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civila nr.677/A/20.06.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila s-a respins ca nefondat apelul in temeiul art.296 C.proc.civ., pentru urmatoarele considerente:
„Prin critica principala formulata, apelantul sustine ca instanta de fond pronuntand hotararea a acordat mai mult decat s-a cerut. Astfel, desi a fost investita exclusiv cu o cerere in granituire, prima instanta a calificat cererea din oficiu ca avand si un capat de cerere in revendicare.
Sustinerile apelantului sunt neintemeiate si vor fi inlaturate pentru urmatoarele argumente.
Prin actiunea formulata, intitulata chiar in preambul de reclamant - actiune de granituire si revendicare, s-a solicitat stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatile partilor si ca urmare a stabilirii liniei de hotar, paratul sa fie obligat sa respecte dreptul de proprietate si posesie al reclamantului asupra fasiei de teren pe care a acaparat-o de pe proprietatea reclamantului si obligarea paratului la demolarea constructiei existente pe aceasta suprafata.
In acest context, prima instanta, contrar motivelor invocate, s-a pronuntat in limitele cadrului procesual trasat de reclamant, neavand relevanta imprejurarea indicarii ca temei de drept doar a articolului 584 c.civ., atat timp cat prin actiune reclamantul a individualizat in mod cert obiectul cererii deduse judecatii, indicand totodata si motivele de fapt in sustinerea cererii sale.
Omisiunea indicarii temeiurilor de drept corespunzatoare fiecarui capat de cerere-in cazul de fata pentru capatul de cerere vizand revendicarea si obligatia de demolare a constructiei - nu echivaleaza cu neindicarea obiectului cererii - a pretentiei concrete deduse judecatii, cu atat mai mult cu cat acestea au fost expuse in mod clar de reclamant in petitul cererii deduse judecatii, si oricum dispozitiile art.129 alin 4 c.p.civ. permit judecatorului sa ceara partilor sa prezinte explicatii cu privire la situatia de fapt si motivele de drept ce se invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau intampinare.
Prin urmare, cererea a fost corect solutionata in limitele cadrului procesual trasat, prin aplicarea dispozitiilor legale incidente, situatiei de fapt rezultata din probele administrate in cauza.
Din probele administrate in cauza a rezultat ca reclamantul este proprietarul terenului in suprafata de 500 mp si constructie, situat in Bucuresti str.Rulmentului nr. 12 sector 3,dobandit, astfel cum rezulta din sentinta civila nr.1996/16.06.2009 a Judecatoriei Targu - Carbunesti, prin tranzactia incheiata de autorii sai, numitii V.D.S. si V.T.
Pe de alta parte, apelantul parat stapaneste terenul si constructia invecinata cu terenul reclamantului in baza unui inscris sub semnatura privata prin care autorul sau, respectiv numitul F.N., a dobandit de la numitii D.Ghe si D.M. la data de 26.05.1968 terenul situat in Bucuresti, str. Grota Lacurilor, nr.9, sect.3. In ceea ce priveste terenul mentionat, apelantul parat F.I. alaturi de alte persoane a formulat o actiune avand ca obiect constatarea dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului si a constructiei aferente prin uzucapiune si accesiune ce face obiectul dosarului nr.29300/301/2009 al Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul ca ambele expertize topografice administrate in cauza au demonstrat sustinerile reclamantului, in sensul incalcarii liniei sale de hotar de catre apelantul parat si edificarea constructiei pe fasia de teren acaparata din proprietatea reclamantului.
Astfel, conform primului raport de expertiza tehnica judiciara linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantului si cel ocupat de parat nu corespunde planurilor cadastrale din anii 1980, diferenta datorandu-se modificarii de catre parat a vechii configuratii a constructiei situata pe terenul sau, in sensul ca o parte din aceasta a fost edificata pe terenul reclamantului.
La randul sau cea de-a doua expertiza efectuata de o comisie de experti, compusa din expertii B.G, D.C. si D.I., expertiza efectuata in baza planurilor topografice actuale dar si a Planului Topografic cu ridicarile din 1963 a concluzionat ca reclamantul ocupa in fapt o suprafata de teren mai mica decat cea detinuta in titlul de proprietate - S-489 mp, mai putin cu 11 mp fata de cea de 500, iar paratul ocupa o suprafa?a de 455 mp, mai mult cu 5 mp, fata de suprafata de 450 mp declarata in actiunea formulata avand ca obiect dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Prin urmare, pentru suprafata ocupata din cea detinuta de reclamant cu titlu de proprietate, paratul nu a justificat nici un titlu astfel incat, solutia de admitere a cererii sub toate aspectele-respectiv, de stabilire a liniei de hotar pe aliniamentul indicat de punctele 15-14-5-6-7 identificat in Anexa 2 a raportului de expertiza tehnica efectuat de expertii B.G., D.C. si D.I., de mutare a gardului pe aliniamentul descris, de obligarea a apelantului parat de a lasa reclamantului in deplina proprietate si posesie suprafata de teren acaparata, precum si desfiintarea constructiei ce depaseste linia de hotar, se justifica pe deplin, fiind in acord cu prevederile art.480 si 584 C.civ.
Nu pot fi primite asertiunile apelantului parat privind nejustificarea masurii demolarii constructiei, atata timp cat incalcarea dreptului de proprietate al reclamantului este minima.
Reclamantul, spre deosebire de apelantul parat si-a probat dreptul de proprietate prin titlul depus la dosar, dispozitiile art.480 C.civ. protejandu-l impotriva oricaror uzurpari ale dreptului sau. Totodata, o pretinsa masura neeconomica, constand in demolarea partii din constructia ce incalca proprietatea reclamantului nu se poate fundamenta pe un act ilegal, si anume incalcarea dreptului de proprietate.
In ceea ce priveste motivul de apel referitor la situatia constructorului de buna credinta, se constata ca o asemenea aparare a fost formulata pentru prima data in apel, neputand fi primita in conditiile art.294 alin 1 C.p.civ.”.
Impotriva deciziei civile nr.677/A/20.06.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, in dosarul nr.19227/301/2009 a formulat recurs paratul F.I., criticand-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.9 C.proc.civ., solicitandu-se admiterea recursului, modificarea in tot a hotararii recurate, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiate, cu cheltuieli de judecata si judecarea cauzei in lipsa conform art.242 alin.2 C.proc.civ.
- In motivarea recursului, s-a aratat ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii, retinand faptul ca nu poate fi analizata in apel apararea cu privire la buna-credinta a constructorului, prin raportare la art.294 alin.1 C.proc.civ., intrucat in teza a II-a a acestui articol se mentioneaza expres faptul ca „(…) exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de aparare nu sunt considerate cereri noi”.
Din interpretarea gramaticala si teleologica a prevederilor art.292 C.proc.civ. coroborate cu prevederile art.294 alin.1 teza finala rezulta ca nu este limitata posibilitatea folosirii mijloacelor de aparare in instanta de apel, numai la cele invocate la prima instanta, ci „expresis verbis” se prevede ca se pot folosi mijloace de aparare si dovezi, altele decat cele invocate la prima instanta sau aratate in cererea de apel si intampinare”.
Asadar, nu pot fi considerate cereri noi in apel mijloacele de aparare, in toata diversitatea lor, atata timp cat au ca scop contracararea efectelor cererii partii adverse, chiar daca ele au fost ori nu au fost discutate la prima instanta.
Normele cu caracter imperativ din cele doua texte de lege susmentionate sunt de ordine publica, nu se poate deroga de la ele.
- S-a aratat ca in doctrina, se considera buna-credinta ca reprezentand convingerea gresita pe care o are o persoana cu privire la temeinicia dreptului pe care il invoca sau il exercita si de care legea tine seama, pentru a-i recunoaste, fie dreptul insusi, fie alte efecte juridice, in scopul protejarii raporturilor civile ale acestora, fata de acelea ale participantilor de rea-credinta, sanctionati astfel pentru conduita lor.
In art.494 C.civ. se reglementeaza un tratament diferit pentru constructorul de buna credinta, fata de cel de rea-credinta, intervenind apoi rolul jurisprudentei si a doctrinei in a defini, in raport de anumite imprejurari de fapt, de comportament si atitudine a participantilor la raporturile civile, sa defineasca buna credinta, prin conturarea anumitor criterii in acest sens, dandu-se exemple in materie:
- buna-credinta a celui ce construieste pe terenul altuia, dedusa din existenta unui titlu de proprietate ale carui vicii nu-i sunt cunoscute si aplicandu-se dispozitiile art.486-487 C.civ.;
- buna-credinta prin raportare la pasivitatea si toleranta proprietarului asupra terenului pe care se construieste;
- buna-credinta prin raportare la actiunea proprietarului care imbraca forma abuzului de drept prin pasivitate si acceptarea de a se face lucrari, pentru ca dupa finalizarea lor sa introduca actiune in instanta, in scopul obtinerii de foloase necuvenite, in scop sicanator, etc.
Or, constructorul de rea-credinta este acela care efectueaza constructia, plantatia sau lucrarea pe un teren, despre care stie ca apartine altei persoane, sau ca asupra lui se poarta un proces, etc.
Avand in vedere buna-credinta a constructorului, in art.494 C.civ., partea finala se prevede ca proprietarul terenului care devine prin accesiune si proprietarul constructiilor, nu-l poate sili pe acesta sa-si ridice lucrarile, iar in privinta obligatiei sale de dezdaunare, are dreptul sa opteze intre valoarea materialelor si a muncii prestate ori sporul de valoare dobandit de teren in urma efectuarii constructiilor.
In situatia constructorului de rea-credinta s-a prevazut obligatia proprietarului terenului de a-i plati constructorului valoarea materialelor si pretul muncii ori obligarea constructorului sa desfiinteze sau sa ridice lucrarile efectuate.
In situatia demolarii, practica instantei supreme a statuat ca la pronuntarea hotararii, va trebui sa se cerceteze daca demolarea nu apare ca fiind o solutie neeconomicoasa si inechitabila pentru parti, astfel ca ea nu ar putea fi inlocuita printr-o solutie de acordare de despagubiri, concordanta cu interesele partilor din proces, la masura dispusa a demolarii, trebuind a fi in plus avuta in vedere si necesitatea existentei autorizarii organului de stat competent.
Pentru situatii asemanatoare celei deduse judecatii, in care s-a construit partial pe terenul altuia, prin extinderea lucrarii edificate de constructorul de buna-credinta, astfel ca incalcarea proprietatii este una minima, solutia practica a fost aceea de nedemolare, ci inlocuirea unei astfel de masuri neeconomice, prin acordarea de despagubiri, pentru a nu incalca normele de echitate.
Fata de aceste considerente, s-a solicitat a se retine, ca instanta de apel a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii, in sensul interpretarii si aplicarii gresite a dispozitiilor art.294 C.proc.civ., incurajand abuzul de drept efectuat de catre reclamant, care a dovedit o stare de pasivitate la momentul edificarii constructiei – constructie edificata cu mai mult de 30 de ani in urma.
Intimatul reclamant V.I. a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului, aratand ca paratul este de rea-credinta, intre parti existand nenumarate discutii contradictorii pe tema liniei de hotar, paratul incepand lucrari de extindere a constructiei sale, pe terenul reclamantului incepand cu anul 2000, fara acordul sau si fara autorizatie legala, acesta edificandu-si o noua constructie chiar in 2009 fara autorizatie de constructie.
Nu s-au administrat noi probe in recurs.
Recursul nu este fondat.
Curtea constata ca nu este fondata critica vizand interpretarea si aplicarea gresita a prevederilor art. 294 C.proc.civ., in sensul ca nu ar fi fost primite apararile privind buna-credinta a constructorului de catre instanta de apel, cu toate ca teza a II-a a alineatului 1 al art.294 C.proc.civ. statueaza ca „…exceptiile de procedura si alte mijloace de aparare nu sunt considerate cereri noi” – text pe care instanta l-ar fi ignorat total.
Mai intai, intrucat calitatea de constructor de buna-credinta invocata de catre parat nu constituie o exceptie de procedura si nu face parte din „alte asemenea mijloace de aparare”, in sensul textului de lege invocat, spre a nu fi considerate cereri noi, simple aparari care ar trebui analizate direct in calea de atac a apelului, ci veritabile aparari de fond, ce tin nu de dreptul procedural, ci de cel substantial, pe care paratul il si are in vedere – art.494 C.civ., cazul constructorului de buna-credinta, cu drepturile si obligatiile ce decurg dintr-o astfel de calitate, stabilita de catre instanta, printr-o cerere in acest sens adresata acesteia.
Or, la fond, nu s-a solicitat de catre parat sa se constate calitatea susmentionata din perspectiva art.494 C.civ. intr-o eventuala cerere reconventionala, potrivit art.111 C.proc.civ., si nici ca o aparare de fond, dimpotriva, paratul nici nu a formulat in termenul legal, intampinare la actiunea reclamantului.
Instanta de apel – in aceste imprejurari – nu avea caderea de la lege sa treaca la analiza noii cereri formulata direct in apel, fara ca aceasta sa fi facut in prealabil cercetarea pe fond la prima instanta, tocmai in virtutea limitelor impuse de prevederile art.294 C.proc.civ.
Pe cale de consecinta, critica vizand situatia constructorului de buna-credinta nu a facut obiect de analiza in apel, in mod legal.
Cu atat mai mult, in calea de atac a recursului nu va putea fi cercetata aceasta noua cerere a recurentului parat, in recurs fiind analizate critici de nelegalitate a deciziei recurate si nu de netemeinicie, astfel cum sunt acestea formulate intr-o prezentare teoretica ampla cu privire la situatia constructorului de buna si respectiv de rea-credinta, criteriile dupa care se poate retine buna-credinta astfel cum rezulta din practica judiciara conturata in aceasta materie, dar si efectele juridice pe care una sau alta dintre cele doua calitati le nasc cu privire la drepturile si obligatiile dintre proprietarul terenului si cel al constructiilor edificate pe terenul altuia, insistandu-se pe faptul ca practica instantei supreme este, in sensul ca nu se dispune demolarea atunci cand o astfel de solutie nu este economicoasa si nici echitabila pentru parti, putand fi inlocuita printr-o solutie de acordare de despagubiri, concordanta cu interesele partilor din proces.
Altfel spus, instanta de recurs nu va putea cerceta ceea ce nu s-a cerut la fond si ulterior in apel – direct in recurs, inclusiv de a stabili calitatea constructorului de buna-credinta pentru parat, pentru extinderea de constructie prin acapararea unei fasii de teren din proprietatea dovedita a reclamantului, de catre parat, pe sustinerea de fapt a construirii in urma cu 30 de ani – sustinere formulata direct in criticile din apel si recurs.
Curtea constata insa, ca nu poate fi considerata solutie echitabila pentru reclamantul care si-a dovedit dreptul de proprietate pe terenul in litigiu, nedemolarea extinderii de constructie de catre paratul care nu a adus nicio dovada privind dreptul de proprietate asupra terenului invecinat, stapanit impreuna cu constructia aflata pe acesta in baza unui inscris sub semnatura privata, prin renuntarea fortata a reclamantului la dreptul sau integral de proprietate asupra terenului, dovedit pe deplin in instanta, uzurpat practic prin acapararea de catre parat a unei fasii de teren pe care paratul a extins constructia invecinata, astfel cum s-a stabilit si de catre instanta de apel, in urma reaprecierii probatoriului in cauza..
Curtea observa ca abuzul de drept nu se poate retine in persoana proprietarului reclamant, ci dimpotriva, astfel cum a stabilit, in baza reaprecierii intregului probatoriu, instanta de apel, el se retine in persoana paratului neproprietar al terenului invecinat (ci proprietar doar al constructiei de pe acesta), care a mutat gardul dintre cele doua domenii invecinate, extinzandu-si stapanirea terenului, astfel cum au constatat cele doua expertize tehnice efectuate in cauza, - asupra celui al reclamantului, cu incalcarea dreptului de proprietate al acestuia.
Pentru considerentele retinute, potrivit art.312 C.proc.civ., va fi respins recursul ca nefondat.