Uzucapiune. In analiza cauzei prezumtia de posesie sub nume de proprietar este prima prezumtie care opereaza legal, prezumtia de detentie precara instituita de art. 1855 C.civ., operand in masura in care prezumtia instituita de art. 1854 C.civ. este deja rasturnata.
Sediul materiei : art. 977 si urm. C.civ., art. 1853, raportat la art.1854 si 1855 C.civ..
Prin sentinta civila nr. 1890/20.02.2013, Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Bucuresti ca neintemeiata,a admis cererea formulata de reclamantii G. S. si G.V.G., in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti prin Primarul General, a constatat ca reclamantii au dobandit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului in suprafata de 228,08 mp situat in Bucuresti sectorul 6, avand laturile si vecinatatile astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiza topografica
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut urmatoarele:
In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului, instanta a retinut incidenta prevederilor art. 4-5 din Legea nr. 213/1998 si a retinut faptul ca titular al unui drept de proprietate privata asupra imobilului teren in discutie, in conditiile inexistentei unui alt titular, persoana fizica sau juridica, nu ar putea fi decat Municipiul Bucuresti.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.5975/04.03.1994 de Notariatul de Stat Local al sectorului 6 Bucuresti, reclamantii au cumparat de la vanzatorul A.V., imobilul situat in Bucuresti, sector 6, compus din teren in suprafata de 200 mp si constructia situata pe acesta, edificata din paianta, avand 2 camere si marchiza.
Imobilul a fost dobandit de catre vanzator prin mostenire, conform certificatului de mostenitor emis de Notariatul de Stat al sectorului 6 Bucuresti, de la defuncta mama A.E care, la randul sau, il detinea prin mostenire de la sotul sau, AM.. Defunctul A.M. dobandise imobilul in baza actului de vanzare cumparare autentificat de Notariatul de Stat Bucuresti si prin mostenire de la prima sotie, AC, conform certificatului de mostenitor nr eliberat de Notariatul de Stat al Raionului 16 Februarie din Bucuresti.
Odata cu actul autentic de vanzare cumparare, partile au incheiat un inscris sub semnatura privata intitulat „Contract” din data de 19.02.1994, prin care vanzatorul A.V. a instrainat reclamantilor si terenul in suprafata de 200 mp situat la nr.19, ca fiind terenul din spatele casei , pretul vanzarii fiind de 450 de lei.
In prezenta cauza, reclamantii au solicitat sa se constate dreptul de proprietate prin uzucapiune, prin jonctiunea posesiilor, pentru suprafata de teren ce a facut obiectul inscrisului sub semnatura privata incheiat intre parti la 19.02.1994, teren identificat prin raportul de expertiza tehnica efectuat in cauza de expert ca avand o suprafata de 228,08 mp, suprafata care este alipita de restul proprietatii dobandite de reclamanti prin act autentic, constatata ca fiind corp comun prin alipirea celor doua suprafete.
Prin coroborare cu declaratiile martorilor audiati in cauza a rezultat faptul ca suprafata de teren avuta in vedere din perspectiva autorului Arindoiu Liviu cuprindea atat suprafata detinuta prin acte, cat si cea posedata in fapt de catre autorii acestuia, posesia fiind transmisa ulterior reclamantilor in cauza.
Tribunalul are in vedere disp. art. 1890 si 1860 Codul Civil vechi, cod civil aplicabil avand ?n vedere dispozitiile art. 82 din Legea 71/2011 si a retinut ca in cauza, reclamantii au dovedit exercitarea unei posesii utile, apte sa conduca la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului in cauza, caracterele posesiei fiind intrunite atat in posesia reclamantilor, cat si in persoana autorilor acestora, respectiv familia Arindoiu anterior anului 1994, terenul fiind stapanit incepand cu anul 1930 de catre bunicii si ulterior parintii vanzatorului Arindoiu Liviu.
, fiind astfel ?ndeplinite conditiile prevazute de art. 1890 C.civ. vechi privind uzucapiunea.
A fost avuta in vedere si DECIZIA nr. IV/16.06.2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si s-a concluzionat ca, in baza art. 1846 Cod civil vechi raportat la art.1890 Cod civil vechi, cererea reclamantilor este intemeiata.
Prin decizia civila nr. 1167A/26.11.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila, s-a admis apelul formulat de apelantul-parat Municipiul Bucuresti impotriva acestei sentinte, s-a schimbat in tot sentinta apelata in sensul ca s-a respins actiunea, ca neintemeiata si au fost obligati intimatii la 2403 lei (taxa de timbru + timbru judiciar) catre apelant.
Tribunalul a retinut critica privind fondul cauzei pe care a apreciaat-o ca este fondat, retinand urmatoarele:
Din situatia de fapt constatata se retine ca intimatii reclamanti au exercitat posesia sub nume de detentori precari (art. 1853 C.civ. din 1864), intrucat au exercitat o folosinta asupra imobilului litigios ceea ce nu constituie o posesie sub nume de proprietar. Rezulta astfel ca intimatii reclamanti au posedat pentru altul deci nu sub nume de proprietar.
Totodata pentru a se invoca jonctiunea posesiilor, conform art. 1860 C. civ. din 1864 trebuie sa se faca dovada ca posesia a fost exercitata de alte persoane decat titularul dreptului de proprietate intrucat numai intr-o asemenea situatie are sens unirea lor.
Din probele administrate in cauza (inscrisuri, martori) nu rezulta ca autorii reclamantilor au posedat diferenta de teren in termenul uzucapiunii pentru a se putea invoca si fonda dobandirea dreptului de proprietate in temeiul unei posesii de 30 de ani.
Impotriva deciziei tribunalului au declarat, in termen legal, prezentul recurs invocand disp. art. 304 pct. 9 din Codul de Procedura Civila si dezvoltand in esenta urmatoarele critici:
Solutionand recursul declarat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:
Curtea admit critica adusa de recurenti, referitor la gresita aplicare a art. 977 si urm. C.civ., ca si a art. 1853, raportat la art.1854 si 1855 C.civ..
Astfel, conform art. 1854 V.Cod civil, posesorul este prezumat ca poseda pentru dansul, sub nume de proprietar, cat timp nu se probeaza ca a inceput a poseda pentru altul.
In cauza, reclamantii au invocat uzucapiunea prin jonctiunea posesiilor, unind posesia exercitata de ei incepand cu data de 1994 cu posesia exercitata de autorul sau A.L si mai inainte a autorilor acestuia, inca din anul 1930, cum a retinut instanta de fond.
Pentru a opera aceasta modalitate de dobandire a dreptului de proprietate era necesara intrunirea conditiilor posesiei utile in persoana tuturor acestor posesori succesivi pana la reclamanti.
Tribunalul a considerat cererea neintemeiata prin analiza exclusiva a posesiei exercitata de reclamanti, pe care a considerat-o neutila, de fapt a considerat-o detentie, fata de modalitatea de interpretare data de tribunal conventiei din 19.02.1994 dintre A.L. si reclamantul G.S.
Curtea constata ca tribunalul a ignorat in analiza cauzei prezumtia instituita de art. 1854 C.civ., retinand in mod direct ca din conventia din anul 1994 rezulta ca reclamantii au exercitat stapanirea sub nume de detentori precari.
Curtea constata ca in analiza cauzei prezumtia de posesie sub nume de proprietar este prima prezumtie care opereaza legal, prezumtia de detentie precara instituita de art. 1855 C.civ., operand in masura in care prezumtia instituita de art. 1854 C.civ. este deja rasturnata.
Anume, investita cu o asemenea cauza, urmarind logica celor doua prezumtii legale, instanta are de facut aplicarea prioritara a prezumtiei instituita de art. 1854 C.civ., pana la proba contrara, proba contrara care consta in proba faptului ca reclamantii au inceput a poseda pentru altul, iar daca s-a facut aceasta proba a inceperii ”posesiei” pentru altul, intervine prezumtia instituita de art. 1855 C.civ. in sensul ca aceasta ”posesie” precara, viciata ( de fapt, detentie ) s-a mentinut, atata timp cat nu se face proba convertirii detentiei in posesie utila.
Or, Curtea constata ca tribunalul a rasturnat acest mecanism logic legal instituit, aplicand in mod direct si imediat, prioritar, prezumtia instituita de art. 1855 C.civ., fara a analiza daca conventia din 19.02.1992 reprezezinta o rasturnare a prezumtiei instituita de art. 1854 C.civ., aceasta in contextul ansamblului mijloacelor de proba administrate, din care conventia nu trebuia extrasa in mod artificial, ansamblu care includea si declaratia insusi instrainatorului A.L.si care era extrem de relevanta in interpretarea corecta a conventiei din 1994.
Aceasta in contextul si al art. 977 C.civ., care obliga la interpretarea conventiilor dupa intentia reala partilor, iar nu dupa sensul literar al termenilor, text legal pe care de asemenea tribunalul il ignora.
Asa fiind, conventia din 1994, interpretata in acord cu disp. art. 977 C.civ., dupa intentia reala a partilor, nu face catusi de putin proba contrara prezumtiei instituita de art. 1854 C.civ., caci reclamantul nu a dobandit stapanirea terenului cu constiinta ca instrainatorul A.L si-a mai pastrat asupra acestuia vreun drept, ci cu constiinta si vointa de a il dobandi pentru sine.
Aplicand cele doua prezumtii in ordinea lor corecta, anume prezumtia reglementata de art. 1854 C.civ. cu prioritate, rezulta ca de fapt nu s-a facut proba contrara acestei prezumtii, ceea ce inlatura prezumtia instituita de art. 1855 C.civ., reclamantii nefiind considerati ca au inceput a poseda pentru altul si fiind asadar prezumati ca au inceput a poseda pentru sine.
Fata de acestea, Curtea constata intemeiat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., tribunalul pronuntand hotararea recurata cu incalcarea art. 1854 si 977 C.civ..
In ce priveste argumentele tribunalului referitoare la faptul ca pentru invocarea jonctiunii posesiilor trebuie sa se faca dovada ca posesia a fost exercitata de alta persoana decat proprietarul, iar in cauza ”nu rezulta ca autorii reclamantilor au posedat diferenta de teren in termenul uzucapiunii pentru a se putea invoca si fonda dobandirea dreptului de proprietate in temeiul unei posesii de 30 de ani”, Curtea constata ca acestea pot fi acuzate de o mare neclaritate, nerezultand sensul acestor argumente in contextul cauzei, iar pe de alta parte ele apar cumva straine cauzei, intrucat nu s-au pus in discutie in cauza idei contrare, in sensul ca jonctiunea posesiilor ar putea fi invocata cand posesia a fost exercitata de insusi proprietar, dupa cum nici nu s-a invocat ca dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 ani ar fi operat in persoana autorilor reclamantilor.
In concluzia celor expuse, avand in vedere ca argumentul care a intemeiat solutia tribunalului de a admite apelul a fost calificarea stapanirii reclamantilor de a fi detentie, iar nu posesie, si avand in vedere cele dezvoltate mai sus referitor la motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.iv., in baza art. 312 C.pr. civ., va fi admis recursul si va fi modificata decizia recurata, in sensul respingerii apelului, ca nefondat.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A IV A CIVILA/ DECIZIA CIVILA NR. 564 R/18.03.2014