Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Ordinea de solutionare a exceptiilor. Decizie nr. 1782 din data de 24.10.2013
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Ordinea de solutionare a exceptiilor.

Codul de Procedura Civila

In cazul in care se invoca in acelasi timp, mai multe exceptii, judecatorul trebuie sa deduca ordinea in care se va pronunta asupra exceptiilor din caracterul si efectele pe care acestea le produc in cadrul procesului civil, ei trebuind sa tina seama de o ordine logica, de o succesiune rationala, incepand cu examinarea si solutionarea chestiunilor, care au in mod logic prioritate.
In speta, exceptia care trebuie analizata prima, este exceptia privitoare la calitatea procesuala activa a reclamantului, pentru ca el a declansat procesul, astfel incat, trebuie stabilit daca in persoana acestuia sunt intrunite toate cerintele pentru desfasurarea procesului civil.
Trebuie astfel sa se determine mai intai, daca reclamantul este titularul dreptului dedus judecatii si numai in conditiile in care aceasta exceptie era gasita neintemeiata, instanta de fond ar fi putut cerceta exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, cea de-a doua exceptie de fond invocata.

(Curtea de Apel Bucuresti-Sectia a-IV-a Civila, decizia civila nr.1782/24.10.2013, in dosarul nr. 7317/1748/2010)

Prin sentinta civila nr. 1453 din data de 12.04.2012, Judecatoria Cornetu a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active a petentei, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatilor O.C.P.I. I, CLB si PCB. Astfel, a respins actiunea privind pe petent RNPR- DSI, in contradictoriu cu intimatele O.C.P.I. Ilfov, CLB si PCB, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa impotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.
La termenul de judecata din 12.04.2012, conform art.137, alin.1 C.pr.civ., instanta de fond a ramas in pronuntare asupra exceptiilor invocate de intimati prin intampinare.
Analizand exceptiile invocate, instanta de fond a retinut ca prezenta plangere de carte funciara are ca obiect contestatia impotriva incheierii de carte funciara nr. /04.12.2009 emisa de OCPI Ilfov in dosarul nr. /04.12.2009 si referitor la inscrierile efectuate in CF nr. a comunei Branesti, judetul Ilfov, prin incheierea sus mentionata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a petentei, instanta de fond a admis-o, avand in vedere faptul ca petenta nu a facut dovada calitatii de persoana prejudiciata de incheierea de carte funciara mai sus mentionata, intrucat, din actele de la dosar si din prevederile legale in materie, rezulta ca are doar calitatea de administrator, pentru Statul Roman, a fondului silvic national, or, in cauza de fata persoana prejudiciata ar fi Statul Roman, iar petenta nu face dovada existentei unui mandat de a actiona in cauza de fata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatilor, instanta a admis-o, intrucat in cauzele ce au ca obiect plangere de carte funciara, intemeiate pe dispozitiile art.50 din Legea nr.7/1996, avand in vedere si Decizia nr. LXXII/2007 a I.C.C.J., OCPI Ilfov nu are calitate procesuala pasiva, iar in ceea ce priveste Primariei si Consiliului local Branesti, acestea, de asemenea nu au calitate procesuala pasiva, intrucat acestea nu au capacitate de folosinta si de exercitiu, fiind organe administrative si deliberative, persoana de drept public fiind Comuna Branesti, reprezentata de primar.

Impotriva acestei solutii, recurenta RNPR – DSI a formulat recurs, inregistrat pe rolul tribunalului Ilfov – Sectia Civila la data de 06.02.2013 si recalificat apel prin incheierea de sedinta din data de 08.04.2013.

Prin decizia civila nr. 63 A/15.04.2013 Tribunalul Ilfov Sectia Civila a admis apelul formulat de apelanta RNPR - DSI impotriva sentintei civile nr. 1453/12.04.2012, pronuntata de Judecatoria Cornetu, in contradictoriu cu intimatii OCPII, Unitatea Administrativ Teritoriala comuna Branesti, CLB PCB si intervenientul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, a schimbat in parte sentinta civila atacata, in sensul ca a respins, ca neintemeiata, exceptia lipsei calitatii procesual active si a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei civile apelate.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca prin incheierea nr. /04.12.2009 a OCPI Ilfov, s-a dispus inscrierea, cu titlu provizoriu, a dreptului de proprietate asupra imobilului teren in suprafata de 55550,65 mp, din care 91,48 mp construiti, situat in localitatea Branesti, cu numar cadastral, in favoarea Comunei Branesti prin Consiliul Local Branesti – Domeniu public.
Petenta, prin plangerea formulata, a invocat ca imobilul mentionat este fond forestier, fiind in proprietatea publica a Statului Roman si in administrarea Romsilva Directia, Silvica Ilfov, Ocolul Silvic Branesti.
Contrar celor retinute de prima instanta, tribunalul a apreciat ca apelanta petenta justifica legitimare procesuala activa pentru formularea prezentei cereri, avand in vedere ca are calitatea de administrator al fondului forestier si in consecinta interes pentru contestarea unei incheieri de carte funciara ce se refera la un imobil inclus in fondul forestier.
S-a mai retinut ca art. 50 din Legea nr. 7/1996, face referire la persoanele interesate ce pot exercita calea prevazuta de legea speciala si nu la persoanele prejudiciate, astfel cum a constatat judecatorul fondului.
Tribunalul a avut in vedere Decizia nr. XV/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cadrul unui recurs in interesul legii, prin care a analizat legitimarea procesuala activa a aceleiasi petente in cadrul actiunilor privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.

Impotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele CBP si RNPS – DSBI .
In motivarea recursului declarat de recurenta RNPS-DSBIse arata ca sentinta civila nr. 1453/12.04.2012 pronuntata de Judecatoria Cornetu si decizia civila nr. 63 A/15.04.2013 pronuntata de Tribunalul Ilfov nu cuprind motivele pe care se sprijina sau cuprind motive contradictorii ori straine de natura pricinii, (art. 304 pct. 7 Cod procedura civila) sunt lipsite de temei legal ori au fost date cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedura civila) si sunt date fara cercetarea fondului cauzei (art. 312 alin. 3 si alin. 5 Cod procedura civila).
Cu privire la fondul cauzei, ramas nesolutionat de catre niciuna dintre instantele de fond, recurenta isi mentine toate apararile precizate prin cererea de chemare in judecata si solicita trimiterea spre rejudecare pe fondul cauzei, incuviintarea si administrarea tuturor probelor aratate prin actiune si pe care le considera necesare judecatii.
In ceea ce priveste recursul declarat de recurenta CB, in primul motiv de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, se arata ca instanta a pronuntat hotararea cu aplicarea gresita a legii, respectiv cu aplicarea gresita in fond.
Recurenta arata ca instanta de apel a gresit atunci cand a echivalat calitatea procesuala activa cu interesul si ca principial Romsilva ar putea invoca un interes in ceea ce priveste contestarea unei inscrieri in cartea funciara. Cu toate acestea, cat timp persoana care are calitate procesuala activa pentru a formula respectiva contestatie este alta, urmeaza ca interesul generic al Romsilva sa se realizeze sau nu in functie de atitudinea procesuala a persoanei care are dreptul de a formula contestatia.
In cazul recurentei CB, acest drept apartine Statului Roman prin Ministerul de Finante si nu Romsilva. Instanta de apel, daca ar fi verificat cu atentie contestatia formulata de Romsilva, ar fi observat ca aceasta contestatie cuprinde si o cerere de aratare a titularului dreptului, prin care Romsilva indica drept titular al dreptului pe Statul Roman,prin Ministerul de Finante. In aceasta cerere de aratare a titularului dreptului, Romsilva indica temeiul legal - art. 12 alin. 4 si 5 din Legea nr. 213/1998, in conformitate cu care, atunci cand litigiul vizeaza dreptul de administrare, titularul dreptului de administrare este obligat sa formuleze cerere de aratare a titularului dreptului, cerere ce urmeaza regulile Codului de procedura civila.
In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 6 si 7 Cod procedura civila, recurenta precizeaza ca motivele retinute de catre instanta sunt straine de natura pricinii, iar prin solutionarea apelului cu motivarea cuprinsa in decizia recurata, instanta a depasit cadrul procesual cu care a fost investita.
Se mai arata ca in cauza instanta era investita cu solutionarea apelului privind exceptia lipsei calitatii procesuale active a Romsilva de a formula plangere si actiune in rectificare de carte funciara, si nu o actiune de drept comun, care sa solutioneze litigiul privitor la dreptul de proprietate.
Se mentioneaza ca in mod gresit instanta de apel a facut referire la fondul forestier, proprietatea publica a Statului Roman, ignorand faptul ca terenul se afla in proprietatea unitatii administrativ-teritoriale Branesti.

Prin decizia civila 1782/24.10.2013pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti a fost admis recursul declarat de catre RNPB, in sensul modificarii in parte a deciziei recurate, desfiintarii sentintei apelate si trimiterii cauzei pentru continuarea judecatii la aceeasi instanta.

Analizand recursurile declarate, raportat la criticile formulate, Curtea de Apel retine urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste recursul declarat de catre parata CB prin Primar, se constata ca acesta este nefondat.
In mod corect, tribunalul, ca instanta de apel, a apreciat ca petenta justifica legitimare procesuala activa pentru formularea cererii in litigiu, avand calitatea de administrator al Fondului Forestier.
Prin decizia nr. 15/17.10.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a admis recursul in interesul legii si s-a stabilit ca RNPR are calitate procesuala activa de a formula plangere impotriva hotararilor comisiilor judetene emise in procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca pentru a determina daca RNPR are calitate procesuala activa in actiunile in constatarea nulitatii absolute a actelor emise cu incalcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere, se impune sa se stabileasca daca aceasta justifica un interes legitim in atacarea respectivelor acte.
Sub acest aspect s-a retinut ca prezinta importanta art. 11 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 privind codul silvic cu modificarile si completarile ulterioare, art. 4 din HG nr. 229/2009 privind reorganizarea RNPR , cat si art. 1 alin. 1 si art. 2 lit. a pct. 1, cat si sart. 3 lit. k din Regulamentul de organizare si functionare a RNPR, facand o interpretare sistematica a acestor dispozitii legale si concluzionand ca reclamanta poate promova in nume propriu actiuni in justitie pentru apararea si asigurarea integritatii fondului forestier, proprietate publica a statului.
Conchizandu-se ca cererea formulata de catre reclamanta, reprezinta un mijloc de actiune formulat tocmai in acest scop, in mod corect s-a retinut calitatea procesuala a reclamantei in cauza de fata.
Si critica din cel de-al doilea motiv de recurs este nefondata. Instanta nu a facut o confuzie asupra obiectului actiunii in litigiu, asa cum sustine recurenta. Dimpotriva, instanta s-a pronuntat asupra a ceea ce s-a invocat, raportat la obiectul actiunii introductive.
Motivele mentionate in considerentele hotararii ce se recureaza, nu sunt nici contradictorii si nici straine de natura pricinii, ci privesc cauza dedusa judecatii, instanta raspunzand criticilor formulate in apel.
Fata de aceste considerente, conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea de Apel urmeaza a respinge recursul declarat de catre parata comuna Branesti prin Primar.
In ceea ce priveste recursul declarat de catre RNPR, Curtea de Apel considera ca acesta este intemeiat pentru considerentele care vor urma:
Art. 137 alin. 1 Cod procedura civila arata ca instanta trebuie sa solutioneze inainte de toate exceptiile, de procedura sau de fond, care fac inutila cercetarea in fond a pricinii.
In cazul in care se invoca in acelasi timp, mai multe exceptii, judecatorul trebuie sa deduca ordinea in care se va pronunta asupra exceptiilor din caracterul si efectele pe care acestea le produc in cadrul procesului civil, ei trebuind sa tina seama de o ordine logica, de o succesiune rationala, incepand cu examinarea si solutionarea chestiunilor, care au in mod logic prioritate.
In speta, exceptia care trebuie analizata prima, este exceptia privitoare la calitatea procesuala activa a reclamantului, pentru ca el a declansat procesul, astfel incat, trebuie stabilit daca in persoana acestuia sunt intrunite toate cerintele pentru desfasurarea procesului civil.
Trebuie astfel sa se determine mai intai, daca reclamantul este titularul dreptului dedus judecatii si numai in conditiile in care aceasta exceptie era gasita neintemeiata, instanta de fond ar fi putut cerceta exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, cea de-a doua exceptie de fond invocata.
Instanta de apel in mod corect a constatat ca apelanta petenta justifica in speta, calitate procesuala activa pentru formularea cererii, insa, urmare a acestei retineri ar fi trebuit sa faca in cauza, aplicarea art. 297 alin. 1 Cod procedura civila si, in urma admiterii apelului si a desfiintarii sentintei apelate, sa trimita cauza spre rejudecare, aceleiasi instante de fond.
Pentru aceste considerente, in urma admiterii recursului reclamantei, conform art. 312 alin. 2 Cod procedura civila si a modificarii in parte a deciziei recurate, instanta va desfiinta sentinta apelata si va trimite cauza pentru continuarea judecatii la aceeasi instanta.
Rejudecarea cauzei de catre aceeasi instanta de fond urmeaza a se face in contradictoriu atat cu petenta – reclamanta, cat si cu toti paratii din prezentul litigiu, tinand cont de aspectul ca din eroare, parata Unitatea Administrativ Teritoriala Comuna Branesti judetul Ilfov, cat si intervenientul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice au fost omisi din dispozitivul sentintei pronuntata de catre instanta de fond, nefacandu-se vorbire despre acesti parati nici in considerentele sentintei.

Sursa: Portal.just.ro