Contrar apararilor formulate de reclamant, Curtea constata ca durata intregului proces penal care l-a vizat nu putea fi avuta in vedere de tribunal ca un criteriu de apreciere a prejudiciului cauzat victimei erorii judiciare in speta, in conditiile in care eroarea judiciara acuzata se raporteaza exclusiv la luarea unor masuri preventive cu caracter privativ ori, dupa caz, doar restrictiv de libertate, masuri cu o durata limitata in cursul procesului, pretentiile reclamantului la despagubiri, formulate in acest context, depasind in mod evident limitele cadrului procesual decurgand din incidenta dispozitiilor art. 504 C.proc.pen..
Din aceasta perspectiva, Curtea constata ca tribunalul a analizat in mod corect aceasta cerere de acordare a despagubirilor pentru durata nerezonabila a procesului penal prin raportare la dispozitiile art. 998-999 C.civ., tinand seama chiar de statuarile CEDO referitoare la legislatia noastra interna .
Domeniu – despagubiri
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.8230/3/2010 – DECIZIA CIVILA NR.51 A/21.02.2013)
Prin cererea inregistrata la data de 15 februarie 2010, pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr. 8230/3/2010, reclamantul V.V. a chemat in judecata pe paratul S.R., prin M.F.P., solicitand obligarea acestuia la plata despagubirilor cu suma estimativa de bani care va fi detaliata in cuprinsul cererii, pentru acoperirea prejudiciului care i-a fost cauzat ca urmare a arestarii sale pe nedrept, trimiterii abuzive in judecata, precum si urmare a consecintelor dispozitiilor hotararilor judecatoresti penale prin care au fost dispuse ingradiri privind posibilitatea de exercitare efectiva a profesiei.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca la data de 12 august 1996, ca urmare a sustinerii concursului pentru postul de comandant adjunct, a fost angajat pe o perioada nedeterminata ca sef serviciu Trafic-sol la Regia Autonoma Aeroportul International Bucuresti – Otopeni (denumita in continuare RA AIBO), prin decizia ClM nr. 915 din 12 august 1996, aceasta deoarece postul de comandant adjunct nu era disponibil la acel moment .
Ulterior, a fost incadrat pe functia de comandant adjunct la RA AIBO prin decizia ClM nr. 1113 din 01 octombrie 1997.
S-a aratat ca la data de 17 aprilie 1998 ofiterii de politie din cadrul Inspectoratului de Politie Transporturi Bucuresti au fost sesizati de catre reprezentanti ai vamii, ca in curtea Vamii Chitita au fost conduse mai multe autotrenuri incarcate cu baxuri de tigari sustrase controlului vamal, tigari incarcate dintr-un avion parcat la un depozit situat in Aeroportul Otopeni. In urma acestei constatari s-a intocmit dosar penal iar prin rechizitoriul nr. 70/P/1998 din 23 iulie 1998 al Parchetului de pe langa Curtea Militara de Apel s-a dispus trimiterea in judecata a mai multor inculpati, inclusiv a sa.
S-a mai sustinut ca in perioada 07 mai 1998 - 13 august 1998 reclamantul a fost supus arestarii preventive si ca din cauza acestei arestari preventive, prin decizia nr. 136 din 07 iulie 1998 a fost concediat conform art. 130 alin. 1 lit. j din Codul muncii (in forma anterioara).
Reclamantul a aratat ca in urma eliberarii din arest preventiv, a fost reangajat pe o perioada nedeterminata ca referent la biroul reglementari aeronautice al RA AIBO prin decizia CIM nr. 1148 din 03 septembrie 1998, mai precis pe postul de referent de specialitate in cadrul Serviciului Management, Calitate si Reglementari – Biroul Reglementari aeronautice, post mult inferior pregatirii sale si parcurgerii etapelor profesionale in urma carora obtinuse prin examen postul de comandant adjunct, detinut anterior arestarii preventive abuzive.
Conducerea de la acel moment a companiei a motivat ca nu putea sa il reincadreze pe acelasi post deoarece figura ca inculpat in dosarul penal in cadrul caruia fusese dispusa arestarea preventiva impotriva sa.
Astfel, activitatea desfasurata in concret de reclamant ca referent presupunea un grad de pregatire inferior (studii liceale) si excludea desfasurarea activitatii in zone cu acces restrictionat – mai precis piste, platforme de rulaj aerian s.a. conform reglementarilor aeronautice. Prin interzicerea accesului in acest tip de zone, in mod evident nu a mai avut posibilitatea activitatii profesionale conform pregatirii in domeniul aeronautic care presupune accesul tocmai in aceste zone: in acelasi timp, angajatorul i-a limitat activitatea, consecinta a procesului penal, la activitatea de referent, mult inferioara competentelor sale profesionale deoarece presupunea doar intocmirea de acte birocratice, administrative.
S-a mai invederat ca prin sentinta penala nr. 19 din 18 februarie 1999 Tribunalul Militar Bucuresti a dispus condamnarea reclamantului pentru faptele retinute in rechizitoriu, solutie pastrata la Curtea Militara de Apel.
Incepand cu data de 11 decembrie 2000, in urma atribuirii unui mandat de deputat, pe listele unui partid politic, ca urmare a alegerilor parlamentare din 26 noiembrie 2000, contractul de munca i-a fost suspendat pana la incetarea exercitarii mandatului de parlamentar.
Reclamantul a aratat ca, in recurs, Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala, prin decizia nr. 992 din 26 februarie 2001 a dispus restituirea cauzei, in ce ma privea, la Parchetul de pe langa Curtea Militara de Apel in vederea completarii urmaririi penale.
Directia Nationala Anticoruptie a dispus prin ordonanta 13/P/2004 din 24 noiembrie 2004 neinceperea urmaririi penale fata de reclamant pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 254 Cod penal.
S-a mai aratat ca, prin aceeasi ordonanta s-a declinat cauza in favoarea Parchetului de pe langa Curtea Militara de Apel pentru completarea urmaririi penale cu celelalte acte dispuse de instanta suprema, cauza inregistrandu-se la numarul 26/P/2002.
Prin Ordonanta nr. 26/P/2002 din 09 decembrie 2004 Parchetul Militar de pe langa Curtea Militara de Apel a dispus declinarea competentei in favoarea Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie intrucat la acea data reclamantul avea calitatea de deputat.
S-a aratat ca la data de 17 decembrie 2004 dosarul a fost trimis de catre Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, cauza fiind inregistrata la numarul 26/D/P/2005.
Reclamantul a aratat ca la incetarea mandatului de deputat, in anul 2004 reclamantul a solicitat din nou reincadrarea pe postul de comandant adjunct ori pe un post similar – corespunzator pregatirii si experientei profesionale, fapt ce i-a fost refuzat nejustificat, de catre conducerea companiei, desi intre timp prin decizia nr. 992 din 26 februarie 2001 Curtea Suprema de Justitie dispusese restituirea cauzei, in ce ma privea, la Parchetul de pe langa Curtea Militara de Apel in vederea completarii urmaririi penale, neexistand probe pentru stabilirea vinovatiei mele penale.
S-a mai aratat ca, prin Ordonanta din 20 august 2009 data in dosarul nr. 26/D/P/2005 al Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de subsemnatul, pentru infractiunile prevazute la art. 323 alin. 2 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art. 175, 179 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 33 Cod penal, solutie pronuntata conform art. 249 Cod de procedura penala raportat la art. 11 lit. b, art. 10 lit. d Cod de procedura penala.
Prin urmare, reclamantul a aratat ca in perioada 07 mai 1998 - 13 august 1998 a fost arestat in mod nelegal, motiv pentru care a solicitat repararea daunelor materiale si morale grave suferite in urma acestei arestari preventive nelegale, trimiterea subsemnatului in judecata fiind de asemenea abuziva.
Cu privire la prejudiciul material efectiv inregistrat, reclamantul a aratat ca salariile (ce urmeaza a fi reevaluate prin indexare, majorare si reactualizare) – conform CIM nr. 1113 din 01 octombrie 1997, in calitate de comandant adjunct la Regia Autonoma Aeroportul International – Otopeni (persoana juridica antecesoare a actualei Companii Nationale „Aeroportul International Otopeni Bucuresti” SA), neincasate urmare a arestarii preventive si desfacerii contractului de munca potrivit art. 61 lit. b din Codul muncii, de care ar fi trebuit sa beneficiez urmatorul interval de timp: 07 mai 1998 - 12 august 1998, intervalul cuprins intre momentul arestarii preventive si momentul reangajarii pe un post inferior.
Pentru intervalul 06 mai 1998 - 02 septembrie 1998 salariul neincasat (conform inscrierilor din cartea de munca) a fost de 4.197.960 lei/rol, la data de 07 mai 1998. Actualizand (estimativ) functie de Indicele lunar al preturilor de consum, conform datelor disponibile pe site-ul Institutului National de Statistica se obtine suma estimativa (potrivit formulei A = suma initiala de actualizat x IPC/100) 4.197.960 lei/rol x 646,86/100 = 27.154.924,056 lei/rol/luna. Prin urmare, pentru aproximativ trei luni de arestare preventiva rezulta un total de 81.464.772 lei/rol, adica 8.146,47 lei/ron. Suma ce constituie diferenta salariata, in cuantum indexat, majorat si reactualizat dintre salariul avut inainte de arestare si salariul stabilit dupa reangajare, pentru perioada 03 septembrie 1998 – 11 decembrie 2000, perioada in care a fost reangajat pe postul de referent, post mult inferior pregatirii sale profesionale, experientei profesionale acumulate si examenelor sustinute pentru a accede la postul detinut inaintea arestarii abuzive. Dupa cum a rezultat din inscrierile in cartea de munca, diferenta salariala (rezultata din CIM nr. 1113 din 01 octombrie 1997 fata de CIM nr. 1148 din 03 septembrie 1998) a fost de 4.197.960 lei/rol – 3.087.400 lei/rol = 1.110.560 lei/rol/luna. Estimativ, potrivit calculului aratat mai sus, functie de indicele lunar al preturilor de consum, rezulta suma de 1.105.560 lei/rol X 646,86/100 = 7.151.425,416 lei/rol/luna. Avand in vedere ca intervalul 03 septembrie 1998 – 11 decembrie 2000 cuprinde 25 de luni, rezulta o suma totala de 7.151.425,416 X 27 de luni = 193.088.486,232 lei/rol (adica 19.309 lei/ron).
Reclamantul a aratat ca incepand cu data de 11 decembrie 2000, in urma atribuirii unui mandat de deputat, pe listele unui partid politic, ca urmare a alegerilor parlamentare din 26 noiembrie 2000, contractul de munca i-a fost suspendat pana la incetarea exercitarii mandatului de parlamentar, la 10 decembrie 2004.
Pentru acest interval urmeaza a fi calculata diferenta dintre veniturile obtinute ca parlamentar si cele ce i s-ar fi cuvenit in calitate de comandant adjunct, urmand sa completeze cererea, daca este cazul, cu suma astfel estimata.
S-a mai sustinut ca la data de 19 mai 1998 a fost aplicat sechestru asigurator de catre organele de politie asupra bunurilor reclamantului, in primul rand un bun imobil apartamentul nr. 43 situat la parterul blocului nr. 43 din Str. V. nr. 6, sector 6, B.. Sechestrul asigurator a fost ridicat abia prin Ordonanta din 19 noiembrie 2007 data in dosarul nr. 26/D/P/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Printre bunurile sechestrate se afla si un autoturism marca Warburg evaluat la momentul sechestrarii la 5 milioane lei/rol.
S-a mai aratat ca beneficiul nerealizat rezulta mai intai din refuzul reangajarii din partea angajatorului, astfel incat dupa data de 10 decembrie 2004 contractul de munca a incetat prin asa-zisul acord al partilor deoarece a refuzat sa continue activitatea intr-un post total impropriu raportat la pregatirea sa profesionala.
A mai aratat reclamantul ca este evident ca refuzul reangajarii a fost o consecinta directa a arestarii nelegale si procesului penal prelungit abuziv si nerezonabil, iar prejudiciul in forma beneficiului nerealizat este cert, concretizandu-se in salariile neincasate pe perioada 10 decembrie 2004 – septembrie 2009 (momentul stabilirii definitive a nevinovatiei penale).
Reclamantul a precizat ca, in mod evident, imposibilitatea parcurgerii carierei in domeniul aeronautic, conform aptitudinilor demonstrate si examenelor sustinute in obtinerea calificarilor enumerate, s-a datorat erorilor judiciare din procesul penal desfasurat impotriva sa. Mai mult, durata excesiva a acestui proces a condus la situatia actuala, constatata si in cuprinsul Ordonantei – pagina 5 din ordonanta – din 19 noiembrie 2007 data in dosarul nr. 26/D/P/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de ridicare a masurilor de sechestru asigurator in sensul de a nu mai avea posibilitatea reangajarii in domeniu.
Reclamantul a mai aratat ca i-a fost lezata demnitatea, ce presupunea in acest caz si onoarea militara, desconsiderata in mod injust, fapt dovedit de stabilirea nevinovatiei penale.
Nu in ultimul rand, detentia in sine i-a produs tulburari psiho-somatice serioase, care, coroborate cu durata excesiva a procesului penal la care a fost supus pe o perioada de mai mult de zece ani, au condus la afectiuni ce i-au alterat grav starea de sanatate si conditia de viata, alterari ce urmeaza sa fie suplinite prin acordarea de daune morale.
De asemenea, s-a mai aratat ca, in speta exista eroare judiciara deoarece a fost arestat preventiv ilegal in perioada 07 mai 1998 – 13 august 1998, in timp ce prin ordonanta din 20 august 2009 data in dosarul nr. 26/D/P/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de reclamant, deoarece in conformitate cu art. 10 lit. d Cod de procedura penala s-a constatat ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii, lipsind vinovatia faptuitorului.
S-a mai precizat ca, prejudiciile care i-au fost cauzate prin aceasta eroare judiciara grava sunt atat de ordin material, cat si moral, au rezultat ca si consecinte directe ale gravei erori judiciare, astfel cum au fost detaliate in precedent, nefiind reparate pana la momentul introducerii actiunii.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 504 Cod de procedura penala si urmatoarele si art. 998 ti urmatoarele Cod civil.
La data de 11 mai 2010 si la data de 18 iunie 2010 reclamantul a depus o precizare a actiunii privind temeiul juridic al actiunii.
Prin aceasta precizare s-a aratat ca daunele materiale si morale s-au produs in speta dintr-un complex de cauze in stransa legatura cu procesul penal in cadrul caruia a suferit masura arestarii preventive, in care a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva sa si a fost condamnat de doua instante.
Astfel, in esenta daunele solicitate sunt legate de perioada arestului, de durata in care a fost inculpat si s-au luat alte masuri impotriva sa, acest proces penal desfasurat impotriva reclamantului (desi s-a dovedit ca a fost nevinovat) datorita cauzei ce a declansat efectele negative de natura patrimoniala si nepatrimoniala pentru care a solicitat daune materiale si morale in cadrul cauzei.
Reclamantul a aratat ca, in principal, arestarea preventiva a avut ca efect imediat si grav concedierea sa prin decizia nr. 136 din 07 iulie 1998 conform art. 130 alin. 1 lit. j din Codul muncii (in forma anterioara). Refuzul reangajarii conform pregatirii profesionale a fost motivat de angajatorul de la acel moment in baza acestei arestari preventive. In plus, reclamantul a fost trimis in judecata prin rechizitoriu inca din 23 iulie 1998, primul termen de judecata in fata Tribunalului Militar Bucuresti avand loc la 01 septembrie 1998, oferind un motiv suplimentar angajatorului de a refuza reangajarea pe postul de conducere ocupat anterior, in timp ce reangajarea sa, pe post inferior, s-a produs la 03 septembrie 1998.
Arestarea preventiva pe care suferita s-a coroborat cu alte masuri restrictive de libertate luate impotriva sa pe parcursul procesului penal, precum au fost in cauza interdictia de a parasi localitatea, dar si trimiterea in judecata si condamnarea in doua instante sunt cauze generatoare de prejudicii conform art. 504 si urmatoarele Cod de procedura penala.
Pe de alta parte, evolutia sa profesionala a fost afectata in mod grav si ireversibil, si in consecinta i-au fost lezate viata sociala, profesionala, precum si cea personala, toate acestea afectand in consecinta demnitatea si personalitatea reclamantului, adica au fost grav lezate acele drepturi nepatrimoniale a caror incalcare produce daune morale.
Prin incheierea din 30 iunie 2010 tribunalul a admis exceptia inadmisibilitatii in ceea ce priveste capetele de cerere a 1 II, a 1 III, a 1 IV, a 2 I si capatul de cerere referitor la daunele morale (care nu privesc arestarea) intemeiate pe dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod de procedura penala.
In temeiul art. 20 raportat la art. 2 din Legea 146/1997 si art. 3 din OG nr. 32/2005 a pus in vedere reclamantului, sub sanctiunea anularii, achitarea urmatoarelor taxe judiciare de timbru si timbru judiciar: 1.241,80 lei si 5 lei timbru judiciar (pentru capatul a 1 II), 264,68 lei si 3 lei timbru judiciar (pentru capatul a 1 IV), 7.871,92 lei (la cursul Bancii Nationale a Romaniei – 1 euro = 4,11 lei (16 februarie 2010) si 5 lei timbru judiciar pentru capatul a 2 I, prin raportare la art. 998 Cod de procedura civila. De asemenea a pus in vedere reclamantului, sub sanctiunea prevazuta de art. 1551 Cod de procedura civila sa indice valoarea provizorie a obiectului cererii, pentru capatul de cerere a 1 III, sa indice separat cuantumul daunelor morale in functie de temeiul acestora.
La data de 02 februarie 2011, reclamantul a formulat cerere de majorare a cuantumului pretentiilor si precizare a sumelor solicitate cu titlu de daune morale, prin care a marit valoarea sumei solicitate cu titlu de daune morale la 1.000.000 lei.
Daunele morale solicitate sunt indisolubil legate de arestarea preventiva, de restrictionarea libertatii de miscare (prin masura interdictiei de a parasi localitatea), apoi de inculparea, trimiterea in judecata si condamnarea sa de catre doua instante.
Reclamantul a mai aratat ca despagubirea de ordin moral se explica printr-o incercare de a contrabalansa efectele negative multiple ale vatamarii produse de arestarea preventiva nelegala, restrictionarea libertatii de miscare, inculpare si in final condamnarea sa.
Prin incheierea din 04 februarie 2011 a fost admisa cererea de reexaminare impotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, constatandu-se ca reclamantul este scutit de plata taxei judiciare de timbru pentru capetele de cerere a 1II, a 1IV si a 2I.
Tribunalul a dispus atasarea dosarelor penale.
Prin sentinta civila nr. 1429 din 7 iulie 2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere a 1 II, a 1 III, a 1 IV, a 2 I si capatul de cerere referitor la daunele morale (care nu privesc arestarea) intemeiate pe dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod de procedura penala; a admis in parte actiunea precizata formulata de reclamantul V.V. in contradictoriu cu paratul S.R., prin M.F.P.; a obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 13.688 lei cu titlu de daune materiale si a sumei de 140.000 lei cu titlu de daune morale; a respins in rest actiunea, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca prin incheierea din 30 iunie 2010 tribunalul a admis exceptia inadmisibilitatii in ceea ce priveste capetele de cerere a 1 II, a 1 III, a 1 IV, a 2 I si capatul de cerere referitor la daunele morale (care nu privesc arestarea) intemeiate pe dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod de procedura penala si astfel s-a impus a fi respinse, ca inadmisibile, aceste capete de cerere.
Pe fond, tribunalul a retinut ca prin ordonanta din 07 mai 1998 emisa de Parchetul de pe langa Curtea Militara de Apel s-a dispus arestarea preventiva a reclamantului, fiind emis mandatul de arestare nr. 13 din 07 mai 1998, acesta fiind incarcerat , dupa cum rezulta din biletul de liberare nr. 106/1998 emis de Inspectoratul General al Politiei – Unitatea 0106 in perioada 07 mai 1998 – 13 august 1998, ca urmare a prelungirilor succesive intervenite.
Prin Ordonanta din 15 mai 1998 emisa de Parchetul de pe langa Curtea Militara de Apel s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor reclamantului, sechestru asigurator ridicat prin ordonanta din 25 octombrie 2007 a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, intre bunurile cu privire la care s-a aplicat aceasta masura numarandu-se si apartamentul nr. 43 din str. V. nr. 6, bl. 43, parter, si autoturismul marca Warburg cu nr. de inmatriculare 2-B-xxxxx, an fabricatie 1984.
Prin rechizitoriul nr. 70/P/1998 din 23 iulie 1998 al Parchetului de pe langa Curtea Militara de Apel s-a dispus trimiterea in judecata a reclamantului pentru savarsirea infractiunilor prevazuta de art. 323 alin. 1 Cod penal pentru art. 26 raportat la art. 175 cu referire la art. 179 din Legea nr. 141/1997 cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal.
Prin sentinta penala nr. 19 din 18 februarie 1999 Tribunalul Militar Bucuresti a dispus condamnarea reclamantului pentru faptele retinute in rechizitoriu la pedeapsa cea mai grea de sapte ani inchisoare si patru ani interzicerea unor drepturi prevazute de art. 64 lit. a si b Cod penal si de art. 64 lit. c in sensul interzicerii ocuparii unei functii de natura aceleia de comandat adjunct de aeroport. Totodata s-a luat fata de reclamant masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea Bucuresti, iar prin decizia nr. 67 din 08 iunie 2000 pronuntata de Curtea Militara de Apel, pedeapsa a fost redusa la sase ani inchisoare.
Prin decizia nr. 992 din 26 februarie 2001 Curtea Suprema de Justitie – Sectia Penala a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe langa Curtea Militara de Apel, in cea ce il priveste pe reclamant, in vederea completarii urmaririi penale.
Prin Ordonanta nr. 13/P/2004 din 24 noiembrie 2004 Directia Nationala Anticoruptie a dispus neinceperea urmaririi penale fata de reclamant pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 254 Cod penal precum si declinarea cauzei in favoarea Parchetului de pe langa Curtea Militara de Apel pentru completarea urmaririi penale in sensul celorlalte motive retinute prin decizia nr. 992 din 26 februarie 2001 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie – Sectia Penala, cauza inregistrandu-se la numarul 26/P/2002.
Prin Ordonanta nr. 26/P/2002 din 09 decembrie 2004 Parchetul Militar de pe langa Curtea Militara de Apel a dispus declinarea competentei in favoarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie intrucat la acea data reclamantul avea calitatea de deputat.
La data de 17 decembrie 2004 dosarul a fost trimis de catre Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, cauza fiind inregistrata sub numarul 26/D/P/2005.
Prin Ordonanta din 20 august 2009 data in dosarul nr. 26/D/P/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de reclamant, pentru infractiunile prevazute la art. 323 alin. 2 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art. 175, 179 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 33 Cod penal, intrucat lipseste un element constitutiv al infractiunii si anume vinovatia faptuitorului.
La data luarii masurii arestarii preventive reclamantul ocupa functia de comandant adjunct la RA AIBO potrivit cu decizia CIM nr. 1113 din 01 octombrie 1997.
Prin decizia nr. 136 din 07 iulie 1998 reclamantului i s-a desfacut contractul de munca in temeiul art. 130 alin. 1 lit. j din Codul muncii (in forma anterioara) potrivit cu care contractul de munca poate fi desfacut din initiativa unitatii, in cazul cand cel in cauza este arestat mai mult de 60 de zile.
Prin decizia CIM nr. 1148 din 03 septembrie 1998 reclamantul a fost angajat in functia de referent de specialitate in cadrul Serviciului Management, Calitate si Reglementari – Biroul Reglementari aeronautice, contract suspendat in data de 11 decembrie 2000 in temeiul art. 7 din Legea nr. 4/1990 pe durata exercitarii mandatului de deputat.
Potrivit certificatului de radiere autoturismul Warburg cu nr. de inmatriculare 2-B-xxxxx, an fabricatie 1984, a fost radiat din evidentele inspectoratului de politie – Serviciul circulatie ca urmare a radierii Remat, la dosar fiind depus si certificatul de distrugere.
In drept, tribunalul a avut in vedere art. 52 alin. 3 din Constitutie si art. 504-505 Cod de procedura penala, precum si art. 5 alin.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
De asemenea, a retinut si incidenta art. 998-999 Cod civil.
Avand in vedere dispozitiile de drept de mai sus cat si situatia de fapt retinuta, tribunalul a constatat ca prin luarea masurii arestarii preventive de catre organul de urmarire penala, masura care nu a fost urmata de condamnarea definitiva a reclamantului, ci de masurile neinceperii urmaririi penale si scoaterii de sub urmarirea penala sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod de procedura penala in sensul constatarii erorii judiciare ceea ce indreptateste reclamantul la acoperirea prejudiciului material si moral cauzat prin aceasta masura.
In ceea ce priveste intinderea prejudiciu material cauzat de masura arestarii preventive tribunalul a constatat ca acesta nu poate consta decat in cuantumul salariilor, indexate si majorate pentru perioada 07 mai 1998 – 02 septembrie 1998, astfel cum au fost stabilite prin expertiza, dar cu scaderea sumei de reprezinta actualizarea cu inflatie pe prima luna (cum a solicitat paratul). In total aceasta suma datorata este de 8.426 lei.
In ceea ce priveste celelalte sume solicitate pentru acoperirea prejudiciului material cauzat potrivit sustinerilor reclamantului de arestarea preventiva tribunalul constata ca nu exista o legatura de cauzalitate dovedita intre masura luata si reducerea veniturilor salariale ale reclamantului.
Sustinerea potrivit cu care angajatorul ar fi refuzat reangajarea pe aceeasi functie pe motiv ca reclamantul ar fi fost arestat si ar exista proces penal impotriva acestuia, in afara de faptul ca nu a fost dovedit, nu intra in spera de aplicabilitate a art. 504, atat timp cat angajatorul nu a procedat in aceasta maniere, determinat de o dispozitie legala (precum cea a art. 130 lit. j din vechiul Cod al muncii). Mai mult, tribunalul a retinut ca, potrivit sustinerilor reclamantului, contractul de munca a incetat, ulterior, prin acordul partilor.
De asemenea, avand in vedere ca s-a invocat si raspunderea civila delictuala tribunalul a retinut ca acest prejudiciul nu intra in sfera prejudiciilor pentru care raspunde paratul de fata, acesta deoarece reclamantul trebuie sa adreseze instantelor de dreptul muncii in cazul in care se considera nedreptatit prin masurile luata de angajator, atat in ceea ce priveste reincadrarea pe un post inferior, cat si in ceea ce priveste incetarea raporturilor de munca, iar pedeapsa complementara dispusa prin sentinta penala de condamnare nu a ramas definitiva si. deci. nu a produs efecte de natura celor in discutie.
In ceea ce priveste perioada in care reclamantul a ocupat functia de deputat tribunalul a retinut ca reclamantului i-a fost suspendat contractul de munca, iar salarizarea sa s-a facut potrivit Legii nr. 53/1991, republicata.
In ceea ce priveste solicitarea acordarii unei rente viagere atat in aplicarea art. 505 alin. 2 Cod de procedura civila, cat si prin raportare la dispozitiile art. 998 si urmatoarele Cod civil, tribunalul a constatat ca este neintemeiata, avand in vedere ca reclamantul nu a dovedit ca arestarea cat si existenta procesului penal au fost de natura a influenta in mod direct si determinant carierea profesionala a acestuia.
Astfel, dupa cum s-a retinut mai sus, reclamantul nu a dovedit ca dupa data de 3 septembrie 1998 exista o legatura de cauzalitate intre masura arestarii si angajarea pe un post inferior si nici ca existenta procesului penal ar fi influentat o viitoare angajare pe un post similar celui avut inainte de arestare sau corespunzator pregatirii sale profesionale.
Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca timp de patru ani reclamantul a avut calitatea de deputat, iar ulterior raporturile de munca au incetat prin acord, decizia de desfacere a contractului de munca nefiind contestata. Pe de alta parte, nu s-a dovedit care au fost demersurile intreprinse si nici ca neocuparea unui post corespunzator pregatirii sale profesionale ar fi fost determinata de masura arestarii si de procesul penal derulat impotriva reclamantului.
In ceea ce priveste daunele materiale provocate prin masura instituirii sechestrului asigurator, tribunalul a retinut ca intinderea prejudiciului cauzat reclamantului este de 5.262 lei stabilit potrivit expertizei de specialitate si consta in valoarea actualizata a autoturismului Warburg.
Tribunalul a avut in vedere ca masura indisponibilizarii bunului o perioada indelungata de timp, in conditiile in care autoturismul avea deja o vechime de opt ani, reprezinta in realitate o veritabila lipsire de proprietate, pentru care statul trebuie sa raspunda in temeiul dispozitiilor art. 998 si urmatoarele cod civil.
In ceea ce priveste apartamentul asupra caruia s-a aplicat aceeasi masura, reclamantul nu a precizat in ce consta prejudiciul cauzat si nici a dovedit existenta si intinderea unui prejudiciu.
De asemenea, tribunalul a constatat ca reclamantului i s-a produs si un prejudiciu moral ca urmare a arestari nelegale, prejudiciul rezultat din aceea ca a fost arestat timp de mai mult de patru luni de zile, ca a fost indepartat din mediul in care traia si a fost nevoit sa traiasca in conditii de detentie cu toate constrangerile si neplacerile pe care le poate presupune. De asemenea, o astfel de modificare radicala a vietii este de natura sa produca inclusiv modificari ale comportamentului persoanei respective, cu consecinte de lunga durata.
De asemenea, nu se poate nega faptul ca arestarea a avut repercusiuni nu numai asupra persoanei reclamantului, ci si asupra familiei si asupra relatiilor cu colegii de munca, aceste aspecte fiind relevate de declaratiile martorilor audiati.
Pe de alta parte, desi arestarea si procesul ce a urmat au fost puternic mediatizate, trezind ecouri si in momentul de fata, totusi tribunalul a constatat ca in plat social masurile luate impotriva reclamantului au avut un impact relativ redus si de scurta durata din moment ce, in plina desfasurare a procesului penal, reclamantul a reusit sa ocupe un loc de deputat in urma alegerilor parlamentare desfasurate in noiembrie 2000.
Pentru stabilirea unui cuantum adecvat a sumei acordate tribunalul a avut in vedere atat durata arestarii cat si persoana reclamantului, pregatirea sa de militar, functia ocupata, calitatile si meritele acestuia anterioare masurii arestarii.
In consecinta in raport de toate aceste criterii tribunalul a apreciat ca suma de 100.000 lei reprezinta o suma menita sa ofere o reparatie adecvata pentru prejudiciul cauzat prin masura de privare de libertate.
Consecinta a arestarii a fost si masura concedierii dispusa de angajator in temeiul unor dispozitii legale care prevedeau aceasta posibilitate si anume art. 130 lit. j din vechiul Cod al muncii, aceasta masura fiind de natura a afecta pe reclamant nu doar in plan material ci si moral. In consecinta, si acest prejudiciu a fost reparat prin raportare la art. 504 si urm. Cod de procedura penala, tribunalul apreciind ca se impune acordarea sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale.
In ceea ce priveste acordarea de daune morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin luarea masurii preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea precum si decurgand din durata procesului penal, tribunalul a constatat ca aceste solicitari nu intra in sfera de aplicabilitate a dispozitiilor art. 504 si urmatoarele Cod de procedura penala, temeiul atragerii raspunderii statului neputand fi antrenata decat pe baza dispozitiilor art. 998 si urmatoarele Cod civil, tinandu-se cont si de practica Curtii Europene a Drepturilor Omului cu referire la durata rezonabila a unui proces penal.
Fata de aceste precizari, avand in vedere ca masura obligarii de a nu parasi localitatea a adus atingere dreptului la libera circulatie pentru o perioada indelungata de timp, drept fundamental garantat de dispozitiile art. 25 din Constitutie, tribunalul a constatat ca raspunderea statului este antrenata si intr-o astfel de situatie pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat reclamantului. Tribunalul a apreciat ca suma de 10.000 de lei este de natura a oferi reclamantului o reparatie justa si echitabila.
In ceea ce priveste durata de solutionare a procesului penal tribunalul a retinut ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care garanteaza dreptul la un proces intr-un termen rezonabil. Faptul ca nu exista dispozitii speciale in dreptul intern in acest domeniu nu reprezinta un impediment pentru instanta de a da curs solicitarii reclamantului, acesta deoarece, pe de o parte, in calitatea sa de prim judecator al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, judecatorul national are obligatia de a asigura efectul deplin al normelor Conventiei, iar pe de alta parte dispozitiile art. 3 din Codul civil interzic judecatorului sa refuze sa judece, sub cuvant ca legea nu prevede, este neclara sau neindestulatoare.
In consecinta, tribunalul a apreciat ca dispozitiile raspunderii civile delictuale mai sus mentionate reprezinta un temei de drept suficient de la care sa se plece in analiza de fond a cererii reclamantului referitoare la acordarea de daune morale pentru durata procesului penal.
Verificand dosarele penale tribunalul a apreciat ca perioada de timp scursa de la data inceperii urmaririi penale si pana la data pronuntarii deciziei nr. 992 din 26 februarie 2001 de catre Curtea Suprema de Justitie – Sectia penala, de mai putin de trei ani nu poate fi catalogata ca o perioada nerezonabila in sensul art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, avand in vedere complexitatea deosebita a cauzei si implicatiile acesteia, cauza care privea saptesprezece inculpati si a presupus audierea atat in faza de urmarire penala cat si in fata instantei de judecata nu mai a acestora, ci si a mai bine de 150 de martori, fara a mai vorbi de celelalte lucrari specifice ce s-au impus a fi efectuate. Totodata nu trebuie omis ca in aceasta perioada s-au derulat atat urmarirea penala cat si cele trei faze ale procesului in fata instantelor de judecata
Nu acelasi lucru se poate retine in ceea ce priveste etapele procesuale derulate dupa pronuntarea deciziei din recurs, ordonantele care au dus la solutionarea cauzei fiind emise la data de 24 noiembrie 2004 si la data de 20 august 2009, fara ca lucrarile efectuate in acest interval de timp sa fie de amploarea si complexitatea celor derulate in etapele mai sus mentionate.
Pe de alta parte paratul nu a facut nici un fel de aparari cu privire la aceste aspecte, aparari care sa fi putut relevarea existenta unor cauze obiective care sa fi condus la solutionarea cu intarziere a procesului pornit impotriva reclamantului.
In consecinta, tribunalul a constatat ca si in aceasta situatie se impune atragerea raspunderii statului pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat reclamantului si apreciaza ca suma de 10.000 de lei este de natura a oferi reclamantului o reparatie justa si echitabila pentru prejudiciul cauzat.
Impotriva acestei sentinte, la data de 17 iulie 2012, a declarat apel reclamantul, solicitand sa se dispuna modificarea in parte a hotararii anterior mentionate, in sensul admiterii in totalitate a actiunii in daune pentru eroare judiciara introdusa de catre apelant, asa cum a fost formulata si precizata, sau in parte a acesteia (in sensul majorarii sumei cu titlul de daune) si sa fie obligat S.R. sa acopere integral prejudiciul material (care a fost stabilit de catre expertiza contabila efectuata in cauza ca fiind in cuantum de 638.915 lei/ron la care se adauga suma de 9.437 lei/RON/luna contravaloarea rentei viagere pe care trebuie sa o plateasca S.R. recurentului (de la data de 20 august 2009 si pana la decesul acestuia) si prejudiciul moral care a fost apreciat de catre reclamant ca fiind in cuantum de 1.000.000 lei, prejudicii care i-au fost cauzate reclamantului prin arestarea nelegala si prin intreg procesul penal abuziv care s-a derulat impotriva sa (cu toate implicatiile, interdictiile si consecintele acestuia), cu cheltuieli de judecata avand in vedere consideratele care vor fi expuse.
I. Hotararea s-a dat cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, respectiv a dispozitiilor ari. 504 si 505 Cod de procedura penala, art. 998 si urmatoarele, art. 1084 si 1169 Cod civil, art. 5 si 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale si art. 52 din Constitutia Romaniei.
Instanta a considerat in mod gresit ca doar salariile neincasate de catre reclamant in perioada arestului preventiv perioada 06 mai 1998 – 02 septembrie 1998 si valoarea autoturismului reclamantului sechestrat in timpul procesului penal si devenit ulterior inutilizabil constituie singurele consecinte materiale prejudiciul material ale erorii judiciare a carei victima a fost acesta, restul capetelor de cerere declarandu-ie inadmisibile, incalcind astfel prevederile art. 504 si 505 Cod de procedura penala, art. 998 si urmatoarele, art. 1084 su 1169 Cod civil, art. 5, 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 52 din Constitutia Romaniei.
Toate daunele materiale pe care le-a solicitat reclamantul (si care sunt enumerate mai jos) reprezinta o consecinta directa a arestarii preventive si a procesului penal derulat pe o perioada de mai bine de zece ani impotriva sa si prin urmare trebuie sa fie acordate integral.
Apelantul-reclamant subliniaza ca „Institutia reparatiunii integrale a prejudiciului, ale carei principii sunt inscrise in art. 998 si art. 1084 Cod civil impune ca si daunele datorate de catre stat, in temeiul art. 504 Cod de procedura penala, sa reprezinte o justa si integrala despagubire, ceea ce inseamna ca trebuie sa cuprinda, in genere, pierderea efectiva ca si beneficiul de care a fost lipsit cel condamnat sau arestat pe nedrept”.
Toate aceste daune materiale alcatuiesc, conform expertizei efectuate in cauza un total de 638.915 lei/ron la care se adauga suma de 9.437 lei/ron/luna contravaloarea rentei viagere pe care trebuie sa o plateasca Statul Roman reclamantului.
Dintre toate aceste prejudicii materiale cauzate reclamantului de eroarea judiciara, doar cele de la punctele a si c au fost considerate de instanta ca reprezentand prejudiciul material suferit de acesta, restul fiind considerate inadmisibile. Apelantul-reclamant invoca art. 504 alin.5 C.proc.pen.
De asemenea, un argument in plus este faptul ca s-a stabilit pe calea jurisprudentei ca raspunderea statului pentru erorile judiciare savarsite de institutiile sale nu este una pur obiectiva.
Deci, instanta a incalcat prevederile acestui articol deoarece nu a tinut cont de toate consecintele arestarii preventive si ale procesului penal lung de zece ani derulat impotriva reclamantului, considerand, fara temei nelegal si ilogic ca singurul prejudiciu material al unui arest preventiv si al unui proces penal desfasurat impotriva unei persoane este doar perioada in care respectiva persoana a stat in arest si deci evident a fost privat de salariu (lipsind de la munca).
In consecinta, instanta a ignorat faptul ca eroarea judiciara a carui victima este reclamantul nu este reprezentata doar de arestul preventiv nelegal ci si de intreg procesul penal derulat impotriva sa pe o perioada de aproximativ zece ani care a insemnat si condamnarea de catre doua instante a reclamantului, interzicerea unor drepturi (de a-si exercita profesia si de a ocupa functia de comandant adjunct), interdictia de a parasi localitatea.
Asadar, despagubirile acordate nu se pot limita la perioada stricta a arestarii, ci ele se intind si pe perioada urmatoare, in care cel in cauza a avut interdictia de a ocupa si exercita functia pe tot parcursul procesului penal, dar mai ales a avut interdictia de a parasi localitatea.
Deci, instanta nu a luat in calcul ca un arest preventiv si un proces penal de zece ani are mult mai multe consecinte de ordin material: pierderea locului de munca, angajarea pe un post inferior, concedierea sau imposibilitatea angajarii datorita statutului de fost arestat si inculpat intr-un dosar penal (toate acestea fiind „suferinte” de catre reclamant).
Apelantul-reclamant precizeaza ca se stie foarte bine ca in societatea romaneasca este o reala problema reinsertia sociala a celor care au fost incarcerati, care au avut statutul de inculpat deoarece sunt priviti ca niste paria si nimeni nu mai vrea sa-i angajeze, mai ales ca procesul recurentului a fost intens mediatizat la acel moment (aspect dovedit cu prisosinta).
De asemenea, mentiunea instantei cu privire la faptul ca „sustinerea potrivit cu care angajatorul ar fi refuzat reangajarea pe aceeasi functie pe motiv ca reclamantul ar fi fost arestat si ar exista proces penal impotriva acestuia (...) nu intra in sfera de aplicabilitate a art. 504, atat timp cat angajatorul nu a procedat in aceasta maniera determinat de o dispozitie legala (precum cea din art. 130 lit. j vechiul Cod al muncii)” este total nelegala deoarece textul legal nu face asemenea precizari, nu impune acordarea de despagubiri materiale doar in situatia in care angajatorul ar fi fost determinat in luarea masurii de o anumita dispozitie legala.
Este inexplicabil cum a ajuns instanta la o asemenea concluzie in baza art. 504 C.p.p., deoarece „ubi lex on distinguit nec nos distinguere debemus”.
In plus, mai mentioneaza apelantul-reclamant ca nu se judeca cu angajatorul (AIBO) ca sa fie de competenta instantelor de dreptul muncii, angajatorul a procedat in acest fel (l-a angajat pe un post inferior dupa care l-a concediat) datorita erorii judiciare provocata de institutiile Statului Roman. Acest caz nu este o problema de dreptul muncii, nu vizeaza raporturi de dreptul muncii.
Exista o jurisprudenta vasta in aceasta materie, mai ales a Curtii Supreme de Justitie (actuala Inalta Curte de Casatie si Justitie) care sustine faptul ca vor fi acordate ca despagubiri materiale si drepturile anterioare rezultate din raporturile de dreptul muncii care au incetat sau au suferit modificari ca urmare a erorii judiciare imputabile statului, adica vor fi acordate ca despagubiri materiale contravaloarea tuturor drepturilor pe care le-ar fi avut, de care ar fi beneficiat victima erorii judiciare daca nu ar fi existat aceasta eroare judiciara a Statului.
Si doctrina in materie sustine acelasi punct de vedere ca si jurisprudenta.
Deci, raportat la toate aceste aspecte sustinute de jurisprudenta, doctrina si care rezulta si dintr-o interpretare corecta a legii, inseamna ca instanta trebuie sa acorde reclamantului toate daunele materiale solicitate de acesta (deci inclusiv cele de la punctele b, d si e) pentru ca toate reprezinta consecinte ale erorii judiciare a carui victima a fost acesta.
Astfel, in ceea ce priveste suma ce constituie diferenta salariala dintre salariul avut inainte de arestare de catre reclamant in calitate de comandat adjunct si salariul stabilit dupa reangajare pe postul de referent de specialitate, pentru perioada 3 septembrie 1998 – 11 decembrie 2000.
Reclamantul, in momentul in care a fost arestat preventiv ocupa functia de comodant adjunct la RA AIBO. Dupa ce a parasit arestul preventiv a fost reangajat pe postul de referent de specialitate, post mult inferior pregatirii sale profesionale, experientei profesionale acumulate si examenelor sustinute pentru a accede pe postul detinut inaintea arestarii preventive si de asemenea mult mai prost platit.
In concluzie, daca nu ar fi fost arestat preventiv, ar fi continuat sa ocupe postul de comandant adjunct si nu pe cel de referent pe care l-a ocupat in perioada 03 septembrie 1998 ¬– 11 decembrie 2000.
Conform expertizei contabile efectuate aceasta suma ce constituie diferenta salariala este in cuantum de 84,974.00 lei/RON.
In legatura cu suma ce constituie salariul de comandant adjunct, pe care reclamantul l-ar fi ocupat in continuare daca nu ar fi fost arestat, pentru perioada 10 decembrie 2004 – 01 septembrie 2009 mentioneaza ca beneficiul nerealizat rezulta mai intai din refuzul reangajarii reclamantului din partea angajatorului, datorat erorii judiciare (respectiv datorat arestarii si inculparii urmata de trimiterea in judecata), astfel incat, dupa data de 10 decembrie 2004 contractul de munca a incetat prin asa-zisul acord al partilor deoarece reclamantul a refuzat sa continue activitatea intr-un post total impropriu raportat la pregatirea sa profesionala.
Apoi, beneficiul nerealizat rezulta din refuzul de reangajare pe vechiul post (motivat de procesul in care s-a produs eroarea judiciara), iar in al doilea rand din faptul ca reclamantul a detinut licenta de controlor de trafic aerian, fiind impiedicat sa profeseze cu motivarea din partea angajatorului legata de existenta dosarului penal.
AIBO avea nevoie de un controlor de trafic instructor pentru a functiona legal, calificare pe care doar reclamantul o detinea la acel moment, iar functionarea serviciului trafic-sol era legata indisolubil de desfasurarea activitatii sale in aceasta functie si evident in zona de operatiuni aeriene, unde reclamantului i se interzisese accesul, fiind simplu referent. Acestea indica o data in plus ca acele calificari pe care le detinea, in conditii normale, i-ar fi asigurat angajarea de catre AIBO cel putin in calitate de controlor de trafic, numai ca datorita arestarii, trimiterii in judecata si condamnarii in doua randuri, datorita acestui proces in care s-a produs eroarea judiciara, s-a realizat contrariul, respectiv marginalizarea profesionala la acelasi loc de munca detinut anterior.
Deci, reclamantul, daca nu ar fi fost arestat preventiv si inculpat in cauza, ar fi continuat sa ocupe postul de comandant adjunct si dupa momentul 06 mai 1998 (momentul arestarii preventive) sau macar un post de controlor de trafic aerian.
Dar, asa cu a mentionat, dupa ce a iesit din arestul preventiv a fost reangajat pe postul de referent de specialitate, un post mult inferior pregatirii sale.
Ulterior, incepand cu data de 11 decembrie 2000, in urma atribuirii unui mandat de deputat, pe listele unui partid politic, ca urmare a alegerilor parlamentare din 26 noiembrie 2000, contractul de munca i-a fost suspendat pana la incetarea exercitarii mandatului de parlamentar, la 10 decembrie 2004, iar ulterior acestui moment, contractul a incetat.
Alegerea acestuia s-a datorat popularitatii acelui partid in acea perioada, reclamantul necandidand ca si independent.
Cert este faptul ca din momentul in care a fost arestat preventiv, reclamantul a pierdut postul de comandant adjunct si niciodata nu a mai putut sa ocupe acest post (desi pregatirea sa profesionala, experienta acumulata, numeroasele examene pe care le-a dat il recomandau pentru acest post).
Prin urmare, este evident ca refuzul reangajarii a fost o consecinta directa a arestarii nelegale si procesului penal prelungit abuziv si nerezonabil, iar prejudiciul in forma beneficiului nerealizat este cert, concretizandu-se in salariile neincasate pe perioada 10 decembrie 2004 – septembrie 2009 (momentul stabilirii definitive a nevinovatiei penale).
Astfel, cuantumul salariilor pe care le-ar fi incasat daca ar fi fost comandat adjunct si in perioada 10 decembrie 2004 – 01 septembrie 2009 este de 537,898.00 lei/ron.
In legatura cu suma ce constituie renta viagera pentru perioada ulterioara stabilirii in mod definitiv a nevinovatei penale a reclamantului (20 august 2009) (pct. e) face urmatoarele mentiuni:
Despagubirea efectiva, pentru beneficiul nerealizat urmare a arestarii preventive si a ingradirii drepturilor privind exercitarea profesiei, o va constitui obligarea Statului Roman, conform art. 505 alin. 2 Cod de procedura penala si Ia plata unei rente viagere pentru perioada ulterioara stabilirii in mod definitiv a nevinovatiei penale a reclamantului, 20 august 2009.
In mod evident, imposibilitatea parcurgerii carierei in domeniul aeronautic, conform aptitudinilor demonstrate si examenelor sustinute in obtinerea calificarilor enumerate, s-a datorat erorilor judiciare din procesul penal desfasurat impotriva sa.
Astfel, in primul rand prin arestarea preventiva si-a pierdut postul de comandant adjunct, dupa care a fost reangajat pe un post inferior pregatirii si aptitudinilor sale, ajungand practic pana Ia situatia actuala – de a nu mai avea posibilitatea reangajarii in domeniu.
Mai mult, durata excesiva a acestui proces a condus Ia situatia actuala, constatata si in cuprinsul Ordonantei de ridicare a masurilor de sechestru asigurator din 19 noiembrie 2007 data in dosarul nr. 26/DIP/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (pagina 5 din ordonanta) – in sensul de a nu mai avea posibilitatea reangajarii in domeniu.
In aceste conditii, beneficiul nerealizat se constituie si in veniturile lunare pe care nu le mai poate incasa din cauza erorilor judiciare imputabile Statului Roman, acest prejudiciu urmand a fi acoperit prin obligarea statului Ia plata unei rente viagere, care a fost evaluata de catre expertul contabil Ia 9,437.00 lei/luna.
Contrar sustinerilor instantei si ca o consecinta fireasca a tuturor aspectelor prezentate anterior, reclamantul a dovedit faptul ca esecul lui profesional (concretizat in reangajarea pe un post inferior urmata de concedierea efectiva) ulterior arestarii s-a datorat exclusiv arestarii preventive si procesului penal impotriva sa, deci a dovedit legatura de cauzalitate dintre eroarea judiciara a carei victima a fost (arestul preventiv si tot procesul penal derulat abuziv impotriva sa) si angajarea sa pe un post inferior urmata de concedierea sa, realizandu-se o gresita aplicare a dispozitiilor art. 998 coroborat cu art. 1169 Cod civil si act. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Rationamentul instantei privind lipsa dovezii legaturii de cauzalitate este total gresit si este contrazis de probele administrate in cauza.
Apelantul-reclamant subliniaza faptul ca prin sentinta nr. 19 din 18 februarie 1999 pronuntata de Tribunalul Militar Teritorial reclamantului i-a fost interzisa ocuparea unei functii de natura aceleia de comandant adjunct al unui aeroport pe o perioada de patru ani precum si interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a, b si c tot pentru o perioada de patru ani, acestea fiind partial mentinute prin decizia nr. 67 din 08 iunie 2000 pronuntata de Curtea Militara de Apel. In plus, reclamantul mai subliniaza ca prin decizia nr. 992 din 26 februarie 2001 a Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala nu i-au fost inlaturate interdictiile stabilite prin deciziile celorlalte instante.
Astfel, desi detinea numeroase calificari in domeniul aeronautic, i-a fost refuzata reangajarea conform pregatirii profesionale din cauza dosarului penal in care era cercetat. Acest fapt este mentionat si in cuprinsul Ordonantei de ridicare a masurilor de sechestru asigurator din 19 noiembrie 2007 (data in dosarul nr. 26/D/P/2005 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la pag. 5).
Deci, este inexplicabil cum poate instanta de fond sa sustina faptul ca „sustinerea potrivit cu care angajatorul ar fi refuzat reangajarea pe aceeasi functie pe motiv ca reclamantul ar fi fost arestat si ar exista proces penal impotriva acestuia (...) nu a fost dovedita”, cand toate aceste probe administrate dovedesc contrariul.
Instanta a considerat in mod eronat ca suma de 140.000 lei poate acoperi complexul prejudiciu moral cauzat reclamantului prin eroarea judiciara, aplicand gresit prevederile art. 505 Cod de procedura penala, art. 998, 1084 Cod civil, art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art. 52 din Constitutia Romaniei.
Apelantul-reclamant a detaliat la judecata in fond si vrea sa evidentieze din nou faptul ca toata aceasta eroare judiciara i-a provocat acestuia un prejudiciu moral de o mare complexitate si gravitate distrugand toate aspectele vietii sale si inclusiv pe el ca individ.
Astfel, raportat la dimensiunile, complexitatea si gravitatea prejudiciului moral care i-a fost cauzat reclamantului prin eroarea judiciara comisa de S.R. considera ca suma de 1.000.000 lei reprezinta o justa despagubire morala.
Se arata in acest sens ca reclamantul a fost distrus ca si om – i-a fost lezata onoarea, demnitatea, imaginea – drepturi de o importanta fundamentala pentru fiinta umana, din ceea ce era inainte de arestare, un onorabil comandant adjunct al aeroportului Otopeni, o persoana respectabila a ajuns un om dispretuit, desconsiderat, fara nicio sansa de a-si reabilita imaginea si de a-si reface viata. „Renumele” de infractor este un stigmat pe care va trebui sa-l poarte toata viata si care va ramane in constiinta colectivitatii.
Reclamantul a fost distrus din punct de vedere profesional – i-a fost distrusa cariera in domeniul aeronautic, si-a pierdut postul de comandant adjunct pentru care s-a pregatit toata viata, pentru care avea toate calitatile, pregatirea, experienta necesara datorita acestei erori judiciare, aspect confirmat si de martorii T.H. si E.G..
Reclamantul a fost distrus si pe plan personal, aceasta eroare judiciara afectandu-i profund si familia – aspect confirmat si de martorii T.H. si E.G..
Sanatatea i-a fost distrusa – arestarea preventiva i-a produs tulburari psiho-somatice de certa gravitate (actele medicale care dovedesc acest aspect exista la dosarul cauzei).
Reclamantul mai sustine ca a fost profund afectat si pe plan financiar, ajungand in prezent la o situatie financiara deplorabila, asa cum afirma si cei doi martori sus-mentionati si ca a fost distrus din punct de vedere social: a fost supus oprobiului public, a fost marginalizat de societate (datorita mediatizarii cazului sau), privit ca un paria – martorul E. confirmand acest aspect.
Raportat la toate aceste aspecte este evident ca suma acordata de instanta de fond ca si prejudiciul moral (140.000 lei, adica 14% din cat a solicitat) este insuficienta pentru o compensare macar partiala a prejudiciului.
In plus, in legatura cu cuantumul prejudiciului moral solicitat de catre reclamant, acesta vrea sa sublinieze ca acesta nu este exagerat raportat si alte cauze in care au fost acordate sume foarte mari cu titlu de prejudiciu moral: intr-o cauza, fostul procuror Lele a primit 500.000 euro daune morale si 70.000 lei daune materiale pentru ca a fost trimis abuziv in judecata si suspendat sase ani din functie; de asemenea chiar si in litigii de presa s-au acordat sume mari ca si prejudiciu moral: ex. suma de 150.000 lei/ron (acordata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti prin sentinta civila nr. 4907 din 14 aprilie 2008), suma de 20.000 euro (acordata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti prin sentinta civila nr. 13682 din 28 octombrie 2008) deci este incomparabil prejudiciul moral suferit prin anumite articole de presa denigratoare cu complexitatea prejudiciului suferit de reclamant care a stat in arest preventiv nelegal, a indurat un proces abuziv de aproximativ zece ani etc.
Deci daca in litigii de presa s-au acordat daune morale intr-un cuantum ridicat, cu atat mai mult trebuie sa se acorde in cazul reclamantului unde este vorba despre un prejudiciu cu mult mai grav si complex.
Mai mult, din suma solicitata cu titlu de daune morale, urmare a restrictionarii libertatii sale de miscare pe o perioada de ani de zile, instanta i-a acordat reclamantului doar infima suma de 10.000 lei (deci 2,5% din suma solicitata), in contextul in care recurentul nu a avut voie sa paraseasca localitatea pana nu s-a dispus scoaterea sa de sub urmarire penala.
Este o suma total necorespunzatoare perioadei de ani de zile in care reclamantul a fost fortat sa ramana doar in Bucuresti, desi avea nevoie sa paraseasca localitatea in nenumarate randuri si pentru varii motive, de la necesitati profesionale si sociale, pana la petrecerea timpului liber.
Aceasta suma derizorie nu poate avea nici macar partial caracter compensatoriu, adica sa fie un echivalent banesc al frustrarii determinate de anii in care nu a avut voie sa paraseasca Municipiul Bucuresti, sens in care se impune acordarea intregii sume solicitate de reclamant pentru acest efect sau macar majorarea substantiala a acesteia.
De asemenea, pentru prejudiciul moral determinat de durata exagerat de mare in care s-a solutionat procesul penal desfasurat impotriva reclamantului dupa restituirea cauzei la parchet (adica aproximativ doi ani si noua luni pentru prima solutie a Parchetului si aproximativ opt ani si sase luni pentru solutia finala a celui de-al doilea organ judiciar) instanta i-a acordat reclamantului tot infima suma de 10.000 lei (ignorand ca timp de aproximativ zece ani reclamantul a suportat stresul generat de faptul ca este inculpat pentru savarsirea unor fapte grave, aspect care putea determina condamnarea, cu consecinta incarcerarii sale.
Aceasta stare de incertitudine in care a trait reclamantul ani de zile, cand dosarul a „zacut” la Parchet, desi ancheta putea si trebuia sa fie finalizata intr-un termen rezonabil (chiar intr-un termen mai scurt decat cel in care s-a dat prima solutie), nu poate, in mod obiectiv sa fie compensata de infima suma de 10.000 lei, acordata de instanta de fond, sens in care se impune acordarea intregii sume solicitate de reclamant pentru acest efect sau macar majorarea substantiala a acesteia.
Apelantul – reclamant arata ca instanta sustine in mod total gresit ca el nu a facut demersuri pentru apararea drepturilor sale si implicit pentru ocuparea unei functii corespunzatoare pregatirii si experientei sale profesionale, incalcand prevederile art. 1169 Cod civil coroborat cu art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cand, in realitate acesta a efectuat toate demersurile posibile.
Deci, reclamantul a sesizat toate institutiile cu privire la imensa nedreptate care i s-a facut si a incercat in toate felurile sa-si apere drepturile care i-au fost atat de brutal incalcate, dar toate aceste demersuri ale sale au fost inutile, fiind ignorat de autoritatile Statului Roman.
II. Hotararea nu prezinta in cazul anumitor aspecte motivele pe care se sprijina sau cuprinde motive straine de natura juridica.
Intreaga motivare a instantei se sprijina pe faptul ca reclamantul nu ar fi dovedit faptul ca distrugerea carierei sale profesionale (pierderea functiei de comandant adjunct, angajarea pe un post inferior, concedierea) a fost determinata de eroarea judiciara a carei victima a fost.
Or, pe de-o parte a explicat pe parcursul motivarii ca a dovedit pe deplin faptul ca toate esecurile sale profesionale s-au datorat acestei erori judiciare (inscrisuri, martori etc.), iar, pe de alta parte, instanta nu a adus niciun argument in sprijinul sustinerilor sale.
Aceasta s-a limitat la a afirma ca nu s-a dovedit legatura de cauzalitate dar nu a explicat de ce nu tinut cont de toate probele administrate, de ce aceste probe nu au dovedit existenta acestei legaturi de cauzalitate.
In plus, sustinerile sale cu privire la faptul ca reclamantul ar fi trebuit sa sesizeze instantele de dreptul muncii nu au nicio legatura cu aceasta cauza care este fundamentata pe art. 504 si 505 Cod de procedura penala, raportate la prevederile raspunderii civile delictuale, dovedind faptul ca nu a inteles aceste prevederi legale, aceasta institutie a repararii daunelor cauzate de o eroare judiciara.
De asemenea, mentiunea instantei cu privire la faptul ca „sustinerea potrivit cu care angajatorul ar fi refuzat reangajarea pe aceeasi functie pe motiv ca reclamantul ar fi fost arestat si ar exista proces penal impotriva acestuia (...) nu intra in sfera de aplicabilitate a art. 504, atat timp cat angajatorul nu a procedat in aceasta maniera determinat de o dispozitie legala (precum cea din art. 130 lit. j vechiul Cod al muncii)” nu are nicio legatura cu textul legal invocat care nu face asemenea precizari, nu impune acordarea de despagubiri materiale doar in situatia in care angajatorul ar fi fost determinat in luarea masurii de o anumita dispozitie legala. Deci, aceasta concluzie a instantei este straina de prevederile legale pe care se fundamenteaza cauza si deci si de cauza in sine, neputand constitui un argument serios in sustinerea punctului sau de vedere.
In drept, si-a intemeiat motivarea pe baza dispozitiilor art. 504 si 505 Cod de procedura penala, art. 998 si urmatoarele, 1084 si 1169 Cod civil, art. 5 si 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art. 52 din Constitutia Romaniei precum si celelalte dispozitii invocate anterior.
La data de 21 septembrie 2012, impotriva aceleiasi sentinte, a declarat apel si M.P. - Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.
Apelantul a criticat sentinta ca netemeinica si nelegala, sustinand ca instanta a dispus obligarea paratului la despagubiri morale catre reclamant intr-un cuantum care depaseste valorile nepatrimoniale care i-au lezat personalitatea si viata.
La stabilirea cuantumului daunelor morale ce consta generic in atingerea adusa valorilor ce definesc personalitatea umana, se au in vedere consecintele negative suferite pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost vatamate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre reclamant.
Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea principiului proportionalitatii daunei cu despagubirea acordata, apelantul apreciaza ca intinderea despagubirilor acordate de instanta de fond, fata de perioada arestarii nelegale a reclamantului, de atingerea adusa de aceasta masura prestigiului, demnitatii, suferintelor fizice si psihice cauzate persoanei, este excesiva.
Legea sau jurisprudenta nu ofera criterii clare de cuantificare a daunelor morale, insa in materia daunelor morale, principiul refacerii integrale si a repunerii partilor in situatia anterioara nu poate avea decat un caracter aproximativ, prin stabilirea unei sume care sa-i permita victimei sa gaseasca anumite satisfaceri de ordin moral in respectiva suma, care sa inlocuiasca valoarea de care a fost privata. Acordarea de daune morale nu se poate transforma intr-un mijloc de inavutire pentru cel care le solicita.
Incidenta factorului prejudiciabil se limiteaza la durata arestarii deoarece, ulterior punerii in libertate, derularea procesului penal reprezinta o cauza licita pentru care statul nu poate fi tinut sa raspunda.
Astfel, in situatia in care se dovedeste pe baza probatoriului administrat in cauza ca arestarea preventiva a reclamantului V.V. a fost nelegala, se impune acordarea de despagubiri reprezentand daune morale, insa intr-un cuantum redus fata de cel acordat de catre instanta de fond, cuantum, care sa nu depaseasca valorile nepatrimoniale ce i-au lezat personalitatea, viata, sanatatea si integritatea corporala si care sa fie in raport de durata arestarii preventive.
Pentru motivele aratate anterior, apelantul solicita instantei de control judiciar admiterea apelului si pe fond pronuntarea unei hotarari de respingere a cererii de acordare a despagubirilor morale, ca neintemeiata.
Impotriva aceleiasi sentinte, la data de 28 septembrie 2012, a declarat apel si paratul S.R., prin M.F.P., prin care a solicitat modificarea in parte a sentintei civile atacate si retinand cauza, respingerea capatului de cerere privind obligarea paratului la plata catre reclamantul V.V. a sumei de 13.688 lei cu titlu de daune materiale si a sumei de 140.000 lei cu titlu de daune morale.
In opinia paratului, instanta de fond, in mod gresit, a admis actiunea avand in vedere ca reclamantul a fost achitat de instante, prin urmare nu a fost pronuntata impotriva acestuia nicio hotarare definitiva de condamnare.
Avand in vedere circumstantele de la momentul dispunerii masurii privative de libertate, apreciaza faptul ca aceasta masura a fost legala.
Paratul solicita sa se observe ca in situatia in care o persoana este acuzata de savarsirea unei infractiuni, organele abilitate din sistemul judiciar al unei tari efectueaza cercet