Deportarea la munca fortata in URSS in perioada 15.01.1945 – 18.12.1950 nu intra sub incidenta Legii nr.221/2009, astfel ca pentru o asemenea masura nu se poate constata caracterul sau politic.
Domeniu – despagubiri
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.20184/3/2012 – DECIZIA CIVILA NR.894/20.05.2013)
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila la data 07.06.2012 sub nr.20184/3/2012, reclamanta N.K. a chemat in judecata paratul S.R. prin M.F.P., solicitand instantei pronuntarea unei sentinte prin care sa se constate caracterul politic al deportarii sale la munca fortata in U.R.S.S., in perioada 15.01.1945 - 18.12.1950, obligarea paratului la acordarea unor despagubiri morale catre reclamanta, reprezentand contravaloarea prejudiciului moral suferit de aceasta in urma deportarii.
Prin sentinta civila nr.2232/11.12.2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a admis in parte actiunea reclamantei, a constatat caracterul politic al masurii privind deportarea acesteia la munca fortata in U.R.S.S. si a respins ca neintemeiata cererea reclamantei privind obligarea paratului la plata daunelor morale.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, potrivit adreselor emise de Ministerul Muncii, reclamanta N.E. a fost deportata in URSS in perioada 15.01.1945 - 17.12.1950.
Potrivit art. 4 alin 2 din Legea nr. 221/2004 persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestor masuri, text de lege in raport cu care tribunalul a retinut ca masura deportarii reclamantei in URSS la munca de reconstructie, pentru fapte savarsite inainte de data de 6 martie 1945 sau dupa aceasta data si care au avut drept scop impotrivirea fata de regimul totalitar instaurat in data de 6 martie 1945, poate fi asimilata masurilor administrative dispuse din motive politice.
Fata de cele de mai sus, tribunalul a admis capatul de cerere privind constatarea caracterului politic al masurii deportarii la munca fortata in URSS a reclamantei N.K..
In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratului la plata de despagubiri pentru prejudiciul suferit de reclamanta prin aceasta masura administrativa, intemeiata pe dispozitiile Legii speciale nr.221/2009, tribunalul a retinut ca in urma admiteri exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.5 alin.1 lit. „a” Teza I din Legea 221/2009 prin decizia 1358/2010 a Curtii Constitutionale, nu exista in prezent, in legea mai sus mentionata, un text care sa constituie temeiul de drept al cererii reclamantei.
S-a retinut ca, prin decizia nr.1358/2010 din 21/10/2010 a Curtii Constitutionale, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt neconstitutionale, iar conform Codului de procedura civila, decizia Curtii Constitutionale este obligatorie pentru celelalte instante.
In consecinta, instanta de fond a apreciat ca cererea reclamantei privind obligarea paratului la plata de daune morale nu poate fi primita.
Impotriva sentintei instantei de fond au declarat recurs paratul S.R. prin M.F.P. si M.P. – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.
Prin motivele de recurs formulate de recurenti s-a sustinut ca hotararea primei instante a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a legii, instanta apreciind gresit ca masura deportarii reclamantei in U.R.S.S. ar reprezenta o masura administrativa cu caracter politic, care sa intre sub incidenta Legii speciale nr.221/2009.
S-a sustinut ca legea mai sus mentionata are in vedere masurile administrative cu caracter politic dispuse in perioada 6.03.1045 – 22.12.1989, adica in perioada regimului comunist, iar deportarea in forma aratata de reclamanta in actiune nu a fost consecinta unei atitudini ostile regimului comunist, cum in mod eronat a retinut instanta de fond, nu a fost generata de o activitate politica in forma prevazuta de Legea nr.221/2009, situatie in care nu ii erau incidente dispozitiile acestei legi.
Analizand sentinta instantei de fond, in raport de criticile formulate de recurenta, Curtea va retine ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Reclamanta a sustinut prin actiune ca a fost deportata in fosta URSS, in perioada ianuarie 1945 – decembrie 1950, la munca de reconstructie, masura ce are, in opinia sa caracter politic, potrivit Legii nr. 221/2009, aceasta apreciind totodata, ca este persoana indreptatita la despagubiri morale ca urmare a prejudiciului de natura morala incercat prin adoptarea masurii deportarii.
Astfel, instanta are a se raporta la situatia de fapt sustinuta si corect retinuta de reclamanta, analiza legalitatii si temeiniciei sustinerii reclamantei in sensul caracterului politic al masurii de deportare urmand a se face in raport de prevederile Legii nr.221/2009, temei juridic invocat de reclamanta prin cererea introductiva.
Curtea retine, insa, ca masura deportarii in U.R.S.S. a cetatenilor romani a fost luata si pusa in practica la inceputul anului 1945, exclusiv, de catre autoritatile sovietice de ocupatie.
Prin urmare, aceasta nu se incadreaza in domeniul de aplicare al Legii nr. 221/2009, care delimiteaza expres perioada in cuprinsul careia s-au aplicat sanctiunile cu caracter politic, respectiv 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, perioada in care masura luata fata de reclamanta nu se incadreaza, atata timp cat aceasta a fost deportata in URSS anterior datei de 6 martie 1945.
Din interpretarea dispozitiilor art. 4 alin. (2), ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu prevederile art.2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 568/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, Curtea retine ca pentru ca o masura administrativa sa intre sub incidenta Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, este necesar ca aceasta sa indeplineasca o dubla cerinta: pe de o parte, sa aiba caracter politic, in sensul de a constitui o manifestare, ca forma de opozitie fata de regimul comunist totalitar, iar, pe de alta parte, masura administrativa sa fi fost dispusa de organele fostei militii sau securitati in cadrul perioadei de referinta a legii.
Ca atare, nu prezinta relevanta faptul ca masura deportarii s-a prelungit pe o perioada ce depaseste data de 6 martie 1945, in conditiile in care textele de lege mai sus invocate se refera la momentul dispunerii masurii, si nu la durata acesteia.
Pe de alta parte, masura administrativa luata fata de reclamanta nu a fost dispusa de organele fostei militii sau securitatii, ci de trupele de ocupatie sovietice care se aflau pe teritoriul Romaniei, stat ostil U.R.S.S., aflat sub armistitiu din 12 septembrie 1944, si ale carui guverne provizorii din perioada 23 august 1944 - 6 martie 1945 aveau puteri limitate. In intervalul octombrie - noiembrie 1944 si pana in ianuarie - februarie 1945, trupele sovietice de ocupatie aflate pe teritoriul tarii au decis, ca masura de represalii impotriva Germaniei naziste si aliatilor sai, deportarea in U.R.S.S. a tuturor etnicilor germani (cu exceptia femeilor insarcinate, batranilor si copiilor), cetateni romani, valizi de munca, aflati pe teritoriul Romaniei, pentru a ajuta la reconstructia republicii sovietice, cu titlu de despagubire de razboi, prin prestatii in munca.
Autoritatile romane au contribuit in mod efectiv doar la identificarea etnicilor germani din localitatile lor de domiciliu, sub aspectul apartenentei cetatenilor la aceasta etnie, domiciliul sau resedinta, precum si varsta si sexul acestora. In rest, date fiind si competentele limitate ale autoritatilor romane, masura efectiva a deportarii in U.R.S.S. a fost decisa si pusa in practica de catre autoritatile sovietice, acest proces finalizandu-se in februarie 1945.
Curtea apreciaza, fata de aspectele retinute mai sus, ca in mod gresit s-a stabilit de catre prima instanta ca Legea nr. 221/2009 poate fi aplicata raportului juridic dedus judecatii de recurenta si a constatat caracterul politic al masurii deportarii acesteia, deoarece aceasta lege speciala nu se refera explicit si la situatiile si persecutiile suferite anterior datei de 6 martie 1945, ca urmare a masurilor de deportare in U.R.S.S., intreprinse de autoritatile sovietice de ocupatie, cu concursul limitat al autoritatilor administrative romane.
In cazul in speta, reclamanta nu face parte din categoria persoanelor prevazute de Legea nr.221/2009, pentru ca aceasta sa aiba posibilitatea de a solicita constatarea caracterului politic al masurii la care a fost supusa.
Imprejurarea ca reclamanta a fost deportata in fosta U.R.S.S. nu poate fi asimilata niciunei condamnari politice, astfel cum aceasta este definita in art.1 din lege si niciunei masuri administrative cu caracter politic in conditiile art.3 din acelasi ac normativ.
Asa fiind, in cauza de fata, Curtea apreciaza, asa cum s-a aratat mai sus, ca recurenta nu poate beneficia de prevederile Legii nr.221/2009 pentru motivul ca nu se incadreaza in niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidenta respectivelor dispozitii neputand fi extinsa la cazuri neprevazute de lege.
Curtea are in vedere un vechi principiu de drept potrivit caruia daca legea nu distinge, atunci nici interpretului legii nu ii este ingaduit a distinge, ceea ce, raportat la cazul in speta, pe langa aspectele retinute mai sus referitoare la masura in sine suportata de recurenta, trebuie avut in vedere si faptul Legea nr. 221/2009, prin insusi titlul ei vizeaza doar condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, in ciuda faptului ca etnicilor germani deportati in U.R.S.S. le-au fost recunoscute drepturi prin OUG nr. 214/1999.
In acelasi sens, Curtea are in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale in aceasta materie. Astfel, prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 si nr. 402 din 24 martie 2011, s-a retinut, in esenta, ca prevederile criticate - art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) si (2) si art. 5 alin. (1) si (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora – fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat in domeniul masurilor reparatorii ce se acorda persoanelor care au suferit condamnari cu caracter politic si masuri administrative asimilate acestora. S-a aratat ca legiuitorul este liber sa opteze, atat in privinta masurilor reparatorii, cat si a intinderii si a modalitatii de acordare a acestora, in functie de situatia concreta a persoanelor indreptatite de a beneficia de aceste despagubiri, fara ca prin aceasta sa se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetateni aflate in situatii identice. De asemenea, s-a retinut ca, criteriul temporal avut in vedere prin aceasta lege reparatorie, pentru a se constata caracterul politic al condamnarii ori al masurii administrative asimilate acesteia, este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marcheaza instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizeaza sfarsitul acesteia in Romania. Prin urmare, perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este circumscrisa in totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel incat optiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai in privinta persoanelor aflate in ipoteza art. 1 din lege este una justificata in mod obiectiv si rational. Curtea a constatat ca legiuitorul este indreptatit ca, pentru situatii deosebite, sa aplice un tratament juridic diferit.
Totodata, prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea a statuat ca acordarea de despagubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care este competent sa stabileasca conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborand politica legislativa a tarii, este in masura sa opteze pentru adoptarea oricarei solutii legislative de acordare a unor masuri reparatorii celor indreptatiti pentru daunele suferite in perioada comunista, cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.
In acelasi sens, Curtea are in vedere si solutiile pronuntate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in ultima instanta si anume: decizia civila nr.2551/05.04.2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia I Civila in dosarul nr.31878/3/2010, decizia civila nr. 2922/02.05.2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia I Civila in dosarul nr. 26824/3/2010.
In acelasi sens este si Decizia nr. 15/2012, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, obligatorie la data solutionarii prezentului recurs, conform art. 3307 din Codul de procedura civila, prin care, s-a statuat: „In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelasi act normativ si art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, deportarea si prizonieratul in fosta U.R.S.S. anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezinta masuri administrative cu caracter politic, in sensul Legii nr. 221/2009.”
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta, ca nefondat.