Cererea de validare poprire in conditiile existentei unui act normativ care stabileste o procedura de plata esalonata a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul judiciar.
In conditiile in care reclamantilor li s-au achitat plati esalonate in baza sentintelor judecatoresti irevocabile nu se poate retine ca a fost afectata substanta dreptului lor, aspecte in raport de care se constata ca masurile luate de stat sunt proportionale cu scopul urmarit – restabilirea echilibrului bugetar.
Domeniu – validare poprire
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.2901/4/2012 – DECIZIA CIVILA NR.678/15.04.2013)
Prin sentinta civila nr. 2668 pronuntata la data de 27 martie 2012 de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in dosarul nr.2901/4/2012, a fost admisa cererea de validare a popririi formulata de creditorii C.M.R. si S.C.O. in contradictoriu cu debitorul M.J. si cu tertul poprit D.G.F.P.M.B. – A.T.C.P. si a fost validata poprirea infiintata la data de 21.11.2011 in dosarul de executare nr.735/2009 al BEJ E.L., tertul poprit fiind obligat sa plateasca creditoarei S.C.O., in limita creantei de 125.440 lei si creditorului C.M.R., in limita creantei de 124.613 lei, plus 9.612 lei cheltuieli de executare, sumele datorate debitorului.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca la data de 14.07.2009 creditorii C.M.R. si S.C.O., au solicitat BEJ E.L. inceperea executarii silite impotriva debitorului M.J., in baza titlurilor executorii reprezentate de sentinta civila nr. 14771/06.11.2007 pronuntata de Tribunalul Mures, sentinta civila nr. 336/11.03.2008 pronuntata de Tribunalul Mures si sentinta civila nr. 1080/09.06.2008 pronuntata de Tribunalul Cluj, prin care debitorul a fost obligat la plata catre creditori a drepturilor salariale restante.
La data de 21.11.2011 executorul judecatoresc a dispus infiintarea popririi asupra oricaror sume de bani sau titluri de valoare ori bunuri mobile incorporale datorate debitorului de tertul poprit.
Prin adresa nr.72742/15.12.2011, tertul poprit a restituit documentatia, comunicand executorului judecatoresc ca nu poate proceda la infiintarea popririi, intrucat sunt incidente in cauza prevederile OUG nr. 71/2009.
Instanta a constatat ca la data de 13.01.2010 BEJ E.L. a comunicat debitorului o somatie prin care i s-a pus in vedere sa isi indeplineasca obligatia de plata, act de executare receptionat de catre debitor prin aplicarea stampilei la data de 21.01.2010.
Debitorul nu a comunicat executorului judecatoresc situatia fondurilor de care dispune, astfel incat in mod legal executorul judecatoresc a procedat la continuarea executarii silite potrivit dreptului comun, in conformitate cu prevederile art. 4 din OG nr.22/2002. In cazul in care executarea silita nu putea incepe din cauza lipsei fondurilor, debitorul avea posibilitatea de a comunica aceasta imprejurare executorului, urmand a curge din acel moment termenul de 6 luni prevazut de art. 2 din actul normativ mentionat, perioada in care debitorul trebuia sa faca demersuri pentru efectuarea platii. Pe de alta parte, trebuie mentionat ca poprirea a fost infiintata la mai mult de un an de la comunicarea somatiei, astfel incat debitorul nu se mai poate prevala de dispozitiile OG nr.22/2002.
Referitor la aplicabilitatea in cauza a OUG nr.71/2009, instanta a considerat ca acest act normativ incalca dispozitiile art.1 din Protocolul 1 la Conventia Europeana pentru Drepturile Omului si art.6 din aceeasi Conventie.
Astfel, in Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 29 iulie 2008, in Cauza Teodorescu impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 386 din 9 iunie 2009, Curtea Europeana a retinut ca a fost incalcat dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotarari judecatoresti.
Fata de exceptia ridicata de Guvern in sensul incompatibilitatii ratione materiae, Curtea a reamintit jurisprudenta sa anterioara (Cauza Stefanescu impotriva Romaniei nr.9.555/03, paragr.20-21, 11 octombrie 2007, Vilho Eskelinen si altii impotriva Finlandei, nr. 63.235/00, paragr. 62, CEDO 2007), potrivit careia pentru a constata neaplicarea art. 6, dreptul intern trebuie in primul rand sa fi exclus in mod expres accesul la o instanta in ceea ce priveste postul sau categoria de salariati in discutie; conflictele obisnuite de munca nu pot fi excluse din garantiile art. 6, in masura in care obiectul litigiului nu este legat de exercitarea autoritatii de stat.
In ceea ce priveste fondul cauzei, Curtea a constatat incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie ca urmare a neexecutarii hotararii judecatoresti de plata a salariilor restante.
Curtea a conchis ca statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune in executare hotararea judecatoreasca in cauza, existand o incalcare a art. 6 paragraful 1 din Conventie.
Pe de alta parte, prin Hotararea Sectiei a II-a a Curtii Europene a Drepturilor Omului din 25 octombrie 2001, definitiva la 25 iunie 2002, pronuntata in cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit ca "in principiu un sistem de suspendare temporara a platii creantelor unei intreprinderi comerciale in criza, autorizata sa continue activitatea sa productiva in interesul economiei nationale, nu este criticabila in sine, avand in vedere marja de apreciere autorizata de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale]. Totusi, un astfel de sistem implica riscul de a impune creditorilor o sarcina excesiva in ceea ce priveste posibilitatea de a recupera bunurile lor si trebuie deci prevazute anumite garantii de procedura pentru a veghea ca aceasta aplicare a sistemului si a incidentei sale asupra dreptului de proprietate al particularilor sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile".
De asemenea, in cauza Bourdov c. Rusiei, Curtea a stabilit ca o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultata dintr-o hotarare judecatoreasca. Reclamantul nu trebuie sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care sa afecteze insasi substanta dreptului, din cauza dificultatilor financiare ale statului.
Nu au fost avute in vedere consideratiile mai sus expuse, iar actele normative prin care au fost esalonate platile stabilesc un regim diferentiat de executare a obligatiilor in raport cu alti debitori, fiind impuse in mod unilateral termene si conditii de plata ale creantelor, incalcandu-se dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, atat sub aspectul nerespectarii termenului rezonabil, cat si al principiului egalitatii armelor in proces ( in acest sens si cauza Stran si Stratis Andreatis c. Greciei).
Astfel, dupa ce plata drepturilor salariale castigate prin titluri executorii a fost amanata prin OUG nr.75/2008, pentru o perioada de 18 luni de la intrarea in vigoare a acestui act normativ, fara a respecta propriul termen, Guvernul, debitor de rea-credinta al sumelor astfel esalonate, a intervenit si a suspendat din nou plata debitelor, prin OUG nr.71/2009.
Mai mult, prin modificarile aduse OUG nr.71/2009 prin OUG nr.45/2010, plata sumelor restante urma a fi facuta in mod esalonat, in trei transe, prima transa fiind exigibila in anul 2012.
Adoptarea OUG nr.71/2009, prin Legea nr.230/2011, nu a clarificat modalitatea de plata si nu a adus o imbunatatire a situatiei creditorilor, dimpotriva, termenele au fost din nou modificate, executarea urmand a avea loc in perioada 2012-2016.
De aceasta data, perioada este nepermis de mare iar termenele de plata incerte (in ce luna/trimestru/semestru ale anilor mentionati in actul normativ se va achita procentul astfel ales) si fara vreo identificare a resurselor financiare din care acestea vor fi platite.
La o analiza mai atenta, procentele alese de Guvern par a nu avea la baza vreun studiu de impact financiar, si nici din nota de fundamentare nu rezulta ce calcule si studii financiare ar fi fost facute, ci procentele si anii par a fi alese la intamplare, intrunind pe deplin conditiile arbitrariului si imprevizibilitatii, mentionate in Hotararea Saggio contra Italiei, ce au aplicabilitate mutatis mutandis in cauza de fata. De fapt, nu exista nici cea mai mica garantie ca la implinirea termenelor de plata Guvernul nu va suspenda din nou platile, printr-un procedeu identic cu cel urmat la suspendarea executarii prin actele normative mentionate.
Asadar, suntem in prezenta unui conflict intre normele din Conventie si normele interne, care se solutioneaza in favoarea normelor din Conventie, in conformitate cu prevederile art.20 alin.2 din Constitutia Romaniei, astfel incat in mod legal creditorii s-au adresat instantei de executare in vederea validarii popririi.
Instanta a retinut si faptul ca tertul poprit nu a contestat faptul ca detine conturile debitorului, astfel incat instanta va constata ca este indeplinita conditia ca tertul poprit sa datoreze sume de bani debitorului.
Impotriva sentintei au formulat apel D.G.F.P.M.B. – A.T.C.P. a M.B. si M.J., cererile fiind inregistrate pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a III – a Civila la data de 4.07.2012.
In motivare, DGFPMB a criticat solutia primei instante, raportat la dispozitiile art.304 pct. 9 Cod procedura civila pentru urmatoarele:
1. Refuzul tertului poprit de a da curs solicitarilor organului de executare nu a fost nejustificat, ci s-a datorat incidentei in cauza a dispozitiilor art. 1 din OUG 45/2010 pentru modificarea art.1 din OUG 71/2009 care stabilesc ca ”in cursul termenelor prevazute la alin.1 si alin.11 orice procedura de executare silita se suspenda de drept”.
Instanta nu poate constata o neconcordanta intre aceste dispozitii si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cat timp aceste dispozitii au fost declarate conforme Constitutiei Romaniei, prin respingerea mai multor exceptii de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala. Astfel, prin Decizia nr.206/2010, Curtea a analizat aceste dispozitii inclusiv prin raportare la Conventie si la jurisprudenta CEDO.
2. OUG nr.71/2009 a fost adoptata pentru inlaturarea dificultatilor intampinate de executarea hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar. Influenta substantiala asupra bugetului de stat pe anul 2011 a executarilor titlurilor executorii a determinat necesitatea instituirii unor reglementari speciale, limitate in timp.
3. Potrivit art.1 din OG nr.22/2002 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.92/2011, ”creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligatia respectiva”. Chiar daca prin aceste dispozitii se instituie limite ale executarii, in sensul ca aceasta poate fi facuta asupra resurselor banesti aprobate prin bugete, aceasta nu impiedica executarea, deoarece art.4 al ordonantei obliga ordonatorii principali de credite bugetare sa dispuna toate masurile, inclusiv virari de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii ale institutiilor din subordine a sumelor necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Fata de aceste dispozitii legale imperative, A.T.C.P., desi detine conturile debitoarei, nu poate opera plati din aceste conturi, fara o dispozitie expresa din partea ordonatorilor de credite, in limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate potrivit legii.
Urmare a faptului ca in bugetul M.J. aferent anului 2011 nu exista sume aprobate cu destinatia platii titlurilor executorii, executarea urmeaza a se realiza de buna voie, acest fapt constituind temei pentru includerea in bugetul debitorului Ministerul Justitiei pentru anul 2012 a sumelor necesare platii transei de 5% din valoarea titlului executoriu.
De altfel, OG 22/2002 prevede un termen de gratie de 6 luni ca termen limita in care institutia publica debitoare are obligatia de a face demersurile necesare pentru punerea in executare voluntara, termen ce nu a fost respectat in cauza.
In motivarea recursului sau, Ministerul Justitiei a criticat solutia primei instante pentru urmatoarele:
1. Nu a fost respectat termenul de 6 luni prevazut de OG nr.22/2002, dat fiind ca somatia a fost comunicata Ministerului la data de 31.10.2011, adresa de infiintare a popririi la 7.12.2011, iar cererea de validare a fost formulata la data de 27.10.2012.
In ceea ce priveste eventualele demersuri ce trebuiau facute de debitor pentru a gasi fonduri in vederea efectuarii platii, acest argument nu este plauzibil avand in vedere situatia speciala in care debitorul este un ordonator principal de credite care nu poate dispune de fonduri publice in mod discretionar, fara o modificare a legii bugetului de stat pe anul in curs.
2. Nu au fost respectate dispozitiile OUG nr.71/2009 care stabilesc ca aceste executari silite sunt suspendate de drept. Potrivit acestor dispozitii, plata se face esalonat, Ministerul respectand obligatiile de plata si termenele de esalonare. Astfel potrivit HG nr.422/2010 au fost suplimentate bugetele la capitolul cheltuieli de personal prin alocarea fondurilor necesare platii titlurilor executorii.
De asemenea, pe anul 2012 au fost incluse in bugetul de stat si fondurile aferente platii titlurilor executorii, acestea urmand a fi achitate conform transelor prevazute de OUG 71/2009 cu modificarile si completarile ulterioare.
Suspendarea executarii si plata esalonata nu afecteaza substanta drepturilor creditorului, suma urmand a fi indexata potrivit art.1 alin.3 din OUG nr.71/2009, fiind vorba doar de o chestiune de timp, cauzata de situatia economica.
3. Au fost ignorate Deciziile Curtii Constitutionale nr.188/2010, nr.206/2010 si nr.1533/2011, prin care s-a constatat ca exista o stare de fapt obiectiva, cuantificabila si independenta de vointa Guvernului care pune in pericol un interes public, respectiv stabilitatea economica a statului roman si ca OUG 71/2009 nu contravine dispozitiilor art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, masura fiind proportionala in conditiile in care situatia este una sistemica, structurala, cu impact pe bugetul de stat in conditii de criza economica accentuata, nefiind vorba despre o hotarare judecatoreasca izolata neexecutata.
4. In privinta jurisprudentei CEDO, recurentul arata ca aceasta este respectata deoarece autoritatile trebuie sa dispuna de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere in executare a hotararilor judecatoresti, iar adoptarea termenelor de esalonare a platii intra in marja de apreciere a statului. Perioadele de prelungire a fazei de executare au fost apreciate de curte ca fiind justificate (inclusiv un termen de 2 ani si 7 luni in cauza Vladimir Sergeyevich Kornilov c. Ucraina)
Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, prin decizia civila nr.895/29.10.2012 a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-debitor M.J.si apelanta-tert poprit D.G.F.P.M.B. – A.T.C.P. a M.B., impotriva sentintei civile nr.2668/27.03.2012 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, in dosarul nr.2901/4/2012, in contradictoriu cu intimatii-creditori C.M. si S.C.O..
In considerentele deciziei tribunalul a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste critica referitoare la nerespectarea termenului de 6 luni prevazut de OG nr.22/2002, invocata de recurentul M.J., tribunalul constata ca aceasta este neintemeiata din considerente procedurale.
Prin adresa nr.73129/6.11.2011, tertul poprit a refuzat infiintarea popririi justificandu-si refuzul prin faptul ca raportul de expertiza contabila extrajudiciara nu constituie titlu executoriu in sensul dispozitiilor art.372 Cod procedura civila si a solicitat depunerea titlului executoriu, desi acesta fusese inaintat de catre executor potrivit adresei de infiintare a popririi (fila 8 in dosarul instantei de fond).
In conditiile art. 460 pe calea validarii de poprire, sunt analizate exclusiv raportul obligational prezent sau viitor dintre debitor si tertul poprit, existenta unui refuz si daca acest refuz este sau nu justificat.
Analiza nu poate fi extinsa asupra oricarui alt motiv de contestatie la executare pe care debitorul l-ar putea invoca.
Astfel, debitorul nu poate omisso medio (in lipsa unei contestatii la executare) sa justifice refuzul tertului prin invocarea altor motive ce puteau face obiectul unei contestatii la executare, care in conditiile art.401 lit.a Cod procedura civila, putea fi formulata in termen de 15 zile de la comunicarea somatiei. Or, nu este admisibil ca o contestatie la executare formulata pentru acest motiv la data cand recurentul a formulat intampinare in fata primei instante sa fie tardiva, iar o aparare prin intampinare sa fie primita in contra creditorului. Mai mult, in privinta aplicarii dispozitiilor OG nr.22/2002 si OUG nr.71/2009, tribunalul a constatat ca exista putere de lucru judecat, avand in vedere ca debitorul a formulat contestatie la executare invocand aceste aspecte, iar aceasta a fost respinsa irevocabil prin decizia civila nr. 3540/29.09.2011 pronuntata de Curtea de Apel Cluj in dosarul nr.3715/117/2011.
Cum prima instanta a apreciat ca aceasta aparare nu este intemeiata pe fond, tribunalul a constatat ca aceasta solutie este corecta deoarece beneficiul termenului de 6 luni pentru executarea voluntara a obligatiei este conditionat de dovada neexecutarii benevole a obligatiei din cauza lipsei de fonduri, dar si de dovada demersurilor facute pentru obtinerea fondurilor necesare achitarii obligatiilor.
O atare interpretare este in concordanta cu dispozitiile art. 11 al. 2 din Constitutia Romaniei („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), si art. 20 al. 2 („daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”), dispozitii care atrag prioritatea in solutionarea cauzei de fata a Conventiei Europene a Drepturilor Omului si jurisprudentei Curtii in aceasta materie, in ceea ce priveste respectarea art. 6 din Conventie si a art. 1 din Protocolul 1 la Conventie (cu referire la cauze precum Sandor c. Romania, Hornsby impotriva Greciei, Bourdov impotriva Rusiei, Immobiliare Saffi impotriva Italiei)
Astfel, debitorul, tocmai in considerarea calitatii sale de institutie publica are indatorirea, ca reprezentant al autoritatii statului, de a veghea la respectarea principiului legalitatii si la a executa de buna voie o hotarare judecatoreasca ce ii este opozabila.
In privinta notorietatii situatiei speciale financiare si a demersurilor facute de debitor pentru asigurarea fondurilor necesare achitarii transelor prevazute de OUG nr.71/2009, tribunalul a constatat ca aceste aspecte sunt reale, putand fi retinute ca notorii. Cu toate acestea, era necesar ca debitorul sa faca dovada demersurilor suplimentare (inclusiv in privinta procedurii de rectificare bugetara in conditiile Legii nr.500/2002) pentru asigurarea sumelor ce fac obiectul executarii silite, respectiv a intregii creante, iar nu numai a transelor prevazute de ordonanta.
In ceea ce priveste critica DGFPMB intemeiata pe dispozitiile OUG nr.22/2002, tribunalul a constatat ca refuzul tertului poprit nu este justificat de considerentul ca Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica, desi detine conturile debitoarei, nu poate opera plati din aceste conturi, fara o dispozitie expresa din partea ordonatorilor de credite, in limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate potrivit legii. De esenta executarii silite este suplinirea vointei debitorului prin forta coercitiva a statului exercitata prin executorul judecatoresc si controlata de instante.
Pe fondul criticilor comune referitoare la incalcarea dispozitiilor art.1 din OUG nr.71/2009, pe langa puterea de lucru judecat mentionata anterior, intrucat prima instanta a analizat pe fond si aceste critici, Tribunalul a constatat ca, - initial, art.1 si art.2 din OUG nr.71/2009 publicata in M.Of. 416/18.06.2009 prevedeau ca: “Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel:
a) in anul 2010 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2011 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) In cursul termenului prevazut la alin. (1) orice cerere de executare silita se suspenda de drept.
- ulterior, dispozitiile mentionate au fost modificate prin OUG 18/2010, in sensul ca:
“Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010, se realizeaza astfel:
a) in anul 2011 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2013 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu."
"(2) In cursul termenelor prevazute la alin. (1) si (11) orice procedura de executare silita se suspenda de drept.
- ultima modificare realizata prin OUG 45/2010 a stabilit ca:
“Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se realizeaza astfel:
a) in anul 2012 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2013 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2014 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) In cursul termenului prevazut la alin.(1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept.
Ambele O.U.G. mentionate (nr.18/2010 si nr.45/2010) au fost respinse prin Legile nr.228 si nr.229 din 2011.
In schimb, prin Legea nr.230/5.12.2011 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a fost aprobata OUG nr.71/2009, cu urmatoarea modificare a art.1:
„Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel:
a) in anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
d) in anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
e) in anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) In cursul termenului prevazut la alin. (1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept."
Potrivit dispozitiilor art. 3 din OUG nr.71/2009, dispozitiile de esalonare sunt aplicabile si executarii „platilor restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenta prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei, aprobata cu modificari prin Legea nr.76/2009, si a prevederilor Ordinului ministrului justitiei, al ministrului economiei si finantelor, al presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nr.1.859/C/2.484/26.650/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de esalonare a platii sumelor prevazute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei”, aceste acte normative prevazand un termen de esalonare a platilor de 18 luni de la data intrarii in vigoare.
Prin urmare, potrivit acestor dispozitii legale, dreptul de creanta executoriu din 2010 urmeaza a fi satisfacut integral in 2016.
Analizand aceste dispozitii legale din perspectiva jurisprudentei CEDO in materie (termenul rezonabil in care o persoana are dreptul de acces la justitie, incluzand si faza de executare silita, prevazut de art.6 din CEDO si garantarea dreptului de proprietate prevazuta de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO), tribunalul a constatat, ca si prima instanta, ca aceste dispozitii, care creeaza un avantaj discriminatoriu al institutiilor publice fata de o persoana fizica sau juridica obisnuita, contravin jurisprudentei Curtii.
Potrivit art.20 din Constitutia Romaniei, care consacra prioritatea conventiilor internationale in materia drepturilor fundamentale ale omului, cade in sarcina judecatorului national, iar nu exclusiv in sarcina judecatorului constitutional, verificarea efectelor concrete pe care o norma interna le produce intr-o anumita speta asupra drepturilor si libertatilor fundamentale. In consecinta, controlul general de constitutionalitate nu impiedica controlul de conventionalitate. De altfel, decizia nr.188/2010 a Curtii Constitutionale, invocata de recurent, a apreciat din perspectiva termenului initial de esalonare de 3 ani rezonabilitatea sa, iar nu din perspectiva unui termen de 8 ani.
Este adevarat ca, in prezent, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra constitutionalitatii Legii nr.230/2011 prin decizia nr.1533/2011, apreciind ca „situatia de criza financiara mondiala afecteaza, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala. Executarea necontrolata a peste 27.700 hotarari judecatoresti executorii existente la data de 31 decembrie 2010 ce privesc numai creante salariale in valoare de peste 8.028.252 milioane lei ar duce la crearea unui dezechilibru bugetar din moment ce suma totala mentionata reprezinta 1,4 din produsul intern brut estimat pe anul 2012 si 19,5% din plafonul nominal al cheltuielilor de personal aferente bugetului pe anul 2012”.
In prezenta cauza, dupa cum s-a aratat controlul conventionalitatii este special si se aplica numai situatiei intimatului-creditor, spre deosebire de controlul de constitutionalitate care a avut in vedere intreaga posibila incarcatura bugetara decurgand din executarea tuturor hotararilor judecatoresti existente. Or, suma totala urmarita in speta este de 1.662.047 lei, ce nu poate afecta ea insasi echilibrul bugetar al statului.
Revenind la jurisprudenta CEDO in privinta incalcarilor art.6 din CEDO si ale art.1 din Protocolul nr.1, tribunalul a constatat ca tocmai din faptul ca debitorul este o institutie publica rezulta si indatorirea sa, ca reprezentant al statului, de a veghea la respectarea principiului legalitatii si de a executa de bunavoie si cu promptitudine o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
In cauza Hornsby c. Greciei, Curtea a reamintit jurisprudenta sa constanta conform careia articolul 6 par.1 din Conventie garanteaza fiecarei persoane dreptul ca o instanta sa judece orice contestatie privind drepturile si obligatiile sale cu caracter civil; el consacra in acest fel „dreptul la o instanta”, unul dintre aspectele acestui drept fiind dreptul de acces, adica dreptul de a sesiza o instanta in materie civila (hotararea Philis c. Greciei). Totusi, a spus Curtea, acest drept ar fi iluzoriu daca ordinea judiciara interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa ramana inoperanta (fara efect) in detrimentul uneia dintre parti. Or, prelungirea termenului de plata cu 8 ani, prin manifestarea de vointa unilaterala a debitorului in sens larg, face ca dreptul creditorilor sa devina iluzoriu.
Hotararea data in cauza Hornsby c. Greciei stabileste ca dreptul la un proces echitabil nu acopera procedura numai pana la pronuntarea hotararii, ci pana la executarea acesteia; Statul si institutiile publice au obligatia de a aduce la indeplinire o hotarare judecatoreasca pronuntata contra lor. In caz contrar, este incalcat articolul 6 par.1 din Conventie, prin lipsirea lui de un efect util (cauza Virgil Ionescu c. Romaniei, cauza Immobiliare Saffi c. Italiei).
Mai retine tribunalul si ca, in cauza Sandor impotriva Romaniei, Guvernul a sustinut ca reclamanta nu a solicitat sprijinul instantelor si al executorilor judecatoresti in vederea executarii hotararilor judecatoresti pronuntate in cauza si, in opinia sa, reclamanta nu a justificat existenta unor imprejurari speciale care sa justifice nerecurgerea la procedura de executare silita. In plus, la data cand a fost intreprins ultimul demers in vederea obtinerii platii, dreptul reclamantei de a cere executarea hotararii definitive era prescris, conform dreptului intern in materie.
Curtea a aratat ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte integranta din „proces”, in sensul art.6 (1) din Conventie, intrucat dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti. In cauza de fata, cu toate ca reclamanta obtinuse o hotarare judecatoreasca definitiva prin care autoritatile administrative au fost obligate la o actiune specifica, aceasta nu fusese executata, din cauza refuzului debitorului de a respecta aceasta hotarare.
Chiar si in situatia unui asemenea creditor nediligent (situatie in care nu se regaseste intimatul), Curtea a aratat ca administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei, iar daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca, sau intarzie in executarea acesteia, garantiile articolului 6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi. Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform careia creditorul ar fi trebuit sa recurga la executarea silita a sentintei, intrucat nu este oportun sa-i ceri unei persoane care, in urma unei proceduri judiciare, a obtinut o creanta impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita pentru a obtine satisfactie, Curtea concluzionand ca, prin refuzul de a executa sentinta, precum si prin refuzul platii cheltuielilor de judecata dispuse de catre instantele judecatoresti, autoritatile nationale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justitie in privinta executarii unei hotarari definitive pronuntate in favoarea sa, iar articolul 6 (1) din Conventie a fost incalcat.
Aceleasi considerente au fost reluate si in cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei, respectiv Costin impotriva Romaniei.
Tribunalul retine ca intimatii au manifestat diligenta si au apelat la procedura executarii silite, iar, la aproape 4 ani de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti – titlu executoriu, institutia publica nu a executat inca obligatia sa de plata. Este inechitabil sa i se ceara partii care a obtinut in 2008 un titlu executoriu constand intr-o hotarare judecatoreasca sa astepte realizarea dreptului de creanta prevazut de lege si recunoscut de instanta pana in anul 2016, cu nerespectarea unui termen rezonabil.
Tribunalul a constatat ca prin comportamentul sau, intarziind plata sumelor de bani recunoscute intimatilor prin hotararea judecatoreasca ce se executa, contestatoarea incalca dreptul sau de proprietate, aparat de art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie, in conditiile in care creditoarea are o creanta suficient de bine stabilita pentru a beneficia de protectia art. 1 din Protocolul nr.1 (cauzele Rafinariile Grecesti Stran si Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Sandor si Virgil Ionescu c. Romaniei), iar intarzierea la plata sau refuzul de plata din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului sau de proprietate, astfel cum este garantat si protejat de Conventie.
De asemenea, daca s-ar aprecia ca executarea titlului executoriu este suspendata de drept, prin O.U.G. nr.71/2009, intimatul ar fi lipsita de drepturile sale salariale, care au un caracter necesar, asigurand existenta curenta a individului, in cuantumul acordat prin lege si recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, pentru o perioada nejustificat de mare de timp, iar aceasta situatie conduce la impunerea unei sarcini exorbitante creditoarei fiind, astfel, rupt echilibrul pe care statul, prin institutiile sale, trebuie sa il asigure intre masurile luate si care vizeaza un interes general si drepturile sau interesele particulare ale unui cetatean al sau, ceea ce contravine Conventiei Europene a Drepturilor Omului si rationamentului retinut de Curtea Constitutionala in cuprinsul deciziilor sale in materie, decizii care analizeaza dispozitii legale sub aspectul constitutionalitatii, iar nu situatii particulare sub aspectul conventionalitatii (ce presupune respectarea jurisprudentei CEDO).
Recurentul a invocat aspecte ale jurisprudentei Curtii (cauza Burdov c. Rusiei si Immobiliare Safi c. Italiei) care arata ca dreptul prevazut de art. 6 din CEDO nu este unul absolut, fiind posibile limitari ale sale in masura in care urmaresc un scop legitim, iar masurile sunt rezonabil proportionale cu mijloacele utilizate. Or, chiar daca scopul legitim poate fi preluat mutatis mutandis din justificarea constitutionalitatii dispozitiilor OUG nr.71/2009, tribunalul a apreciat ca esalonarea pe o durata de 6 ani a executarii creantei intimatilor nu este rezonabila, deoarece astfel cum se poate sustine ca esalonarea platii nu pune in pericol resursele necesare traiului normal si decent al creditorului, se poate sustine si faptul ca executarea creantei acestuia nu reprezinta o sarcina bugetara exagerata.
In final, tribunalul a constatat ca prin decizia de inadmisibilitate a Curtii Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012 pronuntata in cauza Dumitru si altii c. Romaniei (cererea nr.57265/08), au fost respinse plangerile formulate de trei magistrati romani, prin care acestia invocau plata cu intarziere de catre Statul Roman a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotarari judecatoresti interne. Pentru a hotari astfel, Curtea a retinut ca ingerinta exista, insa ea urmareste un scop legitim (mentinerea echilibrului bugetar) si este si proportionala (dat fiind ca mecanismul de esalonare a platilor a fost respectat, s-a operat indexarea sumelor datorate cu indicele de inflatie la data platii, o parte substantiala din debit – 1/3 – fiind deja achitata).
In cauza, pentru a se retine proportionalitatea conventionala a dispozitiilor interne, nu s-au administrat probe din care sa rezulte ca intimatul ar fi incasat un procent important din debit.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs M.F.P. si M.J..
M.F.P. a sustinut in motivarea recursului ca in conditiile in care exista un act normativ care stabileste o procedura de plata esalonata a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constitutional de Curtea Constitutionala, nu se poate considera ca actiunea tertului poprit – A.T.C.P. a M.B., de a se prevala de dispozitiile OUG nr.71/2009 reprezinta un refuz exprimat cu rea credinta.
Recurentul reitereaza dispozitiile art.460, alin.(1) Cod procedura civila potrivit carora: «Daca tertul poprit nu-si mai indeplineste obligatiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila, poate sesiza instanta de executare, in vederea validarii popriri.
Prin urmare, avand in vedere cele mai sus aratate, solicita instantei sa admita recursul, sa modifice decizia civila in sensul respingerii cererii de validare formulata de catre creditori, ca fiind neintemeiata.
2) In al doilea rand, recurentul apreciaza ca punctul de vedere al instantei este eronat, avand in vedere urmatoarele considerente:
Prin validarea popririi, instanta a nesocotit dispozitiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevazute in titlurile executorii avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, norme potrivit carora: "In cursul termenului prevazut la alin.(1) orice procedura de executare silita se suspenda de drept."
Prin urmare, avand in vedere data pronuntarii incheierii de incuviintare a executarii silite, ulterioara intrarii in vigoare a OUG nr.71/2009, dispozitiile legale mai sus mentionate sunt aplicabile in cauza, astfel incat desi instanta de judecata a incuviintat executarea silita, prin efectul legii orice cerere de executare silita, implicit validarea popririi, este suspendata de drept.
Prin dispozitiile OUG nr.71/2009 modificata si completata prin Legea nr.230/2011 a fost esalonata plata drepturilor salariale stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii pana la data de 31.12.2011, validarea popririi, cu consecinta platii drepturilor salariale intr-o singura transa neavand temei legal, intrucat incalca prevederile actului normativ sus indicat.
Art.1 - (1) Plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel:
a) In anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
(2) In cursul termenului prevazut la alin.(1) orice cerere de executare silita se suspenda de drept.
Invedereaza instantei ca nu poate constata existenta unei neconcordante intre dispozitiile art.1 din OUG nr.71/2009 modificata pe de o parte si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, atata timp cat prevederile art.1 din OUG nr.71/2009 au fost declarate conforme Constitutiei Romaniei, prin respingerea mai multor exceptii de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala a Romaniei.
In motivarea Deciziei nr.206/2010 privind respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 din OUG nr.71/2009, Curtea Constitutionala a retinut ca aceste prevederi nu sunt contrare Constitutiei Romaniei, prin raportare inclusiv la dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, in acord cu cele invederate, arata ca la data de 04.09.2012 Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cauza Dumitru Daniel Dumitru sa. contra Romaniei.
Astfel, reclamantii, magistrati in cadrul Tribunalului Arges, au reclamat Curtii faptul ca, Guvernul Romaniei adoptand O.U.G. nr.71/2009 cu modificarile ulterioare, prin care a dispus esalonarea platii drepturilor salariale stabilite prin hotarari judecatoresti pentru personalul din justitie pana in anul 2016, a incalcat dispozitiile art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie (dreptul de proprietate) si prevederile art.6 din Conventie (dreptul la un proces echitabil).
Analizand cererea reclamantilor, in esenta, Curtea a retinut faptul ca nu poate fi reprosat Guvernului ca prin adoptarea unor acte normative care sa esaloneze plata drepturilor salariale ale personalului din justitie, acesta ar fi refuzat executarea hotararilor judecatoresti prin care au fost recunoscute reclamantilor drepturi de natura patrimoniala (par.43).
Guvernul a justificat aceasta masura a esalonarii platii prin degradarea situatiei economice si financiare a tarii incepand cu anul 2008 ce a determinat un grav dezechilibru bugetar, intr-un context de criza financiara severa, aspect ce a determinat Guvernul sa adapteze la realitatile economice plata acestor drepturi prin elaborarea unui mecanism care sa acorde aceste drepturi in mod esalonat. Curtea reaminteste ca a mai analizat masuri luate pentru a proteja bugetul si care sa asigure un echilibru intre veniturile si cheltuielile administratiei publice si a considerat ca aceste masuri pot avea un scop de utilitate publica (par.46-49).
De asemenea, Curtea a constat ca desi mecanismul de plata a suferit modificari, Guvernul nu a neglijat punerea in executare a hotararilor judecatoresti, sumele deja platite fiind indexate (par. 50).
Curtea a mai retinut faptul ca substanta dreptului reclamantilor nu a fost afectata, mecanismul de esalonare a platilor nefiind unul nerezonabil (par.51).
In consecinta, Curtea a considerat ca cererea reclamantilor este in mod evident nefondata si trebuie sa fie respinsa in temeiul art.35 din si art.4 din Conventie (par.52).
Totodata, in conformitate cu aceeasi jurisprudenta a instantei europene, statele beneficiaza de o anumita marja de apreciere, in a decide daca si in ce masura diferentele intre diversele situatii similare justifica un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variaza in functie de anumite circumstante, de domeniu si de context.
Or, in cauza de fata, astfel cum s-a precizat anterior, masura urmareste un scop legitim si se justifica in mod obiectiv si rezonabil.
Totodata, aceste masuri au un caracter pozitiv, in sensul ca se recunosc obligatiile de plata stabilite in sarcina autoritatilor statale care se obliga la plata esalonata a titlurilor executorii, modalitate de executare impusa de situatii de exceptie reprezentate, pe de o parte, de proportia deosebit de semnificativa a creantelor astfel acumulate impotriva statului si, pe de alta parte, de stabilitatea economica a statului roman in actualul context de acuta criza economica nationala si internationala.
Asadar, intrucat legea aplicabila in materie, nu permite executarea silita a titlurilor executorii cuprinzand drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, lege declarata constitutionala in conformitate cu dispozitiile legii fundamentale, ca urmare a exercitarii controlului de constitutionalitate a Curtii Constitutionale, solicita sa se constate ca in prezenta cauza, cererea de validare a popririi contravine legii aplicabile in materie, pentru toate motivele de fapt si de drept indicate in prezentul recurs.
Fata de cele aratate mai sus, rezulta fara putinta de tagada ca actiunea tertului poprit de a se prevala de dispozitiile OUG nr.71/2009 a fost pe deplin justificata.
Recurentul precizeaza totodata ca prin dispozitiile OUG nr.71/2009 legiuitorul a dorit sa inlature dificultatile intampinate pana in prezent in ceea ce priveste executarea hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar.
Avand in vedere influenta substantiala asupra bugetului de stat pe care o are executarea, in conditiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrarii in vigoare a respectivei ordonante de urgenta, a rezultat necesitatea instituirii unor reglementari speciale, cu aplicabilitate limitata in timp, privind executarea silita a hotararilor judecatoresti prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, tinand seama de faptul ca nepromovarea acestei ordonante de urgenta ar fi vizat drept consecinta imposibilitatea mentinerii echilibrelor bugetare si in mod implicit nerespectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar - aspecte ce nu au fost avute in vedere de catre instanta.
3) In al treilea rand, invedereaza instantei faptul ca dispozitiile imperative ale O.G. nr.22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.92/2011, au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art.452-461 Cod procedura civila, ce reglementeaza materia executarii silite prin poprire.
Potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002 astfel cum a fost modificata prin Legea
nr.92/2011, "Creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligatia respectiva."
Prin dispozitiile O.G. nr.22/2002 au fost reglementate conditiile in care se realizeaza executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevazute in Constitutie si legea finantelor publice.
Astfel, in deplina concordanta cu art.137 alin.1 din Constitutia Romaniei, care prevede ca "Formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale institutiilor publice sunt reglementate prin lege", Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile ulterioare, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de catre institutiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, in vederea acoperirii cheltuielilor impuse de functionarea acestora.
In acest context, O.G. nr.22/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, are rolul de a reglementa conditiile in care se realizeaza executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevazute in Constitutie si in legea finantelor publice.
Ca un argument in plus, mentionam ca prin Decizia nr.784/12.05.2009 Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor O.G. nr.22/2002 motivat de faptul ca "dispozitiile criticate referitoare la procedura executarii obligatiilor de plata ale institutiilor publice se aplica fara nici o discriminare tuturor creditorilor institutiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art.16 si art.44 alin.(2) din Constitutie. Potrivit art.126 alin.(2) din Constitutie, legiuitorul poate stabili regulile de desfasurare a procedurii de judecata fara sa aduca atingere substantei drepturilor si libertatilor fundamentale".
De asemenea, Curtea Constitutionala a concluzionat prin Decizia nr.213/4.03.2010 ca OG nr.22/2002 nu este contrara dispozitiilor art.6 par.1 din CEDO.
Potrivit deciziei mai sus mentionate Curtea Constitutionala a constatat ca OG nr.22/2002 nu contravine art.6 paragraful 1 din Conventie pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale intrucat s-a retinut ca instituirea termenului de 6 luni nu conduce la impiedicarea, anularea sau intarzierea in mod excesiv de catre stat a executarii unei hotarari judecatoresti pronuntate impotriva sa. Desi prin dispozitiile legale invocate se instituie anumite limite ale executarii, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricaror resurse banesti ale institutiilor publice, ci numai asupra celor aprobate prin bugete, aceasta nu impiedica executarea silita a obligatiilor de plata ale institutiilor publice de vreme ce, potrivit art.4 din O.G. nr.22/2002 modificata si completata prin Legea nr. 92/2011 este instituita obligatia pentru ordonatorii principali de credite bugetare de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, in conditiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale institutiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Indiscutabil, O.G. nr.22/2002 instituie anumite limite ale executarii institutiilor publice, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricaror resurse banesti ale institutiilor publice, ci numai asupra acelora aprobate prin bugetele institutiilor respective.
Fata de aceasta dispozitie legala imperativa, A.T.C.P., desi detine conturile debitoarei, nu poate opera plati din aceste conturi, fara o dispozitie expresa din partea ordonatorilor de credite, in limita creditelor bugetare si a destinatiilor aprobate potrivit legii.
Urmare faptului ca in bugetul M.J. aferent anului 2011 nu existau sume aprobate cu destinatia platii titlurilor executorii avand ca obiect drepturi salariale, executarea urmeaza a se realiza de catre debitor de buna voie, acest fapt constituind temei pentru includerea in bugetul debitorului Ministerul de Justitie pentru anul 2012 a sumelor necesare pentru plata transei de 5% din valoarea titlului executoriu.
Fata de cele invederate este fara putinta de tagada ca cererea de validare a popririi este neintemeiata, nerespectandu-se prevederile O.G. nr.22/2002 .
Fata de argumentele prezentate, recurentul solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea in tot a deciziei civile nr.895A/29.10.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civila in dosarul nr.2901/4/2012 in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.
In drept au fost invocate dispozitiile art.304 pct.9 din Codul de procedura civila.
Recurentul solicita judecarea recursului si in conformitate cu prevederile art.242 alin.(2) din Codul de procedura civila.
M.J. a criticat decizia in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 si 3041 Cod procedura civila aratand ca instanta a inteles sa selecteze cu atentie hotararile CEDO invocate, retinandu-le exclusiv pe cele ce cuprindeau argumente ce serveau in motivarea unei solutii de respingere a apelului, omitand a analiza in profunzime si in mod complet unica si cea mai importanta hotarare a CEDO ce se refera explicit la dispozitiile OUG nr.71/2009, hotararea Dumitru s.a. c. Romaniei (publicata in M.of. 709/17.10.2012)
Totodata, instanta intelege sa denatureze sensul clar al hotararilor Curtii Constitutionale (pe care nici macar nu le indica sau citeaza in mod explicit) ajungand tocmai la o solutie contrara sensului neechivoc al acestor hotarari.
Practic instanta de judecata a pornit in redactarea deciziei pronuntate in sens invers celui normal si legal, respectiv de la solutie spre motivare si nu de la motivare spre solutie, urmarind in mod metodic a identifica motive pentru a ignora si elimina din cauza, printr-o atitudine ce ar putea fi calificata pro causa, a argumentelor esentiale ce ar fi condus la solutia de admitere a apelului (hotararea din cauza Dumitru s.a. C. Romaniei si deciziile nr.190/02.03.2010 si 1.533 din 28 noiembrie 2011 ale Curtii Constitutionale.).
Solicita a se constata, ca tribunalul, dupa o expunere ampla a motivelor de respingere a apelului, in finalul argumentatiei, in doua paragrafe succinte ia act de pronuntarea deciziei CEDO in cauza Dumitru s.a. c. Romaniei, insa retine ca " ...in acea cauza s-a avut in vedere ca reclamantii au primit mai mult de o treime din suma totala acordata de instante, restul sumei trebuind sa fie platit esalonat, conform legislatiei in vigoare, pana in 2016. Tinand seama de faptul ca o parte importanta din sumele datorate reclamantilor le-a fost deja platita, Curtea a considerat ca nu a fost afectata insasi substanta dreptului reclamantilor, imprejurare care nu se retine si in prezenta cauza ... "
Solicita instantei sa observe ca rationamentul mai sus prezentat este viciat cel putin din doua perspective: in primul rand hotararea Dumitru s.a. c. Romaniei nu priveste exclusiv analiza concreta a situatiei de fapt a reclamantilor D.D.D., A.M.P. si M.V.P., ci cuprinde largi considerente de principiu referitoare la conduita autoritatilor nationale si masurilor luate de acestea si compatibilitatea acestora cu dispozitiile conventiei. Concluzia la care ajunge Curtea este aceea ca masura esalonarii este una legala, de utilitate publica si proportionala cu scopul sau, mentinand echilibrul intre interesele generale si individuale si in al doilea rand, se poate remarca faptul ca singurul element pe care instanta de apel a inteles sa il extraga si sa il retina din Hotararea Dumitru s.a. c. Romaniei se refera la plata catre creditori a unei parti importante din debit. In afara de faptul ca aceasta problema este una in opinia noastra marginala, si constituie doar o parte al unui context general aplicabil inclusiv spetei de fata, instanta constata, in absenta oricarei probe in acest sens, ca in cazul reclamantilor din acest litigiu nu s-au efectuat plati benevole din partea autoritatii. Or aceasta constatare, avand in vedere ca titlurile executorii dateaza din anul 2008 (ca si cele ale reclamantilor din cauza Dumitru s.a. c. Romaniei) instanta trebuie sa ia in considerare faptul ca sunt notorii platile partiale realizate in toamna anului 2008, a anului 2010 si pe parcursul anului 2012 in virtutea dispozitiilor OUG nr.75/2008, nr.71/2009 si HG nr.422/2010.
Cu privire la primul punct solicita instantei sa aiba in vedere ca CEDO a analizat in mod punctual si detaliat compatibilitatea prevederilor OUG nr.71/2009 cu dispozitiile conventionale, pronuntand Decizia nr.57265/08/4.09.2012 in cauza Dumitru §. a contra Romaniei publicata in M. Of. 709/17.10.2012.
Prin decizia mentionata, Curtea a respins cererea reclamantilor, prin care acestia invocau incalcarea art.6 din Conventia Europeana a Dreptului Omului (dreptul la un proces echitabil) si art.1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie (atingerea dreptului la proprietatea sa), in sensul ca autoritatile interne (Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice) au refuzat sa puna de indata in executare hotarari judecatoresti definitive pronuntate de instantele interne, hotarari ce recunosteau drepturi salariale restante.
Astfel, Curtea a retinut ca incepand cu anul 2009 Romania a trebuit sa faca fata unei grave crize economice si financiare. Autoritatile nationale se gasesc, in principiu, mai bine plasate decat judecatorul international pentru a determina ceea ce este de "utilitate publica"; Curtea a fost pregatita sa admita ca, asa cum sustine Guvernul, masurile contestate vizeaza o problema de "utilitate publica". Curtea a luat nota de faptul ca reclamantii beneficiaza de un drept ferm si intangibil in baza hotararii judecatoresti definitive pronuntate in februarie - aprilie 2008.
In situatia de fata, masura esalonarii platii titlurilor executorii urmareste acelasi scop legitim, principiul mai sus mentionat fiind pe deplin aplicabil.
Astfel, desi mecanismul de plata instituit a suferit modificari, autoritatile statului au respectat hotararile judecatoresti mai sus mentionate. Asadar, conform prevederilor legale, totalul sumelor varsate a fost de fiecare data indexat cu indicele de inflatie la data platii.
In ceea ce priveste masura esalonarii in principiu, Curtea a retinut ca aceasta a fost apreciata in jurisprudenta mai veche ca incompatibila cu cerintele art.1 din Protocolul 1 la Conventie, exclusiv in situatiile in care masura nu a fost luata prin lege sau in cazul in care desi masura a fost luata prin lege, aplicarea a fost defectuoasa (para 42). Per a contrario, se desprinde ideea ca esalonarea este conforma Protocolului 1 atunci cand este
dispusa prin lege iar autoritatile statului aplica dispozitiile in mod corect si cu buna credinta. Or, in cazul de fata, este fara echivoc ca masura a fost aprobata prin lege, (in sensul jurisprudentei Curtii, iar statul, prin autoritatile sale s-a conformat acestei esalonari. De altfel, la parag. 50 se retine "Curtea constata ca, desi mecanismul de esalonare instituit a suferit modificari, autoritatile statului l-au respectat, dand dovada de diligenta in executarea hotararilor judecatoresti sus mentionate".
Fata de aceste considerente, este clar faptul ca Tribunalul Bucuresti a procedat in mod abuziv si nelegal la ignorarea in mod declarat a dispozitiilor OUG nr.71/2009 (pagina 24 paragraf 4 din decizie), apreciindu-le, in ciuda solutiilor clare si de notorietate atat ale CEDO cat si ale Curtii Constitutionale, ca fiind contrare dispozitiilor constitutionale si conventionale.
In ceea ce priveste speta Dumitru s.a. c Romaniei, cererea reclamantilor a fost respinsa de Curte ca inadmisibila in conformitate cu dispozitiile art.35 alin.3 lit.a si alin.4 din Conventie, care prevad: „… 3. ‘Curtea declara inadmisibila orice cerere individuala introdusa in temeiul art.34, atunci cand apreciaza ca: a) cererea este incompatibila cu prevederile Conventiei sau ale protocoalelor sale, este in mod vadit neintemeiata ori abuziva; 4. Curtea respinge orice cerere pe care o considera inadmisibila in aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel in orice stadiu al procedurii. "
Din studiul considerentelor hotararii, in speta paragraful 52 - Astfel, Curtea considera ca cererea este vadit neintemeiata si urmeaza a fi respinsa in aplicarea art.33 alin.3 lit.a si alin.4 din Conventie" - rezulta cu claritate ca cererea a fost respinsa intrucat s-a considerat ca fiind "vadit neintemeiata".
In ceea ce priveste inadmisibilitatea cererii pe motivul prevazut la art.35 alin 3 lit.1 teza a doua (cererea este in mod vadit neintemeiata), in doctrina se retine " ... asa cum s-a observat in mod pertinent in literatura de specialitate consacrata conventiei, posibilitatea declararii unei cereri ca inadmisibila pentru lipsa ei manifesta de temeinicie reprezinta o extindere evidenta a conceptului de admisibilitate; textul supus analizei deschide posibilitatea examinarii fondului unei cereri, fie si in mod sumar ..... Am putea spune ca el permite o adevarata „contopire" intre examinarea admisibilitatii si cercetarea fondului ei.
In aceeasi ordine de idei " ... adeseori, atunci cand cererea supusa examinarii impune aceasta, instanta europeana a procedat si procedeaza la un examen mult mai mult decat prima facie, ea efectuand un adevarat examen de fond al cauzei. Asa cum s-a observat pe drept cuvant, conditia privitoare la lipsa manifesta de temei a unei cereri este cel mai greu de delimitat. Aflata la frontiera dintre admisibilitate si fond, ea permite Curtii sa inlature acele cereri in care nu este necesar a se proceda la un examen aprofundat.
2. Cu privire la cel de-al doilea punct, solicita instantei sa constate ca la aprecierea incalcarii sau neincalcarii substantei dreptului in sensul art.1 din protocolul 1 aditional la Conventie, Curtea a avut in vedere (para. 50 si 51) trei aspecte majore, si anume:
• au fost realizate plati partiale in anii 2008 si 2010
• sumele platite s-au actualizat cu indicele preturilor de consum
• nu exista nimic care sa sugereze ca Guvernul nu are intentia de a respecta calendarul platilor (stabilit pana in 2016)
Din aceste considerente, tribunalul a inteles sa retina doar primul aspect, cel referitor la existenta unor plati partiale si a statuat, fara a dispune administrarea niciunei probe in acest sens (de exemplu o adresa din partea compartimentului economico-financiar al Tribunalului Cluj care sa ateste platile partiale efectuate pana in prezent), ca reclamantilor din prezenta cauza nu li s-au facut plati.
Pana la primul termen de judecata, vom depune la dosarul cauzei, in temeiul art.305 Cod procedura civila, documentele ce atesta efectuarea de plati partiale catre reclamantii din acest dosar.
Recurentul considera astfel ca solutia instantei europene reprezinta un temei nu doar pentru respingerea cererii de validare a popririi in prezenta cauza, ci a constituit si un argument hotarator pentru reorientarea practicii in ceea ce priveste litigiile avand ca obiect contestatii la executare, validari poprite precum si alte proceduri judiciare din etapa executarii silite, in sensul retinerii aplicabilitatii dispozitiilor OUG nr.71/2009, asa cum reiese si din solutiile prezentate mai jos. De altfel, solicita sa se observe ca un efect similar l-a produs decizia CEDO pronuntata in cauza Felicia Mihaies si Adrian Gavril Sentes impotriva Romaniei, decizie care in ceea ce priveste incidenta dispozitiilor art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie cuprinde o motivare foarte apropiata de prezenta decizie, si anume respingerea ca neintemeiate a actiunilor avand ca obiect plata de catre angajatorii - institutii publice a drepturilor salariale reprezentand reducerea salariala de 25% prevazuta de Legea nr.118/2010.
In fine, la justa solutionare a cauzei solicita instantei sa aiba in vedere Decizia nr.190/02.03.2010 a Curtii Constitutionale, prin care s-a analizat esalonarea platii sumelor de bani, asa cum a fost stabilita prin O.U.G nr.71/2009 si compatibilitatea acestor norme cu dispozitiile art.6 din Conventia europeana a drepturilor omului si art.1 din Primul Protocol aditional. De asemenea, prin Decizia Curtii Constitutionale nr.1.533 din 28 noiembrie 2011 s-a examinat si obiectia de neconstitutionalitate a legii prin care a fost aprobata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.71/2009. Ca atare, au fost supuse analizei Curtii si modificarile aduse acestei ordonante prin legea de aprobare, prelungindu-se pana in anul 2016 termenele transelor pentru achitarea acestor creante, cele retinute de instanta de apel in considerentele hotararii (paginile 25 si 26) referitor la jurisprudenta Curtii Constitutionale fiind in mod evident lipsite de orice substanta.
Este de asemenea de subliniat ca ambele solutii ale instantei de control constitutional, pronuntate in martie 2010, respectiv noiembrie 2011, sunt convergente cu decizia CEDO Dumitru s.a. vs. Romania, pronuntata in septembrie 2012, solutiile celor doua instante alcatuind impreuna si in mod coroborat o imagine de ansamblu, asupra modului de executare benevola a obligatiilor autoritatilor publice si asupra conformitatii acestuia cu prevederile constitutionale si conventionale.
Ca practica judiciara mentionam Decizia nr.173/25.09.2012 prin care Tribunalul Buzau a solutionat apelul declarat in Dosarul 25864/200/2011. Astfel, instanta de apel a precizat: "Nu in ultimul rand, tribunalul retine faptul ca la data de 18 septembrie 2012, a fost dat publicitatii un comunicat cu privire la hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012, prin care a respins ca vadit neintemeiate cererile reclamantilor din cauza Dumitru si altii impotriva Romaniei, prin care acestia invocau incalcarea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), respectiv a art.1 din Primul Protocol aditional la Conventie (dreptul de proprietate), prin aceea ca autoritatile interne (Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor publice), au refuzat sa puna deindata in executare hotarari judecatoresti definitive pronuntate de instantele interne, hotarari ce recunosteau drepturi salariale restante.
CEDO a apreciat ca echilibrul intre interesele reclamantilor si interesul general al societatii a fost mentinut, neputandu-se reprosa Guvernului roman ca a refuzat sa execute hotararile interne ce recunosteau reclamantilor drepturi de natura patrimoniala. CEDO a apreciat ca esalonarea platilor de catre Guvern, in calitatea sa de debitor, printr-o serie de acte normative, in contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat Romania incepand cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamantilor.
CEDO si-a argumentat, totodata decizia prin faptul ca reclamantii au primit pana in prezent o fractie semnificativa din sumele cuvenite si ca nu exista indicii ca Guvernul intentioneaza sa nu respecte platile pentru viitor.
In consecinta, recurentul apreciaza ca, asa cum a retinut si prima instanta, prevederile OUG nr.71/2009 sunt in deplina concordanta cu dispozitiile Conventiei, existand o proportionalitate intre mijloace, respectiv esalonarea achitarii unor obligatii si scopul urmarit, acela al mentinerii echilibrelor bugetare".
Totodata, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a retinut, in esenta, in considerentele Sentintei civile nr.7150/24.09.2012 pronuntata in Dosarul nr.18540/4/2012, ca poprirea este nelegal infiintata intrucat nu au fost respectate dispozitiile art.379 Cod procedura civila debitorul beneficiind de un termen suspensiv legal pentru executarea obligatiei de plata, astfel ca exigibilitatea creantei este amanata pana la 31.12