Incheierea premergatoare prin care instanta a stabilit calea de atac ce ar trebui exercitata impotriva hotararii instantei de fond nu poate fi atacata cu recurs decat odata cu fondul.
Domeniu – drept procesual civil. Recurs. Inadmisibilitate.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.28425/300/2010 – DECIZIA CIVILA NR.644/09.04.2013)
Prin sentinta civila nr.14664/29.11.2011, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti (dosar nr.28425/300/2010) a respins, ca neintemeiata, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului; a admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul parat R.C. impotriva paratilor reclamanti B.F., S. (B.) F., B.G.M., B.A.M. si B.M.F.; a dispus evacuarea paratilor din imobilul situat in B., str.S.S., ap.1, parter, sector 2; a obligat paratii S.F., B.G.M., B.A.M., B.M.F., in solidar, sa plateasca reclamantului suma de 8610 euro in echivalent la cursul oficial din ziua platii, reprezentand despagubiri; a respins ca neintemeiata actiunea reclamantului privind obligarea paratului B.F. la plata despagubirilor; a admis exceptia lipsei de interes a reclamantilor S.F., B.G.M., B.A.M., B.M.F. in formularea cererii reconventionale; a respins cererea reconventionala ca fiind formulata de persoane lipsite de interes; a obligat paratii, in solidar, sa plateasca reclamantului suma de 10,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata; a obligat paratii S.F., B.G.M., B.A.M., B.M.F., in solidar, sa plateasca reclamantului suma de 2906,39 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel paratii reclamanti B.G.M., B.A.M., B.M.F. si S.F., solicitand, in principal, suspendarea judecarii cauzei pana la solutionarea definitiva si irevocabila a dosarului nr.30524/300/2010, aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei atacate, in sensul respingerii actiunii principale (atat capatul de cerere privind evacuarea, cat si capatul de cerere privind plata despagubirilor), respingerea exceptiei lipsei de interes a reclamantilor in formularea cererii reconventionale, admiterea cererii reconventionale si constatarea nulitatii absolute a procesului verbal de constatare unilaterala a preluarii imobilului din 25.06.2010, incheiat in prezenta Executorului Judecatoresc P.B.A..
Prin incheierea din sedinta publica de la 21.12.2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a calificat calea de atac exercitata in cauza drept recurs, avand in vedere prevederile art.725 alin.3 Cod de procedura civila
In considerente, instanta de control judiciar a retinut ca modificarea art.2821 alin.1 Cod de procedura civila a avut loc prin Legea nr.71/2011, pct.4, incepand cu data de 01.10.2011, precum si ca sentinta instantei de fond a fost pronuntata la data de 29.11.2011.
La aceeasi data, printr-o incheierea distincta, in complet legal constituit (de recurs), Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a fixat termen de judecata la 25.01.2013, pentru solutionarea cererii de ajutor public judiciar formulate de recurentii parati reclamanti, a dispus citarea intimatului parat B.F. cu copie motive recurs depuse de recurentul R.C. impotriva incheierii instantei de fond, din data de 23.05.2012, cu mentiunea de a depune la dosar intampinare, a prorogat discutarea exceptiei nulitatii recursului declarat de recurentul R.C. impotriva incheierii din 23.05.2012, pentru nemotivare in termen, si a acordat termen de fond la 22.02.2013, cu citarea partilor care nu au termen in cunostinta.
La data de 03.01.2013, impotriva incheierii din 21.12.2012 a declarat recurs parata reclamanta S.F., solicitand modificarea in parte a incheierii recurate, in sensul calificarii caii de atac impotriva sentintei civile nr.14664/29.11.2011 ca fiind apel si nu recurs, cum in mod gresit a fost calificata aceasta.
In motivare, a aratat ca, avand in vedere data formularii cererii de chemare in judecata, respectiv 13.08.2010, impotriva sentintei civile pronuntate in cauza se putea declara apel, deoarece dispozitiile art.2821 Cod de procedura civila erau in vigoare la momentul sesizarii instantei, iar nu cele de dupa modificare, conform Legii nr.71/2011.
Potrivit art.223 din Legea 71/2011, „Daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale, in vigoare la data cand acestea au fost pornite”.
Recurenta a precizat ca recursul este admisibil din perspectiva art.299 alin.1 teza finala raportat la art.282 alin.2 C.pr.civ., deoarece incheierea de recalificare a caii de atac ca fiind recurs, pronuntata de tribunal in compunere de instanta de apel (2 judecatori), a pus capat formularii unui recurs impotriva deciziei pronuntata de acest tribunal si impotriva unei incheieri premergatoare deciziei din recurs.
Desi calea de atac o da legea si nu instanta de judecata, calificarea acesteia o face instanta de judecata in conditiile art.84 C.pr.civ.. Or, aceasta masura (a calificarii caii de atac) ramane necenzurata de catre o instanta ierarhic superioara celei care o califica, mai cu seama ca masura a fost dispusa de un complet constituit pentru judecarea apelului.
In acest sens, calificarea gresita a caii de atac si pronuntarea unei hotarari judecatoresti corespunzatoare unei asemenea calificari nu poate rapi dreptul partii la calea de atac impotriva acestei masuri dispuse de instanta de judecata. Solutia contrara ar determina o discriminare pentru partea care nu beneficiaza de aceleasi grade de jurisdictie ca si alte parti care au promovat actiuni similare si care au beneficiat de o calificare corecta a caii de atac, constituind si o incalcare a dreptului la un proces echitabil din perspectiva art.6 din CEDO.
La prima vedere, incheierea din 21.12.2012 pare a fi o incheiere premergatoare, dar, in realitate aceasta pune capat solutionarii apelului, intrerupe cursul judecatii apelului. Formularea unui eventual recurs impotriva deciziei finale pronuntate de tribunal in complet de recurs ar putea fi respins ca inadmisibil, deoarece incheierea premergatoare face corp comun cu decizia pronuntata, care devine irevocabila.
Recurenta a invocat si decizia nr.14 din 16.03.2009 pronuntata de I.C.C.J. Sectiile Unite.
In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod de procedura civila.
In sedinta publica din 09.04.2013, intimatul R.C. a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului.
In motivarea intampinarii, intimatul a aratat ca cererea de recurs apare ca fiind inadmisibila, intrucat incheierile prin care instanta recalifica natura cailor de atac nu pot fi atacate separat, ci numai o data cu fondul.
Conform art.299 alin.1 raportat la art.282 alin.2 Cod de procedura civila, incheierile pot fi atacate cu recurs doar o data cu fondul, cu exceptia celor care intrerup cursul judecatii.
Or, incheierea recurata nu se inscrie in aceasta categorie, neavand ca efect intreruperea cursului judecatii.
De altfel, incheierile care pot fi atacate separat cu recurs sunt expres si limitativ prevazute de Codul de procedura civila.
Astfel, in aceasta categorie intra incheierea prin care instanta se pronunta asupra suspendarii judecarii procesului (art.2441 Cod de procedura civila), cea prin care constata renuntarea reclamantului la judecata (art.246 alin.2 Cod de procedura civila), incheierea presedintelui de instanta in procedura necontencioasa (art.339 alin.3 Cod de procedura civila), incheierea de respingere a cererii de investire cu formula executorie (art.3733 alin.1 Cod de procedura civila), precum si aceea privind luarea masurilor asiguratorii in materie comerciala (art.1141 alin.6 si art.7204 alin.4 Cod de procedura civila), fiind, deci, evident ca incheierea ce face obiectul prezentului recurs nu se numara printre acestea.
Ca urmare, incheierea prin care s-a calificat calea de atac nu poate fi recurata decat o data cu fondul, iar nu separat, astfel ca solutia care se impune este aceea de respingere a recursului ca inadmisibil.
In aceeasi sentinta publica, Curtea, din oficiu, a pus in discutia partilor exceptia de inadmisibilitate a recursului.
Examinand cu prioritate exceptia invocata, Curtea retine urmatoarele:
Prin incheierea pronuntata la 21.12.2012 nu s-a intrerupt sau suspendat cursul judecatii, solutia cuprinsa in continutul sau nelasand sa se intrevada rezultatul procesului sau un aspect partial al acestuia; tribunalul, prin aceasta incheiere, s-a pronuntat numai in legatura cu calea de atac ce ar trebui sa fie exercitata impotriva hotararii instantei de fond.
Fata de dispozitiile art.299 alin.1 Cod procedura civila raportate la prevederile art.282 alin.2 Cod procedura civila, impotriva incheierilor premergatoare nu se poate exercita calea de atac a recursului decat odata cu fondul, in afara de cazul cand prin ele s-a intrerupt cursul judecatii.
In legatura cu legalitatea acestei masuri recurenta are posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului impotriva hotararii finale a instantei de recurs, criticile urmand a se intemeia pe dispozitiile art.304 pct.1 Cod procedura civila, care fac trimitere la compunerea instantei, implicit la calificarea realizata sub aspectul caii de atac ce trebuie promovata in cauza impotriva sentintei civile nr.14664/29.11.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pe de alta parte, art.23 alin.2 din Legea nr.304/2004 prevede ca „sectiile Inaltei Curti de Casatie si Justitie solutioneaza si recursurile declarate impotriva hotararilor nedefinitive sau a actelor judecatoresti, de orice natura, care nu pot fi atacate pe nicio alta cale, iar cursul judecatii a fost intrerupt in fata curtilor de apel”. Asadar, aceasta dispozitie legala are in vedere situatia in care exista hotarari nedefinitive sau acte judecatoresti, de orice natura, care nu pot fi atacate pe nicio alta cale, in care cursul judecatii a fost intrerupt in fata curtilor de apel, nu si in fata tribunalelor, cum este cazul de fata. Invocarea acestei norme legale de catre recurenta nu are legatura cu pricina dedusa judecatii datorita faptului ca nu s-a intrerupt cursul judecatii in fata Curtii de Apel Bucuresti, ci in fata Tribunalul Bucuresti.
Intr-o asemenea situatie nu se poate sustine nici aplicarea dispozitiilor conventionale, care fac vorbire de dreptul la un recurs efectiv, caz in care orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de Conventia Europeana a Drepturilor Omului au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale, aceasta deoarece textele din legislatia nationala sunt in concordanta cu reglementarile internationale.
S-a sustinut de catre recurenta ca o eventuala calificare gresita a caii de atac si pronuntarea unei hotarari judecatoresti corespunzatoare unei asemenea calificari nu poate rapi dreptul partii la calea de atac impotriva acestei masuri dispuse de instanta de judecata si ca solutia contrara ar determina o discriminare pentru partea care nu beneficiaza de aceleasi grade de jurisdictie ca si alte parti care au promovat actiuni similare si care au beneficiat de o calificare corecta a caii de atac, aspect ce constituie si o incalcare a dreptului la un proces echitabil din perspectiva art.6 din CEDO.
Curtea retine ca dispozitiile art.282 alin.2 si art.299 Cod procedura civila nu au fost declarate neconstitutionale, mai mult, ele sunt in acord cu prevederile art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, precum si modalitati de exercitare a drepturilor procesuale, astfel incat accesul liber la justitie nu inseamna, in toate cazurile, la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac.
Totodata, conceptul de „proces echitabil” nu implica in mod necesar „existenta mai multor grade de jurisdictie, a unor cai de atac a hotararilor judecatoresti, inclusiv exercitarea acestor cai de atac de catre toate partile in proces”. Curtea Constitutionala a constatat ca stabilirea regulii conform careia incheierile premergatoare – ce exceptia celor prin care s-a intrerupt cursul judecatii – nu pot fi atacate cu apel, decat odata cu fondul, impiedica prelungire excesiva a duratei procesului si contribuie, prin aceasta, la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil.
Recurenta a invocat decizia nr.14/16.03.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, insa Curtea retine ca aceasta instanta, cat priveste pronuntarea unui recurs in interesul legii, a considerat ca prima conditia prevazuta de dispozitiile legale pentru darea unei decizii care sa asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul Romaniei este ca o anumita chestiune de drept sa fi fost solutionata diferit de instantele judecatoresti, or, acest fapt nu a fost dovedit; anexele la recursul in interesul legii nu evidentiaza existenta unei practici judecatoresti neunitare cu privire la chestiunea de drept in discutie - interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.299 raportate la prevederile art.377 din Codul de procedura civila, referitor la admisibilitatea recursului impotriva unei decizii pronuntate de tribunal, in recurs, daca aceasta este rezultatul unei gresite calificari a caii de atac exercitate de parte.
In consecinta, aspectul de drept dedus judecatii nu a fost transat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru a opera prevederile art.3307 Cod procedura civila.
Recurenta a mai aratat ca, avand in vedere data formularii cererii de chemare in judecata, respectiv 13.08.2010, impotriva sentintei civile pronuntate se putea declara apel, deoarece dispozitiile art.2821 Cod de procedura civila erau in vigoare la momentul sesizarii instantei, iar nu cele de dupa modificare, conform Legii nr.71/2011.
Or, aceasta chestiune vizeaza fondul solutiei de calificare a caii de atac exercitate, iar nu problemele legate de admisibilitatea prezentului recurs, astfel ca ele urmeaza a fi sustinute de recurenta dupa darea deciziei instantei de recurs sesizate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constata, in raport de dispozitiile legale invocate anterior, ca recursul promovat de recurenta este inadmisibil. De altfel, prin chiar motivele de recurs, in subsidiar, aceasta apreciaza ca recursul sau ar putea fi exercitat odata cu hotararea finala pronuntata de Tribunalul Bucuresti, ceea ce confirma masura deja dispusa.