DOMENIU Raporturi de munca.
Drepturi banesti. Salarizarea specialistilor IT potrivit Legii 97/2008
Intrucat nivelul instantei unde este incadrat personalul auxiliar tine chiar de salariul de baza, nefiind denumit de legiuitor spor salarial, rezulta ca procentul respectiv nu se poate adauga salariului de baza, dupa mecanismul oricarui spor salarial, ci se include in salariul de baza la care se pot apoi calcula sporurile prevazute de lege. De altfel, la alin. (5) din art. 3 se prevede expres faptul ca salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale sunt cu 5% mai mari decat cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4), trimiterea fiind facuta deci la coeficientii de multiplicare din anexele 1a, 1b si 1c din OG nr. 8/2007.
Rezulta ca pentru specialistii IT din instante si parchete nu se pot aplica aceste procente de majorare pentru ca salariul lor de baza, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 97/2008, nu este calculat conform anexelor din OG nr. 8/2007, ci conform anexei din OUG nr. 27/2006 care nu prevede o astfel de diferentiere in functie de nivelul instantei.
Faptul ca in anumite perioade de timp ulterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 97/2008, s-a acordat recurentilor-reclamanti o majorare de 5% a salariului de baza, in temeiul unor decizii interne (pentru lunile iulie, august si septembrie 2008 si incepand cu 01.01.2010), nu semnifica recunoasterea unui drept care sa creeze efecte pentru perioada ce face obiectul actiunii pentru ca drepturile de natura salariala ale categoriei profesionale din care fac parte recurentii sunt prevazute prin lege, iar interpretarea si aplicarea acesteia nu permite concluzia existentei unui drept.
( Curtea de Apel Bucuresti Sectia a VII-a Civila si pentru cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale - Decizia civila nr.4338/27 iunie 2012)
- Legea nr. 97/2008, anexa OUG nr. 27/2006
Prin cererea inregistrata la data de 17.02.2011 pe rolul Tribunalului Giurgiu – Sectia Civila, in dosarul nr.459/122/20110, reclamantii CGA s.a. au chemat in judecata paratii Tribunalul G si Curtea de Apel B, solicitand obligarea paratilor la plata sporului de instanta de 5% pentru perioadele 01.05.2008-01.06.2008, 01.10.2008-01.09.2010 si in continuare, ca parte componenta a salariului de baza, prevazut de art.3 alin.6 din OG nr.8/2007; aplicarea in calculul salariului de baza a valorii de referinta sectoriala de 291,97 lei, incepand cu 18.04.2008, si de 305 lei, incepand cu 01.10.2008; stabilirea salariilor de baza si emiterea deciziilor de reincadrare, conform Legii nr.97/2008, avand salariile de baza de 4.137 lei pentru perioada 18.04.2008 - 30.09.2008 si de 4.323 lei, incepand cu 01.10.2008; plata drepturilor salariale restante, actualizate cu indicele de inflatie; efectuarea corectiilor in carnetele de munca si a declaratiilor rectificative la casa judeteana de pensii, conform Legii nr.19/2001; emiterea deciziilor de reincadrare, conform Legii nr.97/2008.
Prin sentinta civila nr.605 din data de 04.07.2011, Tribunalul Giurgiu a respins cererea ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, tribunalul a retinut ca reclamantii sunt specialisti IT din categoria personalului auxiliar de specialitate al acestei instante, conform art.3 alin.1 din Legea nr.567/2004.
Salarizarea personalului auxiliar de specialitate al instantelor si parchetelor se face conform OG nr.8/2007 care la art.3 alin.1 prevede ca salariile de baza pentru personalul auxiliar se stabilesc pe baza valorii de referinta sectoriala si a coeficientilor de multiplicare ce sunt prevazuti in anexa pe grade sau trepte profesionale, in raport cu functia detinuta de nivelul studiilor, de vechime, precum si de nivelul instantei.
Pana la intrarea in vigoare a Legii nr.97/2008 privind aprobarea OUG nr.100/2007 (18.04.2008), cu o serie de modificari si completari, salariul de baza al reclamantilor a fost determinat potrivit dispozitiilor cuprinse in OG nr.8/2007. Salariul de baza al specialistilor IT din cadrul instantelor se stabileste pe baza valorii de referinta si a coeficientului de multiplicare potrivit nr.crt. 28 de la litera A din anexa la OUG nr.27/2006 aprobata prin Legea nr.45/2007, modificata prin Legea nr.97/2008, iar acesta este total diferit de salariul de baza al restului personalului auxiliar de specialitate, salarizat potrivit OG nr.8/2007.
Prin Legea nr.97/2008 s-a aprobat OUG nr.100/2007, prevazandu-se ca art. 11 alin. (2) va avea urmatorul cuprins: „(2) Salariul de baza pentru specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si pentru specialistii in domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justitiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si de la instante si parchete se stabileste potrivit nr. crt. 28 de la lit. A din anexa, cu exceptia situatiei in care, la data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, beneficiaza de un salariu de baza mai mare. Specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si specialistii in domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justitiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie beneficiaza si de celelalte drepturi salariale prevazute de lege pentru categoria profesionala din care fac parte, dupa caz. Specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism beneficiaza si de prevederile art. 23.”
Prin urmare, salariul de baza al specialistilor IT este similar cu salariul de incadrare al unui judecator sau procuror de judecatorie, adica pe baza altor valori decat in cazul celorlalte categorii de personal auxiliar.
Este evident ca, datorita modificarii legislative substantiale realizata prin Legea nr.97/2008, in sensul includerii specialistilor IT de la instante si parchete in categoria personalului al carui salariu de baza se determina potrivit nr.crt. 28 de la litera A din anexa la OUG nr.27/2006 privind salarizarea judecatorilor, procurorilor si a altor categorii de personal din sistemul justitiei, reclamantii nu mai pot beneficia concomitent si de dispozitiile cuprinse in OG nr.8/2007. Aceasta deoarece elementul esential reprezentat de salariul de baza nu se mai determina pentru specialistii IT potrivit art.3 alin.1 din OG nr.8/2007, ci conform unei alte reglementari, mai sus aratate, astfel incat orice prevederi referitoare la modul de determinare a salariului de baza cuprinse in OG nr.8/2007 nu-si mai pot gasi aplicarea pentru specialistii IT. Ca este asa rezulta si din dispozitiile art.II din Legea nr.97/2008 privind aprobarea OUG nr.100/2007, care stipuleaza ca ,,la data intrarii in vigoare a prezentei legi, orice dispozitie contrara se abroga”.
A admite o alta interpretare asupra actelor normative in materia salarizarii specialistilor IT si a retine ca acestia, desi fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti, ar avea dreptul si la valoarea de referinta sectoriala din legea aplicabila judecatorilor si procurorilor, dar si la sporurile aplicabile grefierilor, ar insemna obtinerea unui salariu mai mare decat al unui judecator sau procuror cu grad de judecatorie, ceea ce nu poate fi primit intrucat nu aceasta a fost vointa legiuitorului prin adoptarea Legii nr.97/2008 in ceea ce-i priveste pe specialistii IT, ci doar de a permite marirea substantiala a salariilor de baza, ceea ce s-a realizat.
Atat timp cat legiuitorul stabileste o alta modalitate pentru determinarea salariului de baza cuvenit specialistilor IT, derogatoriu de la dispozitiile OG nr.8/2007, care stabilesc alte valori, coeficienti de multiplicare si valori de referinta sectoriala deosebite doar in ceea ce priveste salarizarea grefierilor, grefierilor documentaristi si statisticieni, si in plus includ in salariul de baza si alte elemente, reclamantii nu pot invoca in favoarea lor si prevederile OG nr.8/2007.
Asadar, retragerea beneficiului dispozitiilor art.3, 4 si urmatoarele din OG nr.8/2007 este justificata prin modificarile legislative cuprinse in Legea nr.97/2008, in urma carora salariul de baza pentru specialistii IT se stabileste in conformitate cu prevederile OUG nr.27/2006.
Cat priveste pretentiile reclamantilor intemeiate pe dispozitiile art.3 din OG nr.8/2007 si pentru perioada ulterioara datei de 01.10.2010 pana in prezent, tribunalul le-a considera nefondate si in considerarea faptului ca, incepand cu data de 01.01.2010, art.3 din OG nr.8/2007 a fost abrogat expres prin Legea nr.330/2009.
Impotriva acestei hotarari, reclamantii au declarat recurs la data de 14.12.2011.
Prin motivele de recurs intemeiate in drept pe dispozitiile art.304 pct.9 din Codul de procedura civila, recurentii au criticat sentinta Tribunalului Giurgiu pentru nelegalitate, solicitand admiterea recursului, casarea sentintei si admiterea cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata.
Astfel, sustin recurentii ca hotararea pronuntata este lipsita de temei legal si data cu incalcarea esentiala si aplicarea gresita a legii deoarece: specialisti IT fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate si, prin urmare, beneficiaza de toate drepturile categoriei din care fac parte asa cum prevede art.3 alin.(1) din Legea nr.567/2004; salariul de baza al personalului auxiliar de specialitate se stabileste asa cum prevedea art.3 alin.(1) din OG nr.8/2007, „Salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti (...) se stabilesc pe baza valorii de referinta sectoriala si a coeficientilor de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, in raport de functia detinuta, de nivelul studiilor, de vechimea in specialitate, precum si de nivelul instantei”; potrivit art.3 alin.(5) din OG nr.8/2007 „salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale si de la parchetele de pe langa acestea, precum si de la judecatoriile din municipiul Bucuresti si din localitatile resedinta de judet si de la parchetele de pe langa acestea sunt cu 5% mai mari...”; valoarea de referinta sectoriala este de 291,87 lei pana la data de 01.10.2008 si de 305 lei de la data de 01.10.2008.
In consecinta, pana la intrarea in vigoare a Legii nr.97/2008, salariul de baza al specialistilor IT se calcula pe baza valorii de referinta sectoriale, coeficientului de multiplicare, a nivelului instantei (5%) si a celorlalte elemente reglementate de art.3 alin.1.
OUG nr.100/2007 aprobata prin Legea nr.97/2008 nu a abrogat art.3 alin.(5), ci a adaugat o noua reglementare (la pct. 16) referitoare la modul de calcul al salariului, stabilind de fapt numai coeficientul de multiplicare, fara a abroga in intregime dispozitiile art.3 din OG nr.8/2007, modificand numai tabelul care sta la baza stabilirii coeficientului de multiplicare. In acest mod nu sunt exclusi din categoria personalului auxiliar de specialitate si nici nu a fost anulat vreun drept salarial avut pana la data de 01.01.2010.
De altfel, Tribunalul G si Curtea de Apel B au aratat ca au calculat corect, asa cum s-a solicitat prin cererea de chemare in judecata, salariul de baza prin acordarea sporului de instanta pentru perioadele iulie - septembrie 2008 si ianuarie - decembrie 2010. Nici tribunalul, nici curtea de apel nu justifica motivul pentru care in celelalte perioade nu s-a acordat si nu exista dispozitii legale referitoare la anularea vreunui drept salarial pentru perioadele in care au fost calculate eronat. Instanta nu motiveaza in nici un mod care sunt motivele pentru care pentru perioadele enumerate anterior acest drept a fost suspendat.
De asemenea, instanta de fond nu a observat faptul ca la data de 30.05.2008 valoarea sectoriala corecta este 291,88 lei, asa cum rezulta din tabel, si nu 280,64 lei folosita in calculul salariului de baza pentru recurenti. Instanta de fond nu justifica care sunt motivele pentru care documentele prezentate de parati nu pot fi luate in considerare, avand in vedere ca la data de 01.10.2008 valoarea de referinta sectoriala a fost indexata la valoarea de 305 lei. Pentru nerespectarea valorii de referinta de 305 lei nu se prezinta nici un fel de justificari, iar instanta nu motiveaza decat cu argumente subiective si inadmisibile in fapt.
Instanta de fond era datoare sa se limiteze la interpretarea textelor legale, fara exprimarea opiniilor proprii referitoare la valoarea salariului unei categorii de personal atat timp cat textul de lege si actele depuse la dosarul cauzei arata ca recurentii aveau dreptul sa solicite plata drepturilor salariale asa cum sunt recunoscute si pentru ceilalti specialisti IT din raza Curtii de Apel.
Mai arata recurentii ca hotararea contine opinii contradictorii, instanta fiind pusa in dificultate la analiza calculului salariului de baza conform dispozitiilor legale pentru ca confunda valoarea de referinta sectoriala cu coeficientul de multiplicare, fara a observa ca s-a solicitat acordarea valorii de referinta sectoriala a personalului auxiliar (recunoscuta de parati) si nu a celei pentru judecatori si procurori si acordarea (conform Legii nr. 97/2007) a coeficientului de multiplicare stabilit conform nr.crt. 28 de la lit.A. Ori, intre coeficientul de multiplicare si valoarea de referinta exista o diferenta semnificativa.
Faptul ca recurentii beneficiaza de coeficientul de multiplicare din tabelul valabil pentru judecatori si procurori nu ii exclude de la beneficiul drepturilor specifice personalului auxiliar si nici nu ii include in drepturile specifice judecatorilor.
Examinand motivele de recurs fata de hotararea recurata si probele administrate in cauza, cercetand pricina sub toate aspectele invocate dupa cum dispune art.3041 din Codul de procedura civila, Curtea constata recursul nefondat pentru urmatoarele considerente:
Fiind invocat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, Curtea va cerceta legalitatea sentintei pronuntate de tribunal sub aspectul temeiul sau legal, al modului de interpretare si aplicare a normelor de drept invocate si incidente in pretentia dedusa judecatii.
Plecand de la situatia juridica reglementata prin art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, in sensul ca informaticienii sunt inclusi acestei categorii profesionale, denumirea fiind apoi schimbata in specialisti IT prin Legea nr. 97/2008, se impune lamurirea elementelor dreptului de salarizare a acestora dupa modificarea esentiala intervenita prin acest ultim act normativ.
Este de observat ca, la nivelul anului 2007, salarizarea personalului auxiliar din instante si parchete avea drept temei juridic OG nr. 8/2007 care in art. 3 prevedea: „(1) Salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea se stabilesc pe baza valorii de referinta sectoriala si a coeficientilor de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, in raport de functia detinuta, de nivelul studiilor, de vechimea in specialitate, precum si de nivelul instantei sau al parchetului. (2) Promovarea personalului auxiliar de specialitate pe grade sau trepte profesionale se face pe baza de concurs ori examen, in raport cu vechimea in specialitate, competenta profesionala si rezultatele obtinute in activitate, potrivit dispozitiilor Legii nr. 567/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. (3) Personalul auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, incadrat pe baza de concurs pe posturi vacante temporar, este definitivat in functie pe baza unor criterii de apreciere a performantelor profesionale, avandu-se in vedere vechimea minima in specialitate, competenta profesionala si activitatea profesionala deosebita, evaluata cu calificativul "foarte bine". (4) Coeficientii de multiplicare pentru stabilirea salariilor de baza ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecatoriilor si al parchetelor de pe langa acestea sunt prevazuti la lit. A din anexa nr. 1a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr. 1b pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 si la lit. A din anexa nr. 1c de la 1 octombrie 2007. (5) Salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale si de la parchetele de pe langa acestea, precum si de la judecatoriile din municipiul Bucuresti si din localitatile resedinta de judet si de la parchetele de pe langa acestea sunt cu 5% mai mari decat cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4). (…)”.
Asadar, salariul de baza al personalului auxiliar se calculeaza prin inmultirea valorii de referinta sectoriala recunoscuta categoriei cu coeficientul de multiplicare aplicabil fiecarui salariat prin determinarea functiei, a gradului, a treptei profesionale, etc. Incepand cu 01.01.2007, valoarea de referinta sectoriala a fost de 280,64 lei, prevazuta ca atare la anexele 1a, 1b si 1c din OG nr. 8/2007.
Modificari legislative cu efect ulterior in salarizarea grefierilor informaticieni, denumiti apoi specialisti IT, s-au produs prin OUG nr. 100/2007 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul justitiei, aprobata cu modificari prin Legea nr. 97/2008.
Astfel, prin art. VI din OUG nr. 100/2007 a fost modificata OUG nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 45/2007, in sensul ca art. 11 alin. (2) are urmatorul cuprins: „Salariul de baza pentru specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si pentru specialistii in domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justitiei, al Consiliului Superior al Magistraturii si al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie se stabileste potrivit nr. crt. 28 de la lit. A din anexa. (...).” Acest text de lege a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2008.
Noutatea reglementarii consta in faptul ca sunt salarizati conform sistemului prevazut pentru magistrati, adica conform OUG nr. 27/2006, nu numai specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, pentru care reglementarea preexista, ci si specialistii in domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justitiei, al Consiliului Superior al Magistraturii si al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, la care se refera modificarea legislativa amintita.
Ulterior, prin Legea nr. 97/2008 se aproba cu modificari OUG nr. 100/2007, art. 11 alin.(2) din OUG nr. 27/2006 avand urmatorul cuprins: „Salariul de baza pentru specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si pentru specialistii in domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justitiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si de la instante si parchete se stabileste potrivit nr. crt. 28 de la lit. A din anexa, cu exceptia situatiei in care, la data intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, beneficiaza de un salariu de baza mai mare. Specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, precum si specialistii in domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justitiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie beneficiaza si de celelalte drepturi salariale prevazute de lege pentru categoria profesionala din care fac parte, dupa caz. Specialistii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie si al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism beneficiaza si de prevederile art. 23.”
Se observa ca au fost trecuti la acelasi aspect de salarizare rezervat magistratilor si „specialistii in domeniul informatic (...) de la instante si parchete”, incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 97/2008, adica din data de 18.04.2008.
Pentru a se stabili ce anume s-a modificat in sistemul de salarizare al specialistilor IT din instante si parchete, trebuie pornit de la termenii folositi de legiuitor si de la reglementarea preexistenta a salarizarii personalului auxiliar de specialitate din instante si parchete. Ori, textul citat, in forma initiala si in forma modificata care intereseaza cauza de fata, se refera expres la salariul de baza si trimite la nr. crt. 28 de la lit. A din anexa, instituind si o exceptie de neaplicare atunci cand salariul de baza anterior este mai mare. Notiunea de salariu de baza, atat in reglementarea salarizarii magistratilor cat si in reglementarea salarizarii personalului auxiliar de specialitate, semnifica suma de bani rezultata din inmultirea unui coeficient de multiplicare cu valoarea de referinta sectoriala, exprimata in lei, dupa cum s-a aratat anterior.
Prin urmare, efectul direct al intrarii in vigoare a normei analizate este acela al calcularii salariului de baza cuvenit recurentilor-reclamanti, incadrati ca specialisti IT la Tribunalul Giurgiu, dupa elementele din anexa OUG nr. 27/2006, adica coeficientul de multiplicare de 13,500 mentionat la poz. 28 de la lit. A din anexa si valoarea de referinta sectoriala de 257 lei, actualizata cu majorarile si indexarile prevazute pana in luna aprilie 2008.
In concluzie, corect a aplicat angajatorul Curtea de Apel Bucuresti, in calculul salariului de baza al recurentilor pentru perioada 18.04.2008-31.12.2009, valoarea de referinta sectoriala aplicabila magistratilor, interpretarea si aplicarea corecta a normelor de drept aratate mai sus nepermitand folosirea coeficientului de multiplicare din grila pentru magistrati cu valoarea de referinta sectoriala din grila pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, actualizata in anul 2008 prin majorarile prevazute de OG nr. 13/2008, incepand cu 01.04.2008, respectiv 01.10.2008, astfel cum au solicitat recurentii. Curtea considera astfel ca a fost in mod corect respinsa de instanta de fond aceasta pretentie dedusa judecatii.
Cat priveste „sporul de instanta” de 5% solicitat de recurenti, Curtea considera ca si aceasta solicitare este neintemeiata, fiind corect respinsa.
Astfel, conform cap.2 din OG nr. 8/2007, elementele sistemului de salarizare pentru categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea sunt: salariul de baza (art. 3), indemnizatia de conducere (art. 4), sporul pentru titlul stiintific de doctor (art. 5), sporul pentru ore lucrate peste durata normala a timpului de munca si sporul pentru activitate in timpul noptii (art. 6).
Ca observatie generala, pentru specialistii IT nu mai este aplicabil textul art. 3 referitor la salariul de baza, fiind inlocuit cu o norma corespunzatoare din OUG nr. 27/2006, insa celelalte sporuri amintite sunt deplin aplicabile, in masura in care se indeplinesc conditiile, ca oricarei persoane din categoria mai larga a personalului auxiliar.
Ca o observatie de detaliu, art. 3 din OG nr. 8/2007, citat anterior, reglementeaza exclusiv salariul de baza, indicand componentele acestuia, adica la aceeasi valoare de referinta sectoriala difera coeficientul de multiplicare in functie de nivelul studiilor, gradul sau treapta profesionala, functia detinuta, vechimea in specialitate si nivelul instantei. Se observa ca nivelul instantei este reflectat in salariul de baza cu o majorare de 5% pentru tribunale, judecatoriile din municipiul Bucuresti si din localitatile resedinta de judet, precum si parchetele de pe langa acestea, respectiv de 7% pentru curtile de apel si parchetele de pe langa acestea.
Intrucat acest nivel al instantei unde este incadrat personalul auxiliar tine chiar de salariul de baza, nefiind denumit de legiuitor spor salarial, rezulta ca procentul respectiv nu se poate adauga salariului de baza, dupa mecanismul oricarui spor salarial, ci se include in salariul de baza la care se pot apoi calcula sporurile prevazute de lege. De altfel, la alin. (5) din art. 3 se prevede expres faptul ca salariile de baza pentru personalul auxiliar de specialitate de la tribunale sunt cu 5% mai mari decat cele stabilite potrivit prevederilor alin. (4), trimiterea fiind facuta deci la coeficientii de multiplicare din anexele 1a, 1b si 1c din OG nr. 8/2007.
Rezulta ca pentru specialistii IT din instante si parchete nu se pot aplica aceste procente de majorare pentru ca salariul lor de baza, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 97/2008, nu este calculat conform anexelor din OG nr. 8/2007, ci conform anexei din OUG nr. 27/2006 care nu prevede o astfel de diferentiere in functie de nivelul instantei.
Faptul ca in anumite perioade de timp ulterioare intrarii in vigoare a Legii nr. 97/2008, s-a acordat recurentilor-reclamanti o majorare de 5% a salariului de baza, in temeiul unor decizii interne (pentru lunile iulie, august si septembrie 2008 si incepand cu 01.01.2010),(…) nu semnifica recunoasterea unui drept care sa creeze efecte pentru perioada ce face obiectul actiunii pentru ca drepturile de natura salariala ale categoriei profesionale din care fac parte recurentii sunt prevazute prin lege, iar interpretarea si aplicarea acesteia nu permite concluzia existentei unui drept.
Pentru aceste considerente, in baza art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Drepturi banesti.
Decizie nr. 4338 din data de 07.06.2012
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti
Domeniu Raporturi de munca |
Dosare Curtea de Apel Bucuresti |
Jurisprudență Curtea de Apel Bucuresti
Sursa: Portal.just.ro