Libertatea de exprimare.
Plangerea in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata.
Art. 10 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale;
Art. 2781 Cod procedura penala.
In conformitate cu art. 10 din C.E.D.O. "Exercitarea libertatii de exprimare, ce comporta indatoririi si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a mediului, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti".
In consecinta, plangerea formulata de G.M. in conformitate cu prevederile art. 2781 Cod procedura penala, invocand libertatea presei, nu este intemeiata, deoarece, intrand in posesia unor informatii secrete de natura militara, acesta nu a adoptat conduita fireasca a unui jurnalist, de a le folosi in interes public, ci a preferat sa le utilizeze in interes personal, nesupunandu-se exigentelor consacrate in art. 10 din CEDO si de legislatia nationala (Legea nr. 182/2002), in ce priveste libertatea de exprimare si de conformare specifica activitatii jurnalistice.
Prin ordonanta din 15.08.2007 a D.I.I.C.O.T.,in temeiul art.249 si art.10 lit.b1 Cod procedura penala combinat cu art.181 si 91 Cod penal,s-a dispus,in ceea ce-l priveste pe petentul G. M., scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni administrative in cuantum de 800 lei,pentru infractiunea prev.de art.19 alin.1 teza III-a din Legea nr.51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei(culegere si transmitere de informatii cu caracter secret,prin orice mijloace,in afara cadrului legal).
Invinuitul G. M. a fost retinut si arestat preventiv in perioada 16.02. ora 1630 - 18.02.2006.
In baza art.118 lit.b Cod penal si art.59 din Legea 161/2003 s-a confiscat HDD Maxtor proprietatea SC "R" SA, aflat in dotarea invinuitului G.M.,invinuitul fiind obligat la plata sumei de 1912 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin aceeasi ordonanta invinuitul G. M. a fost scos de sub urmarire penala pentru infractiunea prev.de art.169 alin.4 Cod penal (divulgarea secretului care pericliteaza siguranta statului).
In temeiul art.45 comb.cu art.38 si 34 lit.d Cod penal s-a disjuns din prezenta cauza cercetarea penala in legatura cu unele informatii clasificate emise de o structura a armatei SUA, sub aspectul infractiunii prev.de art.33 lit.d din Legea 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului (culegerea si detinerea in scopul transmiterii,ori punerea la dispozitie de date si informatii despre obiective vizate de teroristi,fara drept).
Privind activitatea infractionala a invinuitului G. M. s-a retinut de parchet urmatoarele:
Invinuitul G. M. este angajatul SC "R" SA, fiind corespondent local al publicatiei "Romania Libera",in cadrul subredactiei Braila,din 01.09.2001.In aceasta calitate detine un calculator-proprietatea SC "R" SA in care s-a aflat instalat HDD-ul 2 proba nr.20.
G. M. se afla relationat,prin natura activitatii de jurnalist,printre alti colegi de breasla,cu invinuitul O. S. si martorul G. M. si ii cunoaste pe invinuitii I.M. si E. G. din perioada anterioara anului 2000.
Din fisa de antecedente penale a invinuitului rezulta ca prin sentinta penala nr.3 din 05.01.2000 a Judecatoriei Sf.Gheorghe, ramasa definitiva prin decizia penala nr.62/R/06.09.2000 a Tribunalului Covasna a fost condamnat la 5 milioane lei amenda pentru infractiunea prev. de art.206 Cod penal.
Potrivit propriilor declaratii invinuitul presteaza activitate de jurnalist acoperind toate domeniile,inclusiv zona militara si cea de jurnalism de investigatie - din anul 1991,context in care a publicat mai multe articole,reportaje,anchete jurnalistice din domeniul militar si politienesc.
In data de 02.07.2005 a primit de la invinuitul O. S. CD 2 proba nr.2,pe care in datele de 03.07.2005 ora 12 h 53 min singur si in o5.07.2005 intre orele 21 h 41 min - 23 h o5 min impreuna cu martorul I. G. l-a vizualizat,remarcand marcajele de clasificare a documentelor vazute . Cu acest prilej(05.07.2005) invinuitul a cules date despre caracterul,importanta si natura informatiilor de natura militara continute pe CD 2 proba nr.2 de la ofiterul M.Ap.N.in rezerva I. G.
In data de 10.12.2005 intre orele 19 h 33 min - 19 h 51 min la domiciliul sau si pe PC-ul ce-i apartine, invinuitul a vizualizat impreuna cu invinuitul I. M. si invinuitul E. G. informatiile secrete de stat si secretele de serviciu denumite generic "RoArmy", dupa care a transmis CD 2 proba nr.2 celor doi invinuiti.
In data de 15.12.2005,intre orele 13 h 18 min - 13 h 25 min,aflandu-se la domiciliul invinuitului E. G. a vizionat din nou informatiile "Ro Army" impreuna cu acesta,pe PC-ul apartinand invinuitului E. si cu invinuitul I. M..
b)urmarea socialmente periculoasa produsa a constat in infrangerea inviolabilitatii secretului de stat si secretului de serviciu continut de informatiile "RO Army" si diseminarea acestor informatii altor persoane.
c)intre actele exterioare de conduita si urmarea socialmente periculoasa produsa exista raporturi de cauzalitate de la cauza la efect.
2.Latura subiectiva.
Invinuitul G. M. a actionat cu intentie directa - art.19 pct.1 lit.a din Codul penal.
Scopul actiunilor invinuitului a fost acela de a se face remarcat ca jurnalist de investigatie in mediul jurnalistic local(Focsani),eventual din teribilism" conform propriilor sale declaratii,nerezultand alte motivatii de orice alta natura.
In legatura cu informatiile "Ro Army"invinuitul nu a adoptat conduita fireasca a unui jurnalist,de a le folosi in interes public,ci a preferat sa le utilizeze in interes personal,nesupunandu-se exigentelor consacrate,in ce priveste libertatea de exprimare si de informare specifica activitatii jurnalistice si nu numai. In aceasta maniera invinuitul a profitat de o informatie obtinuta in consideratia calitatii sale de jurnalist pentru atingerea unor alte scopuri decat cele exclusiv jurnalistice. In mod repetat,invinuitul a cules date in legatura cu importanta informatiilor "Ro Army" de la persoane avizate,tocmai pentru a-si dimensiona scopurile extra jurnalistice.
Fapta invinuitului G. M. constand in aceea ca,in data de 02.07.2005 a primit de la invinuitul O. S. CD 2 proba nr.2,pe care l-a vizualizat in3 si 5.07.2005,stocand in memoria HDD proba nr.20 informatiile secrete de stat si secrete de serviciu,iar in 10.12.2005 a transmis CD 2 proba nr.2 numitilor I. M. si E. G,in afara cadrului legal instituit prin prevederile Legii nr.182/2002 si HG nr.585/2002 se circumscrie infractiunii prev. de art.19 alin.1 teza a III-a din Legea nr.51/1991,cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
In timpul desfasurarii urmaririi penale invinuitul s-a pozitionat diferentiat,dupa cum urmeaza:
-pana la momentul retinerii si arestarii a negat total ca ar fi fost in posesia unui CD continand informatii clasificate de natura militara sau ca ar fi stocat in memoria HDD proba nr.20 astfel de informatii,relatand doar ca a auzit discutandu-se in mediul jurnalistic despre faptul ca circula suporturi optice ce contin asemenea date.
Este de relevat imprejurarea ca in doua randuri,respectiv la 12 si 17.07.2005 invinuitul a informat 2 cadre ale S.R.I -Sectia Judeteana Vrancea ca in mediul jurnalistic se comenteaza ca in Focsani circula informatii secrete despre misiunile escadroanelor romanesti dislocate in Afganistan,fara insa a preciza ca este in posesia unui CD care contine asemenea informatii,ca le-a stocat in memoria HD-ului sau,deci o informatie partiala.
-dupa revocarea masurii arestarii preventive (19.02.2006)invinuitul a prezentat declaratii in care a oferit detalii ample in legatura cu ceea ce cunostea despre CD 2 proba nr.2,fiind insa confuz in legatura cu modalitatea in care a intrat in posesia sa:initial a indicat in invinuitul O. S. si,ulterior,pe martorul G. M..
Este de retinut ca aceasta atitudine a fost adoptata dupa ce invinuitul a luat la cunostinta de rezultatele perchezitiei informatice.
Intrucat din declaratia martorului G. M.,a carui pozitie total sincera si contributiva la deslusirea traseului parcurs de CD 2 proba nr.2 s-a verificat si din alte probe administrate in cauza a rezultat ca CD 2 proba nr.2 a fost transmis de el invinuitului O. S. ,s-a retinand in starea de fapt aceasta derulare a evenimentelor.
Impotriva acestei ordonante G. M. a formulat plangere la procurorul ses D.I.I.C.O.T,care prin ordonanta din 6.11.2007 a respins plangerea,apreciind solutia procurorului,ca fiind legala si temeinica.
Petentul G. M. a formulat in aceste conditii,prezenta plangere in instanta, pentru motivele consemnate in partea introductiva, apreciind ca este nevinovat.
Plangerea este nefondata.
Situatia de fapt a fost corect retinuta de procuror prin coroborarea tuturor probelor administrate in cauza. De altfel, invinuitul G. Marian nu a contestat transmiterea CD-ului ca informatii secrete(de natura militara)unor persoane cunoscute de acesta,respectiv lui I. M. si E. G.,in conditii de clandestinitate,ocolind predarea CD-ului in conditii oficiale.
Desi a discutat cu privire la informatiile secrete detinute cu unele persoane din MApN si SRI, invinuitul G. M. nu a predat acestora CD-ul in discutie,preferand sa-l transmita in mod secret unor persoane neoficiale si fara atributii in legatura cu acele secrete militare.
Este irelevant sub aspectul infractiunii prev.de art.19 alin.1 teza a III a din Legea 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei,faptul ca informatiile secrete au ajuns si la cunostinta altor persoane,intrucat secretele militare nu au fost declasificate pana la transmiterea ilegala a CD-ului de catre invinuit.
Nici calitatea de jurnalist al invinuitului nu-l poate exonera de comiterea acestei infractiuni, intrucat orice persoana ce are cunostinta de informatii secrete de natura militara nu are dreptul sa le publice intrucat poate pune in pericol vietile unor militari, ofiteri intr-un mediu de conflict. Ori,in modul aratat,invinuitul a transmis informatiile secrete in mod clandestin,putand ajunge la persoane interesate de compromiterea si punerea in primejdie a unor structuri militare.
De altfel,invinuitul nici nu a dorit sa-si foloseasca profesia pentru a aduce la cunostinta opiniei publice scurgerea de informatii pe care o cunostea,neinformandu-si ziarul unde lucra pentru a se face publice neregulile in legatura ci pastrarea secretului de stat in cadrul armatei (evident informatiile secrete militare nu puteau fi facute publice).
Libertatea presei,invocata de invinuit nu poate da dreptul jurnalistului de a face publice,unor persoane neoficiale,informatii secrete militare,intrucat pot pune in primejdie dreptul la siguranta a unor structuri militare.
In acest sens, art.10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este suficient de clara: Exercitarea libertatii de exprimare,ce comporta indatori si responsabilitati,poate fi supusa unor formalitati,conditii,restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege,care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor,protectia sanatatii sau a mediului,protectia reputatiei sau a drepturilor altora,pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.
Dosar penal 8537/2/2007, sentinta penala nr. 31/5.02.2008 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala
??
??
??
??
5
