Actiune in constatare - clauze abuzive Hotarare nr. 4794 din data de 17.09.2015
pronunțată de Judecatoria Bacau

Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele :
Prin cererea inregistrata la data de 24.04.2015 pe rolul Judecatoriei Bacau, sub nr.5290/180/2015, reclamanta M.M. a chemat in judecata parata B.C. pentru ca pe baza probelor ce se vor administra, instanta sa constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse in Contractul de credit bancar nr.xxx, la pct.9 lit.e si sa oblige parata la restituirea sumei de 1660 euro, incasata cu titlu de comision de risc, precum si reactualizarea sumei cu rata inflatiei si dobanda legala.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la data de 31.05.2006 a incheiat cu parata Contratul de credit nr.xxx, ca printre comisioanele percepute de parata
a platit si comisionul de riscuri in cuantum de 12,80 euro/lunar desi OUG nr.50/2010 prevedea excluderea acestui comision din contractele de credit
A mai aratat reclamanta ca a incheiat polita de asigurare de viata si accident pentru garantarea creditului, polita fiind cesionata in favoarea bancii conform art.6 din contract, ca in temeiul art.1 lit.g din anexa la Legea 193/2000 este interzisa incasarea comisionului de risc; parata a urmarit prin introducerea acestui comision un avantaj disproportionat in detrimentul reclamantei, astfel incat dezehilibrul contractual s-a rupt, nefiind indeplinita cerinta bunei-credinte prevazuta de Codul civil si Directiva nr.93/13/CEE.
In drept, reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile Legii nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE.
In sustinerea cererii, reclamanta a depus in copie contratul de credit, cererea reclamantei catre banca privind eliminarea comisioanelor si raspunsul B.C., grafic rambursare credit – fl.8-16.
In termen legal, parata a formulat intampinare prin care solicitat respingerea cererii si a invocat exceptia dreptului material la actiune avand in vedere ca contractul a fost perfectat la data de 31.05.2006, iar data limita pentru invocarea nulitatii unor clauze era 31.05.2009, deoarece orice pretentii ale reclamantei cuprinse de la momentul perfectarii contractului si implinirea termenului de 3 ani inainte de introducerea prezentei actiuni trebuie respinsa de instanta, dreptul la actiune fiind prescris.
A mai aratat parata ca dispozitiile OUG 50/2010 nu sunt incidente in cazul contractelor de credite in derulare deoarece Legea nr.288/2010, in vigoare la 03.01.2011, a aprobat OUG nr.50/2010, modificand-o in acest sens.
In drept, parata si-a intemeiat intampinarea pe dispozitiile art.1 din Legea nr.193/2000 coroborat cu prevederile art.4 din Directiva 93/13/CEE, Legea nr.206/2004, Legea nr.289/2004, art.969 si urm. Cod civil, Decretul nr.167/1958.
In sustinerea intampinarii, parata a depus grafic de rambursare, actul aditional, explicatii BCR, adresa ANPC nr.1455/31.07.2013 – fl.24-77.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine :
La data de 24.04.2015 reclamanta M..M. a formulat cerere prin care a chemat in judecata parata B.C. pentru ca pe baza probelor ce se vor administra, instanta sa constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse in Contractul de credit bancar nr.xxx, la pct.9 lit.e si sa oblige parata la restituirea sumei de 1660 euro, incasata cu titlu de comision de risc, precum si reactualizarea sumei cu rata inflatiei si dobanda legala.
Intre reclamanta si parata s-au incheiat relatii contractuale, in baza carora reclamanta, in calitate de imprumutat a luat de la parata in calitate de imprumutator, suma de 6400 de euro. In acest sens, partile au incheiat un contract de credit, inregistrat la parata sub nr. xxx, atasat la dosar la filele 8 – 10.
La punctul 9 lit. e din conventie, s-a prevazut un comision de urmarire riscuri, in cuantum de 12,80 euro lunar, reprezentand 0,20 % din valoarea creditului contractat. La aparitia OUG 50/2010, parata a intocmit un act aditional, atasat la dosar la fila 41 si urmatoarele, care insa a fost denuntat de Banca, prin notificarea din 21.02.2011, anuntand pe reclamanta de incetarea efectelor.
Instanta retine ca in prezenta cauza sunt aplicabile dispozitiile Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori si ca reclamantul este un consumator in sensul art. 2 alin. 1 din Lege potrivit caruia „prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale”.
Instituirea prin Legea 193/2000 a unui regim special de protectie pentru consumatori are in vedere necesitatea de a se garanta o protectie adecvata consumatorului in calitate de parte la contract considerata defavorizata din punct de vedere economic si mai putin experimentata din punct de vedere juridic decat co-contractantul sau profesionist, insa numai contractele incheiate in afara si independent de orice activitate sau finalitate de natura profesionala, in scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesitati de consum privat ale unui individ, intra sub incidenta sferei de protectie a consumatorului, in timp ce o asemenea protectie nu se justifica in cazul unui contract care are ca scop o activitate profesionala (asa cum rezulta din jurisprudenta citata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza ?eská spo?itelna, a.s. vs. Gerald Feichter, C-419/11, hotararea din 14 martie 2013).
La contractarea creditului reclamanta a actionat in calitate de consumator final privat, nerezultand ca este angajat in activitati profesionale sau comerciale, ci dimpotriva, din faptul ca destinatia creditului acordat o reprezinta refinantarea unui credit acordat de aceeasi banca
In lipsa unei prevederi exprese din textul legal, si tinand seama de ordinea publica de consum ocrotita prin normele invocate mai sus instanta apreciaza ca sanctiunea aplicabila in materie este nulitatea absoluta, sanctiune care, de altfel, lipseste clauza de efectele contrare normei imperative care trebuie respectata pentru incheierea sa valabila.
Fata de cele expuse si avand in vedere exceptia prescriptiei dreptului la actiune, invocata de parata prin intampinare motivat ca nulitatea clauzei este un arelativa si ce ar opera, in opinia sa de la data de 31.05.2009, la implinirea a trei ani de la data incheierii conventiei, (31.05.2006), instanta urmeaza a aprecia ca actiunea promovata de reclamant este imprescriptibila si pe cale de consecinta va respinge exceptia.
Cu privire la negocierea sau nu a clauzelor contractuale, instanta constata ca nu a existat o negociere in sensul posibilitatii de a se pune in discutie si reformula prin acordul partilor clauzele contractului standard, pre-formulat, ci, dimpotriva, clientul a aderat la prevederile contractului complet redactat de catre banca, inclusiv sub aspectul definitiilor termenilor contractuali. Acest fapt rezulta din insasi redactarea conventiei: exemplu art. 11 conform caruia „clauzele din prezentele conditii generale care nu fac referire la un anumit tip de credit se utilizeaza pentru toate categoriile de credit, s.a.
. Necesitatea protejarii sporite a intereselor consumatorilor porneste de la premisa ca un consumator se afla intr-o situatie de inferioritate in ceea ce priveste puterea de negociere, nivelul de informare, fata de un profesionist, astfel incat adera la conditiile contractuale redactate in prealabil de acesta. Simplul fapt ca consumatorul a contractat cu aceasta banca un credit de refinantare, asa cum sustine parata, ceea ce presupune ca mai avusese anterior un contract incheiat cu Banca parata, nu are semnificatia unei negocieri a contractului, neputand fi reprosat consumatorului ca a facut o alegere in cunostinta de cauza privind ofertele similare ale altor banci. Negocierea uneia sau a tuturor clauzelor contractuale presupune discutarea, posibilitatea de a modifica, de a adauga, de a complini, de a elimina, prevederi contractuale in functie de interesele fiecarei parti, redactarea clauzelor contractuale prin ajungerea la un acord intre parti. Din faptul ca nu s-a adus nicio modificare clauzelor generale si speciale anterior redactate de banca, ci doar s-a specificat suma creditata, termenul de rambursare, garantia imobiliara acordata, toate clauzele fiind pre-redactate de banca, se prezuma faptul ca nu a existat nicio negociere.
Cu privire la comisionul de urmarire riscuri instanta avand in prevederile legale aplicabile in cauza, retine caracterul abuziv al clauzei din punctul 9 lit. e din conditiile speciale ale conventiei, potrivit careia „Banca percepe .. un comision de urmarire riscuri, in cuantum de 12,80 euro lunar, reprezentand 0,20 % din valoarea creditului contractat la pct. 1.”
Potrivit graficului de rambursare atasat de parata la intampinare filele 34 – 40, comisionul de risc este de 1536 de euro, ceea ce inseamna 24 % din creditul contractat.
Instanta retine ca fiind deosebit de relevant in cauza faptul ca potrivit prevederilor contractuale enuntate anterior comisionul de risc se aplica lunar, pe toata perioada contractuala, indiferente de modul de executare, adica de rambursare a creditului.
De asemenea, instanta retine ca acest comision se datoreaza pentru punerea la dispozitie a creditului, nu pentru vreun serviciu distinct prestat de banca sau potential a fi prestat in beneficiul clientului.
Critica privind faptul ca acest comision nu poate restituit fiind o clauza cu executare succesiva, este lipsita de fundament juridic si se impune a fi inlaturata, in cauza fiind aplicabile efectele nulitatii absolute si nu ale nulitatii relative.
Contractul a avut aceasta forma o pe toata perioada contractuala, clauza producand efecte, caracterul ei abuziv se impune a fi si poate fi analizat oricand, intrucat este vorba despre o nulitate absoluta ce afecteaza clauza, principiul respectarii intereselor consumatorului prin interdictia stipularii unor clauze abuzive avand caracter de ordine publica, intrucat vizeaza un interes public, general, de importanta majora, cel al protectiei consumatorilor. Dispozitiile privind protectia consumatorilor ocrotesc un interes general, acest fapt fiind consacrat prin obligatia instituita in sarcina instantelor de a pune in discutie din oficiu clauzele abuzive in procedurile referitoare la contract, asa cum in mod expres rezulta din Hotararea Curtii de Justitiei a Uniunii Europene din 14 iunie 2012 pronuntata in cauza Banco Español de Crédito SA vs. Joaquín Calderón Camino privind interpretarea dispozitiilor Directivei 93/13/CEE a Consiliului.
Sustinerea paratei potrivit careia comisionul de risc face parte din pretul contractului, a fost negociat, nu creeaza un dezechilibru semnificativ, fiind datorat pentru riscul pe care banca si l-a asumat prin creditarea reclamantei, fiind exclus de la analiza din perspectiva clauzelor abuzive conform art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, nu este intemeiata, deoarece instanta nu se poate limita la a constata ca o prevedere contractuala intra in sfera notiunii de pret al contractului, ci are indatorirea de a verifica si daca aceasta este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil, clar, neechivoc.
Mai mult, in contract nu exista o prevedere potrivit careia la finalul perioadei contractuale, in cazul in care nu apare nici un risc in derularea contractului Banca va restitui imprumutatului suma retinuta cu titlu de comision de risc.
In conformitate cu prevederile art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”.
In hotararea din 30 aprilie 2014 in cauza Kasler contra OTP Ungaria, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a oferit o interpretare a prevederilor art. 4 din Directiva 1993/13 CEE a Consiliului, stabilind ca este necesar sa se clarifice mai intai in ce masura o clauza intra in sfera de obiect (principal) al contractului, apoi in ce masura clauza respectiva este sau nu redactata clar si inteligibil, si abia in final, in masura in care o clauza este declarata abuziva, judecatorul national poate sa o inlocuiasca cu o dispozitie de drept national cu caracter supletiv (existenta in dreptul ungar).
Urmand pasii de analiza impusi de interpretarea obligatorie pentru instante data de Curtea de Justitie a Uniunii Europene a cazului de excludere stipulat de art. 4 alin. 2 din Directiva 1993/13 CEE (reluat in legislatia interna de prevederile art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000), instanta constata ca includerea comisionului de risc in capitolul „costuri” din conditiile generale ale contractului nu implica in mod automat calificarea acestuia ca facand parte din obiectul principal al contractului si excluderea sa de la analiza din perspectiva caracterului abuziv al clauzelor care il stipuleaza.
Este necesar ca aceasta clauza sa fie esentiala in asumarea obligatiilor partilor, pentru a putea fi inclusa in sfera notiunii de obiect principal al contractului, or prin raportare la definitia uzuala a unui imprumut (credit) si a pretului pentru imprumutul (creditul) acordat (dobanda) in limba romana, un comision reprezinta un cost distinct de dobanda, care este pretul contractului, in intelesul obisnuit al termenilor. Intelesul obisnuit al termenilor nu ar trimite automat la caracterizarea unui comision ca fiind o componenta esentiala a unui contract de credit.
In ceea ce priveste comisionul de risc, intrucat acesta se datoreaza lunar, similar dobanzii curente, si se plateste pentru urmarirea riscului in derularea contractului, fara a se arata in mod concret ce inseamna acest fapt, instanta constata ca, potrivit definitiei contractuale, contrar celei din limbajul obisnuit, acest cost al contractului se poate circumscrie notiunii de obiect principal, deoarece, impreuna cu dobanda curenta, este datorat indiferent de conduita clientului sau a bancii, plata sa nefiind conditionata de interventia unor imprejurari deosebite (precum in cazul altor costuri, enumerate mai sus). La aceasta interpretare s-a ajuns avandu-se in vedre si cuantumul ridicat al comisionului, care este de 24% din suma imprumutata, adica o suma apreciabila.
Definitia acestui comision potrivit contractului ar trimite la concluzia ca acest comision se datoreaza intr-o maniera si cu o justificare similara ratei dobanzii curente (ambele se datoreaza independent de atitudinea consumatorului pe parcursul derularii contractului, se datoreaza pentru punerea la dispozitie a creditului, se calculeaza si se platesc lunar, drept pentru care ar putea fi calificat ca intrand in sfera notiunii de obiect principal al contractului.
In mod deloc surprinzator, concluzia de mai sus contureaza o alta: aceea ca, pentru o singura prestatie a bancii (punerea la dispozitie a creditului), clientul datoreaza doua contraprestatii (pe de o parte, rata dobanzii curente, iar pe de alta parte, comisionul de risc), fara a exista vreo justificare rezonabila pentru aceasta situatie.
Sustinerile paratei conform careia i se cuvine acest comision pentru riscul pe care si l-a asumat prin acordarea creditului, nu poate fi primita intrucat prin conventie reclamanta a garantat suma imprumutata cu patrimoniul sau si cu o asigurare de viata cesionata in favoarea Bancii. Mai mult, in exercitarea activitatii sale, banca, ca si contractantul sau, isi asuma riscuri specifice, neputandu-se retine ca Banca se angajeaza doar la castig, pentru ca in aceasta situatie am fi in prezenta unei veritabile clauze leonine.
Instanta retine ca prevederile contractuale criticate de reclamanta ce definesc comisionul de risc nu indeplinesc exigenta de a fi redactate intr-o maniera clara si inteligibila, pentru a se intelege in mod neechivoc de ce este perceput acest comision, care este semnificatia sa, cum se datoreaza, ce costuri ale imprumutului este destinat sa acopere, diferentele intre sensul obisnuit al termenilor, sensul lor potrivit contractului, maniera in care banca insasi intelege sa interpreteze clauzele contractuale generand confuzii si facand extrem de dificil de inteles mecanismul contractual, precum si intentia reala a partilor (a bancii, intrucat aceasta a redactat in integralitate clauzele contractuale).
Definitia comisionului de risc este inclusa la capitolul „Costuri” din conditiile generale ale contractului, insa denumirea sa este in totala contradictie cu definitia stabilita, producand o evidenta confuzie consumatorului, care, potrivit limbajului uzual, a denumirii comisionului perceput si faptului ca este datorat lunar, s-ar astepta in mod rezonabil sa vizeze eventuale costuri care ar putea fi percepute la interventia unor imprejurari calificate ca risc, insa prin raportare la definitia contractuala rezulta perceperea sa independent de orice riscuri, exclusiv pentru punerea la dispozitie a creditului, la momentul acordarii creditului, in vederea acoperii eventualului cost pe care l-ar inregistra banca pentru a evalua in ce masura la acordarea creditului clientul prezinta riscul de a nu-l putea achita.
Astfel, contrar celor aratat la pct. 9 lit. e din conditiile speciale ale contractului, care arata ca acest comision se datoreaza pentru urmarire riscuri, fapt ce ar crea perceptia ca reprezinta o plata pentru creditul acordat, in intampinare banca arata ca aceasta clauza reflecta determinarea si limitarea riscului de credit, definit ca principal risc bancar de inregistrare de pierderi sau nerealizare a profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia. Se contureaza astfel ideea ca acest cost este perceput pentru acoperirea prejudiciilor produse bancii prin nerambursarea creditului, fapt ce ar trimite si la corolarul acestei idei, ca, in masura in care riscul nu se realizeaza, ar putea fi restituit acest comision, ceea ce, evident, contractul nu prevede. Or, comisionul se percepe chiar daca consumatorul isi indeplineste obligatia de rambursarea a sumei imprumutate cu dobanda aferenta la termenele si in conditiile stipulate.
Contradictia intre definitia comisionului de risc potrivit contractului (suma datorata pentru urmarirea riscului, similar dobanzii curente) si denumirea comisionului prin raportare la limbajul uzual, ca si maniera neechivoca, distincta de aceea contractuala, in care banca intelege sa interpreteze comisionul de risc si natura sa juridica, prin raportare la sustinerile din intampinare face imposibila intelegerea pe deplin de catre consumator a ratiunii acestui cost al creditului si a conditiilor in care il datoreaza. Practic, se ajunge la situatia in care pentru aceeasi prestatie contractuala se datoreaza doua plati, fara vreo justificare rezonabila pentru aceasta situatie, neexistand nicio contraprestatie a bancii care sa justifice plata acestui comision (contractul stipuland ca se datoreaza tot pentru punerea la dispozitie a creditului, nu pentru alte prestatii, evaluari de risc, etc).
Intrucat suntem in prezenta unei clauze contractuale privind obiectul principal al contractului care insa nu a fost redactata intr-o maniera clara si inteligibila, este posibila interventia instantei prin analiza indeplinirii celorlalte cerinte imperative ale Legii 193/2000 pentru ca o clauza sa fie considerata ca avand caracter abuziv. Alineatul 6 al art. 4 din Legea 193/2000 exclude de la analiza caracterului negociat, existentei unei disproportii intre drepturile si obligatiile partilor doar clauzele esentiale ce definesc pretul contractului si care au fost redactate de o maniera clara si inteligibila, or in cauza instanta constata ca, dimpotriva, clauza privind comisionul de risc a fost redactata neclar si a primit o interpretare echivoca inclusiv din partea bancii.
Drept consecinta, va analiza clauza din perspectiva indeplinirii conditiilor prevazute de art. 4 alin. 1-5 din Legea 193/2000 pentru a verifica in ce masura corespunde exigentelor sporite impuse de aceste prevederi pentru a asigura protectia consumatorilor impotriva clauzelor abuzive.
Instanta retine ca, in conformitate cu art. 4 alin. 1 – 5 din Legea 193/2000, „(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Daca un profesionist pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens. (4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat incheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde”.
Asa cum s-a aratat mai sus, instanta constata ca in cauza consumatorul reclamant a semnat un contract standard, pre-formulat, nefiind facuta vreo dovada de catre banca in sensul ca unele clauze, printre care si cele pretins a fi abuzive de catre consumator, au fost negociate, cu toate ca sarcina probei ii incumba paratei in temeiul prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000. Maniera de formulare neclara a notiunii de comision de risc, a definitiei acesteia, ce pare sa contrazica insasi opinia bancii cu privire la scopul perceperii acestui comision si necesitatea acestuia, conduce la concluzia ca ar fi fost imposibil in mod rezonabil pentru consumator sa negocieze acest comision, continutul prevederilor contractuale nefiind lamuritor sub aspectul destinatiei acestuia si a justificarii manierei de percepere sau a conditiilor in care se poate percepe (similar unei dobanzi, dar, cu toate acestea, denumit altfel si interpretat de banca in alt sens decat cel la care ar conduce continutul clauzei).
Instanta retine ca, asa cum s-a aratat si mai sus, comisionul de risc a fost perceput de catre banca pentru ca aceasta sa isi acopere costurile rezultate din evaluarea si administrarea riscurilor pe care si le asuma prin acordarea creditului, pe considerentul ca pe parcursul executarii contractului ar exista posibilitatea ca banca sa fie prejudiciata urmare a materializarii riscului de credit sau a riscului de piata (eveniment nesigur si viitor).
Contractul nu prevede nicio ipoteza in care, la intrunirea anumitor cerinte, sa devina necesara perceperea comisionului de risc, dupa cum nu prevede nici ce se va intampla cu sumele percepute cu acest titlu, in conditiile in care riscul nu s-a materializat, neexistand nicio obligatie corelativa perceperii acestui comision asumata de banca.
Din cuprinsul contractului in ansamblul sau si in special din continutul complet neclar al dispozitiilor contractuale referitoare la comisionul de risc instanta constata ca exista un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei credinte, banca profitand de pozitia de profesionist si actionand in cunostinta de cauza in scopul prejudicierii intereselor consumatorilor si promovarii exclusiv a propriilor interese. Clauza este in detrimentul consumatorului si creeaza un dezechilibru semnificativ intre parti, depasind limitele rezonabile in care s-ar putea accepta existenta unor diferente intre contraprestatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Buna-credinta in relatiile contractuale ar impune ca intre drepturile si obligatiile partilor sa existe un echilibru, chiar acceptand ca unele dezechilibre pot aparea in cadrul relatiilor comerciale, esential fiind ca acestea sa nu depaseasca o marja rezonabila.
Or, in cauza, este nerezonabil sa se perceapa acest comision cu pretinsa destinatie de a acoperi eventuale riscuri de credit sau riscuri de piata (cu toate ca nicio destinatie nu este mentionata in contract, ci dimpotriva, plata comisionului este justificata de contract prin acordarea creditului, similar dobanzii curente, formularea din contract fiind „pentru urmarire riscuri”, nu „pentru acoperirea eventualelor riscuri de credit, etc”), fara a se stipula nicio obligatie corelativa din partea bancii, si mai ales fara posibilitatea restituirii acestui comision in masura in care la finalul contractului se constata ca riscul nu s-a produs, creandu-se un dezechilibru semnificativ intre obligatiile partilor in detrimentul consumatorului.
Conform art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2000, „ Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, obliga profesionistul sa modifice toate contractele de adeziune in curs de executare, precum si sa elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate in cadrul activitatii profesionale.”
Prin urmare, instanta va obliga parata sa modifice contractele analizate mai sus, in sensul inlaturarii clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Avand in vedere solutia ce se va adopta privitoare la caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de risc, de administrare si de rezerva, instanta va dispune restituirea sumelor incasate de banca cu acest titlu, in temeiul art. 1092 Cod civil in vigoare la data incheierii conventiei, potrivit caruia ce s-a platit fara sa fie debit, este supus repetitiunii. In acest sens instanta va obliga la restituirea catre reclamanta a sumei de 1420,8 e euro, incasate de la data primei rate si pana la data de 17.09.2015, precum si la plata dobanzii legale aferente acestei sume de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la plata efectiva a debitului.
Constatand culpa procesuala a paratei, instanta, in temeiul art. 453 C.pr.civ, va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 700 lei reprezentand cheltuieli de judecata, constand in onorariu avocat, cheltuieli ocazionate de desfasurarea procesului.