Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Pretentii Hotarare nr. 1707 din data de 11.03.2015
pronunțată de Judecatoria Bacau

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind reclamanta TL si parat CR si CC, avand ca obiect pretentii .
Desfasurarea sedintei de judecata a fost inregistrata cu mijloace tehnice audio in conformitate cu dispozitiile art.231 alin.2 C.p.c.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta pentru reclamanta, avocat PI si pentru parata CC, avocat ON .
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta prin care s-au evidentiat partile, obiectul cauzei, mentiunile privitoare la indeplinirea procedurii de citare si stadiul procesual , dupa care :
Instanta constata ca la termenul anterior reclamanta a formulat cerere aditionala modificatoare atat sub aspect obiectiv cat si subiectiv, in sensul ca a solicitat judecarea in contradictoriu si cu CC, dar a precizat si petitul actiunii in sensul ca a solicitat rezolutiunea contractului de rezervare .
Instanta constata ca parata CC a depus la dosar intampinare iar conform art.204 Cod proc.civila se ia cunostinta de intampinare la dosar .
Aparatorul reclamantei precizeaza ca a luat cunostinta de intampinare.
Instanta invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CR.
Instanta pune in discutie durata de solutionare a cauzei .
Aparatorul reclamantei estimeaza durata de solutionare a cauzei la 60 de zile .
Aparatorul paratei estimeaza durata de solutionare a cauzei la 60 de zile .
In temeiul art.238 Cod proc.civila instanta estimeaza durata de solutionare a cauzei la 60 de zile .
Instanta acorda cuvantul cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CC .
Aparatorul paratei precizeaza ca este necesar inca un inscris, respectiv chitanta pentru a se vedea cine a incasat banii .
Instanta aduce la cunostinta aparatorului paratei ca este vorba de administrare probatoriu si exceptiile sunt prioritate probatoriului .
Aparatorul paratei precizeaza ca exceptia este legata de chitanta pentru a se vedea cine a incasat banii .
Aparatorul reclamantei considera ca este clar contractul, concis, rezulta ca s-au predat 1000 euro la incheierea contractului, plata s-a facut in baza contractului , iar dovada platii este acest contract .
Aparatorul paratei precizeaza ca a depus contractul incheiat intre parate in care se mentioneaza ca suma ramane la CR .
Instanta acorda cuvantul cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CC .
Aparatorul paratei solicita admiterea exceptiei . In contract se mentioneaza ca CR intermediaza vanzarea apartamentelor. Suma de 1000 euro este un avans care ramane la CR, nu preda suma de parata CC, nu poate restitui o suma care nu a intrat in patrimoniul sau , nu are calitate nici la contractul de rezervare, nu are semnatura sau stampila pe contract . Parata CC incheie raporturi juridice in momentul incheierii antecontractului la notar si din acel moment are calitate juridica . Singura care isi asuma obligatii este parata SC Cryalb SRL , nu anunta parata SC General Constructii de momentul semnarii contractului . Parata nu are calitate procesuala pasiva nici la contractul de rezervare , nici pe restituirea sumei de 1000 euro .
Aparatorul reclamantei solicita respingerea exceptiei . La momentul incheierii contractului CR a actionat in numele CC . Daca instanta invoca lipsa calitatii procesuale pasive a CR , se pune intrebarea de la cine recupereaza suma . este clar ca parata CC incheie contracte in numele paratei CC. Reclamanta nu are cunostinta de relatiile dintre cele doua parate. In ce priveste caracterul taxei de rezervare se invoca ca nu ajunge la parata CC, dar in contract nu se mentioneaza taxa de rezervare, nu se stie ce statut juridic poarta aceasta suma . Solicita respingerea exceptiei invocata de instanta, in cele doua contracte nu se mentioneaza beneficiarul taxei de rezervare, exista doar mentiunea de avans care urmeaza sa fie scazuta din suma ce urmeaza a fi achitata . Precizeaza ca este corect sa ramana ambele parate in proces .
Aparatorul paratei precizeaza ca este clar ca suma trebuie recuperata de la CR, acest contract dintre parate depus la dosar arata ca suma de 1000 euro ramane la CR ca parte din avans , iar cand se incheie antecontractul se achita avansul la CC . Precizeaza ca nu are raport juridic cu reclamanta .
Aparatorul reclamantei precizeaza ca prin precizarile la actiune depuse la dosar a solicitat rezolutionea contractului de rezervare, deci avansul nu se va mai plati niciodata .
Aparatorul paratei precizeaza ca rezolutiunea implica restituirea prestatiilor .
Instanta acorda cuvantul cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a CR.
Aparatorul reclamantei solicita respingerea exceptiei . Clauzele contractuale demonstreaza ca a fost incheiat contractul in numele CC. Cat a solicitat si rezolutiunea , taxa de rezervare are un statut aparte, urmeaza a fi recuperata dupa ce cele doua parate se socotesc cu privire la avans . Solicita a se constata ca reclamanta este indreptatita sa formuleze actiunea .
Aparatorul paratei solicita respingerea actiunii . Daca parata CR se va considera neindreptatita urmeaza sa-i actioneze in judecata. Precizeaza ca era importanta depunerea chitantei pentru a se vedea cine a incasat banii . Solicita respingerea exceptiei .
Instanta ramane in pronuntare cu privire la cele doua exceptii .
Instanta acorda cuvantul pe probe in subsidiar .
Aparatorul reclamantei solicita incuviintarea probei cu inscrisuri .
Instanta constata ca prin actiune reclamanta a solicitat si incuviintarea probei cu un martor .
La intrebarea instantei aparatorul reclamantei precizeaza ca insista in audierea martorului pentru a se avea o imagine corecta cu privire la modalitatea cum se incheie un contract si ce se intampla dupa aceea .
Aparatorul paratei precizeaza ca nu este utila audierea martorului, actele depuse fiind suficiente . Solicita incuviintarea probei cu inscrisuri si interogatoriu .
Aparatorul reclamantei precizeaza ca daca se merge pe interogatoriu solicita in completare proba cu interogatoriu .
In temeiul art.255 raportat la art.258 Cod proc.civila instanta incuviinteaza proba cu inscrisuri pentru parti ca fiind pertinenta, concludenta si utila cauzei .
Instanta respinge proba cu martor solicitata de reclamanta si proba cu interogatoriu solicitata de parata SC General Constructii ca nefiind utile, concludente si pertinente cauzei .
Instanta constata cercetarea judecatoreasca incheiata si acorda cuvantul si pe fond .
Aparatorul reclamantei avand cuvantul pe fond solicita admiterea actiunii, obligarea paratelor la restituirea sumei de 1000 euro si penalitati de intarziere pana la plata efectiva a sumei . Este evident ca nu se mai construiesc apartamente, reclamanta a dat suma in urma cu doi ani . Solicita a se retine modalitatea de incheiere a contractului, ca element definitoriu cu privire la obligarea ambelor societati . Avand in vedere ca a solicitat rezolutiunea contractului , solicita a se constata ca taxa de rezervare urmeaza a fi restituita de ambele parate ca urmare a faptului ca nu se mai incheie contract . Solicita cheltuieli de judecata , depune chitanta reprezentand onorariu avocat .
Aparatorul paratei avand cuvantul pe fond, precizeaza ca reclamanta a facut concilierea cu CR. Solicita a se observa ca parata CR a raspuns la conciliere si este de acord sa restituie banii , deci rezulta ca banii au ramas la ei. Relatiile comerciale dintre cele doua parate nu fac obiectul actiunii . Era necesar depunerea chitantei pentru a se vedea cine a emis aceasta chitanta si in patrimoniul cui au intrat banii . Rezolutiunea contractului de rezervare trebuie admisa in contradictoriu cu CR nu cu CC , care dobandeste calitate juridica in momentul incheierii contractului la notar . Este evident ca si rezolutiunea contractului trebuie formulata in contradictoriu cu CR . Solicita admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CC, respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CR , admiterea actiunii in contradictoriu cu parata CR , fara cheltuieli de judecata .
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau in data de 01.02.2013, sub nr. xx reclamanta TL a chemat in judecata pe parata CR solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa oblige parata la plata sumei de 1000 euro, dobanda legala si cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca la data de 11.07.2013 a incheiat cu parata contractul de rezervare nr 91, ocazie cu care a achitat suma de 1000 euro cu titlu de rezervare a unui imobil, urmand ca pana la data de 28.02.2014 sa se incheie antecontractul de vanzare cumparare in forma autentica. A mai aratat ca nu a fost solicitata pentru incheierea acestui antecontract, iar din discutiile purtate cu reprezentantii societatii a rezultat ca nu s-a inceput constructia imobilului in cauza. Reclamanta a invederat ca dupa numeroase discutii telefonice purtate cu reprezentantul paratei, in cursul lunii iunie 2014 a solicitat, in scris, rezilierea contractului de rezervare si restituirea sumei de 1000 euro, insa nu a primit nici un numar de inregistrare la cerere, iar parata nu i-a restituit suma platita. La data de 10.09.2014, a aratat reclamanta, s-a stabilit ca suma de 1000 euro sa fie returnata pana la data de 30.09.2014, fara ca acest lucru sa se intample.
Cererea nu a fost intemeiata in drept.
In probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si martori.
La dosar au fost depus in copie inscrisuri.
In urma adresei emise in faza de regularizare a cererii de chemare in judecata, reclamanta a aratat ca solicita dobanda legala incepand cu 28.02.2014. Totodata a indicat numele si adresa martorului si a achitat taxa judiciara de timbru de 320 lei.
Parata CR nu a formulat intampinare.
La termenul din data de 14.02.2015 reclamanta, prevalandu-se de prevederile art 204 C.proc.civ, si-a modificat cererea de chemare in judecata aratand ca solicita introducerea in cauza a paratei CC si totodata a solicitat rezolutiunea contractului de rezervare nr nm.
In motivare a aratat ca asa cum rezulta din contractul de rezervare nr nm acesta a fost incheiat cu CR in calitate de reprezentant al CC., aceasta din urma societate comerciala avand aparent calitatea de vanzator, parata initiala fiind un reprezentant al acesteia.
A mai aratat ca se impune rezolutiunea contractului ca urmare a neexecutarii culpabile de catre parata a obligatiilor asumate.
In drept a invocat prevederile art 1549, art 1550, art 1554, art 1635 C.civ.
Parata CC. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata fata de subscrisa.
In motivarea exceptiei, parata a aratat ca reclamanta a incheiat contractul de rezervare cu CR., suma de 1000 euro fiind achitata acestei societati. A mai aratat ca nu asemnat si nici stampilat contractul de rezervare, fiind evident ca nu exista raportul contractuale intre cele doua societati, nu a incasat nicio suma de bani, neputand fi obligata a restitui ceea ce nu a primit, astfel ca cererea trebuie judecata in contradictoriu cu parata CR
Pe fondul cauzei, parata a aratat ca are o relatie de colaborare cu CR, in baza careia aceasta din urma rezerva pentru diferiti beneficiari apartamente din condominiul edificat de CC., taxa de rezervare fiind incasata de CR. A mai aratat ca in cazurile in care se perfecteaza antecontractul societatea acorda discount cuprins intre 3% si 10% catre CR, insa in cauza nu a fost perfectat acest acest antecontract, astfel ca nu are nici un raport juridic generator de drepturi si obligatii cu reclamanta, dupa cum nu exista nici cu CRpentru ca aceasta nu a predat nicio suma de bani, suma de 1000 euro a fost incasata si a ramas in patrimoniul paratei CR. Parata a sustinut ca dupa momentul incheierii contractului de vanzare cumparare autentic isi asuma drepturi si dobandeste obligatii.
In drept parata a invocat prevederile art.205-209 Cod procedura civila.
In probatiune a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si interogatoriu.
La termenul din data de 11.03.2015 instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CR.
La acelasi termen instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri si a respins proba cu martori solicitata de reclamanta si proba cu interogatoriul solicitat de parata General Constructii Tehnic Plus.CC
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Intre reclamanta TL, in calitate de cumparator si parata CR, in calitate de reprezentant al paratei CC, in calitate de vanzatoare, a fost incheiat Contractul de rezervare nr.nm, motivat de faptul ca vanzatoarea dezvolta, pe terenul din Bacau, avand numar cadastral, un proiect imobiliar, constand in edificarea unui bloc de apartamente cu destinatia de locuinte
Partile s-au obligat ca, pana la data de 28.02.2014, sa incheie un antecontract de vanzare-cumparare in forma autentica cu privire la apartamentul nr.x din vila b, parter, pretul vanzarii fiind de 55400 euro.
Conform art.5 din contract, la data semnarii, cumparatorul s-a obligat sa achite vanzatoarei, respectiv CC., suma de 1000 euro (echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii) cu titlu de taxa de rezervare, suma care la momentul semnarii antecontractului de vanzare-cumparare urma a fi transformata in avans din pretul apartamentului, plata efectiva urmand a fi efectuata in numerar la sediul paratei CR.
Potrivit art.6 vanzatoarea s-a obligat sa comunice cumparatorului data la care sa se prezinte la sediul acesteia in vederea semnarii si autentificarii antecontractului de vanzare-cumparare, cumparatorul avand obligatia de a confirma in termen de 3 zile lucratoare. In caz de neprezentare a vanzatoarei sau de refuz al vanzatoarei de a semna antecontractul, s-a obligat sa returneze cumparatorului, in termen de 3 zile lucratoare, suma achitata de catre acesta si penalitatile legale asa cum reiese din art 7.
Pana la data stabilita de parti in contract, respectiv 28.02.2014 si nici ulterior, antecontractul de vanzare-cumparare prefigurat nu a fost incheiat iar reclamantei nu i-a fost restituita taxa de rezervare achitata.
Asa cum reiese inscrisul intitulat „conciliere nr 172 din 10.09.2014” emis de parata CR s-a convenit ca taxa de rezervare in cuantum de 1000 euro sa fie returnata reclamantei pana la data de 20.09.2014.
Conform art 248 C.proc.civ, instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiilor invocate, respectiv exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SCC si a paratei CR.
Conform art.2009 din N. C. civ., mandatul este contractul prin care o parte, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant iar potrivit art.1296, contractul incheiat de reprezentant, in limitele imputernicirii, in numele reprezentantului produce efecte direct intre reprezentat si cealalta parte.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie. Potrivit art.36 din Noul Cod de procedura civila, calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii.
Reclamanta fiind cea care porneste actiunea, trebuie sa justifice atat calitatea procesuala activa cat si calitatea procesuala pasiva, respectiv indreptatirea sa de a introduce cererea impotriva paratelor, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiata pretentia sa, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decat intre titularii dreptului ce rezulta din raportul de drept material dedus judecatii.
Instanta apreciaza ca in cauza, singura care are calitate procesuala pasiva este parata CC Din cuprinsul contractului de rezervare nr nm rezulta ca reclamanta a incheiat contractul cu CR care a actionat in calitate de reprezentat al paratei sus –mentionate. Ori in situatia data, intrucat aceasta din urma nu a semnat contractul in nume propriu, ci in calitate de reprezentant, nu au fost stabilite drepturi si obligatii in sarcina sa, ci toate drepturile si obligatiile s-au nascut in patrimoniul paratei CC. De altfel, raporturile juridice dintre cele doua parate rezulta si din contractul de intermediere cu exclusivitate nr 3 din 05.08.2011, de unde rezulta ca parata CR actioneaza ca un mandatar al paratei CC (sectiunea clauze speciale). Raporturile dintre cele doua parate cu privire la natura si destinatia taxei de rezervare platita de clienti asa cum au fost convenite prin contractul de intermediere, nu pot fi opuse tertilor cumparatori, cum este si reclamanta din prezenta cauza.
Imprejurarea ca taxa de rezervare achitata de reclamanta a fost incasata de parata CR, ca aceasta suma nu a fost virata catre parata CC nu prezinta relevanta in speta, fata de cele mentionate anterior. De altfel, in baza raporturile dintre mandat si mandatar, parata CR are posibilitatea de a recupera aceste sume ulterior de la CR.
Astfel, instanta retine ca parata CC si-a asumat obligatia de incheiere a antecontractului de vanzare-cumparare, prin contractul de rezervare incheiat, aceasta fiind si beneficiara taxei de rezervare, care in momentul semnarii antecontractului ar fi fost considerata avans din pretul apartamentului.
Pentru motivele expuse anterior, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CR si va respinge actiunea formulata in contradictoriu cu aceasta parata, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Totodata, avand in vedere aceleasi considerente, instanta va resping exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CC, ca neintemeiata..
Pe fondul cauzei, instanta retine ca, potrivit dispozitiilor art.1270 N.C.civ, contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante iar conform art.1350 alin.1 si 2, orice persoana trebuie sa isi execute obligatiile pe care le-a contractat; atunci cand, fara justificare, nu isi indeplineste aceasta indatorire, ea este raspunzatoare de prejudiciul cauzat celeilalte parti si este obligata sa repare acest prejudiciu, in conditiile legii.
Potrivit art.1549 din N.C.civ, daca nu cere executarea silita a obligatiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezolutiunea sau, dupa caz, rezilierea contractului, precum si la daune interese, daca i se cuvin iar conform art. 1554, contractul desfiintat prin rezolutiunea se considera ca nu a fost niciodata incheiat; daca prin lege nu se prevede altfel, fiecare parte este tinuta, in acest caz, sa restituie celeilalte parti prestatiile primite.
Instanta retine a existat o neexecutare a contractului ce face obiectul actiunii, respectiv nu a fost incheiat pana la data convenita de parti -28.02.2014, antecontractul de vanzare-cumparare prefigurat prin Contractul de rezervare nr.nm , culpa apartinand paratei CC, care nici in prezent nu a facut dovada ca a inceput edificarea imobilului.
In consecinta, instanta va dispune rezolutiunea contractului de rezervare mentionat.
Avand in vedere ca efectul principal al rezolutiunii este desfiintarea retroactiva a conventiei, partile trebuie repuse in situatia anterioara incheierii contractului, restituindu-si tot ce si-au prestat in temeiul contractului. In consecinta, in temeiul art.1554 Cod civil, instanta va obliga parata CC. sa restituie reclamantei suma de 1000 euro, echivalentul in lei la data platii.
Cu privire la capatul de cerere accesoriu, instanta retine ca potrivit art 1530 N.C.civ creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat si care este consecinta directa si necesara a neexecutarii fara justificare sau, dupa caz, culpabile a obligatiei.
Conform art 1535 alin 1 C.civ in cazul in care o suma de bani nu este platita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul platii, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevazut de lege, fara a trebui sa dovedeasca vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa faca dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a intarzierii platii ar fi mai mic.
Conform art 1 alin 3 din OG 13/2011 dobanda datorata de debitorul obligatiei banesti pentru neindeplinirea obligatiei respective la scadenta este denumita dobanda penalizatoare, iar potrivit art 2 in cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi remuneratorii si/sau penalizatoare, dupa caz, si in absenta stipulatiei exprese a nivelului acestora de catre parti, se va plati dobanda legala aferenta fiecareia dintre acestea.
Astfel instanta apreciaza ca parata este tinuta sa plateasca reclamantei dobanda legala aferenta debitului principal. In ceea ce priveste data de la care datoreaza dobanda instanta retine ca parata nu este de drept in intarziere conform art 1523 C.civ, astfel ca fata de prevederile art 1522 C.civ, acestea curg de la data cererii de chemare in judecata a paratei, respectiv 04.02.2015.
Prin urmare, instanta va obliga parata sa achite reclamantei dobanda legala aferenta debitului principal de la data cererii de chemare in judecata a paratei, respectiv 04.02.2015 pana la plata efectiva.
In baza art.453 rap la art 451 C.proc.civ, instanta va obliga parata sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 720 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CR , invocata de instanta din oficiu .
Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta TL, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva .
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei CC, invocata de aceasta din urma, ca neintemeiata .
Admite in parte cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost modificata, formulata de reclamanta TL in contradictoriu cu parata CC
Dispune rezolutiunea contractului de rezervare nr. nm .
Obliga parata sa restituie reclamantei suma de 1000 euro, echivalentul in lei la data platii, reprezentand taxa de rezervare si dobanda legala aferenta acestei sume de la data cererii de chemare in judecata a paratei, respectiv 04.02.2015 pana la plata efectiva .
Obliga parata sa achite reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 720 lei , reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu avocat .
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecatoria Bacau .
Pronuntata in sedinta publica , azi, 11 Martie 2015 .

Sursa: Portal.just.ro