Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial B., s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv a inc. Z.A.I. pentru savarsirea infractiunilor prev. si ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, modif. prin Legea 522/2004, OUG. 6/2010 si HG 575/2010, cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., constand in aceea ca in calitate de administrator al SC P.C. SRL B., in perioada martie-octombrie 2010, in realizarea aceleI. rezolutii infractionale, in mod repetat, a savarsit actiuni care prezinta fiecare in parte continutul infractiunii de trafic de droguri, unele actiuni avand ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc.
Examinand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Urmare a unei somari primite din partea organelor de politie la data de 23.07.2010, cu referire la intrarea in vigoare a HG nr. 575/2010, la 30.07.2010, inc. Z.A.I., in calitate de administrator al SC „P.C.” SRL B., a predat organelor de politie mai multe produse tip coffee shop din categoria celor comercializate prin intermediul punctelor de lucru ale societatii.
Conform stocului intocmit de inculpat, acesta a predat organelor de politie o sacosa in care se aflau: 503 pliculete continand o substanta pulverulenta de culoare alba inscriptionate „Lucky”, o cutie din carton in care se gaseau 715 pliculete continand o substanta pulverulenta de culoare alba inscriptionate „Sone Pure Aromatic Bath Salt”, cantitatea de 3.900 gr. fragmente vegetale inscriptionate „Bonzai Ingrasamant” din care aproximativ 2.000 grame aflate intr-un sac din material plastic de culoare neagra, iar restul intr-un sac din material plastic transparent, in care se gaseau pliculete inscriptionate „Bonzai Ingrasamant”, portionat in cantitati de cate 0,5 grame si, respectiv 0,25 gr.
Aceste produse, care au fost puse in vanzare prin intermediul punctelor de lucru ale SC „P.C.” SRL B., au fost analizate, iar cu ocazia analizelor de laborator, potrivit adresei de rezultate nr. 1157997/09-08-2010 si respectiv raportului de constatare tehnico stiintifica nr. 1158189/27-08-2010 intocmite de Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor I., s-a concluzionat ca proba inscriptionata „Lucky” contine fluorometcatinona (flefedrona) in amestec cu etcatinona; proba inscriptionata „Sone Pure Aromatic Bath Salt” contine, o parte (respectiv cele 2 plicuri din carton de culoare alba inscriptionate cu rosu si negru „SONE” ce au fost identificate efectiv in sacosa de culoare alba, predata de inculpat, printre pliculetele inscriptionate „Lucky” si 597 pliculete ce au fost identificate in cutia de carton predata de inculpat) metilendioxipirovalerona (MDPV) si, o parte (respectiv restul probelor din cutia de carton -115 pliculete) fluorometcatinona (flefedrona) in amestec cu etcatinona; proba inscriptionata „Bonzai Ingrasamant” portionata in 3.466 de pliculete este constituita din cantitatea totala de 1.386 gr de cannabis, in care s-a pus in evidenta THC, substanta psihotropa biosintetizata de aceasta planta si JWH-250 (2-(2-metoxifenil)-1-(1-pentilindol-3-il)etanona), iar cantitatea vrac de fragmente vegetale inscriptionata cu aceeasi denumire, este constituita din 2,080 gr. de fragmente vegetale maruntite de culoare verde, in care s-a pus in evidenta JWH-250 (2-(2-metoxifenil)-1-(1-pentilindol-3-il)etanona).
Se constata ca toate substantele susmentionate sunt substante psihotrope supuse controlului national, constituind droguri de risc: cannabis-ul, metilendioxipirovalerona (MDPV) si etcatinona, aceste doua din urma substante fiind incluse in categoria drogurilor de risc prin HG 575/16-06-2010, publicata in MO nr. 509/22-07-2010 si respectiv droguri de mare risc - fluorometcatinona (flefedrona) substanta inclusa in categoria drogurilor de mare risc prin OUG 6/2010, publicata in MO nr. 100/15-02-2010, si JWH-250 (2-(2-metoxifenil)-1-(1-pentilindol-3-il)etanona), substanta inclusa in categoria drogurilor de mare risc, prin HG 575/16-06-2010, publicata in MO nr. 509/22-07-2010.
Prin verificarile efectuate a rezultat ca in perioada martie-iulie 2010, inc. Z.A.I., in calitate de administrator al SC P.C. SRL B. a achizitionat, fara drept, cantitatea de 4 kg de Turnera diffussa (BONZAI), produs constituit din fragmente vegetale de cannabis in amestec cu JWH-250, de la SC M.E. BVBA, substanta pe care a receptionat-o prin note de receptie si constatare diferente sub denumirea „Ingrasamant pentru BONZAI 0,5 gr” si, ulterior, a comercializat cantitatea de 2.613,6 gr. sub aceasta din urma denumire, prin intermediul punctelor de lucru ale societatii din localitatile B., C.N., I. si V.V., jud. C..
In aceeasi perioada, in aceleasi conditii (fara drept) si in aceeasi calitate, inc. Z.A.I. a achizitionat de la SC W. LTD Anglia si de la SC M.E. BVBA, 2.300 plicuri a 0,25 gr fiecare (cantitatea totala de 575 gr.), produs constituit din flefedrona – drog de mare risc, in amestec cu etcatinona, din care a comercializat prin intermediul punctelor de lucru ale societatii cantitatea de aproximativ 452 gr.
Toate acestea rezulta din verificarea documentelor de evidenta contabila de catre Garda Financiara Sectia B., deoarece inc. Z.A.I. a refuzat sa colaboreze cu organele de ancheta si sa puna la dispozitie documentele de achizitie a produselor comercializate prin intermediul punctelor de lucru ale societatii pe care o administreaza, refuzand sa dea orice fel de declaratie in fata organelor de urmarire penala si prevalandu-se de dreptul la tacere.
De asemenea, in cadrul unui control efectuat in mod coordonat la data de 10-09-2010, la toate punctele de lucru ale SC P.C. SRL, au fost identificate expuse spre comercializare produsele inscriptionate „KATANA” si „LUCKY GOLD BATH SALT AROMA”, care au fost supuse analizelor de laborator.
Cu ocazia testelor efectuate, in proba „LUCKY GOLD BATH SALT AROMA” ridicata de la punctele de lucru din I. ale SC P.C. SRL s-a pus in evidenta MDPV (metilendioxipirovalerona), drog de risc, inclus in tabelul III anexa a Legii 143/2000, prin HG 575/2010.
Se poate constata ca, desi HG 575/2010 a intrat in vigoare la data de 22-07-2010 (data publicarii in Monitorul Oficial), iar inculpatul Z.A.I. predase la data de 30-07-2010, stocul de produse, a continuat sa comercializeze astfel de substante interzise, desi potrivit verificarilor fiscale efectuate societatea nu a mai achizitionat acest produs, dupa data de 30-07-2010 si pana la data de 10-09-2010.
La data de 28-10-2010 in cadrul unui nou control efectuat de reprezentantii Garzii Financiare la punctele de lucru din mun. I. si Cluj ale SC P.C. SRL B., au fost ridicate probe din produsele aflate la comercializare, respectiv „KATANA” si „LUCKY GOLD BATH SALT AROMA” si „VERITAS BATH SALT”.
Prin raportul de constatare tehnico stiintifica nr. 1167208/19-11-2010 al Laboratorului de Analize si Profil al Drogurilor I. s-a concluzionat ca probele inscriptionate „VERITAS BATH SALT” sunt constituite din etcatinona, drog de risc, inclus in tabelul III anexa a Legii 143/2000 prin HG 575/2010, iar parte din probele inscriptionate „LUCKY GOLD BATH SALT AROMA”, respectiv cele ridicate din punctele de lucru din mun. I. sunt de asemenea constituite din etcatinona.
La data de 10-11-2010, lucratorii din cadrul BCCO B. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca inculpatul Z.A.I. vinde prin magazinele tip coffee shop ce functioneaza in cadrul SC „P.C.” SRL B., produse ce contin etcatinona, drog de risc, cauza ce a fost inregistrata la DIICOT Serviciul Teritorial B. la nr. 139D/P/2010.
Se retine ca la data de 20.10.2010, data postei, Z.A.I. a sesizat lucratorii din cadrul BCCO B., cu privire la faptul ca a pus in comercializare produsul denumit „Veritas Bath Salt”, declarand pe proprie raspundere ca substanta continuta in fiecare pliculet nu contine substante interzise de lege.
Cu aceasta ocazie inculpatul a procedat si la predarea a patru esantioane din acest produs, precizand ca, in situatia in care se constata faptul ca substanta aflata in pliculetele de plastic contine substante interzise de lege, se angajeaza sa opreasca comercializarea acestui produs.
Dupa efectuarea analizelor de laborator, conform adresei de rezultate cu nr.1167092/10-11-2010 a Laboratorului de Analiza si Profil al Drogurilor I. s-a constatat ca in produsul denumit „Veritas Bath Salt”, s-a pus in evidenta etcatinona ((RS) – 2 etilamino-1-fenil-propan-1-ona) - drog de risc, conform tabelului nr. III, anexa a Legii 143/2000, modif. prin Legea 522/2004, OUG. 6/2010 si HG 575/2010.
Avand in vedere existenta legaturii de conexitate dintre cauzele penale cu nr. 139D/P/2010 si 111D/P/2010, prin rezolutia procurorului din data de 22-11-2010 s-a dispus conexarea acestora.
La data de 12-11-2010, s-a adus la cunostinta inculpatului Z.A.I. faptul ca produsele cu denumirea „veritas bath salt” pe care le-a inaintat prin posta organelor de politie, contin „etcatinona”, drog de risc, si i s-a pus in vedere sa opreasca comercializarea produsului si sa predea stocul pe care il detine.
La data de 16-11-2010, inculpatul s-a prezentat la sediul BCCO B. si a predat 509 pungute autosigilante din material plastic transparent cu etichete din carton, inscriptionate „veritas bath salt”, si o punguta autosigilanta din material plastic transparent cu eticheta din hartie de culoare alba, inscriptionata cu pix cu pasta albastra „95,25”, despre care a declarat verbal ca reprezinta produsul „VERITAS”retras de la comercializare din punctele de lucru C.N., I., B. si sediul firmei.
Prin raportul de constatare tehnico stiintifica cu nr. 1167203/25-11-2010 al Laboratorului de Analiza si Profil al Drogurilor I. s-a concluzionat ca cele 509 pungute autosigilante predate de inculpat contin masa neta totala de 101,8 gr. substanta pulverulenta de culoare alba, iar punga autosigilanta (proba nr. 2) contine masa neta de 95,1 gr. de substanta pulverulenta de culoare alba, si nu contin substante stupefiante sau psihotrope supuse controlului.
Concomitent cu cercetarile efectuate de DIICOT Serviciul Teritorial B. fata de inc. Z.A.I. pentru comiterea infractiunii de trafic de droguri, s-au efectuat cercetari fata de aceI. persoana si pentru acelasi gen de infractiuni, vizand aceleasi produse, si de catre DIICOT Serviciul Teritorial Brasov.
Astfel, la data de 01.04.2010 inc. Z.A.I., a predat BCCO Brasov doua produse etnobotanice denumite „Bonzai ingrasamant” si „Sone aromatic BATH SALT”, declarand ca aceste produse urmeaza a fi comercializate prin intermediul punctului de lucru din mun. Brasov, al SC P.C. SRL B., pe care o administreaza, cu precizarea ca nu contin substante interzise de lege.
Procedandu-se la analizarea produselor susmentionate, prin raportul de constatare tehnico-stiintifica nr.917509 din 15.04.2010 intocmit de Laboratorul Central de Analiza si Profil al Drogurilor s-a concluzionat ca produsul „Bonzai” este constituit din fragmente vegetale ce contin JWH 018, drog de mare risc, conform Anexei 1 a Legii 143/2000, astfel cum a fost modificata si completata prin OUG 6/2010.
De asemenea, s-a constatat ca la data de 27.05.2010, cu ocazia unui control efectuat la punctul de lucru din Brasov, str. Republicii, nr.60 al SC P.C. SRL B., au fost ridicate doua produse etnobotanice ce erau expuse la comercializare sub denumirile „Lucky” si respectiv „Katana”, care au fost supuse analizelor, prin raportul de constatare tehnico stiintifica nr. 819099/02.06.2010 concluzionandu-se ca produsul „ Lucky” este constituit din flefledrona, in amestec cu etcatinona, iar flefledrona este substanta care face parte din Anexa 1 a Legii 143/2000, constituind drog de mare risc.
De asemenea prin acelasi raport s-a concluzionat ca produsul „KATANA” este constituit din fragmente vegetale in care s-a pus in evidenta JWH-250.
Este de precizat faptul ca acelasi produs constituit din fragmente vegetale in amestec cu JWH-250 a fost predat de inculpat ulterior catre BCCO B., la data de 30-07-2010, in cantitate de 2.080 gr., vrac, afirmand ca reprezinta produsul „BONZAI INGRASAMANT”, ceea ce evidentiaza faptul ca inculpatul Z.A.I. denumea produsele constituite din aceleasi ingrediente, in mod diferit, ulterior, le distribuia in vederea comercializarii prin intermediul punctelor de lucru.
La un nou control efectuat la data de 25.06.2010 la punctul de lucru din Brasov, str. Republicii, nr.60 al SC P.C. SRL B., a fost ridicat din nou produsul „Lucky”, care, potrivit raportului de constatare tehnico stiintifica nr. 918491/15.07.2010, contine aceeasi substanta prohibita de Legea 143/2000, respectiv flefledrona.
Initial, prin ordonanta din 06.10.2010 pronuntata in dosarul nr. 105D/P/2010 al DIICOT – Serviciul Teritorial Brasov, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala fata de inc. Z.A.I., cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii prev si ped. de art. 2 al.1 din Legea 143/2000 cu referire la aspectele constatate la datele de 27.05.2010 si respectiv 25.06.2010, si aplicarea sanctiunii cu caracter administrativ a amenzii, precum si neinceperea urmaririi penale fata de aceeasi persoana sub aspectul comiterii aceleiasi infractiuni cu referire la actul material din 01.04.2010, in conditiile art. 10 lit.d C.pr.pen., retinandu-se ca acesta a actionat cu buna credinta.
Ulterior s-a dispus infirmarea acestei solutii adoptate initial, s-a reluat urmarirea penala si s-a dispus totodata declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea DIICOT – Serviciul Teritorial B., unde a fost inregistrata sub nr.149D/P/2010.
Avand in vedere ca infractiunile pentru care Z.A.I. a fost cercetat in cauza penala 105D/P/2010 a DIICOT – Serviciul Teritorial Brasov, sunt acte materiale ale infractiunii unice de trafic de droguri cu privire la acelasi gen de produse, ca si cele ce formau obiectul de cercetare in cauza nr. 111D/P/2010, la data de 13-12-2010 s-a dispus conexarea celor doua cauze.
Situatia de fapt retinuta mai sus este probata cu rezolutie de incepere a urmaririi penale ; ordonanta de schimbare si extindere a cercetarilor penale; proces verbal de sesizare din oficiu ; procese verbale intocmite de BCCO B. predare produse de Z.A.I. si stocul de marfa din data de 23.07.2010 ; adresa intocmita de BCCO B. catre BCCO I. – Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor prin care inainteaza mai multe probe primite la data de 30.07.2010 de la Z.A.I.; adresa nr. 1157997 emisa de BCCO I. – Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor I. prin care inainteaza adresa de rezultate si procesele verbale din data de 09.08.2010; ordonante de delegare; raport de constatare tehnico-stiintifica nr.1158189/27.08.2010 intocmit de BCCO I. – Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor; proces verbal intocmit de BCCO B. la data de 30.08.2010 din care rezulta ca s-au efectuat verificari in baza de date a Registrului Comertului cu privire la SC P.C. SRL; adresa emisa de BCCO B. prin care ne inainteaza dovada seria H, nr. 0020387 pentru depunerea probelor ramase in urma efectuarii constatarii tehnico-stiintifice; adresa emisa de BCCO B. catre IGPR prin care solicita introducerea in camera de corpuri delicte a unor bunuri; adresa emisa de ITM B. prin care inainteaza lista salariatilor inregistrati la SC P.C. SRL B.; adresa emisa la data de 01.09.2010 catre DIICOT – ST C. si raspunsul acestora; adresa emisa la data de 01.09.2010 catre DIICOT – ST I. ; adresa emisa de BCCO I. prin care ne comunica ca dupa data de 09.03.2010 nu s-au inregistrat sesizari penale avand ca obiect comiterea de infractiuni privind traficul si consumul ilicit de droguri prin intermediul punctelor de lucru ale SC P.C. SRL B.; adresa emisa de BCCO C. prin care inainteaza procesul verbal intocmit la data de 10.09.2010; adresa emisa de BCCO B. catre Directia Judeteana pt. accize si operatiuni vamale B. si raspunsul acestora ; adresa emisa de BCCO B. catre Directia Regionala pentru accize si operatiuni vamale I. si raspunsul acestora ; adresa emisa la data de 15.11.2010 catre Autoritatea Nationala Vamala si raspunsul acestora ; rezolutie motivata emisa de BCCO B. la data de 17.09.2010 ; raport de constatare tehnico-stiintifica nr. 1158428 din data de 23.09.2010 ; adrese emisa la data de 01.09.2010 catre Ministerul Finantelor Publice – Garda Financiara B. si raspunsul acestora ; adresa emisa de Ministerul Finantelor Publice – Garda Financiara Sectia Judeteana I. la data de 14.09.2010; adresa emisa de BCCO I. prin care ne inainteaza documente ridicate cu ocazia controalelor efectuate in data de 10.09.2010 la punctele de lucru din mun. I. ale SC P.C. SRL B.; declaratii P.D., P.A.; adresa emisa de BCCO I. – Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor prin care ne trimite adresa de rezultate nr. 1158430 din 23.09.2010; adresa emisa de BCCO I. – Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor prin care ne trimite adresa de rezultate nr. 1158429 din 23.09.2010; adresa emisa de BCCO C.N. prin care ne inainteaza un set de acte: declaratii martori, procese verbale, documente firma SC P. si RCTS din data de 20.10.2010; adresa nr. 704780 din data de 10.11.2010 emisa de Ministerul Finantelor Publice – Agentia Nationala de Administrare Fiscala – Garda Financiara Sectia B.; adrese ANAF – Sectia Judeteana B., procese verbale intocmite de in urma controalelor de Garda Financiara si relatii de la ANAF; ordonante de delegare; rezolutie motivata intocmita de BCCO B.; Raport de constatare tehnico stiintifica nr.1167208/19.11.2010; plansa foto cu probe inaintate de Garda Financiara Cluj si I.; rezolutii de conexare; proces verbal de sesizare din oficiu; adresa inaintata de Z.A.I. la IGPR – Serviciul Antidrog ; declaratie Z.A.I. ; plansa foto privind produsele predate de M.A.; adresa emisa de lucratori BCCO B. de inaintare a probelor catre Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor I.; adresa de rezultate nr. 1167092 din 10.11.2010 a Laboratorului de Analiza si Profil al Drogurilor I.; adresa si procesele verbale de aducere la cunostinta a rezultatului analizelor, de predare primire si rezolutia motivata; adresa de inaintare a raportului Laboratorul de Analiza si Profil al Drogurilor I. emisa de BCCO B. ; Raportul de constatare tehnico stiintifica nr.1167203 din 25.11.2010; adresa nr. 105D/P/2010 emisa de DIICOT - Serviciul Teritorial Brasov si ordonanta aceluiasi parchet ; dosarul de urmarire penala nr.105D/P/2010 trimis de DIICOT - Serviciul Teritorial Brasov; adresa nr.15160/08.12.2010 emisa de BRD si acte anexa expediate; note telefonice ; imputernicire avocatiala ; declaratii martori B.C.C., C.I.B.; procura notariala intocmita de notar S.F.; procese verbale ce privesc faptuitorul M.A.; declaratii M.A.; acte contabile privind SC P.C. SRL B.; adresa catre MFP – Garda Financiara B. ; relatii de la Garda Financiara B. si acte ridicate de la SC P.C. SRL B.; proces verbal de prezentare a materialului de urmarire penala;
In cursul urmaririi penale in cauza instrumentata de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brasov inculpatul a declarat ca distribuitorul l-a asigurat cu privire la faptul ca produsele comercializate nu contin nicio substanta interzisa de lege, desi „ este adevarat ca buletine de analize oficiale in acest sens nu mi-au dat atunci cand mi-au livrat produsul” (vol.II fl.116)
Dupa conexarea cauzei la dosarul instrumentat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial B., inculpatul nu a mai dat nici o declaratie prevalandu-se de dreptul la tacere, potrivit dispozitiilor art.70 alin.2 din Cod pr.penala.
In fata instantei de judecata, inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa in judecata aratand ca de fiecare data cand primea produsele de la furnizori, o mostra o prezenta pentru verificare iar daca primea instiintarea ca produsul continea substante interzise le retragea de la vanzare de la toate punctele de lucru ale societatii pe care o administra.
Aceste aspecte expuse de catre inculpat nu pot fi retinute de catre instanta ca fiind in totalitate corespunzatoare adevarului, intrucat se observa in mod vadit ca ele reprezinta exagerari de ordin subiectiv ale inculpatului, facute din dorinta de a scapa de consecintele raspunderii penale sau cel putin a atenua impactul acestor consecinte.
Astfel, rezulta in mod neechivoc din probele administrate faptul ca, in perioada martie-octombrie 2010, in mod repetat, inc. Z.A.I., in calitate de administrator al SC „P.C.” SRL B., a efectuat fara operatiuni privind circulatia drogurilor de risc si mare risc, achizitionand, dispunand punerea in vanzare si vanzarea de produse tip coffee shop pe baza de flefedrona, cannabis, MDPV si etcatinona, prin intermediul punctelor de lucru ale societatii.
Necunoasterea scopului pentru care aceste produse etnobotanice erau introduse pe piata, respectiv ca erau comercializate in scopul consumului pentru efectele euforice, nu poate fi justificata in contextul in care inculpatul a organizat functionarea magazinelor si pe timpul noptii, asa cum rezulta din declaratia martorului B.C.C., si nu in ultimul rand din controalele efectuate, iar pentru un astfel de produs se plateau sume cuprinse intre 45 si 100 de lei, fiind putin credibil ca cineva ar accepta sa plateasca un asemenea pret pentru un „ingrasamant” sau „produs de baie”, intr-o cantitate infima de 0,25 gr.
Predarile de produse si analizele efectuate pe aceste produse de catre organele judiciare de urmarire penala competente, in baza „bunei-credinte” invocate de inculpat, s-au dovedit a fi o tactica si o strategie adoptata de acesta, tocmai pentru a-si crea „alibiuri” in ipoteza unor controale ulterioare.
Intentia infractionala a inculpatului rezulta si din faptul ca dupa ce a intrat in vigoare H.G.575/2010 la 22.07.2010, iar acesta predase restul de produse la 30.07.2010, a continuat sa comercializeze astfel de substante interzise desi potrivit verificarilor fiscale efectuate, societatea administrata de inculpat nu a mai achizitionat acest produs (Lucky Gold Bath Salt Aroma) dupa data de 30.07.2010 si pana la data de 10.09.2010.
De asemenea, la data de 28-10-2010 in cadrul unui nou control efectuat de reprezentantii Garzii Financiare la punctele de lucru din mun. I. si Cluj ale SC P.C. SRL B., au fost ridicate probe din produsele aflate la comercializare, respectiv „KATANA” si „LUCKY GOLD BATH SALT AROMA” si „VERITAS BATH SALT”.
Prin raportul de constatare tehnico stiintifica nr. 1167208/19-11-2010 al Laboratorului de Analize si Profil al Drogurilor I. s-a concluzionat ca probele inscriptionate „VERITAS BATH SALT” sunt constituite din etcatinona, drog de risc, inclus in tabelul III anexa a Legii 143/2000 prin HG 575/2010, iar parte din probele inscriptionate „LUCKY GOLD BATH SALT AROMA”, respectiv cele ridicate din punctele de lucru din mun. I. sunt de asemenea constituite din etcatinona.
Mai mult existenta diferentelor intre produsele achizitionate si cele revandute, demonstreaza ca produsele comercializate au o provenienta incerta. Din probele administrate rezulta ca inculpatul achizitiona diferite substante interzise, sub o anumita denumire, pe care mai apoi le amesteca cu alte substante, cunoscute in legislatia de specialitate ca droguri de sinteza, care in cazul consumului au acelasi efect psihotrop, dar consecinte mai grave asupra sanatatii, le portiona si le introducea in circuitul economic sub o alta denumire, fara nicio justificare legala in acest sens si fara a manifesta dubii in privinta imprejurarilor in care a actionat.
Existenta intentiei infractionale se poate constata si din identificarea de substante active interzise de aceeasi natura in produsele expuse spre comercializare sub denumiri diferite, precum si identificarea de substante active interzise in anumite produse, in special din cele expuse in punctele de lucru din mun. I., in conditiile in care, in aceeasi categorie de produse si din acelasi lot, comercializate in celelalte pct. de lucru, nu s-au pus in evidenta aceleasi substante interzise.
Se apreciaza astfel ca exista date certe ca inculpatul Z.A.I. proceda la „prepararea” produselor si comercializarea acestora fara drept, si fara o evidenta, activitate pe care o desfasura simultan cu comercializarea acelorasi produse, ce nu erau „preparate” prin adaugarea activilor potentatori ai concentratiei de THC sau a altor substante psihotrope, procedand in aceasta maniera tocmai pentru a asigura aparenta de legalitate a activitatii comerciale, in ipoteza unor controale din partea organelor competente abilitate.
Clandestinitatea activitatii desfasurate de inculpat rezulta si din imprejurarea ca acesta a intocmit declaratii de conformitate pentru produsul „LUCKY GOLD”, in conditiile art. 4 din HG 1022/2002 precum si pentru produsului „KATANA”(vol. I fl.292-293) , in conditiile in care a prezentat si facturi de achizitie a acestor produse de la furnizori si nu avea dreptul de a emite certificate sau declaratii de conformitate, in temeiul prevederilor art. 4 din Hotararea Guvernului nr. 1022/2002 privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea securitatea muncii si protectia mediului, deoarece aceasta hotarare a fost adoptata in baza art. 34 din Legea 608/2001, privind evaluarea conformitatii produselor, care stabileste cadrul legal, unitar pentru elaborarea reglementarilor tehnice, evaluarea conformitatii si supravegherea pietei, pentru produsele introduse pe piata si/sau utilizate in Romania, din domeniile reglementate prevazute in anexa 1 a acestei legi, domenii printre care nu se regaseste niciuna dintre activitatile desfasurate de societatile comerciale, prin intermediul carora s-a savarsit fapta.
Referitor la cererea privind achitarea intrucat fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni se apreciaza ca dispozitiile art.18/1 din Cod penal (potrivit carora nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, este vadit lipsita de importanta si nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni), nu sunt aplicabile in cauza, intrucat prin aceasta fapta inculpatul a adus o atingere importanta sanatatii persoanelor cumparatoare de droguri, activitate care prezinta in mod evident gradul de pericol social al unei infractiuni.
In drept fapta inculpatului Z.A.I. care in calitate de administrator al SC P.C. SRL B., in perioada martie-octombrie 2010, in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, in mod repetat, a savarsit actiuni care prezinta fiecare in parte continutul infractiunii de trafic de droguri, unele actiuni avand ca obiect droguri de risc, iar altele droguri de mare risc, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii prev. si ped. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea 143/2000, privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, modif. prin Legea 522/2004, cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen. text de lege in baza caruia se va dispune condamnarea sa la pedeapsa inchisorii.
Fiind stabilita vinovatia inculpatului se va dispune condamnarea acestuia, urmand a se tine seama la individualizarea pedepsei ce se va aplica, de criteriile generale de individualizare cuprinse in art.72 din Cod penal, respectiv gradul sporit de pericol social al faptei comise, conditiile si imprejurarile concrete in care a fost savarsita infractiunea precum si datele ce caracterizeaza persoana inculptului.
Infractiunile de trafic de droguri de mare risc prezinta un grad deosebit de pericol social.
Aceste infractiuni de o amploare deosebita aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penala, respectiv sanatatea publica, reprezentand totodata una dintre cele mai grave forme ale criminalitatii organizate.
Fata de datele cauzei tribunalul apreciaza ca scopul educativ al pedepsei ce se va aplica inculpatului poate fi atins numai cu executare intr-un loc de detentie.
Urmeaza ca inculpatului sa-i fie aplicata si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a teza a-II-a si lit.b din Cod penal.
In sarcina inculpatului, fata de datele cauzei urmeaza a se retine circumstante atenuante prevazute de art.74 lit.c din Cod penal, avandu-se in vedere comportamentul acestuia dupa comiterea faptei.
In baza art.88 din Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicata perioada retinerii de 24 ore la data de 23.11.2010 si arestul preventiv in perioada 29.11.2010 – 13.04.2011.
In baza art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000 se va dispune confiscarea cantitatilor de droguri aflate la I.G.P.R. Bucuresti cu dovada seria H nr.0020387 din 23.09.2010.
Referitor la confiscarea sumelor de bani, potrivit art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000 se retin urmatoarele:
Avand in vedere evidenta contabila, se constata ca din cantitatea totala de 10.000 plicuri din produsul „SONE” a fost transferata catre punctele de lucru ale societatii administrate de inculpat sau vanduta cu facturi, cantitatea de 1.450 de plicuri in valoare totala de 28.999,50 lei.
Fata de aceasta situatie se va dispune confiscarea sumei de bani susmentionate, dobandite de inculpat prin valorificarea drogurilor, inscriptionate „SONE”, precum si a sumei de 171.000,50 lei reprezentand contravaloarea cantitatii de 8.550 plicuri din produsul „SONE” ce nu a fost inregistrata ca vanzari cu amanuntul sau cu facturi, si nici predata organelor de politie la data de 30-07-2010.
De asemenea, se va dispune confiscarea sumei de 69.060 lei reprezentand contravaloarea cantitatii de 4.604 pliculete „BONZAI” (diferenta dintre 8.000 plicuri achizitionate conform notelor de receptie si 3.396 de plicuri predate BCCO B.), vanduta cu 15 lei pliculetul, precum si confiscarea sumei de 91.650 lei reprezentand contravaloarea cantitatii de 1.833 pliculete „LUCKY” (diferenta dintre 2.300 plicuri achizitionate conform notelor de receptie si 467 de plicuri predate BCCO B.), vanduta cu 50 lei pliculetul.
Prin incheierea din 13.12.2011 Tribunalul a inlocuit masura obligarii de a nu parasi localitatea aplicata prin incheierea din 12.04.2011 cu masura obligarii de a nu parasi tara, astfel ca in cauza, se va dispune revocarea acestei masuri preventive la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, potrivit art.350 alin.1 din Cod pe.penala.
Trafic de droguri ( etnobotanice ).
Sentinta penala nr. 84 din data de 27.03.2012
pronunțată de Tribunalul Bacau
Domeniu Infractiuni prevazute in legi si decrete |
Dosare Tribunalul Bacau |
Jurisprudență Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro