Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond funciar Decizie nr. 645/R din data de 23.08.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau

Pronuntand sentinta civila nr.4816/13.05.2010 Judecatoria Bacau a admis actiunea formulata de reclamantii H.D. si H.V. , ambii din Bacau in contradictoriu cu parata Comisia locala Bacau pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, si institutia Prefectului si a obligat parata sa solutioneze cererea de reconstituire formulata de reclamant in temeiul Legii nr. 247/2005, inregistrata sub nr. 8991 din 22.03.2005.
Prin aceeasi sentinta, judecatoria a dispus plata onorariului avocatului desemnat din oficiu de catre Baroul Bacau din fondurile Ministerului Justitiei si a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 500 lei, cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, a retinut judecatoria, procedand in temeiul art. 137 C.pr.civ., ca fata de obiectul dedus judecatii acela de a obliga comisia locala sa solutioneze cererea inregistrata sub numarul . 8991 din 22.03.2005, reclamantii nu trebuiau sa indeplineasca nici o alta procedura prealabila, astfel incat exceptia tardivitatii a fost respinsa ca nefondata.
In ceea ce priveste exceptia prematuritatii, instanta a constatat ca, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) din Constitutia Romanei si art. 6 paragr. (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul sa-i fie solutionata cererea intr-un termen rezonabil, cu precizarea ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, s-a stabilit ca in calculul termenului intra si durata procedurilor administrative prealabile sesizarii instantei judecatoresti, in cazul in care legea impune o astfel de procedura prealabila sesizarii instantei (a se vedea, spre exemplu, in acest sens Hotararea Curtii pronuntata in cauza J.B. contra Frantei, paragr. 19).
Conform art. 21 alin. 4 din Constitutia Romanei, jurisdictiile speciale administrative sunt facultative.
In privinta procedurilor administrative insa, nu exista o astfel de prevedere, motiv pentru care in cazul in care printr-o lege speciala se instituie o procedura administrativa prealabila sesizarii instantei aceasta trebuie parcursa dar cu precizarea ca durata procedurii administrative trebuie sa fie scurta si trebuie finalizata cu un raspuns pozitiv sau negativ motivat si care sa poata fi contestat in fata unei instante judecatoresti.
In speta, instanta a constatat ca reclamantii au depus o cerere la Comisia Locala Bacau in data de 22.03.2005 prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 215 mp aferent constructiei, cerere care nu a fost insa solutionata nici pana in prezent. Cum termenul de la depunerea cererii si pana la promovarea prezentei actiuni a fost mai mult decat rezonabil instanta a respins exceptia prematuritatii ca nefondata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a Primariei Municipiului Bacau, instanta a constatat ca aceasta este lipsita de obiect prin precizarile facute de reclamanti la actiunea introdusa la termenul de judecata din 26.02.2010, prin care acestia inteleg sa se judece cu Comisia locala de aplicare a legilor fondului funciar Bacau si nu cu Primaria Municipiului Bacau.
Pe fondul cauzei, instanta a constatat urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Comisiei locale Bacau pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor sub nr. 8991 din 22.03.2005, reclamantii au solicitat in temeiul Legii nr. 247/2005 de modificare a legilor fondului funciar nr. 18/1991 si 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 215 mp situat intravilanul localitatii Bacau.
Desi formulata la data de 22.03.2005, cererea nu a fost inca solutionata de comisia locala de fond funciar.
Procedura solutionarii cererii de reconstituire pe care persoana interesata o adreseaza comisiilor de fond funciar este subsumata exercitarii unui drept subiectiv civil, are caracter necontencios, dar obligatoriu, si, in cazul in care este temporizata, deschide celui vatamat accesul la jurisdictia civila, pentru a fi finalizata.
Astfel, procedura de reconstituire instituita de Legea nr. 18/1991 are un caracter imperativ si special, derogator de la dreptul comun. In raport cu prevederile actului normativ mentionat si a normelor metodologice de aplicare a acesteia, inscrise in H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de reconstituire si functionare a comisiilor pentru dreptul de proprietate privata asupra terenurilor, persoanele indreptatite au obligatia de a formula cerere de reconstituire intemeiata pe inscrisurile prevazute de art. 11 din Legea nr. 18/1991 republicata. Aceasta cerere este analizata de comisia locala care emite o hotarare ce poate fi contestata.
In consecinta, instanta a obligat parata sa solutioneze cererea de reconstituire formulata.
In temeiul art. 274 C.pr.civ. si art. 52 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, instanta a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata efectuate de reclamant, corespunzator pretentiilor admise.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs Prefectul judetului Bacau, solicitand-se modificarea hotararii date de judecatorie in sensul exonerarii institutiei de obligatia platii cheltuielilor de judecata, obligatie care urmeaza a fi mentinuta fata de Comisia Locala Bacau, cu motivarea ca intreaga raspundere pentru nesolutionarea cererii si, prin urmare, pentru promovarea litigiului, revine Primariei municipiului Bacau, potrivit art.36 alin.(6) din L.18/1991.
La randul sau, Primarul municipiului Bacau a declarat recurs (f.7,8) solicitand modificarea in tot a sentintei si in rejudecare respingerea actiunii ca inadmisibila cu motivarea ca nici L.18/1991, nici HG 890/2005 nu stabilesc un termen de solutionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind necesar ca documentatia ce sta la baza unei hotarari a comisiei locale sa fie completa pentru a fi inaintata la comisia judeteana sau la prefect in vederea validarii sau emiterii ordinului prefectului astfel incat, solicitarea reclamantilor de a li se recunoaste un drept direct in instanta, atat timp cat procedura administrativa nu este finalizata, conduce la inadmisibilitatea promovarii actiunii ca prematur introdusa.
Formuland intampinare la recurs (f.14), reclamantii au solicitat respingerea recursurilor aratand ca termenul de la depunerea cererii – 22.03.2005 si pana la promovarea actiunii in instanta a fost mai mult decat rezonabil, astfel incat in mod corect exceptia prematuritatii a fost respinsa si ca toate actele solicitate de primarie au fost depuse la dosar si prin urmare a fost justificat interesul cererii pe care comisia locala a refuzat sa o solutioneze, pozitiv sau negativ, timp de 5 ani.
In recurs au fost depuse la dosar inscrisuri (f.4-6, 15-17).
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
Admitand actiunea formulata de reclamanti, d-na V.si d-l D.H., judecatoria a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata, fara a preciza care parata este obligata la plata acestor cheltuieli conditiile in care actiunea a fost admisa atat fata de Comisia Locala Bacau cat si fata de Prefectul judetului Bacau, ambele institutii fiind chemate in judecata de catre reclamant.
Atat timp cat sentinta judecatoriei este insuficient precizata sub acest aspect, recursul prefectului apare ca fiind lipsit de interes, urmand a fi respins ca atare, in temeiul art.312 alin.(1) Cpc.
In ceea ce priveste recursul Comisiei Locale Bacau, se constata ca acesta este nefondat, urmand a fi respins in temeiul aceluiasi text legal, in mod corect apreciind prima instanta ca procedura administrativa de solutionare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulata in temeiul dispozitiilor L.18/1991, inregistrata la data de 22.03.2005 si nesolutionata la data formularii cererii de chemare in judecata si nici la data pronuntarii sentintei recurate, a fost temporizata de institutiile implicate, a respinge ca prematura cererea adresata instantei de judecata echivaland cu o negare a accesului la justitie, consacrat de dispozitiile constitutionale (art.52, 126) dar si de cele ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului (art.6).

Sursa: Portal.just.ro