Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Fond funciar Decizie nr. 913/R din data de 09.11.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau

Pronuntand sentinta civila nr.856/27.01.2009 Judecatoria Bacau a admis in parte actiunea civila astfel cum a fost modificata, formulata de reclamantul H.A., cu domiciliul in jud. Bacau, in contradictoriu cu paratul F.P., cu domiciliul in jud. Bacau si a obligat paratul sa lase in deplina proprietate si linistita posesie reclamantului urmatoarele suprafete de teren : 19,42 mp identificata in schita anexa a raportului de expertiza, punctele de contur 5-6-7-8-9-100-5 si 2,21 mp, punctele de contur 11-12-13-11, stabilind linia de hotar intre proprietatile reclamantului si ale paratului pe aliniamentul 1-2-3-4-5-100-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27, conform schitei anexate raportului de expertiza intocmit de expert D.L..
Prin aceeasi sentinta, judecatoria a obligat paratul sa isi ridice gardul de lemn ridicat pe terenurile proprietatea reclamantului, in suprafata de 19,42 mp si 2,21 mp, identificate in raportul de expertiza si a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant ca neintemeiate, obligand paratul la plata catre reclamant a sumei de 155 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, a retinut judecatoria ca autorului reclamantului, H.Is.A., i se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafata de 8341 mp, din care, in intravilanul comunei Margineni, 2663 mp teren arabil si 578 mp teren constructii, fiindu-i eliberat TP nr.215590/24.03.2000.
Prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.907/6.03.1974, numita F.I. vinde fiilor sai, respectiv F.P. (paratul din prezenta cauza) si F.I., in cote egale, imobilul format din 756 mp teren curti constructii si o casa, un chiler si un grajd. Ulterior, mostenitorilor defunctului F.A.I., printre care si paratului, li se reconstituie dreptul de proprietate pentru 2 ha si 1042 mp, din care intravilan 2022 mp teren arabil si 378 mp teren curti constructii, fiind eliberat TP nr.136428/24.03.1994.
Conform art. 584 C.civ., orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa, adica sa ii fixeze semne despartitoare de hotar, prin semne exterioare vizibile, cum sunt pietrele de hotar sau alte semne cu aceeasi destinatie. Cu privire la natura acestei actiuni, instanta a retinut ca aceasta poate fi posesorie (actiunea pentru stramutare de hotare) sau petitorie (delimitarea proprietatilor limitrofe). Daca prin actiunea promovata se solicita si o parte determinata de teren limitrof pe care o detine vecinul, granituirea implica si o revendicare, ca in speta de fata.
Potrivit art.480 si 481 C.civ, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege si nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.
In speta, din raportul de expertiza efectuat, reiese ca terenul in suprafata de 756 mp care a facut obiectul contractului de vanzare-cumparare se suprapune cu terenul in suprafata de 2400 mp care se regaseste in TP nr.136428/24.03.1994 emis pe numele paratului, in urma masuratorilor efectuate stabilindu-se ca reclamantul stapaneste o suprafata totala de 3344 mp, mai mult cu 103 mp fata de actul de proprietate, iar paratul F.P. suprafata de 2337 mp, mai putin cu 63 mp fata de cea din titlul sau de proprietate.
Intrucat paratul a ridicat in anul 2002 un gard de lemn pe proprietatea reclamantului, amplasat la o distanta de 0,64 m N fata de peretele bucatariei acestuia din urma, depasind aliniamentul constructiilor sale, a reiesit in urma masuratorilor ca paratul ocupa din proprietatea reclamantului doua suprafete de teren: - 19,42 mp, identificata in schita anexa a raportului de expertiza, punctele de contur 5-6-7-8-9-100-5 si
- 2,21 mp, identificata in schita anexa a raportului de expertiza, punctele de contur 11-12-13-11.
Fata de aceste considerente, instanta a admis capetele de cerere avand ca obiect, revendicarea si granituirea, si pe cale de consecinta a obligat pe paratul F.P. sa lase in deplina proprietate si linistita posesie reclamantului suprafetele de teren de 19,42 mp si 2,21 mp, identificate conform schitei anexe raportului de expertiza intocmit de expert D.L., stabilind linia de hotar intre proprietatile reclamantului si ale paratului pe aliniamentul 1-2-3-4-5-100-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23-24-25-26-27 din schita anexata raportului de expertiza. Instanta a admis si capatul de cerere privind obligarea paratului la ridicarea gardului de lemn ridicat pe terenurile proprietatea reclamantului, in suprafata de 19,42 mp si 2,21 mp, ca fiind intemeiat.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect pretentii (obligarea la plata de daune materiale, daune morale, si contravaloarea recoltei de pe terenul ocupat de parat), instanta a retinut ca, potrivit art.998-999 C.civ, orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.
Reclamantul nu a facut dovada prejudiciilor pretins cauzate de catre parat, a vinovatiei acestuia si a legaturii de cauzalitate or, conform art. 1169 C.civ, cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.
Instanta si-a indeplinit rolul activ prin aceea ca a pus in vedere reclamantului ca are dreptul de a propune probe, punand chiar in discutie necesitatea efectuarii unei expertize agricole, dar nu poate depasi aceasta limita prin administrarea din oficiu a probatorului; in caz contrar, s-ar fi incalcat principiul disponibilitatii si drepturile paratului la un proces echitabil, instanta neputand sa faca dovezi in locul reclamantului (in virtutea principiului egalitatii armelor).
Fata de aceste considerente, instanta a respins capetele de cerere avand ca obiect pretentii ca neintemeiate.
Vazand dispozitiile art.276 C.proc. civ si ale art. 584 C.civ. (cheltuielile granituirii se vor face pe jumatate), instanta a obligat paratul la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs atat d-l Pavel Fodor (f.4) cat si d-l A.H. (f.7).
In ceea ce priveste recursul declarat de parat, instanta a dat eficienta dispozitiilor art. 306 Cpc care sanctioneaza cu nulitatea recursul care nu a fost motivat in termen, astfel incat admitand exceptia, instanta a constatat nul recursul declarat de F.P..
In motivarea recursului sau (f.7), d-l H.A. s-a aratat nemultumit de faptul ca i s-au respins pretentiile legate de cheltuielile de judecata, desi la dosar exista probe care dovedesc efectuarea acestor cheltuieli in suma totala de 600 lei, respectiv doua taxe judiciare de timbru, timbru judiciar dar si contravaloarea expertizei topo-cadastrale si a deplasarilor in instanta incluzand atat deplasarile la cele 16 termene de judecata dar si deplasarile intre termene, acestea avand un cost de peste 150 lei, raportat la pretul unui bilet de maxi-taxi, dus-intors pe ruta T.-B.
Intrucat in cursul judecatii recursului H.A. a decedat (f.4), in temeiul art.243 Cpc instanta a dispus introducerea in cauza a mostenitorilor acestuia (f.23-31,34-42,48).
Analizand sentinta recurata sub aspectul cheltuielilor de judecata, instanta constata urmatoarele: Admitand in parte actiunea formulata de H.A. Judecatoria Bacau a dat eficienta dispozitiilor art.276 cpc si celor ale art.584 Cod civil (cheltuielile granituirii se vor face pe jumatate) si a obligat pe paratul F.P. sa plateasca reclamantului suma de 155 lei cheltuieli de judecata.
Dispozitiile art.584 cod civil se refera, insa, la cheltuielile granituirii, deci la cele pe care le implica operatiunile materiale de delimitare a proprietatilor si de ridicare a gardului, in ceea ce priveste cheltuielile de judecata fiind aplicabile dispozitiile art.274 s.u. Cpc.
In consecinta, admitand in parte actiunea reclamantului, prin respingerea pretentiilor acestuia privind daunele materiale , morale si contravaloarea recoltei, prima instanta trebuia sa acorde cheltuielile de judecata efectuate de reclamant in legatura cu capetele de cerere admise, respectiv granituirea si revendicarea, care se ridica, potrivit dovezilor aflate la dosar (f.2,22,23,24,46,47) la suma totala de 427,5 lei.
Cum prin sentinta civila nr.856/2009 i-au fost acordate recurentului-reclamant cheltuieli de judecata de doar 155 lei, admitand recursul in temeiul art.312 alin.1si 2 cpc, instanta va modifica sentinta recurata in sensul ca va obliga pe recurentul-parat F.P. sa plateasca mostenitorilor reclamantului H.A. diferenta de 272,5 lei precum si, avand in vedere dispozitiile art.274 cpc, cheltuielile de judecata efectuate in recurs, respectiv suma de 57,5 lei.

Sursa: Portal.just.ro