Asigurari sociale

Sentinta civila nr. 1650/D din data de 13.10.2010 pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr.1669 din 9.03.2010, d-l I. G. P. a contestat decizia nr.198743/31.12.2009 prin care s-a suspendat plata indemnizatiei reparatorii cuvenite pentru perioada 1.11.2008-31.07.2009, aratand in motivare ca decizia contestata este neintemeiata, abuziva si lacunara intrucat nu arata care este salariul mediu pe economie, care este „venitul asimilat” si de unde provine acesta, fiind confuz formulata, cu vadita intentie de intimidare, solicitand atat anularea deciziei cat si obligarea C.J.P. Bacau la plata sumei restante.
O data cu cererea de chemare in judecata, contestatorul a depus la dosar inscrisuri (f.5-8).
Actiunea este legal scutita de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozitiilor L.19/2000.
Formuland intampinare prin reprezentantii sai legali (f.13,14), CJP Bacau a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, cu motivarea ca in perioada 1.11.2008-31.07.2009 contestatorul a obtinut venituri mai mari decat salariul mediu brut prevazut prin lege pentru fundamentarea bugetului de asigurari sociale. In dovedirea sustinerilor sale, intimata a depus la dosar inscrisuri (f.15,16).
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin decizia nr.198743/5.11.2009 (f.6), d-lui P. Gh. I. i s-a acordat o indemnizatie reparatorie precum si o indemnizatie lunara, in baza art. 4 alin.(4) din L.341/2004, incepand cu 1.12.2004.
Prin decizia cu acelasi numar din data de 31.12.2009, CJP Bacau a dispus suspendarea platii indemnizatiei reparatorii pentru perioada 1.11.2008-31.07.2009, ca urmare a faptului ca beneficiarul nu a declarat veniturile salariale si cele asimilate salariilor potrivit L.571/2003 care depasesc salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurari sociale (f.5).
Potrivit art. 4 alin.(4) din L.341/2004 (Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987) de o indemnizatie lunara reparatorie, calculata prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiaza si persoanele care au obtinut titlurile prevazute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai daca au un venit mai mic decat salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat. De aceleasi drepturi si in aceleasi conditii beneficiaza copiii eroilor-martiri, indiferent de varsta, daca nu sunt incadrati in nici o forma de invatamant ori nu realizeaza venituri din motive neimputabile lor.
Din cuprinsul adeverintei nr.13888/28.12.2009 (f.16), in combaterea careia contestatorul nu a administrat probe, in perioada noiembrie 2008-iulie 2009, d-l P. Gh.I. a obtinut venituri mai mari decat salariul brut prevazut pentru fundamentarea bugetului de asigurari sociale, de 1550 lei pentru anul 2008 si de 1693 lei pentru anul 2009 (art.16 alin.2 din L.19/2009).
In consecinta, constatand legalitatea deciziei nr.198743/31.12.2009, Tribunalul a respins contestatia formulata impotriva acesteia ca nefondata.

Sursa: Portal.just.ro