Nulitate act Decizie nr. 813/R din data de 12.10.2010
pronunțată de Tribunalul Bacau

Deliberand, constata ca prin sentinta civila nr.883/2009, Judecatoria Moinesti a respins ca nefondata, actiunea in nulitate absoluta titlu, formulata de reclamantul M.V. impotriva paratilor: M.F., A.C. si A.E., a obligat reclamantul la plata catre paratii a sumei de 2400 lei cheltuieli de judecata reprezentand onorarii aparator.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin decizia nr. 1050/R/2008, pronuntata in dosarul nr.2424/260/2008 al Tribunalului Bacau, inregistrata sub nr.2424./260/2007 din 05.02.2009, a fost trimisa spre rejudecare actiunea in nulitate absoluta titlu formulata de reclamantul M.V., domiciliat judetul Bacau, impotriva paratilor: A.C., A.E. si M.F., toti domiciliati in judetul Bacau, solicitand a se constata nulitatea absoluta a contractului de vanzare - cumparare nr.2506/25.08.2005 cu cheltuieli de judecata.
Actiunea a fost timbrata cu 20 lei si 1,5 lei timbru judiciar, iar in motivare, reclamantul arata ca la baza incheierii contractului de vanzare - cumparare nr.2506/2005 a stat Certificatul de mostenitor nr.214/2005, care ulterior a fost anulat, prin sentinta civila nr.1642/2006, pronuntata de Judecatoria Moinesti, hotarare ramasa definitiva si irevocabila. Mai arata reclamantul ca, prin sentinta civila nr.677/29.03.2006, suprafata de teren care a facut obiectul vanzarii prin contractul a carui nulitate se solicita a se constata prin prezenta, a fost atribuit in lotul sau. Ca motiv de nulitate absoluta reclamantul invoca, principiul anularii actului subsecvent, raportat la actul principal Certificatul de mostenitor, care a fost anulat.
In cauza au formulat intampinare reconventionala paratii A.C. si A.E., prin care solicita respingerea actiunii ca nefondata si a se dispune iesirea din indiviziune dupa defunctii M.S. si M.R. si atribuirea terenului ce a facut obiectul vanzarii in lotul paratului M.F.
In motivarea reconventionalei paratii arata ca de la principiul invocat de reclamant, in practica se aplica permanent, exceptia ocrotirii bunei credinte manifestate de dobanditorii de buna credinta, in cazul actelor de instrainare cu titlu oneros. Referitor la actiunea de partaj, aceiasi parati arata ca ei nu au avut calitate procesuala in actiunea de partaj, prin care terenul in litigiu a fost atribuit in lotul reclamantului si prin urmare aceasta hotarare nu le este opozabila.
In cauza s-au depus acte, interogatorii si au fost atasate dosarul nr.2424/260/ 2007, 1642/2006 si 7231/2005 ale acestei instante si dosarul nr.7231/2005 si 2424/ 2007 ale Tribunalului Bacau, probatorii din analiza carora, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.2506/25.08.2005 de catre Biroul Notarului Public S.G., paratul M.F. a vandut celorlalti doi parati A.C. si A.E., suprafata de 900 mp (1583mp gasiti in teren), situata in intravilanul comunei A.. La baza incheierii acestui contract a stat Certificatul de unic mostenitor nr.214/2005 din care rezulta ca vanzatorul este unicul mostenitor al defunctilor M.S. si M.R..
Ulterior prin sentinta civila nr.1642/2006 a Judecatoriei Moinesti ramasa definitiva si irevocabila, s-a dispus anularea Certificatului de mostenitor nr.214/2005 retinandu-se ca acesta a fost emis in baza unor declaratii ale paratului M.F. si a unor situatii neconforme cu realitatea.
Dupa anularea certificatului de mostenitor, reclamantul din prezenta a chemat in judecata pe paratul M.F. si s-a dispus iesirea din indiviziune asupra averii ramase dupa cei doi defuncti, atribuindu-se terenul in litigiu, in lotul reclamantului.
Instanta a mai retinut ca stare de fapt anterioara incheierii contractului vanzare - cumparare, faptul ca in anexa 24 din 08.08.2005, emisa de Primaria A., dupa cei doi defuncti figura ca unic mostenitor paratul M.F. si ca la data incheierii contractului dar si la data judecarii partajului, terenul era inscris in cartea funciara pe numele vanzatorului si respectiv a cumparatorilor. Reiese ca la data judecarii partajului reclamantul stia ca terenul este pe numele altui titular, pe care nu a inteles sa-l cheme in judecata pentru a se lamuri situatia juridica a bunului. In actiunea de partaj paratii A., cei care stapaneau efectiv terenul nu au fost citati, in calitate de terti, detinatori ai bunului si nici paratul vanzator M.F. nu a invederat instantei ca terenul este instrainat si folosit de alte persoane, in baza unui titlu autentic.
Este adevarat ca anularea actului initial duce la anularea actului subsecvent, dar de la aceasta regula exista exceptii care apara interesul dobanditorilor de buna credinta; o prima exceptie este principiul publicitatii si increderii publice in cartile funciare care apara pe dobanditorul de buna credinta; in stransa legatura este si principiul asigurarii securitatii si stabilitatii circuitului civil si al validitatii aparentei in drept si ocrotirea bunei credinte. Buna credinta a vanzatorilor este prezumata, dar si confirmata de existenta actelor premergatoare Certificatului de mostenitor nr.214/2005 si nici nu a fost contestata de catre reclamant. Ba dimpotriva, reclamantul nu a inteles sa cheme in actiunea de partaj pe tertii detinatori ai bunului, pentru a lamuri situatia juridica a terenului intabulat pe numele acestora din urma si pentru a le fi opozabila hotararea de partaj. Pentru considerentele retinute instanta a respins ca nefondata actiunea reclamantului.
Impotriva acestei sentinte, reclamantul a formulat in termen legal recurs, motivat prin cererea de recurs si legal timbrat, prin care a criticat sentinta primei instanta pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului s-au aratat, in esenta, urmatoarele:
Instanta de fond a apreciat in mod eronat ca la data judecarii partajului reclamantul stia ca terenul este pe numele altui titular si ca la acea data terenul era inscris in cartea funciara pe numele cumparatorului, deoarece reclamantul nu putea sti ca M.F. s-a declarat unic mostenitor si a vandut terenul paratilor care cunosteau ca vanzatorul mai avea un nepot de frate.
Contrar sustinerilor instantei de fond, la data judecarii partajului, terenul nu fusese inscris in cartea funciara pe numele vanzatorului, primii inscrisi fiind paratii A., iar faptul ca M.F. nu a cerut la partaj ca terenul sa fie trecut in lotul lui, nu indreptateste instanta sa-l considere pe reclamant culpabil pentru nechemarea in judecata a tertilor cumparatori.
Mai arata recurentul ca instanta de fond nu a avut in vedere decizia de casare, neadministrandu-se nicio proba din care sa rezulte buna credinta a paratilor si nici motivele de nulitate invocate in actiunea principala, pe care nu le-a analizat, intemeindu-si hotararea pe buna prezumtia de buna-credinta a cumparatorului, prezumtie care este insa relativa si care este rasturnata in speta de frauda vanzatorului si a cumparatorilor, care constituie un caz de nulitate absoluta.
De-asemenea, prima instanta a retinut in mod gresit ca buna credinta a cumparatorului este confirmata de actele premergatoare eliberari certificatului de mostenitor, avand in vedere ca acesta a fost anulat, precum si faptul ca reclamantul nu a contesta buna-credinta a paratilor A., deoarece prin insasi formularea actiunii face acest lucru. Mai mult, arata recurentul, paratii A. au aflat de existenta partajului la momentul efectuarii expertizei topocadastru, insa au demarat lucrari de construire pe acel teren.
Recurentul critica si nesolutionarea cererii reconventionale si gresita acordare a cheltuielilor de judecata in cuantum de 2400 lei.
Intimatii A.C. si A.E. au formulat intampinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand, in esenta, ca au fost de buna-credinta cu ocazia cumpararii terenului de la celalalt parat, despre care stiau ca era singurul mostenitor al parintilor si caruia i-au solicitat acte de proprietate, materializate in certificatul de mostenitor. La momentul vanzarii, in cartea funciara figura doar vanzatorul, ca atare, nu este vorba de o vanzare facuta de catre un coindivizar, deoarece la data vanzarii vanzatorul era mostenitor unic si proprietar exclusiv. Se mai arata ca vanzarea bunului altuia constituie un caz de nulitate relativa, astfel incat reclamantul nu putea cere anularea si chiar daca s-ar considera ca este indreptatit, buna-credinta a subdobanditorului cu titlu oneros reprezinta o exceptie consacrata de practica judiciara si literatura juridica de la principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial.
De-asemenea, frauda la lege nu a fost invocata de catre reclamant in actiunea initiala, insa a fost avuta in vedere de instanta de fond cu ocazia primei judecati, fiind preluata de recurent in rejudecare, insa acesta face confuzie intre frauda la lege, care presupune complicitatea tertului subdobanditor si eroarea provocata acestuia de catre vanzator cu privire la calitatea sa de proprietar.
Se mai arata ca cererea reconventionala a fost solutionata, in sensul respingerii acesteia, iar intimatii nu au formulat recurs impotriva acesteia.
In recurs, recurentul a solicitat iar instanta a incuviintat proba cu inscrisuri, constand in documentatia ce a stat la baza incheierii contractului de vanzare-cumparare contestat, sens in care instanta a dispus emiterea unei adrese catre BNP S.G..
Analizand probatoriul administrat in cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, instanta de recurs retine urmatoarele:
Recursul nu este fondat.
Instanta de fond a retinut in mod corect ca buna credinta a tertilor subdobanditori ai bunului ce a facut obiectul unui act juridic anulat constituie o exceptie de la aplicarea principiului ce guverneaza regimul juridic al nulitatii actului civil, respectiv al anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial.
Nu se poate retine ca instanta de fond nu a administrat probe cu privire la buna credinta paratilor si ca nu ar fi respectat decizia de casare sub acest aspect, deoarece in decizia de casare nu s-au dat indicatii cu privire la probe, retinandu-se doar ca prima instanta nu a analizat apararile paratilor cu privire la buna lor credinta.
De-asemenea, probatoriul administrat in cauza a fost apreciat corespunzator, in sensul ca prezumtia de buna-credinta a tertilor, respectiv paratii A., nu a fost inlaturata, iar probele sugerate de catre recurent in sprijinul ideii ca paratii sunt de rea-credinta, sunt circumstantiale, nedovedind in mod cert ca paratii cunosteau ca dobandesc de la un neproprietar. Astfel, din raportul de expertiza topocadastru efectuat in dosarul de partaj nu rezulta ca paratii A. au fost prezenti cu prilejul efectuarii expertizei in teren si, chiar daca ar fi luat cunostinta la un moment dat de existenta procesului de partaj, acesta a fost promovat ulterior incheierii actului de vanzare-cumparare, iar buna-credinta se analizeaza raporta la momentul vanzarii-cumpararii.
Faptul ca paratii ar fi stiut ca vanzatorul mai are un nepot de frate nu are semnificatia relei lor credinte, deoarece datorita lipsei lor de cunostinte juridice, paratii nu aveau semnificatia vocatiei succesorale a acestei persoane, iar pe de alta parte, avand in vedere certificatul de mostenitor pe care s-a intemeiat vanzarea, nu li se putea pretinde paratilor sa fie neincrezatori in raport cu cele atestate intr-un act autentic.
Intr-o interpretare exigenta a comportamentului pe care ar fi trebuit sa-l aiba paratii A. cu ocazia cumpararii, li se poate retine eventual o lipsa de diligenta, dar nu reaua-credinta, aceasta presupunand un proces intentional, pentru a putea fi asociata cu frauda la lege.
In acest sens, instanta apreciaza ca argumentele formulate de intimati in intampinare, insa ca frauda la lege semnifica complicitatea tuturor partilor contractante in vederea realizarii unui scop ilicit si nu doar actiunea singulara a vanzatorului care i-a indus in eroare pe cumparatori, sunt intemeiate.
Pe de alta parte, in conditiile in care la data efectuarii partajului in cartea funciara erau inscrisi paratii A., astfel cum insusi recurentul sustine (fiind irelevant daca acestia s-au inscris primii sau vanzatorul), reclamantului i se poate retine o culpa in neverificarea existentei unei carti funciare deschise pentru terenul in litigiu.
Instanta retine ca, pe de o parte frauda la lege nu a fost dovedita, iar pe de alta parte, acest caz de nulitate absoluta nu a fost invocat de catre reclamant prin actiunea initiala, iar aceasta nici nu a fost modificata de catre reclamant in conditiile art. 132 c.pr.civ.
Este adevarat ca instantei de rejudecare i s-a impus de catre prima instanta de recurs sa analizeze apararile paratilor cu privire la buna lor credinta, insa in cuprinsul deciziei de casare nu s-au facut dezlegari ale unor probleme de drept, respectiv nu s-a stabilit ca, in speta, este incidenta frauda la lege, cu conditia dovedirii relei-credinte a paratilor.
Ca atare, in rejudecare, instanta a fost investita cu actiunea initiala si a retine frauda la lege ca temei al nulitatii ar fi echivalat cu modificarea cauzei cererii si, respectiv, cu incalcarea principiului disponibilitatii.
In consecinta, nefiind dovedita frauda la lege, actul de vanzare-cumparare a carui anulare ar reprezenta o vanzare a lucrului altuia, sanctionata doar cu nulitatea relativa.
Pe de alta parte, insa, in cazul particular al partajului, teza vanzarii bunului altuia nu este valabila, deoarece vanzatorul era proprietar, dar nu exclusiv, ci in coproprietate, iar practica judiciara a statuat ca vanzarea bunului indiviz doar de catre un coproprietar este valabila, deci nu se pune problema anularii actului translativ, insa ea se incheie sub conditia rezolutorie a atribuirii bunului la partaj in lotul altui copartas. In consecinta, avand in vedere ca, urmare a partajului, calitatea de proprietar al copartasului vanzator, se desfiinteaza retroactiv, actiunea care s-ar putea promova ar fi de rezolutiune, iar titularul acesteia ar putea fi vanzatorii care se vad evinsi.
In situatia din speta, raporturile dintre reclamant si paratii A. se pot rezolva doar pe calea unei actiuni in revendicare, in cadrul careia se pot compara titlurile partilor si s-ar putea acorda preferinta titlului reclamantului.
In ce priveste nesolutionarea de catre instanta cererii reconventionale, instanta constata ca acest motiv de recurs este lipsit de interes, intrucat nu i s-a produs recurentului o vatamare, iar motivul de recurs vizand cheltuielile de judecata este nefondat, intrucat, desi nu a motivat in acest sens, din analiza dosarelor atasate rezulta ca instanta de fond a acordat paratilor A. cheltuieli de judecata pentru toate stadiile procesuale anterioare.
Fata de cele expuse mai sus, intrucat actiunea formulata este neintemeiata, instanta va respinge recursul ca nefondat, mentinand solutia primei instante, cu mentiunea ca motivarea primei instante va fi completata cu considerentele ce preced.
In baza art. 274 c.pr.civ., constatand culpa procesuala a recurentului, il va obliga pe acesta la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimatii A.C. si A.E., in cuantum de 700 lei, reprezentand onorariu de avocat.