Asigurari sociale

Sentinta civila nr. 998/D din data de 16.06.2010 pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin contestatia formulata, contestatoarea H.M. solicita in contradictoriu cu C.J.P. Bacau anularea Deciziei nr. 196695/07.07.2009 intrucat cuantumul pensiei este prea mic nefiind luat in consideratie actul aditional – contract de asigurari sociale nr. 399/2002 in baza caruia a platit o contributie suplimentara, solicita recalcularea punctului de pensie functie de veniturile obtinute.
La dosar s-a depus Decizia contestata, actul aditional 68/2005, acte stare civila.
Prin intampinarea depusa la dosar, intimata solicita respingerea contestatiei, intrucat la stabilirea cuantumului pensiei s-au respectat dispozitiile art.76, 77 din Legea 19/2000, de asemeni s-a luat in calcul si contractul de asigurare sociala nr. 399/2002.
Actiunea s-a depus in termen, motivata legal, scutita d e plata taxei de timbru.
La dosar s-a depus documentatia care a stat la baza emiterii Deciziei, de asemeni s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a avut ca obiectiv, verificarea modului de calcul a pensiei,
Instanta, verificand actele si lucrarile dosarului, constata:
Prin Decizia 196695/2009 s-a dispus pensionarea reclamantei pentru limita de varsta cu o pensie de asigurari sociale in cuantum de 854 lei.
Potrivit documentatiei depusa la dosar, reclamanta avea la data formularii cererii de pensionare nr. 12515/19.05.2009, varsta standard de pensionare respectiv 58 ani si 6 luni, un stagiu total de cotizare de 41 ani 4 luni, 8 zile lucrate in conditii normale.
Potrivit calculelor efectuate cu respectarea dispozitiilor art.76,77 ,art.164 – 165 din Legea19/2000, reclamanta a realizat un numar de puncte de 33.04200, cu un punctaj mediu anual de 1.22378, in cazul reclamantei valoarea punctajului de pensie fiind de 697.50 lei, valoarea pensiei fiind de 854 lei.
In ce priveste contractul de asigurari nr. 399/2002 modificat ulterior prin actul aditional nr. 119/2004 si 68/2005, calculul s-a facut corect, punctajul fiind corect prin insumarea veniturilor salariale cu veniturile asigurate.
Expertiza efectuata in cauza constata faptul ca potrivit perioadei 01.01.1992 – 31.03.1992 punctajul a fost calculat, functie de salariile nete si nu cele brute, insa acest lucru nu influenteaza cuantumul pensiei, motiv pentru care instanta va inlatura aceasta critica.
Fata de situatia retinuta, instanta avand in vedere dispozitiile art. 76,77, 164 – 165 din Legea 19/2000, va respinge contestatia ca nefondata.

Sursa: Portal.just.ro